James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

- Andy, îi spusese cu o zi în urmă generalul Javadah, cel mai important partener, cu sediul în
Londra, n-ai de ce să-ţi faci griji. Unul dintre partenerii noştri este rudă cu Bakhtiar şi, ca măsură de
prevedere, avem contacte la cel mai înalt nivel cu apropiaţii lui Khomeini. Desigur, noua eră va fi
mai costisitoare decât înainte.
Gavallan - zâmbi sardonic. Ce importanţă are surplusul de cheltuieli şi faptul că în fiecare an
partenerii devin din ce în ce mai lacomi. A mai rămas încă destul ca să păstrăm Iranul ca pe vasul
nostru amiral - îndeajuns cât să revin la normal. Ian a mizat şi Nobila Casă a câştigat înmiit. Păcat
că a demisionat atunci, dar purtase steagul Struanilor timp de zece ani. Ar fi fost de ajuns pentru
orice bărbat - chiar şi pentru mine. Linbar are dreptate când spune că râvnesc la bucăţica asta. Dacă
n-am s-o iau eu, pentru Dumnezeu, are s-o ia Scot între timp, tinzând mereu să fim în frunte, X 63 o
să ne plaseze cu mult înaintea lui imperial şi Guerney şi-o să ne facă una dintre cele mai mari
companii de elicoptere din lume.
- În câţiva ani, Liz, o să fim cei mai mari, spuse, cu încredere deplină. X 63 le o lovitură!
Mac o să leşine când o să-i spun.
- Da, zise ea aşezând receptorul telefonului în furcă, îmi pare rău, Andy, circuitele sunt tot
ocupate. O să ne dea de veste în clipa în care se eliberează. I-ai spus taipanului restul veştilor bune?
- Nu prea era momentul potrivit! Râseră amândoi.
- Am lăsat-o pentru întâlnirea Consiliului.
Un vechi orologiu de corabie de pe birou începu să sune ora şase. Gavallan se întinse şi
deschise receptorul multiband care se afla pe raftul din spatele lui. Big Ben bătu ora....
Teheran - apartamentul lui McIver. Ultimele ecouri ale ceasului muriră, volumul era dat la
minimum, o mulţime de paraziţi: "Aici BBC World Service. Este ora şaptesprezece GMT".
Şaptesprezece GMT însemna ora opt şi jumătate seara în Iran. Cei doi bărbaţi îşi verificară
automat ceasurile. Femeia sorbi o înghiţitură din cockteilul de Martini cu vodcă. Cei trei erau
strânşi în jurul unui mare radio cu baterii, trecut pe unde scurte, al cărui semnal era slab şi instabil.
Afară noaptea era întunecată. Se auzi o rafală îndepărtată de armă automată. Nu îi dădură atenţie.
Ea mai luă o înghiţitură, aşteptând. În apartament era frig, încălzirea centrală fiind oprită cu
săptămâni în urmă. Singura sursă de căldură era acum un mic radiator electric care, ca şi lumina
becurilor, nu funcţiona decât cu jumătate din capacitate.
"... La ora cincisprezece GMT vom transmite o corespondenţă specială, de la trimisul nostru
special în Iran..."
- Bun, murmură ea, şi toţi dădură din cap. Avea cincizeci şi unu de ani, dar arăta mai tânără.
Era o femeie atrăgătoare, suplă, cu ochi albaştri şi păr blond, şi purta ochelari cu ramă întunecată.
Se numea Genevieve McIver, pe scurt Genny.
"... Dar mai întâi un sumar al ştirilor internaţionale, în Anglia, nouăsprezece mii de
muncitori au întrat din nou în grevă la fabrica British Leiland din Birmingham, cel mai mare
producător de automobile din ţară, cerând salarii mai mari. Negociatorii sindicali reprezentând
muncitorii din serviciile publice au ajuns la o înţelegere în privinţa creşterii cu cincisprezece
procente a salariilor, deș i primul ministru al guvernului laburist, James Callaghan, doreşte să
menţină cele opt virgulă opt procente. Regina va pleca luni în Kuweit, pe calea aerului, începând o
vizită de trei săptămâni în statele din Golful Persic. La Washington, preşedintele..."
Emisiunea se pierdu complet. Bărbatul mai înalt înjură.
- Ai răbdare, Charlie, spuse ea blând. O să revină.
- Da, Genny, ai dreptate, răspunse Charlie Petikin. Altă rafală de mitralieră în depărtare.
- Cam riscant s-o trimiţi acum pe regină în Kuweit, nu-i aşa? spuse Genny.
Kuweitul este un şeicat de o bogăţie incomensurabilă, provenită din petrol, aflat chiar
dincolo de Golf, mărginind Arabia Saudită şi Irakul.
- Cam prostească hotărâre la o vreme ca asta, nu-i aşa?
- Al dracului de prostească! Nenorociţii ăia din guvern şi-au pierdut de tot minţile, spuse
amar Duncan McIver, soţul ei. Le-au lăsat la dracu-n praznic, la Aberdeen.
Ea râse.
- E destul de departe, Duncan.
- Nu de-ajuns de departe pentru mine, Gen! McIver era un bărbat mătăhălos, de cincizeci şi
opt de ani, clădit ca un boxer, cu părul cărunt.
14