James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA
James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA
CAPITOLUL 13 La Teheran; ora 8,33 seara. După ce se despărţise de McIver în apropierea birourilor lor, Tom Lochart se dusese acasă, întâlnind în drum câteva diversiuni, câţiva polițiș ti furioşi, dar nimic care să-l împiedice. Locuinţa lui era un apartament splendid la mansarda unei clădiri moderne cu şase etaje, în cea mai bună zonă rezidenţială, un dar de nuntă de la socrul său. Şeherezada îl aştepta. Îşi aruncă braţele în jurul lui, îl sărută cu pasiune, îl rugă să se aşeze în faţa focului şi să-şi scoată pantofii, alergă să-i aducă nişte vin - răcit exact aşa cum îi plăcea lui - îi aduse o gustare, spunând că cina avea să fie gata în curând, alergă în bucătărie şi, cu vocea ei armonioasă, fluidă, ceru slujnicei şi bucătarului să se grăbească fiind că stăpânul sosise acasă şi era flămând, apoi se întoarse înapoi şi se aşeză la picioarele lui pe podeaua minunată şi din belşug acoperită cu covoare, înconjurându-şi genunchii cu braţele şi privindu-l cu adoraţie. - Oh, sunt atât de fericită să te văd, Tommy. Mi-a fost atât de dor de tine! spuse într-o engleză încântătoare. Oh! Mi-am petrecut timpul foarte interesant, astăzi şi ieri. Purta pantaloni persani din mătase uşoară şi o bluză lungă şi largă şi, pentru el, era dureros de frumoasă. Şi dorită. Peste câteva zile avea să fie cea de-a douăzeci şi treia aniversare a zilei ei de naştere. El avea patruzeci şi trei de ani. Erau căsătoriţi de aproape un an şi el se simţise vrăjit din prima clipă când o văzuse. Asta se-ntâmplase cu ceva mai mult de trei ani în urmă, la o serată din Teheran dată de generalul Valik, un văr al tatălui ei. Era în primele zile ale lui septembrie, vacanţa de vară a şcolilor englezeşti era pe sfârşite, iar Deirdre, soţia lui, era în Anglia cu fiica lor, bucurându-se de ultimele zile de vacanţă şi petrecere şi, în dimineaţa aceea, primise încă o scrisoare iritată din partea ei, insistând să-i scrie lui Gavallan pentru transferul imediat. "Urăsc Teheranul, nu vreau să trăiesc acolo nici o clipă în plus. Tot ce-mi doresc este Anglia, ca şi Monica; de altfel. De ce nu vrei să te gândeşti o clipă şi la noi, la blestematele tale de elicoptere şi compania S-G? Toata familia mea e aici, toţi prietenii mei şi-ai Monicăi. M-am săturat până-n gât să trăiesc departe de ţară şi vreau casa mea undeva lângă Londra, cu grădină, sau chiar şi-n oraş. Sunt câteva case, adevărate chilipiruri, în Putney şi în Clapham Common. Sunt sătulă până peste cap de străini şi de slujbe în străinătate şi sunt sătulă până în gât de mâncarea iraniană, de mizerie, de căldură, de frig, de limba lor nesuferită, de closetele lor împuţite pe care trebuie să stai ghemuit ca un animal, de obiceiurile lor murdare, de purtările lor, de totul. E timpul să punem lucrurile în ordine, câtă vreme mai sunt încă tânără." - Excelenţă? Chelnerul zâmbitor şi scrobit îi oferise plin de solicitudine o tavă cu băuturi, cele mai multe sucuri. Mulţi mahomedani din clasa de mijloc sau din păturile de sus beau alcool atunci când se aflau singuri, acasă, dar mai puţin în public - băuturi tari şi vinuri de toate felurile fiind de vânzare în Teheran, ca şi în barurile hotelurilor moderne. Nici un fel de astfel de restricţii nu erau impuse străinilor, care puteau să bea pe faţă sau în încăperile lor, spre deosebire de Arabia Saudită şi unele dintre emirate, unde oricine era prins era pasibil de pedeapsa cerută de Coran: biciul. - Mamoonan - mulţumesc, spusese politicos şi acceptă un pahar de vin alb, persan, foarte căutat încă de acum aproape trei milenii, abia băgând în seamă chelnerul şi pe ceilalţi oaspeţi, incapabil să depăşească starea depresivă şi iritarea provocate de faptul că acceptase să se alăture acelei petreceri, înlocuindu-l pe McIver care trebuise să plece la baza lor de la Al Shargaz, de cealaltă parte a Golfului. - Dar tu, Tom, vorbeşti farsi, spusese McIver nevinovat, şi cineva trebuie să meargă. Da, îşi zisese, dar Mac ar fi putut la fel de uşor săi roage pe Charlie Petikin. Era aproape nouă, încă nu se servise masa şi el stătea lângă una dintre uşile deschise care dădea în grădină, privând afara, la luminările şi peluzele peste care erau aș ternute covoare minunate pe care oaspeţii stăteau aș ezaţi sau întinşi, alţii în picioare, în grupuri sub copaci pe lângă micul bazin. Noaptea era plină de stele şi blândă, casa bogată şi spaţioasă, aşezată în districtul Shemiran, 112
la poalele Munţilor Elburs, iar petrecerea era la fel ca multe altele la care din pricină că putea să vorbească farsi, era de obicei primit cu plăcere. Toţi iranienii erau bine îmbrăcaţi, era multă veselie şi multe bijuterii, mesele erau încărcate cu o abundenţă de mâncăruri, atât europene cât şi iraniene, calde sau reci, conversaţii despre ultima piesă jucată la Londra sau la New York sau "ai să pleci la vară la Saint Moritz la schi, sau la Cannes", sau despre preţul petrolului şi bârfele despre curtea regala şi despre Majestatea Sa imperială, Majestatea Asta sau Cealaltă, toate, toate presărate cu politeţuri şi flatări şi complimente extravagante, atât de necesare în societatea iraniană la toate nivelurile, păstrând o aparenţă calmă, politicoasă şi blândă, unde rar pătrundea un străin, cu atât mai puţin cineva din afara ţării. Pe vremea aceea era staţionat la Galeg Morghi, un aeroport militar de lângă Teheran, unde se pregăteau piloţii aviaţiei militare iraniene. În zece zile trebuia să plece la noul său post, la Zagros, foarte conştient că această navetă cu două săptămâni la Zagros şi una la Teheran va aprinde şi mai tare spiritul soţiei sale. În acea dimineaţă, într-o izbucnire de furie, îi răspunsese la scrisoare şi i-o trimisese cu un mesager special. "Dacă vrei să rămâi în Anglia, rămâi în Anglia, dar nu mă mai cicăli şi nu-ţi mai băga nasul în ce nu ştii. Găseşte-ț i casă unde vrei, dar n-am să locuiesc niciodată acolo. Niciodată! Am o slujbă bună, plătită foarte bine şi-mi place şi asta e! Am duce o viaţă frumoasă dacă ţi-ai deschide ochii. Ştiai că sunt pilot când ne-am căsătorit, ș tiai care este viaţa pe care am ales-o, ştiai că n-aş trăi în Anglia, ştiai că asta este ceea ce ştiu să fac şi nu mai pot schimba lucrurile acum. Termină cu cicăleala sau mă supăr! Dacă vrei să schimbi lucrurile, fie cum vrei... La dracu'! M-am săturat! Christoase, spune că urăș te Iranul şi tot ce ţine de el, dar nu ştie nimic despre Iran. Ba n-a ieşit niciodată afară din Teheran! N-o s-o facă, nici măcar n-o să încerce vreodată mâncărurile şi a făcut vizite doar la cele câteva neveste ale personalului britanic, întotdeauna aceleaşi - minoritatea guralivă şi bigotă, insulară, la fel de plictisită şi plictisitoare, cu interminabilele lor întâlniri de bridge, nesfârşitele ceaiuri,! "dar, dragă, cum poţi să suporţi ceva ce nu e de la Fortnum 1 sau de la Marks şi Sparks", care se înghesuiau să obţină o invitaţie la Ambasada Britanică, la o cină cu friptură greţoasă de vacă şi budincă de Yorkshire, sau la un ceai cu sandvişuri cu castravete şi prăjitură cu mac, toţi pe deplin convinşi că tot ce e englezesc e cel mai bun lucrul din lume, în special bucătăria englezească: morcovi fierţi, conopidă fiartă, cartofi fierţi, varză de Bruxelles fiartă,! biftec în sânge sau friptură uscată de miel pe post de culme a perfecţiunii... - Oh, biată Excelenţă, nu arătaţi deloc veselă!! spusese ea în şoaptă. El privise în jur şi lumea se schimbase. - Ce s-a întâmplat? întrebase ea cu o uşoară încruntătură pe chipu-i oval. - Iartă-mă, şoptise cu răsuflarea tăiată, dezorientat pentru o clipă de prezenţa ei, cu inima bătând şi gâtul uscat, senzaţii pe care nu le trăise niciodată până atunci, am crezut că eşti o nălucă... Ceva ieşit din "O mie şi una de nopţi"... O minune... Se oprise cu un efort, simţindu-se prost. - Iartă-mă, eram la un milion de kilometri depărtare. Mă cheamă Lochart, Tom Lochart. - Da, ştiu, spusese ea râzând. Ochi jucăuşi, căprui deschis; buzele străluceau umed, pielea avea culoarea pământului iranian; un şal măsliniu. Purta un veşmânt de mătase albă, era parfumată şi abia-i ajungea până la bărbie. - Sunteţi acel căpitan-instructor răutăcios care-l freacă pe sărmanul meu văr Karim de cel puţin trei ori. - Cum? Lochart descoperise că îi era greu să se concentreze. - Acolo. Ea arătase cu degetul în partea cealaltă a încăperii. Tânărul era în civil şi zâmbea către ei, iar Lochart nu-l recunoscuse, deşi era unul dintre elevii săi - foarte atrăgător, cu părul negru buclat, cu ochi negri şi bine făcut. - Un văr deosebit: căpitanul Karim Peshadi din Forţele Aeriene Imperiale Iraniene. Îşi întorsese privirile către Lochart, fluturând din genele lungi şi negre. Şi din nou inima lui îşi oprise bătăile. 113
- Page 61 and 62: Războiul Mondial a fost acum un mi
- Page 63 and 64: - Dar e... - E unul dintre cei mai
- Page 65 and 66: împărat, împotriva duşmanului,
- Page 67 and 68: Cei doi tineri de sub podeţ deschi
- Page 69 and 70: - Nu-i în firea lui Duke Starke s
- Page 71 and 72: - Eu sunt. Rudi se smulse din mâin
- Page 73 and 74: Rudi aşteptă. Zataki nu ştia ce
- Page 75 and 76: - Tabriz Unu, HFC de la Teheran! M
- Page 77 and 78: - Aşa-i! Petikin nu mai văzuse vr
- Page 79 and 80: semiîntuneric, printre troienele d
- Page 81 and 82: - Da, şi îmi lipseşte râsul foa
- Page 83 and 84: - Acesta este cortul conducătorulu
- Page 85 and 86: - Nu mă-ncred, spuse simplu Hussai
- Page 87 and 88: - Bună seara! E liber sir Percy? S
- Page 89 and 90: Sătenii refuzară să plece. Pentr
- Page 91 and 92: - Baza, n-avem nici o pasăre în c
- Page 93 and 94: alansa căutând o ţintă; apoi, p
- Page 95 and 96: neplăcut, în special pentru doamn
- Page 97 and 98: - Evident, au avut necazuri, dar Ru
- Page 99 and 100: - Te rog, semnează ca persoană au
- Page 101 and 102: - Am să cer autorizarea. Piese de
- Page 103 and 104: - Trebuia să mă-ntorc înapoi la
- Page 105 and 106: noapte, că Khomeini era deja arest
- Page 107 and 108: - Găseşte-i pe păcătoşii ăia
- Page 109 and 110: - Te rog să mă ierţi, poftim, sp
- Page 111: cuviinţă şi a fost obţinută o
- Page 115 and 116: Ochii ei zburdau şi se prefăcea
- Page 117 and 118: - Fac eu asta, odihneşte-te, iubit
- Page 119 and 120: discuţie, niciodată să nu fi pre
- Page 121 and 122: LUNI 12 februarie 1979 CAPITOLUL 14
- Page 123 and 124: nume a fost ascuns de Dumnezeu. În
- Page 125 and 126: Afară era încă întuneric, abia
- Page 127 and 128: La dracu cu controlul medical şi c
- Page 129 and 130: - Piesele trebuie să sosească lun
- Page 131 and 132: - Dar nu-i un om sfânt, pios şi
- Page 133 and 134: moarte. Ultimii atacatori o rupsese
- Page 135 and 136: grosolane şi case cu pereţi înal
- Page 137 and 138: Motocicliştii treceau nepăsători
- Page 139 and 140: Cele mai multe femei iraniene purta
- Page 141 and 142: - Da. - Bine! Îndesă actele lor
- Page 143 and 144: Odată ajuns pe şosea debloca unul
- Page 145 and 146: - CASEVAC, spuse Jean-Luc privind p
- Page 147 and 148: - Bun. Jean-Luc privea atent înain
- Page 149 and 150: Pietro aruncă o privire în jos, c
- Page 151 and 152: Vocea se auzi în căşti. Automat,
- Page 153 and 154: Petikin îşi aţinti privirea pe c
- Page 155 and 156: O privi bând, recunoscătoare. - M
- Page 157 and 158: - E... e posibil, Azadeh, interveni
- Page 159 and 160: Între timp, e de stăpânit o ţar
- Page 161 and 162: sfărâmate şi amestecate cu zăpa
la poalele Munţilor Elburs, iar petrecerea era la fel ca multe altele la care din pricină că putea să<br />
vorbească farsi, era de obicei primit cu plăcere. Toţi iranienii erau bine îmbrăcaţi, era multă veselie<br />
şi multe bijuterii, mesele erau încărcate cu o abundenţă de mâncăruri, atât europene cât şi iraniene,<br />
calde sau reci, conversaţii despre ultima piesă jucată la Londra sau la New York sau "ai să pleci la<br />
vară la Saint Moritz la schi, sau la Cannes", sau despre preţul petrolului şi bârfele despre curtea<br />
regala şi despre Majestatea Sa imperială, Majestatea Asta sau Cealaltă, toate, toate presărate cu<br />
politeţuri şi flatări şi complimente extravagante, atât de necesare în societatea iraniană la toate<br />
nivelurile, păstrând o aparenţă calmă, politicoasă şi blândă, unde rar pătrundea un străin, cu atât mai<br />
puţin cineva din afara ţării.<br />
Pe vremea aceea era staţionat la Galeg Morghi, un aeroport militar de lângă Teheran, unde<br />
se pregăteau piloţii aviaţiei militare iraniene. În zece zile trebuia să plece la noul său post, la Zagros,<br />
foarte conştient că această navetă cu două săptămâni la Zagros şi una la Teheran va aprinde şi mai<br />
tare spiritul soţiei sale. În acea dimineaţă, într-o izbucnire de furie, îi răspunsese la scrisoare şi i-o<br />
trimisese cu un mesager special.<br />
"Dacă vrei să rămâi în Anglia, rămâi în Anglia, dar nu mă mai cicăli şi nu-ţi mai băga nasul<br />
în ce nu ştii. Găseşte-ț i casă unde vrei, dar n-am să locuiesc niciodată acolo. Niciodată! Am o slujbă<br />
bună, plătită foarte bine şi-mi place şi asta e! Am duce o viaţă frumoasă dacă ţi-ai deschide ochii.<br />
Ştiai că sunt pilot când ne-am căsătorit, ș tiai care este viaţa pe care am ales-o, ştiai că n-aş trăi în<br />
Anglia, ştiai că asta este ceea ce ştiu să fac şi nu mai pot schimba lucrurile acum. Termină cu<br />
cicăleala sau mă supăr! Dacă vrei să schimbi lucrurile, fie cum vrei...<br />
La dracu'! M-am săturat! Christoase, spune că urăș te Iranul şi tot ce ţine de el, dar nu ştie<br />
nimic despre Iran. Ba n-a ieşit niciodată afară din Teheran! N-o s-o facă, nici măcar n-o să încerce<br />
vreodată mâncărurile şi a făcut vizite doar la cele câteva neveste ale personalului britanic,<br />
întotdeauna aceleaşi - minoritatea guralivă şi bigotă, insulară, la fel de plictisită şi plictisitoare, cu<br />
interminabilele lor întâlniri de bridge, nesfârşitele ceaiuri,! "dar, dragă, cum poţi să suporţi ceva ce<br />
nu e de la Fortnum 1 sau de la Marks şi Sparks", care se înghesuiau să obţină o invitaţie la<br />
Ambasada Britanică, la o cină cu friptură greţoasă de vacă şi budincă de Yorkshire, sau la un ceai<br />
cu sandvişuri cu castravete şi prăjitură cu mac, toţi pe deplin convinşi că tot ce e englezesc e cel mai<br />
bun lucrul din lume, în special bucătăria englezească: morcovi fierţi, conopidă fiartă, cartofi fierţi,<br />
varză de Bruxelles fiartă,! biftec în sânge sau friptură uscată de miel pe post de culme a<br />
perfecţiunii...<br />
- Oh, biată Excelenţă, nu arătaţi deloc veselă!! spusese ea în şoaptă.<br />
El privise în jur şi lumea se schimbase.<br />
- Ce s-a întâmplat? întrebase ea cu o uşoară încruntătură pe chipu-i oval.<br />
- Iartă-mă, şoptise cu răsuflarea tăiată, dezorientat pentru o clipă de prezenţa ei, cu inima<br />
bătând şi gâtul uscat, senzaţii pe care nu le trăise niciodată până atunci, am crezut că eşti o nălucă...<br />
Ceva ieşit din "O mie şi una de nopţi"... O minune...<br />
Se oprise cu un efort, simţindu-se prost.<br />
- Iartă-mă, eram la un milion de kilometri depărtare. Mă cheamă Lochart, Tom Lochart.<br />
- Da, ştiu, spusese ea râzând.<br />
Ochi jucăuşi, căprui deschis; buzele străluceau umed, pielea avea culoarea pământului<br />
iranian; un şal măsliniu.<br />
Purta un veşmânt de mătase albă, era parfumată şi abia-i ajungea până la bărbie.<br />
- Sunteţi acel căpitan-instructor răutăcios care-l freacă pe sărmanul meu văr Karim de cel<br />
puţin trei ori.<br />
- Cum?<br />
Lochart descoperise că îi era greu să se concentreze.<br />
- Acolo.<br />
Ea arătase cu degetul în partea cealaltă a încăperii.<br />
Tânărul era în civil şi zâmbea către ei, iar Lochart nu-l recunoscuse, deşi era unul dintre<br />
elevii săi - foarte atrăgător, cu părul negru buclat, cu ochi negri şi bine făcut.<br />
- Un văr deosebit: căpitanul Karim Peshadi din Forţele Aeriene Imperiale Iraniene.<br />
Îşi întorsese privirile către Lochart, fluturând din genele lungi şi negre. Şi din nou inima lui<br />
îşi oprise bătăile.<br />
113
Change language