James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

- Okay, EcoTangoLimaLima. Vântul bate din est cam cu zece noduri. Normal aţi ateriza pe
29 Stânga. Baza militară pare închisă şi pustie, aşa că n-ar trebui să mai fie şi alte zboruri. Toate
zborurile civile interne sau externe au fost anulate. Vă sugerez să faceţi o trecere şi dacă vi se pare
în regulă să veniţi direct. Nu vă mai pierdeţi vremea pe sus, prin jur sunt prea mulţi glumeţi cărora
le place să apese pe trăgaci. Imediat ce aţi aterizat, întoarceţi şi pregătiţi-vă pentru o decolare
rapidă, în caz ca e nevoie. O să vă ies în întâmpinare cu maşina.
- EcoTangoLimaLima.
Îşi scoase batista şi-şi şterse palmele şi fruntea, dar când se ridică simţi inima răsucindu-i-se
în piept: în uș a deschisă stătea un ofiţer al vămii cu mâna sprijinită neglijent pe pistolul din toc.
Uniforma îi era pătată si şifonată şi faţa rubicondă spuzită de ţepii unei bărbi nerase de trei sau patru
zile.
- Oh, spuse McIver luptându-se să pară calm, salaam aga - vă salut, Excelenţă.
Nu-l recunoscu ca pe unul dintre obişnuiţii biroului. Omul îşi mişcă ameninţător pistolul în
toc şi privirile-i alergară de la McIver către emiţător şi înapoi. Cu opintiri, pentru că vorbea prea
puţin persana, spuse:
- Inglissi me dania aga? Be-bahk-shid man zaban-e shoma ra khoob nami-danan. Vorbiţi
englezeşte, domnule? Vă rog să mă iertaţi, dar eu nu vorbesc limba domniei-voastre.
Ofiţerul mârâi.
- Ce faci aici? spuse într-o engleză stâlcită, lăsând să i se vadă dinţii pătaţi de tutun.
- Sunt... sunt căpitanul McIver, şeful S-G Helicoptere, răspunse el prudent şi rar. Verific
doar telexul şi aştept un avion care trebuie să sosească.
- Avion!? Ce avion?
În momentul acela aparatul trecu la trei sute de metri deasupra aeroportului. Vameşul ieşi
grăbit afară pe tarmac, urmat îndeaproape de McIver. Văzură liniile plăcute, curate, ale reactorului
bimotor profilându-se pe norii de culoarea mâlului şi-l urmăriră câteva clipe lansându-se în picaj
într-un viraj abrupt, ca să se înscrie la aterizare.
- Ce avion? Ei?!
- E avionul nostru obişnuit, avionul obişnuit de la Al Shargaz. Numele îl făcu pe om să
izbucnească într-o explozie de invective.
- Be bahk shid nana dhan konan
- Îmi pare rău, nu înţeleg.
- Nu aterizare... Nu aterizare, înţelegi?
Omul arătă furios de la avion către birou, la emiţător.
- Spune avion!
McIver dădu din cap liniştit, fără să se simtă câtuşi de puţin liniştit şi-i făcu semn să intre.
Numără zece mii de riali - cam o sută zece dolari, şi-i oferi.
- … Ei. Vă rog acceptaţi taxa de aterizare - bani de aterizare.
Omul revărsă o altă ploaie în farsi.
McIver puse banii pe masă, apoi trecu pe lângă el în magazie. Descuie o uşă în mica
încăpere, puse acolo chiar pentru acest scop, se găseau tot felul de resturi de piese şi trei bidoane de
tablă cu benzină, de câte douăzeci de litri fiecare. Ridică unul şi-l puse în afara uşii, amintindu-şi
ce-i spusese generalul Valik: peşcheşul nu e mită, ci un dar şi un bun obicei iranian. După o
secundă se hotărî să plece din uşă, dar o lăsă deschisă. Trei bidoane puteau să fie mai mult decât o
garanţie că nu se va ivi vreo problemă.
- Bebahk shid, aga - vă rog să mă scuzaţi, domnule. Apoi adăugă în englezeşte:
- Trebuie să mă întâlnesc cu şefii mei.
Ieşi afară din clădire şi urcă în maşină fără să privească înapoi.
- Ticălos afurisit, gata să fac un infarct, murmură, apoi îl dădu uitării şi conduse maşina până
pe pista de parcare, către punctul de oprire.
Zăpada nu era mai adâncă de câţiva centimetri şi nu prea rea. Singurele urme erau cele
lăsate de maşina lui şi pista principală era la fel de virgină. Vântul se înteţise, amplificând senzaţia
de frig. Nu-l băgă în seamă, concentrându-se asupra avionului. Aparatul făcu un viraj strâns, cu
trenul de aterizare coborât şi flapsurile scoase, planând uşor lateral, cu pricepere, ca să piardă din
înălţime şi să scurteze distanţa de apropiere.
162