James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

- E... e posibil, Azadeh, interveni Erikki cutremurat. Asta ar explica de ce n-am văzut poliţie
sau armată şi de ce mulţimea era atât de ostilă.
- Generalii n-ar face niciodată asta, spuse ea tremurând, apoi se întoarse către Rakoczy. Ar fi
sinucidere, pentru ei şi alte mii. Spune adevărul, pe Allah!
Chipul lui Rakoczy oglindea bucuria, încântarea de a răsuci cuvintele şi a semăna
dezbinarea care să-i neliniştească.
- Acum Iranul este-n mâinile lui Khomeini, ale mullahilor lui şi ale Gărzilor Revoluţionare.
- E o minciună!
- Dacă asta-i adevărat, Bakhtiar e un om terminat. N-o să mai...
- Prostu' ăla neputincios nici măcar n-a-nceput! Rakoczy izbucni în râs. Ayatolahul Khomeini
a băgat spaima în generali şi-acum o să le ia şi gâturile, ca să termine treaba cum trebuie.
- Atunci războiul s-a terminat!
- A, războiul, se întunecă Rakoczy. Da, pentru unii.
- Da, aruncă Erikki o nadă, şi dacă ceea ce spui e adevărat, s-a terminat şi cu tine, cu tudehii,
cu toţi marxiştii. Khomeini o să vă măcelărească pe toţi.
- O, nu, căpitane, Ayatolahul a fost sabia care l-a distrus pe Şah, dar poporul a ţinut sabia.
- El şi mullahii lui şi poporul o să vă distrugă. E la fel de înverşunat anticomunist ca şi antiamerican.
Ar fi mai bine s-aştepţi să vezi ce-o să se-ntâmple şi să nu te minţi singur, nu crezi?
Khomeini e un om practic şi-i place să se bucure de putere, orice ar spune el acum.
Petikin o văzu pe Azadeh albindu-se la faţă şi simţi aceeaşi undă îngheţată.
- Şi kurzii? întrebă răguşit. Cum e cu ei? Rakoczy se-aplecă înainte cu un zâmbet ciudat.
- Sunt kurd, orice ţi-ar spune finlandezul despre sovietici şi KGB. Poate să dovedească ce
spune? Sigur că nu! Cât despre kurzi, Khomeini o să încerce să ne strivească - dacă i se îngăduie -
laolaltă cu toate minorităţile tribale sau religioase. Şi străinii, şi burghezia, latifundiarii, zarafii,
sprijinitorii Şahului şi, adăugă el batjocoritor, oricine nu va accepta interpretarea dată de el
Coranului. Şi, dacă i se îngăduie, ticălosul va vărsa râuri de sânge în numele Dumnezeului său - al
lui, nu Cel Adevărat şi Unic!
Aruncă o privire iute în jos pe fereastră, încercând să se orienteze, apoi adăugă şi mai
sardonic:
- Această eretică sabie a lui Allah a servit scopului său şi acum o să fie transformată în
brăzdar de plug şi îngropată.
- Vrei să spui - ucis, zise Erikki. - îngropat!
Din nou râsul.
- Voia Poporului.
Azadeh se trezi la viaţă şi încercă să-şi înfigă degetele în ochii lui, blestemându-1. El o
prinse cu uşurinţă şi o ţinu la distantă, lăsând-o să se zbată zadarnic. Erikki privea cu chipul
cenuşiu. Nu putea face nimic deocamdată.
- Potoleşte-te, spuse aspru Rakoczy. Tu, dintre toţi, ar trebui să doreşti să dispară ereticul. O
să-l şteargă de pe faţa pământului pe Abdullah Han şi pe toţi Gorgonii, cu tine cu tot, dacă câştigă!
O împinse într-o parte.
- Poartă-te cum trebuie sau va trebui să te lovesc! Aşa e, tu ar trebui să-i doreşti cel mai tare
moartea! Trase piedica pistolului mitralieră. Întoarceţi-vă, amândoi.
Se supuseră, urându-l pe om şi pistolul lui.
Periferia Teheranului se afla în faţa lor, cam la cincisprezece kilometri depărtare. Mergeau
paralel cu drumul şi calea ferată, având Munţii Elbrus în stânga lor, apropiându-se de oraş dinspre
vest. Deasupra lor cerul era acoperit de nori grei, printre care nu răzbătea soarele.
- Căpitane, vezi pârâul pe care-l traversează şoseaua, podul?
- Da, îl văd, spuse Petikin, încercând să încropească un plan ca să-l doboare.
Şi Erikki se gândea la asta, socotind dacă s-ar fi putut răsuci destul de iute ca să-l înşface,
însă se afla într-un loc nepotrivit pentru asta.
- Aterizează opt sute de metri către sud, în spatele măgurii aceleia. O vezi?
Nu departe de ea trecea un drum secundar care ducea la Teheran. Acolo circulaţia era mai
rară.
- Da, şi după aia?
157