James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

sfărâmate şi amestecate cu zăpadă. Câteva autoturisme şi camioane abandonate în paragină şi un
camion incendiat. Urme de gloanţe în caroserii.
Poarta de la vamă, care închidea accesul către pistă, era închisă şi se ţinea într-o singură
balama. De ea se afla prinsă o placardă pe care sta scris în engleză si farsi: INTRAREA OPRITĂ
FĂRĂ APROBAREA VĂMII. Aşteptă, apoi claxona şi aşteptă din nou.
Nu-i răspunse nimeni, aşa că ieşi, deschise larg poarta şi se întoarse la maşină. La câţiva
metri de partea cealaltă opri, închise poarta la loc, apoi îndreptă automobilul către depozitele S-G,
baraca birourilor şi hangarele alăturate atelierului de reparaţii, care puteau adăposti patru 212 ș i
cinci 206 si unde acum se găseau trei 206 şi un 212.
Spre uşurarea lui, uşile principale erau încă închise şi încuiate. Se temuse că depozitele şi
hangarul ar fi putut fi sparte şi jefuite sau distruse. Era principalul lor depozit pentru piese de
schimb şi reparaţii în Iran. În inventarul său se aflau piese şi scule pentru reparaţii de peste două
milioane de dolari, laolaltă cu propriile lor pompe de alimentare cu benzină şi rezervoare subterane
care conţineau o foarte secretă rezervă de vreo zece mii de litri de carburant pentru elicoptere, pe
care McIver o "pierduse" când începuseră necazurile.
Scrută cerul cu privirea. Vântul îi spuse că avionul avea să aterizeze dinspre vest, pe Pista
29 Stângă, dar încă nu se vedea nici urmă de el. Descuie uşa, o închise în urma lui şi trecu grăbit
prin holul îngheţat către biroul principal şi telex. Era închis.
- Idioţi blestemaţi! murmură.
Ordinele în vigoare spuneau că telexul trebuia să stea permanent deschis. Când îi dădu
drumul, nu se întâmplă nimic.
Încercă întrerupătoarele de la becuri, dar nici ele nu se aprinseră.
- Afurisită ţară!
Nemulţumit, merse până la radio-emiţătoare şi le deschise pe amândouă - UHF şi VHF.
Ambele se puteau alimenta de la baterii în caz de urgenţă. Zumzetul lor îl reconforta.
- EcoTangoLimaLima, rosti limpede, clar în microfon literele de înregistrare a aparatului -
ETLL. Aici McIver, mă auziţi?
- EcoTangoLimaLima. Sigur că da, bătrâne, primi de îndată răspunsul laconic. Suntem cam
singuri aici sus. Tot chemăm de o juma' de oră. Unde eşti?
- La biroul de mărfuri. Iartă-mă, Johnny, spuse, recunoscând vocea căpitanului-pilot al
avionului lor. A fost al dracului de greu s-ajung aici - acum am sosit. Unde sunteţi?
- La douăzeci şi şapte de kilometri sud - chiar în ciorbă - trecem de nouă mii pe approach-ul
obişnuit. Ne aşteptăm să ajungem pe Pista 29 Stânga. Ce se-ntâmplă, Mac? Nu putem prinde turnul
de la Teheran. De fapt, n-am primit nici măcar un răspuns de când am întrat în spaţiul aerian
iranian.
- Sfinte Dumnezeule! Nici de la radarul din Kish?
- Nici de la ei, bătrâne! Care-i treaba?
- Nu ştiu. Turnul a lucrat ieri până pe la miezul nopţii, militarii ne-au dat liber pentru un
zbor către sud.
McIver era surprins ştiind că radarul de la Kish era tare tipicar în privinţa traficului aerian
intern şi extern, în special a zborurilor care traversau Golful.
- Întregul aeroport e pustiu şi te cam ia cu fiori. Venind încoace am dat de o mulţime de
lume prin tot oraşul. Câteva puncte de control pe şosea, dar nimic ieşit din comun. Nici încăierări,
nici altceva.
- Ceva probleme cu aterizarea?
- Mă îndoiesc că funcţionează vreunul dintre aparatele de control, dar plafonul de nori e cam
pe la o mie trei sute şi vizibilitatea cam şaisprezece kilometri. Pista pare în regulă.
- Ce crezi?
McIver cântări toate elementele pro şi contra unei aterizări fără asistenţa sau aprobarea
turnului de control.
- Aveţi destul combustibil pentru drumul de întoarcere?
- O, da. N-aveţi cum să ne alimentaţi?
- Doar în caz de urgenţă, până una-alta.
- Am intrat în stratul de nori la o mie cinci sute şi vă am la vedere..
161