James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

- Ca întotdeauna, ai să îi găseşti în buzunarele lui. Şi poţi întotdeauna să te tocmeşti. Nimic
nu-i prea mult pentru astfel de poţiune, când nu putem avea alţi bărbaţi...
- Dacă îşi face efectul...,
- Sigur că şi-l face, oh, de unde să o cumpărăm, scumpă-scumpă Fazulia?
- În Bazar, în magazinul lui Abu Bakra Bin Hassan Bin Saudi. Ştiu eu drumul. O să mergem
mâine, înainte de prânz. Să vii cu noi, dragă Azadeh.
- Nu mulţumesc, dragă soră.
Apoi urmase o cascadă de râsete şi una dintre cele tinere spusese:
- Sărmana Azadeh, n-are nevoie de jacaranda şi muşchi, are nevoie exact de contrariul!
- Jacaranda şi mosc, copilă, cu corn de rinocer, spusese Fazulia.
Azadeh râsese laolaltă cu ele. O întrebaseră toate, pe faţă sau pe ocolite, dacă soţul ei păstra
proporţiile întru toate, şi cum se descurca ea, atât de slăbuţă şi-atât de fragilă cu asta şi îi suporta
greutatea. "Prin vrăji", le răspunsese celor mai tinere; "foarte uşor" celor mai serioase şi" cu
neînchipuit extaz, aşa cum trebuie să fie în Paradis," celor geloase şi celor pe care le ura şi dorea în
taină să le necăjească.
Nu toată lumea fusese de acord cu căsătoria ei cu acest uriaş străin. Mulţi încercaseră să-l
influenţeze pe tatăl ei împotriva lui şi-a ei, dar ea câştigase şi ştia cine-i s-a opus.
- Ciudat, spuse Erikki, colonelul Mazardi a spus că o să ne aştepte aici.
Colonelul nu se zărea nicăieri, iar punctul de control era părăsit.
- Poliţia, spuse Azadeh, căscând. Nu sunt niciodată acolo unde ai nevoie de ei.
Drumul urca spre o trecătoare. Cerul era albastru si limpede, iar vârfurile munţilor deja
scăldate de razele soarelui.
Jos, în vale, era încă întuneric, frig şi umed, drumul alunecos, zăpada troienită, dar asta nu-l
îngrijora căci Range Rover-ul avea tracţiune pe patru roţi ș i lanţuri. Mai târziu, trecând pe lângă
intersecţia cu drumul către bază, nu opri.
Ştia că baza e pustie, singur elicopterul JR 212 aşteptând reparaţiile.
Mai înainte de a părăsi palatul, încercase fără succes să ia legătura cu administratorul,
Dayati. Dar acum asta nu mai conta. Se lăsă pe spate în scaun. Avea rezervoarele pline şi cinci
bidoane de rezervă, a câte douăzeci de litri fiecare, pe care le luase de la pompa particulară a lui
Abdullah. Pot ajunge cu uşurinţă azi la Teheran. Şi mă întorc până miercuri - dacă mă întorc.
Ticălosul ăla de Rakoczy - e o veste foarte proastă, într-adevăr.
- Vrei puţină cafea, iubitule?
- Mulţumesc. Vezi dacă poţi să prinzi BBC sau VOA, pe unde scurte.
Primi mulţumit cafeaua fierbinte din termos, ascultând trosnetul paraziţilor şi piuitul
aparatului, staţiile sovietice care se auzeau puternic şi aproape nimic altceva. Posturile de radio
iraniene erau încă în grevă şi oprite, cu excepţia celor deservite de militari. În tot cursul sfârşitului
de săptămână, prietenii, cunoştinţele, negustorii şi servitorii, aduseseră zvonuri şi contra zvonuri de
tot felul, de la o iminentă invazie sovietică la o iminentă invazie americană, de la lovituri militare
izbutite în capitală, la predarea umilitoare a tuturor generalilor în mâinile lui Khomeini şi la demisia
lui Bakhtiar.
- Dobitocii! izbucnise Abdullah Han.
Era un bărbat corpolent, trecut de şaizeci de ani, bărbos, cu ochi negri şi buze pline. Încărcat
de bijuterii şi corect îmbrăcat. ...
- De ce-ar demisiona Bakhtiar? Nu câştigă nimic, aşa că n-are nici un motiv, încă.
- Si dacă câştigă Khomeini? întrebase Erikki.
- Voia lui Allah.
Hanul stătea întins pe covoare în marea cameră, cu Erikki şi Azadeh aşezaţi în faţa lui şi
garda personală, înarmată, în spate.
- Dar victoria lui Khomeini o sa fie doar temporară, dacă o s-o aibă. Armata o să-l supună pe
el şi pe mullahii lui, mai devreme sau mai târziu. E un om bătrân, o să moară curând, cu cât mai
devreme cu atât mai bine, căci deşi a împlinit Voia lui Allah şi a fost unealta care l-a înlăturat pe
Şah, căruia-i sosise vremea, e răzbunător, îngust la minte şi la fel de megaloman ca şi Şahul, dacă
nu chiar mai rău. Nu mă-ndoiesc c-o să ucidă mai mulţi iranieni decât a făcut-o Şahul.
130