James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

- Te rog să mă ierţi, poftim, spuse Kasigi grav, oferindu-i berea. Arsurile îmi trezesc aceeaşi
stare şi mie; şi mie mia venit să vărs. Am coborât să văd cum se simt răniţii şi... şi mi-a fost foarte
rău.
Scragger bău recunoscător. Lichidul rece, cu gust de hamei, ale cărui bule îi înţepau limba, îl
făcu să se simtă ca renăscut.
- Iisuse Christoase, a fost bun! Mulţumesc, amice. Şi, pentru că spusese o dată, îi fu mai
uşor s-o spună şi a doua oară.
- Mulţumesc, amice.
Kasigi auzi cuvintele repetate de două ori şi socoti - reputase o victorie majoră. Amândoi se
întoarseră către marinarul care venea grăbit către ei cu un mesaj telex în mână. Îl dădu lui Kasigi,
care se duse lângă cel mai apropiat bec, îşi puse ochelarii şi se strădui să citească. Scragger îl văzu
tresărind şi întunecându-se şi mai mult la faţă.
- Veşti proaste?
După o pauză, Kasigi spuse:
- Nu, doar unele probleme!
- Pot face ceva?
Kasigi nu răspunse. Scragger aşteptă. Putea să vadă zbuciumul din ochii celuilalt, deşi pe
chip nu lăsa să se ghicească nimic, şi era sigur că Kasigi încerca să hotărască dacă să-i spună sau
nu. Apoi acesta spuse:
- Nu cred. Se referă la fabrica.... complexul nostru petrochimic de la Bandar-e Delam.
- Cea pe care o construieşte Japonia?
Ca toată lumea din Golf, Scragger ştia despre uriaşa întreprindere care valora trei miliarde şi
jumătate de dolari şi care, odată terminată, avea să fie, fără îndoială, cel mai mare complex
petrochimic din Asia Mică şi din Orientul Mijlociu, cu o fabrică de trei sute de mii de tone de
etilena în inima ei. Construcţia începuse în '71 şi era isprăvită cam în proporţie de optzeci şi cinci la
sută.
- Ala da, fabrică!
- Da, dar e construită de întreprinderi private japoneze, nu de guvernul japonez, spuse
Kasigi. Fabrica Iran-Toda e finanţată de capital privat.
- Ah! spuse Scragger, tot ce ştia căpătând un sens. Toda Shipping! Sunteţi aceeaşi
companie?
- Da, dar suntem numai o parte din sindicatul patronal japonez care a oferit banii şi suportul
tehnic Şahului... Iranului, se corectă Kasigi.
Toţi zeii, mari şi mici, să blesteme pământul ăsta, pe cei ce-l locuiesc, pe Şah, pentru că a
iscat crizele de petrol, OPEC-ul, blestemaţi fie toţi fanaticii bigoţi şi mincinoşii care trăiesc aici.
Aruncă din nou o privire asupra mesajului şi fu mulţumit să vadă că mâinile nu-i tremurau. Era întrun
cod secret, din partea preşedintelui companiei sale, Hiro Toda.
Spunea: "Urgent! Datorită inflexibilităţii absolute şi neîntrerupte a iranienilor, a trebuit, în
cele din urmă, să dispun încetarea tuturor lucrărilor de construcţie de la Bandar-e Delam. În prezent,
cheltuielile depăşesc totalul de cinci sute milioane dolari şi vor ajunge probabil până la un miliard
mai înainte să putem începe producţia. Dobânzile prezente se ridică la patru sute nouăzeci si cinci
de mii de dolari zilnic. Datorită ticăloaselor presiuni, făcute în secret de Sabia Ruptă, planul nostru
Alternativa A4 a fost refuzat. Du-te urgent la Bandar-e Delam şi trimite-mi un raport personal.
Directorul şi şeful de lucrări, Watanabe, te aşteaptă. Te rog confirmă".
E cu neputinţă să ajung acolo, îşi zise Kasigi doborât. Iar dacă Planul 4 e respins, suntem
ruinaţi.
Alternativa A4 prevedea ca Hiro Toda să contacteze guvernul japonez pentru împrumuturi
cu dobândă scăzută şi în acelaşi timp, discret, să-l roage pe primul ministru să declare complexul
Iran-Toda de la Bandar-e Delam proiect naţional. "Proiect Naţional" însemna că guvernul
recunoştea oficial extrema importanţă a lucrărilor şi urma să se-ngrijească de finalizarea lor. Sabia
Ruptă era codul lor pentru duşmanul personal al lui Hiro Toda şi principalul lor rival, Hidioshy
Ishida, care conducea nemăsurat de puternicul grup de companii comerciale cu numele generic de
Mitsuwari. Blestema-l-ar toţi zeii pe viermele ăsta invidios şi mincinos, Ishida, gând ea Kasigi în
timp ce spunea:
109