James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

- Sunt soţia lui, spuse scurt Azadeh. Ca...
- Cin' te-a-ntrebat? se răsti grosolan primul bărbat. Numele tău de familie e Gorgon. E un
nume de moşieri, iar accentul tău e poruncitor şi arogant, ca şi purtările, şi mai mult ca sigur eşti un
duşman al poporului.
- Nu sunt duşmanul nimănui. Vă...
- Taci! Femeile trebuie să ştie să se poarte, să fie caste şi să se acopere, să fie supuse - chiar
şi într-un stat socialist.
Omul se întoarse către Erikki.
- Unde mergeţi?
- Ce spune, Azadeh? Ea traduse.
- Teheran, răspunse el zdrahonului, cu voce coborâtă. Azadeh, spune-i că mergem la Teheran!
Numărase şase puşti şi o armă automată. Circulaţia îl închidea ca într-un ţarc. Nu vedea nici
o cale de ieşire, încă. Ea traduse mai departe, adăugând :
- Soţul meu nu vorbeşte farsi.
- De unde ştim noi asta şi de unde ştim că eşti căsătorită? Unde-i certificatul de căsătorie?
- Nu-l am cu mine! Că sunt căsătorită scrie în actele mele.
- Astea's nişte acte eliberate de Şah. Nişte acte ilegale. Unde-s cele noi?
- De la cine, semnate de cine? se repezi ea agresivă. Daţi-ne actele înapoi şi îngăduiţi-ne să
plecăm!
Duritatea ei avu efect asupra bărbatului şi a celorlalţi. Omul şovăi.
- Veţi înţelege, vă rog, că sunt mulţi spioni şi duşmani ai poporului care trebuie prinşi.
Erikki simţea inima izbind ca un ciocan. Chipuri mohorâte, oameni ieşiţi din Evul Mediu.
Urâţi. Grupului format în jurul lor li se alăturară şi alţi bărbaţi. Unul dintre ei se agita foarte
zgomotos, făcând semne furioase maşinilor şi camioanelor ce veneau din spatele lui, să treacă în
faţă spre a fi verificate. Nimeni nu claxona. Toată lumea îşi aştepta rândul. Şi pe deasupra întregii
îmbulzeli plutea o tăcere ameninţătoare, sumbră.
- Ce se întâmplă aici?
Un bărbat îndesat îşi făcu loc cu umerii prin mulţime. Oamenii se dădură politicoşi la o parte
din calea lui. Pe umărul lui atârna un pistol mitralieră cehoslovac. Celălalt îi explică şi îi întinse
documentele. Chipul bărbatului îndesat era rotund şi neras, ochii întunecaţi, hainele sărăcăcioase şi
slinoase. Pe neaşteptate trosni un foc de armă şi toate capetele se întoarseră către pajişte. Pe pământ,
alături de micul automobil care fusese tras deoparte de mulţime, zăcea un om. Unul dintre cei care
înconjuraseră automobilul stătea deasupra lui cu o armă automată în mână. Un alt pasager era lipit
de portiera maşinii cu mâinile deasupra capului. Brusc, acesta străpunse cordonul de trupuri care-l
înconjura şi o rupse la fugă. Omul cu arma ochi şi trase, greşi ţinta şi trase din nou. De data asta
bărbatul care alerga ţipă şi se prăbuşi, zvârcolindu-se în agonie, încercă să se târască mai departe,
dar picioarele nu-l ajutară. Agale, cel cu arma se apropie de el, îşi goli încărcătorul în trupul lui,
ucigându-l treptat, treptat.
- Ahmed! strigă bărbatul îndesat, de ce iroseşti gloanţele când cizmele tale ar fi făcut la fel
de bine treaba? Cine-s ăia?
- SAVAK!
Un murmur de satisfacţie străbătu mulţimea şi cineva scăpă un strigăt de bucurie.
- Prostule, atunci de ce i-ai ucis aşa de repede, ei?! Adu-mi aici actele lor!
- Fii ăştia de câine au nişte hârtii care pretind că-s oameni de afaceri din Teheran, da'
recunosc pe unu' din SAVAK când îl văd. Vrei hârtii false?
- Nu, rupe-le!
Bărbatul îndesat se întoarse către Erikki şi Azadeh.
- Aşa vom face cu toţi duşmanii Poporului şi-i vom şterge de pe faţa pământului.
Ea nu-i răspunse. Actele lor se aflau în mâna murdară. Ce-ar fi dacă şi hârtiile noastre ar fi
socotite false?
Insha'Allah. Când omul isprăvi de cercetat documentele lor de identitate, privi îndelung la
Erikki, apoi la ea.
- Zici că eşti Azadeh Gorgon Yok... Yokkonen, nevasta lui?
140