James Clavell – Vartejul - CARTE BUNA

căci în Iran legile îngăduiau zborurile numai în cursul zilei. Verile erau încântătoare. Cea mai mare
parte a iernii erau înzăpeziţi. În apropiere se aflau lacuri cristaline în care se pescuia bine, iar în
pădure vânatul era din belşug. Relaţiile cu sătenii din Yazdek erau excelente. În afara scrisorilor, de
obicei erau bine aprovizionaţi, şi nu li se cereau altele în schimb. Şi, de mare importanţă pentru toţi,
se aflau la o bună bucată de drum de sediul din Teheran al firmei, lipsiţi de legătură radio mai tot
timpul şi lăsaţi să se descurce fericiţi cu ceea ce aveau.
În clipa în care motorul se opri şi rotorul încetă să se mai învârtească, Rodrigues şi Jordan
desfăcură din nou panoul. Rămaseră cu răsuflarea tăiată. Podeaua compartimentului era scăldată în
ulei, şi îi izbi mirosul puternic de benzină. Tremurând, Rodrigues cercetă cu atenţie interiorul, apoi
făcu un semn cu lanterna: la una dintre îmbinările muchiilor unui rezervor de petrol se formase o
mică fisură pe care ar fi fost imposibil s-o detecteze acolo, în munţi. Un firicel de combustibil se
scurgea de-acolo, amestecându-se cu uleiul de dedesubt.
- Iisuse, Porcărie! Ia uite, împuţită bombă cu ceas! în spatele lui, Jordan aproape leşină.
- O scânteie şi... La naiba! Dă-mi un furtun, pentru Dumnezeul O umplu cu apă acum,
înainte să sărim în aer!
- Ţi-aduc eu, spuse Scot, apoi adăugă gâtuit: Ei bine, cred că s-a dus una dintre vieţile
noastre. Mai avem opt.
- Cred că te-ai născut cu păr, căpitane, spuse Rodrigues, simţind că-i vine să verse. Da! Cred
că te-ai născut cu păr. Jucăria asta... se opri brusc, ascultând cu atenţie.
Toţi cei din apropiere îl imitară - Lochart şi Jean-Luc lângă cabana staţiei, împreună cu
Nasiri, jumătatea de duzină de iranieni, personal de sol, bucătari şi muncitori. Se lăsă o tăcere
adâncă. Apoi din nou, din direcţia satului, ajunse până la ei o rafală de puşcă mitralieră.
- Drace! mormăi Rodrigues, de ce dracu' ne-am întors înapoi în cloaca asta împuţită?
CAPITOLUL 2
Aberdeen, Scoţia. Heliportul McCloud: ora 5,30 seara.
Marele elicopter coborî din norii joşi despicând aerul cu palele elicei şi ateriza în mijlocul
heliportului aglomerat, lângă Rolls-ul parcat în apropierea uneia dintre platformele măturate de
ploaie, printre alte elicoptere ce soseau şi plecau cu schimburile de sondori, personal auxiliar şi
provizii, toate aparatele şi hangarele afişând mândre la vedere simbolul S-G. Uşa cabinei se
deschise şi doi bărbaţi, în salopete de zbor şi veste pneumatice de salvare, coborâră pe scara
hidraulică, aplecându-se ca să se apere de vânt şi de ploaie.
Şoferul limuzinei deschise uşa înainte ca ei să ajungă la maşină.
- Grozav zbor, nu-i aşa? spuse vesel Andrew Gavallan, un bărbat înalt, puternic şi foarte
zdravăn pentru cei şaizeci şi patru de ani ai săi. Îşi scoase cu uşurinţă vesta de salvare, îşi scutură
picăturile de ploaie de pe guler şi intră în maşină lângă celălalt bărbat.
- E o minunăţie! Până la ultima bucăţică, aşa cum spune constructorul.
- Ţi-am spus că suntem primii străini care-l încearcă în zbor?
- Primii sau ultimii, pentru mine nu e nici o diferenţă. A fost al dracului de zgomotos şi
zdruncinător, spuse Linbar Struan nemulţumit, luptându-se cu vesta lui de salvare.
Avea cincizeci de ani, un păr nisipiu şi ochi albaştri. Era capul concernului Struan, un vast
conglomerat cu sediul în Hong Kong, poreclit Nobila Casă, care deţinea, în secret, controlul
acţiunilor companiei S-G Helicopters.
- Rămân mai departe la părerea mea că e prea mult de învestit într-un singur aparat. Mult
prea mult.
- X 63 este, din punct de vedere economic, o mişcare cât se poate de bună." O să fie perfect
pentru Marea Nordului, Iran şi oriunde avem încărcături grele, în special Iran, spuse Gavallan
răbdător, nedorind ca antipatia lui faţă de Linbar să strice ceea ce fusese un test de încercare perfect.
Am comandat şase.
- N-am aprobat încă tranzacţia, explodă Linbar.
10