James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA
James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA
- Salaam, aga: Nu, eu sunt căpitanul McIver, spuse McIver îngrijorat. Primul gând care-i trecuse prin minte fu: ăştia sunt alţii din acelaşi grup care l-au ucis pe sărmanul Kyabi? Al doilea: Genn ar fi trebuit să plece cu ceilalţi, ar fi trebuit să insist. Al treilea fu îndreptat către grămada de riali din servieta lui diplomat, aşezată pe podea, lângă cuier. - Ah, bine, spuse politicos tânărul. Avea o figură voluntară, cearcăne întunecate în jurul ochilor şi deşi McIver socoti că nu depăşise 25 de ani, avea aerul unui bătrân. - Pericol pentru voi aici. Acum vă rog, plecat! Noi suntem komitehul pentru acest bloc. Vă rog acum plecata. Acum! - E-n regulă, sigur, ăăă, mulţumesc. De două ori până atunci McIver se gândise că ar fi fost prudent să evacueze birourile din pricina încăierărilor şi a gloatei din stradă, deşi, uluitor, dacă se ţinea seama de numărul lor uriaş, mulţimile fuseseră foarte disciplinate şi provocaseră foarte puţine stricăciuni proprietăţilor particulare sau europenilor - exceptând maşinile parcate în stradă. Acum era pentru prima dată când cineva venise să-l avertizeze personal. McIver şi Lochart îşi puseră ascultători pardesiele. McIver închise valiza diplomat şi se pregătiră de plecare. Stinse luminile. - Cum lumini, când nimeni altcineva? întrebă conducătorul tinerilor. - Avem propriul nostru generator, pe acoperiş. Tânărul zâmbi ciudat, cu dinţi foarte albi. - Străinii au generator şi căldură, iranienii nu. McIver se pregătea să răspundă, dar se opri. - Voi primit mesaj? Mesaj despre plecare? Mesaj astăzi? - Da. Un mesaj la birou, unul la apartament, pe care îl găsise Genny în cutia de scrisori. Spuneau doar: " Pe 1 decembrie aţi fost preveniţi să plecaţi. De ce sunteţi încă aici, dacă nu ca duşmani? V-a mai rămas puţin timp. Semnat: Studenţii pentru o Republică Islamică în Iran ". - Dumneavoastră sunteţi, ăăă, reprezentanţii Universităţii? - Noi suntem komitehul vostru. Vă rog plecat acum. Duşmanii mai bine nu întorc vreodată, nu? McIver şi Lochart ieşiră. Revoluţionarii îi urmară în jos pe scări. Liftul nu funcţiona de săptămâni. Strada era încă pustie, fără grupuri de oameni, iar în depărtare se auzeau focurile de armă. - Nu întoarceţi, trei zile! I McIver se holbă la ci. - Nu-i cu putinţă! Am multe ... - Pericol! Tânărul şi însoţitorii lui, la fel de tineri, aşteptau în tăcere, privindu-i. Nu toţi erau înarmaţi, boi dintre ei aveau bâte. Doi erau cu mâinile goale. - Nu întoarce. Foarte rău. Trei zile spune komitehul. Înţelegi? - Da, dar unul dintre noi trebuie să realimenteze generatorul sau telexul se va opri şi-atunci vom rămâne fără legătură... - Telex nu important. Nu vine înapoi. Trei zile. Tânărul le făcu, răbdător semn să plece. - Pericol aici, nu uitaţi, vă rog. Noapte bună! Foarte conştienţi de privirile invidioase, McIver şi Lochart se urcară în maşinile lor care fuseseră încuiate în garajul de la subsolul clădirii. McIver conducea Roverul său coupe de patru locuri, model '65, căreia îi spunea Love şi pe care îl păstra ca nou. Lochart împrumutase maşina lui Scot Gavallan, un vechi Citroen uzat, ţinut cu bună ştiinţă subturat, deşi motorul era îngrijit cum trebuie, frânele perfecte, şi la nevoie putea fi foarte rapid. Demarară și după al doilea col ț se opriră unul lângă celălalt. - Nenorociţii ăştia vorbeau serios, spuse supărat McIver. Trei zile? Nu pot să nu merg la birou trei zile! - Da. Şi acum? Lochart aruncă o privire în oglinda retrovizoare. Tânărul dăduse colţul şi stătea acolo privându-i. - Ar fi bine să plecăm. Am să-ti fac o vizită acasă, spuse grăbit. - Da, dar dimineaţă, Tom. Acum nu putem face nimic. 102
- Trebuia să mă-ntorc înapoi la Zagros, ar fi trebuit să plec astăzi... - Ştiu, stai şi mâine, pleci după aia. Nogger poate să facă drumul ăsta dacă vine aprobarea, ceea ce mă îndoiesc. Vino pe la zece. Zări tinerii începând să înainteze către ei. Pe la zece, Tom, spuse grăbit. Apăsă pe acceleraţie şi porni înjurând. Tinerii îi văzură plecând şi conducătorul lor, Ibrahim, se bucură, fiind că nu dorea o ciocnire cu străinii şi nici să-i omoare sau să îi aducă în faţa judecăţii. Doar pe cei din SAVAC şi poliţiştii vinovaţi şi duşmanii Iranului, înăuntrul Iranului, cei care doreau să-l aducă înapoi pe Şah şi totalitariştii marxişti trădători care se opuneau democraţiei şi libertăţii religiei şi educaţiei şi universităţilor. - Oh, ce mi-ar plăcea o maşină ca asta, spuse unul dintre ei, aproape bolnav de invidie. E un '68, nu Ibrahim? - Un '65. Într-o zi o să ai una şi benzină să pui în ea. Într-o zi o să fii cel mai faimos scriitor şi poet din Iran. - E dezgustător că străinul ăla se împăunează cu atâta bogăţie, când în Iran e-atât de multă sărăcie, spuse altul. - În curând or să plece toţi, pentru totdeauna! - Crezi că ăştia doi or să se-ntoarcă mâine, Ibrahim? - Sper să nu, spuse cu un râs obosit. Dac-o fac, nu ştiu ce-o să facem. Cred că i-am speriat îndeajuns. Totuşi ar trebui să trecem pe la blocul ăsta cel puţin de două ori pe zi. Un tânăr care avea o bâtă îşi puse afectuos braţul în jurul umerilor lui. - Mă bucur că te-am votat să fii şeful nostru! Eşti cea mai bună alegere. Încuviinţară cu toţii. Ibrahim Kyabi era foarte mândru de cuvintele lor, mândru că era o parte din revoluţia care avea să pună capăt tuturor necazurilor Iranului şi mândru, de asemenea, de tatăl său, inginer petrolist şi o persoană importantă în compania Iran Oil, care lucrase răbdător în decursul anilor pentru democraţie în Iran, opunându-se Şahului şi care acum avea să fie o voce puternică în noul o gloriosul Iran. - Haideţi, prieteni, spuse el mulţumit. Mai avem câteva clădiri de cercetat. CAPITOLUL 12 Insula Siri; ora 7,42 seara. La ceva mai mult de o mie o sută de kilometri sud-vest de Teheran, încărcarea petrolierului japonez de cincizeci de mii de tone Rikomaru era pe sfârşite. O lună frumoasă lumina Golful. Noaptea era înmiresmată, cerul spuzit de stele, iar Scragger acceptase să-l însoţească pe de Plessey la bord pentru a cina cu Yoshi Kasigi. Acum toţi trei se aflau pe punte alături de căpitanul vasului, privind sub lumina puternică a reflectoarelor marinarii japonezi şi inginerul şef de lângă marea conductă de încărcare trecută peste bord către complexul de robineţi de pe pontonul fix, plutitor, la care era tras petrolierul, de-asemenea scăldat în lumină. Se găseau la circa două sute de metri de joasa insulă Siri. Petrolierul era ancorat sigur, cu cele două lanţuri de la prora fixate de două geamanduri în faţă şi două ancore înapoi la pupa. Petrolul era pompat din rezervoarele de pe ţărm printr-o conductă aşezată pe fundul mării până la ponton şi de-acolo pe bord, prin propriul lor sistem de conducte, în rezervoare. Încărcarea şi descărcarea erau operaţii primejdioase din pricina gazelor foarte volatile, explozive, care se strângeau în rezervoare, în spaţiul liber de deasupra masei de petrol brut, rezervoarele goale fiind şi mai periculoase până ce erau spălate. Pentru mai multă siguranţă, în petrolierele cele mai moderne, în spaţiul anume construit în rezervoare, se pompa azot, un gaz inert care, la nevoie, putea fi eliberat în atmosferă. Rikomaru nu era echipat astfel. Inginerul sef strigă către oamenii aflaţi jos pe ponton: - Închideţi valva, apoi se întoarse către puntea superioară şi ridică degetul mare în sus, către căpitan, care făcu semn că a înţeles şi-i spuse lui Kasigi, în japoneză: - Putem ridica ancora când suntem gata? 103
- Page 51 and 52: eu nu pot să îngădui unuia dintr
- Page 53 and 54: - Ce ţi s-a năzărit, Scrag? - Ţ
- Page 55 and 56: - Toate aceste platforme se sprijin
- Page 57 and 58: Putrezi-i-ar oasele cu invenţia ai
- Page 59 and 60: Lui Scrag îi trebuiră câteva sec
- Page 61 and 62: Războiul Mondial a fost acum un mi
- Page 63 and 64: - Dar e... - E unul dintre cei mai
- Page 65 and 66: împărat, împotriva duşmanului,
- Page 67 and 68: Cei doi tineri de sub podeţ deschi
- Page 69 and 70: - Nu-i în firea lui Duke Starke s
- Page 71 and 72: - Eu sunt. Rudi se smulse din mâin
- Page 73 and 74: Rudi aşteptă. Zataki nu ştia ce
- Page 75 and 76: - Tabriz Unu, HFC de la Teheran! M
- Page 77 and 78: - Aşa-i! Petikin nu mai văzuse vr
- Page 79 and 80: semiîntuneric, printre troienele d
- Page 81 and 82: - Da, şi îmi lipseşte râsul foa
- Page 83 and 84: - Acesta este cortul conducătorulu
- Page 85 and 86: - Nu mă-ncred, spuse simplu Hussai
- Page 87 and 88: - Bună seara! E liber sir Percy? S
- Page 89 and 90: Sătenii refuzară să plece. Pentr
- Page 91 and 92: - Baza, n-avem nici o pasăre în c
- Page 93 and 94: alansa căutând o ţintă; apoi, p
- Page 95 and 96: neplăcut, în special pentru doamn
- Page 97 and 98: - Evident, au avut necazuri, dar Ru
- Page 99 and 100: - Te rog, semnează ca persoană au
- Page 101: - Am să cer autorizarea. Piese de
- Page 105 and 106: noapte, că Khomeini era deja arest
- Page 107 and 108: - Găseşte-i pe păcătoşii ăia
- Page 109 and 110: - Te rog să mă ierţi, poftim, sp
- Page 111 and 112: cuviinţă şi a fost obţinută o
- Page 113 and 114: la poalele Munţilor Elburs, iar pe
- Page 115 and 116: Ochii ei zburdau şi se prefăcea
- Page 117 and 118: - Fac eu asta, odihneşte-te, iubit
- Page 119 and 120: discuţie, niciodată să nu fi pre
- Page 121 and 122: LUNI 12 februarie 1979 CAPITOLUL 14
- Page 123 and 124: nume a fost ascuns de Dumnezeu. În
- Page 125 and 126: Afară era încă întuneric, abia
- Page 127 and 128: La dracu cu controlul medical şi c
- Page 129 and 130: - Piesele trebuie să sosească lun
- Page 131 and 132: - Dar nu-i un om sfânt, pios şi
- Page 133 and 134: moarte. Ultimii atacatori o rupsese
- Page 135 and 136: grosolane şi case cu pereţi înal
- Page 137 and 138: Motocicliştii treceau nepăsători
- Page 139 and 140: Cele mai multe femei iraniene purta
- Page 141 and 142: - Da. - Bine! Îndesă actele lor
- Page 143 and 144: Odată ajuns pe şosea debloca unul
- Page 145 and 146: - CASEVAC, spuse Jean-Luc privind p
- Page 147 and 148: - Bun. Jean-Luc privea atent înain
- Page 149 and 150: Pietro aruncă o privire în jos, c
- Page 151 and 152: Vocea se auzi în căşti. Automat,
- Trebuia să mă-ntorc înapoi la Zagros, ar fi trebuit să plec astăzi...<br />
- Ştiu, stai şi mâine, pleci după aia. Nogger poate să facă drumul ăsta dacă vine aprobarea,<br />
ceea ce mă îndoiesc. Vino pe la zece. Zări tinerii începând să înainteze către ei. Pe la zece, Tom,<br />
spuse grăbit.<br />
Apăsă pe acceleraţie şi porni înjurând. Tinerii îi văzură plecând şi conducătorul lor, Ibrahim,<br />
se bucură, fiind că nu dorea o ciocnire cu străinii şi nici să-i omoare sau să îi aducă în faţa judecăţii.<br />
Doar pe cei din SAVAC şi poliţiştii vinovaţi şi duşmanii Iranului, înăuntrul Iranului, cei care doreau<br />
să-l aducă înapoi pe Şah şi totalitariştii marxişti trădători care se opuneau democraţiei şi libertăţii<br />
religiei şi educaţiei şi universităţilor.<br />
- Oh, ce mi-ar plăcea o maşină ca asta, spuse unul dintre ei, aproape bolnav de invidie. E un<br />
'68, nu Ibrahim?<br />
- Un '65. Într-o zi o să ai una şi benzină să pui în ea. Într-o zi o să fii cel mai faimos scriitor<br />
şi poet din Iran.<br />
- E dezgustător că străinul ăla se împăunează cu atâta bogăţie, când în Iran e-atât de multă<br />
sărăcie, spuse altul.<br />
- În curând or să plece toţi, pentru totdeauna!<br />
- Crezi că ăştia doi or să se-ntoarcă mâine, Ibrahim?<br />
- Sper să nu, spuse cu un râs obosit. Dac-o fac, nu ştiu ce-o să facem. Cred că i-am speriat<br />
îndeajuns. Totuşi ar trebui să trecem pe la blocul ăsta cel puţin de două ori pe zi.<br />
Un tânăr care avea o bâtă îşi puse afectuos braţul în jurul umerilor lui.<br />
- Mă bucur că te-am votat să fii şeful nostru! Eşti cea mai bună alegere.<br />
Încuviinţară cu toţii.<br />
Ibrahim Kyabi era foarte mândru de cuvintele lor, mândru că era o parte din revoluţia care<br />
avea să pună capăt tuturor necazurilor Iranului şi mândru, de asemenea, de tatăl său, inginer<br />
petrolist şi o persoană importantă în compania Iran Oil, care lucrase răbdător în decursul anilor<br />
pentru democraţie în Iran, opunându-se Şahului şi care acum avea să fie o voce puternică în noul o<br />
gloriosul Iran.<br />
- Haideţi, prieteni, spuse el mulţumit. Mai avem câteva clădiri de cercetat.<br />
CAPITOLUL 12<br />
Insula Siri; ora 7,42 seara. La ceva mai mult de o mie o sută de kilometri sud-vest de<br />
Teheran, încărcarea petrolierului japonez de cincizeci de mii de tone Rikomaru era pe sfârşite. O<br />
lună frumoasă lumina Golful. Noaptea era înmiresmată, cerul spuzit de stele, iar Scragger acceptase<br />
să-l însoţească pe de Plessey la bord pentru a cina cu Yoshi Kasigi. Acum toţi trei se aflau pe punte<br />
alături de căpitanul vasului, privind sub lumina puternică a reflectoarelor marinarii japonezi şi<br />
inginerul şef de lângă marea conductă de încărcare trecută peste bord către complexul de robineţi de<br />
pe pontonul fix, plutitor, la care era tras petrolierul, de-asemenea scăldat în lumină.<br />
Se găseau la circa două sute de metri de joasa insulă Siri. Petrolierul era ancorat sigur, cu<br />
cele două lanţuri de la prora fixate de două geamanduri în faţă şi două ancore înapoi la pupa.<br />
Petrolul era pompat din rezervoarele de pe ţărm printr-o conductă aşezată pe fundul mării până la<br />
ponton şi de-acolo pe bord, prin propriul lor sistem de conducte, în rezervoare. Încărcarea şi<br />
descărcarea erau operaţii primejdioase din pricina gazelor foarte volatile, explozive, care se<br />
strângeau în rezervoare, în spaţiul liber de deasupra masei de petrol brut, rezervoarele goale fiind şi<br />
mai periculoase până ce erau spălate. Pentru mai multă siguranţă, în petrolierele cele mai moderne,<br />
în spaţiul anume construit în rezervoare, se pompa azot, un gaz inert care, la nevoie, putea fi eliberat<br />
în atmosferă.<br />
Rikomaru nu era echipat astfel.<br />
Inginerul sef strigă către oamenii aflaţi jos pe ponton:<br />
- Închideţi valva, apoi se întoarse către puntea superioară şi ridică degetul mare în sus, către<br />
căpitan, care făcu semn că a înţeles şi-i spuse lui Kasigi, în japoneză:<br />
- Putem ridica ancora când suntem gata?<br />
103