James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

Stăpâneşte-te, pentru Dumnezeu! Ce dracu' se-ntâmplă cu tine?
- Eu... ei bine, încerc să nu-l frec decât dacă... ştiu eu... dacă merită, e numai ca să-şi poată
apăra pielea.
Încercase să-şi amintească dosarul căpitanului Peshadi dar nu reuşise şi, disperat, trecu la
farsi.
- Dar, înălţimea Voastră, dacă mi-aţi face nemăsurata onoare, dacă aţi rămâne să discutăm şi
m-aţi onora spunându-mi numele domniei-voastre, promit că o să... îşi scotocise mintea după
cuvântul potrivit, dar nu-l găsise şi spusese în schimb: Voi fi sclavul vostru pentru totdeauna şi,
desigur, va trebui să-l aşez pe Excelenţa Sa, vărul vostru, cu o sută de puncte deasupra tuturor
celorlalţi.
Ea bătuse din palme încântată:
- O, prea cinstită Excelenţă, Excelenţa Sa, vărul meu, nu mi-a spus că vorbiţi limba noastră.
O, cât de minunat sună cuvintele când le rostiţi Domnia-voastră!
Aproape plutind, Lochart ascultase extravagantele ei complimente care sunau obişnuit în
farsi şi se auzise răspunzând la fel, binecuvântându-l în gând pe Scragger, care, cu mulţi ani în
urmă, când se alăturase companiei Weik Aviation, după ce părăsise RAF-ul în '65, îi spusese:
"Dacă vrei să zbori cu noi, amice, mai bine învaţă farsi, fiin'că eu n-o s-o fac!". Pentru prima dată
realiză cât de potrivită era persana ca limbă a dragostei, a aluziilor ?
- Numele meu e Şeherezada Paknouri, Excelenţă.
- Atunci înălţimea Sa este, până la urmă, din "O Mi, şi Una de Nopţi".
- Ah, dar nu pot să vă istorisesc vreo poveste nici chiar dacă aţi jura c-o să-mi tăiaţi capul.
Apoi, în engleză râzând : Am fost ultima din clasa mea la compunere...
- Cu neputinţă!
- Sunteţi întotdeauna atât de galant, căpitane Lochart?
Ochii ei îl tachinau. Se auzise spunând - în farsi:
- Numai cu cea mai frumoasă femeie pe care am întâlnit-o vreodată.
O văzuse colorându-se în obraji şi plecându-şi ochii şi se gândise furios şi înspăimântat în
acelaşi timp că distrusese totul, dar când ea privise din nou în sus către el, ochii îi zâmbeau.
- Mulţumesc. Faceţi fericită o bătrână doamnă. Scăpase paharul din mână. Îl ridicase
blestemând, cerându-şi scuze, dar în afară de ea nimeni nu observase.
- Sunteţi căsătorită? îi scăpase fără să vrea.
Nu se gândise că ar fi putut fi aşa, dar desigur că trebuia să fie căsătorită şi oricum el era
căsătorit şi avea o fiică de opt ani şi ce drept avea să fie nemulţumit pentru Dumnezeu, te porţi ca
un nebun, ţi-ai pierdut minţile - apoi urechile şi ochii lui începuseră din nou să funcţioneze.
- Cum, ce-aţi spus?
- O, am spus că am fost căsătorită - de fapt, mai sunt pentru încă trei săptămâni şi două zile -
şi că numele meu după căsătorie este Paknouri. Numele meu de familie este Bakravan.
Oprise un chelner şi alesese de pe tavă un pahar cu vin, pe care i-l întinsese. Din nou
încruntarea.
- Sunteţi sigur că vă simţiţi bine, domnule căpitan?
- O, da, da! răspunsese pe nerăsuflate. Ce spuneaţi? Paknouri?
- Da, înălţimea Sa, emirul Paknouri, era atât de în cincizeci de ani, un prieten al tatei, iar tata
şi mama s-au gândit că ar fi bine pentru mine să mă căsătoresc cu el iar el a consimţit, deşi sunt o
slăbănoagă, nu de-ajuns de rotofeie ca să trezesc dorinţa, oricât de mult aş mânca: Așa vrea Allah.
Ea ridicase din umeri, apoi zâmbise şi lui i se păruse că răsare soarele.
- Sigur ca am fost de acord, însă doar cu condiţia ca, dacă nu mi-ar fi plăcut căsătoria,
aceasta să înceteze după doi ani. Aşa că în cea de-a şaptesprezecea mea zi de naştere am fost
căsătoriţi şi nu mi-a plăcut încă de la început, şi-am plâns, şi-am plâns, şi-atunci, deoarece nu au
fost copii după doi ani, sau după anul următor la care m-am învoit, soţul meu, stăpânul meu, a
acceptat binevoitor să divorţeze de mine şi acum, din fericire, este cu putinţă ca el să se
căsătorească, iar eu sunt liberă, dar din nefericire atât de bătrână...
- Nu sunteţi bătrână, sunteţi la fel de...
- O, da, bătrână...
114