James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

discuţie, niciodată să nu fi prea direct, niciodată să nu vorbeşti deschis: în farsi era mai uşor decât în
engleză.
- Sunt foarte bucuros să vă văd, domnule general! Ce pot face pentru domnia-voastră?
- Am auzit abia acum jumătate de oră că te-ai întors în Teheran. Horishtul asta e de departe
cel mai bun pe care l-am mâncat de ani de zile. Îmi pare rău că te tulbur la o oră atât de târzie.
- Nici o problemă! Lochart lăsă tăcerea să crească. Celălalt bărbat mult mai în vârstă mâncă,
nestânjenit că mânca singur. O bucată de carne de miel rămase agăţată de mustaţa lui şi Lochart o
privi fascinat, întrebându-se câtă vreme va rămâne acolo, apoi Valik îşi şterse gura.
- Felicitările mele Şeherezadei! Bucătarul ei este bine pregătit. Am să-i spun vărului meu
iubit, Excelenţei Jared.
- Mulţumesc!
Lochart aşteptă. Din nou tăcerea se lăsă grea între ei. Valik sorbi puţin ceai.
- A sosit aprobarea pentru 212?
- Nu până când am plecat noi.
Lochart nu fusese pregătit pentru întrebare.
- Ştiu că Mac a trimis un curier după el. I-aş telefona, dar din nefericire telefonul nostru nu
funcţionează? De ce?
- Partenerii mei ar prefera să pilotezi dumneata.
- Căpitanul McIver 1-a numit pe căpitanul Lane în caz că se primeşte aprobarea.
- O să o primească.
Valik îşi şterse din nou gura, apoi îşi mai turnă nişte ceai.
- Partenerii mei ar vrea să pilotezi dumneata. Sunt convins că McIver o să încuviinţeze.
- Îmi pare rău, dar eu trebuie să mă întorc la Zagros. Vreau să mă asigur că totul e-n regulă.
Îi istorisi pe scurt ce se-ntâmplase acolo.
- Sunt sigur că Zagros poate să mai aştepte câteva zile. Sunt sigur că Jared va fi foarte
bucuros să afle că ai socotit importantă această rugăminte a partenerilor mei.
Lochart se încruntă.
- Sunt bucuros să fac orice. De ce-i atât de important pentru partenerii domniei-voastre
zborul ăsta? Câteva piese de schimb, câţiva riali...
- Toate zborurile sunt importante. Partenerii mei sunt foarte grijulii ca să asigure cele mai
bune servicii. Aşadar, e-n regulă?
- Eu... mai întâi va trebui să vorbesc cu Mac, al doilea mă îndoiesc că o să primească
aprobarea şi al treilea ar trebui într-adevăr să mă întorc la baza mea.
Valik arboră cel mai plăcut zâmbet al său.
- Sunt sigur că Mac o să-şi dea încuviinţarea. Ai să primeşti aprobarea de a părăsi spaţiul
aerian al Teheranului.
Se ridică.
- Acum mă duc să mă-ntâlnesc cu Mac şi am să spun că ai acceptat. Mulţumeşte
Şeherezadei. Din nou, mii de scuze pentru că am venit atât de târziu, dar sunt vremuri tulburi.
Lochart nu se ridică de la masă.
- Totuşi, vreau să ştiu ce-i atât de important cu aceste câteva piese de schimb şi câteva zeci
de mii de riali.
- Partenerii mei au hotărât că este, aşa că, dragul meu prieten mai tânăr, auzind că te afli aici
şi cunoscând relaţiile apropiate ale domniei tale cu familia mea, am socotit de îndată că ai fi fericit
s-o faci dacă ţi-aş cere personal. Facem parte din aceeaşi familie, nu-i aşa?
Era spusă pe faţă acum, deşi zâmbetul rămăsese, ochii lui Lochart se îngustară.
- Mă bucur să fac tot ce pot ca să ajut...
- Bun, atunci e aranjat, mulţumesc! Nu mă conduce, mă descurc eu.
În uşă, generalul se întoarse şi se uită cu înţeles în jur.
- Eşti un om foarte norocos, căpitane. Te invidiez. După plecarea lui, Lochart se aşeză lângă
focul pe cale de a se stinge, privând flăcările. Hassan şi slujnica strânseră masa, spuseră noapte
bună, dar el nu-i auzi nici pe ei şi nici pe Şeherezada care se întoarse mai târziu, îl privi îndelung,
după care se întoarse tăcută înapoi în pat, lăsându-1 supusă pradă reveriei sale.
119