James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

ărbatul prăbuşit sub picioarele lui, cu pieptul zdrobit de lovitură. Mulţimea striga la ei. Era
limpede căi cereau ei să pună chadorul şi Azadeh ţipa printre lacrimi "Nu, nu, lăsaţi-mă în pace!"
complet dezorientată. În viaţa ei nu fusese niciodată tratată astfel, nu fusese niciodată într-o gloată
ca asta, nu se găsise niciodată în apropierea ţăranilor, înconjurată de atâta ostilitate.
- Pune-1, târfă...
- În numele lui Allah, pune chadorul.
- Nu în numele lui Allah, femeie, în numele Poporului!
- Allah e mare, supune-te Cuvântului!
- Mă piş pe Allah, în numele Revol...
- Acoperă-ţi părul, târfă şi fiică de târfă!
- Supune-te Profetului, fie-i numele lăudat! Strigătele şi înghiontelile se înteţiră, iar bărbatul
care zăcea pe pământ fu zdrobit sub picioare, apoi cineva se agăţă de braţul cu care Erikki o ţinea pe
Azadeh pe după umeri şi ea simţi cealaltă mână a lui pornind către pumnalul de la spate şi strigă:
- Nu, nu, Erikki, or să te omoare!
Cuprinsă de panică, împinse ţăranca şi se zbătu să-şi tragă chadorul pe ea, repetând întruna
"Allah'u Akbar" şi asta îi mai potoli întrucâtva pe cei din preajmă, strigătele se domoliră, deşi cei
aflaţi mai în spate se împingeau ca să vadă mai bine, împingându-i în caroseria Range Roverului. În
înghesuială, mai câştigară puţin spaţiu în jurul lor, deşi erau încă înconjuraţi din toate părţile. Ea nu
ridică privirile, se mulţumi doar să îl ţină strâns de braţ, tremurând ca un pisoi îngheţat, înfăşurată în
vălul grosolan. Un val de râsete izbucni când unul dintre bărbaţi îşi puse sutienul ei pe piept şi
începu să se scălămbăie. Actele de vandalism continuară până când, pe neaşteptate, Erikki sesiză
ceva nou în preajmă.
Bărbatul cel îndesat şi însoţitorii lui se opriseră şi priveau nemişcaţi spre Qazvin. În timp ce
încerca să se lămurească, îi văzu topindu-se în mulţime. În câteva secunde dispăruseră. Alţi oameni
din apropierea barierei se urcau în maşini şi se-ndreptau spre Teheran, accelerând. O parte dintre
săteni se întorseseră şi ei către oraş, apoi alţii, până când întreaga mulţime păru vrăjită.
Pe drum, printre şirurile învălmăşite ale maşinilor, se apropia o altă mulţime de oameni, cu
mullahi în frunte. Unii dintre mullahi şi mulţi dintre bărbaţi erau înarmat Strigau "Allah'u Akbar,
Allah şi Khomeini" şi se repeziră asupra barierei. Se auziră câteva focuri de armă şi din spre barieră
li se răspunse la fel. Adversarii se ciocniră luptându-se cu pietre, bare de fier şi pari şi, câteodată,
puști. Mulţimea din jur se împrăştie. Sătenii o rupseră la vale spre adăpostul caselor, şoferii şi
pasagerii dispărură în maşinile lor, în şanţuri sau se întinseră la pământ.
Strigătele de atac şi de răspuns, împuşcăturile, zgomotul şi ţipetele acestei încăierări mărunte
îl scoaseră pe Erikki din paralizia care-l cuprinsese. O împinse pe Azadeh către maşină, culegând
în grabă cele mai apropiate dintre bunurile lor împrăştiate, le aruncă în portbagaj, trânti capota,
mătură din cale câţiva dintre sătenii care începuseră şi ei să culeagă dintre lucrurile aruncate pe jos,
sări pe locul şoferului şi porni motorul, dând scurt maşina înapoi, apoi schimbând direcţia, ţâşnind
cu motorul urlând de-a curmezişul pajiştei, paralel cu drumul. În faţa lui şi puţin spre dreapta zări pe
bărbatul îndesat cu trei dintre însoţitorii lui urcând într-o maşină şi îşi aminti că omul mai avea încă
actele lor. Pentru o fracţiune de secundă se gândi să se oprească dar brusc respinse gândul şi
menţinu direcţia către copacii care mărgineau drumul. Atunci îl văzură pe celălalt coborându-şi
arma de pe umăr, ochind şi trăgând. Rafala trecu puţin prea sus şi Erikki smuci volanul cu reflexele
unui nebun, îşi înfipse călcâiul în accelerator şi ţâşni către ţeava armei, transformând Range Roverul
într-un berbec. Masiva bară de protecţie a maşinii izbi omul, strivindu-l de aripa laterală a
automobilului său, zdrobindu-l laolaltă cu maşina, în timp ce pistolul mitralieră continuă să tragă
până îşi goli încărcătorul, gloanţele izbindu-se mieunând de metal sau pătrunzând prin parbriz. Ieşit
din minţi, Erikki dădu înapoi, apoi ţâşni din nou înainte, răsturnând epava maşinii şi ucigând
ocupanţii şi ar fi ieşit din maşină continuând măcelul cu mâinile goale, dar în clipă aceea văzu în
oglinda retrovizoare oamenii alergând către el şi atunci se răzgândi şi plecă.
Range Roverul era construit anume pentru astfel de terenuri, avea cauciucuri speciale pentru
zăpadă, care muşcau adânc pământul răscolit. În câteva clipe ajunseră printre copaci, la adăpost de
urmăritori, şi el viră ieşind în şosea, cuplă viteza întâi şi amândouă diferenţiale trecând peste şanţul
adânc şi rupând gardul de sârmă ghimpată.
142