James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

O privi bând, recunoscătoare.
- Mulţumesc!
- Vrei şi tu?
- Nu, mulţumesc, spuse politicos, deşi îşi simţea gâtul uscat, nedorind favoruri pentru el.
Zâmbi încurajator.
- Azadeh, ca mâna din ceruri, nu-i aşa? Charlie-i ca un înger.
- Da, da, a fost voia lui Allah. Mă simt bine acum, Erikki, lăudat fie Allah! Mulţumeşte-i lui
Charlie din partea mea.
El îşi ascunse îngrijorarea. întâlnirea cu cea de-a doua gloată o paralizase de spaimă - ca şi
pe el, şi jurase că dacă va ieşi vreodată în viaţă din încurcătura asta, nu va mai călători niciodată
fără armă şi, de preferinţă, grenade de mână.
Băgă de seamă că Rakoczy îl privea. Dădu din cap. Şi se întoarse din nou la locul lui.
- Matyeryebyets! murmură, verificând automat instrumentele de zbor.
- Nenorocitul ăsta-i cam sărit. I-am spus că nu-i nevoie să ucidă pe careva. I-am spus să
tragă pe deasupra capetelor.
Petikin îşi coborî uşor vocea, nesimţindu-se în largul lui să vorbească deschis, deşi era cu
neputinţă ca Rakoczy să-i audă.
- Ticălosul ăsta aproape că m-a omorât de câteva ori. De unde-l cunoşti, Erikki? Cum aţi
ajuns de v-aţi amestecat, tu şi Azadeh, cu kurzii?
Erikki se holbă la el.
- Kurzi? Vrei să spui nemernicul ăla de colo, din spate?
- Da, el, sigur că da, Ali bin Hassan Karakose. Vine de pe muntele Ararat, este un fedain
kurd.
- Kurd, pe dracu'! E rus şi KGB-ist!
- Iisuse Christoase! Eşti sigur? Petikin era vizibil şocat.
- O, da, pretinde că e mahomedan, dar pariez că şi asta e o minciună. De faţă cu mine îşi zice
Rakoczy, altă minciună. Sunt toţi nişte mincinoşi - şi în definitiv de ce ne-ar spune nouă, duşmanul,
ceva?
- Dar a jurat că-i adevărul şi i-am dat cuvântul meu! Furios, pilotul îi istorisi despre luptă şi
despre înţelegerea pe care o încheiaseră.
- Eşti un prost, Charlie! Tu, nu el. Nu l-ai citit pe Lenin, Stalin, Marx? El face ceea ce fac
toţi KGB-iştii şi comuniştii fanatici, folosesc totul în sprijinul. "Cauzei Sacre": puterea mondială
absolută pentru Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, şi ne pun pe noi să ne strângem de gât ca să
scape ei de efort. Dumnezeule, mi-ar prinde bine o vodcă!
- Un coniac bun ar merge mai bine.
- Amândouă, amestecate, ar fi chiar şi mai bine! Erikki cercetă cu atenţie pământul de sub
ei. Zburau fără probleme, motoarele sunau bine şi aveau de-ajuns combustibil. Ochii lui se
îndreptară cercetător spre Teheran.
- Nu mai e mult. A spus unde să-l lăsăm? - Nu.
- Poate avem atunci o şansă.
- Da.
Petikin începu să înţeleagă.
- Spuneai ceva de o barieră. Ce s-a-ntâmplat acolo? Chipul lui Erikki se înăspri.
- Am fost opriţi. Revoluţionari de stânga. A trebuit să scăpăm cu fuga. Nu ne-au mai rămas
mei un fel de acte, nici ale lui Azadeh, nici ale mele. Nimic! Un ticălos gras de la barieră a oprit
totul şi n-am mai avut timp să le luăm înapoi. Îl scutură un tremur. N-am fost niciodată atât de
înspăimântat, Charlie, niciodată! Eram neajutorat în mijlocul gloatei ăleia şi aproape m-am scăpat
pe mine de teamă pentru că nu puteam s-o apăr. Împuţitul ăla gras mi-a luat totul: paşaportul, actul
de identitate, licenţa de zbor, totul!
- Mac o să-ţi dea altele şi ambasada ta o să-ţi elibereze alt paşaport.
- Nu de mine mă-ngrijorez, da' ce fac cu Azadeh?
- O să obţină şi ea un paşaport finlandez, aşa cum Şeherezada a primit unul canadian. Nu
trebuie să-ţi faci griji.
- E încă în Teheran, nu?
155