Asimov – Fundatia - CARTE BUNA

Fundaţia Isaac Asimov 

Partea întîi 

PSIHOISTORICII 

HARI SELDON ― ... nă 

scut în anul ll.988 al Erei Galactice decedat în anul l2.069. 

Datele pot fi calculate mai lesne în funcţie de Era Fundaţional ă curent ă , cu 79 de ani 

înainte de anul l E.F. Nă scut într-o familie din clasa de mijloc, pe Helicon, sectorul 

Arcturus (unde tatăl său, potrivit unei legende de o autenticitate îndoielnic ă , a fost 

cultivator de tutun într-o uzin ă hidroponic ă ), a dovedit de timpuriu un talent uluitor în 

domeniul matematicii. Anecdotele privind capacitatea sa sînt nenumă rate, deşi unele 

dintre ele sînt contradictorii. Se zice c ă la vîrsta de doi ani ar fi... 

Făr ă îndoial ă c ă cele mai remarcabile contribuţ ii ale sale au fost în domeniul 

psihoistoriei. La începutul activităţ ii sale, psihoistoria nu cuprindea decît un grup de 

axiome confuze; el a dezvoltat-o într-o ştiin ţă statistic ă profund ă . Lucrarea de cea mai 

mare autoritate pe care o avem pentru detalii privitoare la viaţa sa este biografia scrisă 

de Gaal Dornick, care în tinereţ e îl cunoscuse pe marele matematician Hari Seldon doar 

cu doi ani înainte de dispariţia sa. Povestea întîlnirii... 

ENCICLOPEDIA GALACTICAl l 

Toate citatele din Enciclopedia Galactica reproduse în continuare sîm 

extrase din cea de-a ll6-a ediţie publicat ă în l020 E.F. de Editura 

Enciclopedii Galactica Co.. Terminus, prin amabilitatea editorilor. 

SE NUMEA GAAL DORNICK şi era un bă iat simplu de la periferia Imperiului, care nu 

mai văzuse planeta Trantor. Mai precis, n-o văzuse în realitate. O vă zuse de multe ori pe 

hipervideo şi, întîmplă tor, în impresionante transmisii tridimensionale care prezentau 

vreo încoronare imperial ă ori şedinţa de deschidere a Consiliului Galactic. Cu toate că 

trăise toat ă viaţa pe mica planet ă Synnax, care se rotea în jurul unei stele de la marginea 

Derivei spre Albastru, nu era, vezi Doamne, cu totul rupt de civilizaţ ie. Pe vremea aceea, 

nici un colţişor al Galaxiei nu era cu totul izolat. 

Existau aproximativ douăzeci şi cinci de milioane de planete 

locuite în Galaxie şi nici 

una nu datora supunere Imperiului a cărui capital ă se afla pe Trantor. A fost ultima 

jumătate de secol în care s-a mai putut afirma asemenea lucru. 

Aceast ă călătorie era, făr ă îndoial ă, punctul culminant în viaţa tînă rului savant. Mai 

fusese în spaţiu, aşa încît acum făcea doar un voiaj făr ă prea mare însemnă tate, şi nimic 

mai mult. Mai exact, călătorise numai pîn ă la unicul satelit al Synnaxului cu scopul de a 

obţine date referitoare la mecanica derivei meteoriţ ilor, date de care avusese nevoie 

pentru disertaţia sa, dar, chiar dac ă ar fi voiajat jumătate de milion de mile ori jumă tate 

de milion de ani-lumin ă, călătoria în spaţiu ar fi însemnat acelaşi lucru. 

Îşi făcuse doar puţin curaj pentru Saltul prin hiperspaţ iu, un fenomen pe care nu-l 

trăiai în cursul simplelor călătorii interplanetare. Saltul rămînea, şi probabil va ră mîne 

pentru vecie, singura metod ă practic ă de a călători între stele. Călătoria prin spaţ iul 

obişnuit nu se putea desfăşura cu o vitez ă mai mare decît cea a luminii (un fragment din 

cunoştinţele ştiinţifice care făceau parte dintre puţinele elemente cunoscute înc ă din zorii 

uitaţi ai istoriei umane), şi zborul că tre cele mai apropiate dintre sistemele locuite ar fi 

însemnat ani de zile. Prin hiperspaţiu, acea regiune inimaginabil ă care nu era nici spaţ iu, 

nici timp, nici materie, nici energie, nici ceva anume, nici nimic, puteai traversa Galaxia, 

cît era ea de mare, în cîteva clipe. 

Gaal aşteptase primul dintre aceste Salturi cu oarecare spaim ă cuibărit ă în stomac 

şi totul se terminase cu o zdruncinătur ă neînsemnat ă, o uşoar ă lovitur ă intern ă care 

încet ă cu o clip ă înainte de a fi fost sigur c ă o simţise. Asta fusese tot. 

Apoi nava mare şi strălucitoare, produs rece şi impersonal a două sprezece mii de 

ani de progres imperial. Şi mai era el însuşi, cu un doctorat proaspăt obţ inut în 

matematic ă şi cu o invitaţ ie din partea marelui Hari Seldon de a merge pe Trantor pentru 

a se alătura uriaşului şi întrucîtva misteriosului Proiect Seldon. 

Ceea ce Gaal aştepta cu nerăbdare dup ă dezamăgirea provocat ă de Salt era acea 

prim ă imagine a planetei Trantor. Dădea tîrcoale să lii de vizionare. Voletele obturatoare 

din oţel erau ridicate la anumite ore anunţate, iar el era întotdeauna acolo, urmă rind

strălucirea orbitoare a stelelor, sorbind din ochi incredibilul roi înceţ oşat al vreunei 

concentrări de stele, asemenea unei aglomeră ri gigantice de licurici surprinşi în timpul 

mişcării şi înmărmuriţi pentru eternitate. Văzu o dat ă fumul rece, alb-albă strui, al unei 

nebuloase gazoase la mai puţin de cinci ani-lumin ă distan ţă de nav ă , întinzîndu-se cît 

cuprindea fereastra, ca o îndepărtat ă irizare lăptoas ă, răspîndind parc ă în încă pere un aer 

îngheţat şi dispărînd din raza privirii dou ă ore mai tîrziu, dup ă un nou Salt. 

Prima imagine a Soarelui planetei Trantor aducea cu un gră unte alb, pierdut între 

miliarde de altele asemănătoare, şi recunoscut ca atare doar pentru c ă fusese indicat de 

că tre ghidul navei. Aici, în centrul Galaxiei, stelele erau numeroase. Şi, cu fiecare Salt, 

strălucirea Soarelui devenea şi mai intens ă, înecînd restul stelelor, făcîndu-le s ă pălească şi s ă se răreasc ă. 

Apăru un ofiţer care anun ţă: 

― Sala de vizionare va fi închis ă pentru restul călătoriei. Ne pregătim de coborîre. 

Gaal îl urm ă, trăgîndu-l de mîneca uniformei ce purta emblema „Nava-şi-Soarele- 

Imperiului". 

― Nu s-ar putea să 

m ă lăsaţi aici? Aş dori s ă văd planeta Trantor. 

Ofiţerul zîmbi, iar Gaal se îmbujor ă. Îşi dădu seama c ă vorbea cu un pronunţ at 

accent provincial. 

― Vom coborî 

pe Trantor spre diminea ţă. 

― Aş 

dori s ă văd planeta din spaţiu. ― A, regret, băiete! 

Dac ă am fi un iaht spaţial am putea s-o facem. Numai c ă noi 

coborim pe partea Soarelui. Doar nu vrei ca, dintr-un foc, s ă fii orbit, s ă te arzi şi s ă fii şi 

iradiat, ce zici? 

Gaal dădu s ă se îndepărteze, dar ofiţerul strig ă dup ă el: 

― Oricum, Trantor nu s-ar vedea decît 

ca un contur neclar, copile! Mai bine îţ i iei un 

bilet pentru un tur spaţial de îndat ă ce ajungi pe Trantor. E ieftin. 

Gaal privi înapoia lui: 

― Vă 

mulţumesc foarte mult. 

Ar fi fost o copilărie s ă se simt ă dezamă git, dar cum naivitatea i se potriveşte la fel 

de bine unui bărbat ca şi unui copil, Gaal simţi un nod în gît. Nu văzuse niciodat ă planeta 

Trantor desfăşurîndu-se în toat ă splendoarea, în mărime natural ă, şi nu anticipase c ă va 

trebui s ă aştepte atît de mult. 

2 

NAVA COBORÎ într-un amestec de zgomote. Auzeai sfîrîtul îndepă rtat al atmosferei 

care aluneca pe lîng ă metalul navei, uruitul constant al instalaţiilor de ră cire care luptau 

cu dogoarea provocat ă de frecare şi duduitul tot mai domol al motoarelor ce creau 

decelerarea. Auzeai larma bărbaţilor şi femeilor adunîndu-se în să lile de debarcare şi 

scrîşnetul macaralelor ridicînd bagaje, coresponden ţă şi mărfuri că tre axa navei, de unde 

aveau s ă fie mai apoi transportate către platforma de descărcare. Gaal simţi uşoara zdruncinătur ă care era un indiciu c ă nava nu mai avea o mişcare 

independent ă, proprie, căci gravitaţia ei făcuse loc de cîteva ore gravitaţ iei planetare. 

Miile de pasageri stătuser ă răbdători în să lile de debarcare care se roteau uşor, creînd 

cîmpuri de for ţă pentru a-şi regla orientarea, în funcţie de direcţia schimbătoare a forţ elor 

gravitaţionale. Acum oamenii se mişcau lent pe rampele curbe de coborîre că tre uşile larg 

deschise. 

Gaal rămase la un pupitru cît timp bagajul său sumar îi fu desfă cut şi apoi strîns la 

loc cu rapiditate şi pricepere. Nu acord ă nici o atenţie nici faptului c ă viza îi fu inspectată 

şi ştampilat ă. 

Deci asta era Trantor! Aici, gravitaţia părea puţ in mai mare decît pe Synnax, 

planeta natal ă, aerul ceva mai dens, dar se va acomoda. Se întreb ă dac ă avea s ă se 

obişnuiasc ă cu imensitatea. 

Clădirea Debarcării era impresionant ă; acoperişul i se pierdea în înălţ ime. Gaal îşi 

imagin ă chiar c ă dedesubtul acelei imensităţi se puteau forma nori. Nu putea s ă vadă 

peretele opus; doar oameni, pupitre şi pardoseala care devenea neclar ă şi înceţoşat ă. 

Bărbatul de la pupitru i se adres ă din nou, uşor iritat: 

― Mişc 

ă, 

Dornick! 

Trebui s ă se uite iar la viz ă pîn ă să-şi reaminteasc ă propriul nume. 

Gaal bîigui: 

― Încotro... unde...? 

Bărbatul îi indic ă cu degetul: 

― Pentru taxiuri la dreapta, şi a treia la stînga. 

Gaal se urni şi văzu licărind învîrtejiri suspendate în aer, care îl anunţ au: TAXIURI

SPRE TOATE DIRECŢIILE. De îndat ă ce Gaal se îndepărt ă, din mulţimea anonim ă se detaş ă o siluet ă , se opri la 

pupitru, dădu afirmativ din cap şi-l urm ă pe tînărul imigrant. 

Ajunsese la timp pentru a auzi destinaţia lui Gaal. 

Gaal se trezi lîng ă o balustrad ă. 

Pe micul indicator se putea citi: „Supraveghetor". Funcţionarul îl întreb ă făr ă să 

ridice privirea: 

― Încotro? 

Gaal nu era sigur, dar cîteva secunde de nehotărîre însemnau alţi şi alţ i oameni 

care se adăugau continuu şirului ce se formase în urma lui. 

Supraveghetorul îl privi: 

― Încotro? 

Gaal nu prea avea bani, dar era vorba doar de o noapte, dup ă care va avea o slujb ă . 

Încerc ă s ă par ă nonşalant: 

― Un hotel bun, vă 

rog. 

Supraveghetorul nu fu impresionat: 

― Toate sînt 

bune. Numiţi unul. 

― Cel mai apropiat, vă 

rog, spuse Gaal disperat. 

Supraveghetorul atinse un buton. În clipa aceea, se form ă o linie subţire de lumină 

pe pardoseal ă, răsucindu-se printre altele care stră luceau, cînd mai aprins, cînd mai stins, 

în diferite culori şi nuanţe. Gaal se trezi ţinînd în mîn ă un tichet care lumina slab. 

Supraveghetorul preciza: 

― Unu virgulă 

doisprezece. 

Gaal se cotrobăi prin buzunare dup ă monede şi întreb ă: 

― Unde merg? 

― Urmează 

lumina. Tichetul va străluci atîta vreme cît mergi în direcţia corect ă. 

Gaal ridic ă privirea şi porni. Sute de oameni circulau prin sal ă , fiecare urmîndu-şi 

drumul, cernîndu-se şi filtrîndu-se prin puncte de intersecţ ie pentru a ajunge la 

destinaţiile lor. 

Cînd drumul său se sfîrşi, un bărbat îmbrăcat într-o uniform ă lucitoare şi nou ă , 

confecţionat ă din material plasto-textil în culori stridente de galben şi albastru, întinse 

mîinile şi-i lu ă cele dou ă valize. 

― Linie directă 

către Luxor, spuse el. 

Bărbatul care-l urmărea pe Gaal îl auzi pe acesta spunînd: „Foarte bine", şi-l vă zu 

urcîndu-se în vehiculul cu bot teşit. 

Taxiul se ridic ă drept în sus. Gaal rămase cu ochii pironiţi pe fereastra transparentă 

curbat ă şi, uimit de senzaţia de zbor în interiorul unei structuri închise, se ag ăţă instinctiv 

de scaunul pilotului. Nemărginirea se contract ă şi oamenii devenir ă furnici într-o 

distribuţie aleatorie. Scena continu ă s ă se micşoreze şi începu s ă alunece înapoi. 

În fa ţă se afla un zid. Pornea de undeva, de sus, şi se extindea spre înalt, pîn ă cînd 

ochiul nu-l mai putea zări. Era străpuns de gă uri ca nişte guri de tunel. Taxiul lui Gaal se 

îndrept ă spre una dintre ele, apoi plonj ă înăuntru. Pentru o clip ă, Gaal se întreb ă cum de 

putea pilotul s ă aleag ă un tunel anume dintre atîtea altele. 

Acum era întuneric, doar cîte o licărire trecătoare a vreunui semnal mai stră lumina 

bezna. Aerul vibra sonor în viteza vehiculului. 

Mai apoi, Gaal se aplec ă în fa ţă, împotriva decelerării, şi taxiul ţîşni afar ă din tunel, 

coborînd din nou la nivelul solului. 

― Hotel Luxor, făcu, 

inutil, pilotul. Îl ajut ă pe Gaal să-şi care bagajele, accept ă un 

bacşiş de o zecime de credit cu un aer preocupat, lu ă un pasager care aştepta şi se înălţă iarăşi. În tot acest timp, din clipa debarcării, nu văzuse un crîmpei de cer. 

TRANTOR ― ... La începutul celui de-al treisprezecelea mileniu, aceast ă tendinţă 

atinse apogeul. Ca centru al Guvernului imperial, vreme de sute de generaţ ii, şi situat în 

regiunile centrale ale Galaxiei, printre cele mai populate şi cele mai avansate lumi ale 

sistemului, era imposibil s ă nu fie cea mai dens ă şi bogat ă aglomerare de umanitate pe 

care o cunoscuse vreodat ă Rasa. 

Progresînd în mod constant, urbanizarea sa atinsese ultimele limite. Toată

suprafaţa de şaptezeci şi cinci milioane de mile pătrate a planetei Trantor era o singură 

metropol ă. Într-un moment culminant, populaţia depă şise cu mult patruzeci de miliarde 

de oameni. Aceast ă populaţie enorm ă se ocupa aproape exclusiv de treburile 

administrative ale Imperiului şi era mai tot timpul insuficient ă pentru a face faţă 

dificultăţilor acestei sarcini.(Este demn de amintit c ă imposibilitatea administră rii 

judicioase a Imperiului Galactic sub neinspirata conducere a ultimilor împăraţ i a constituit 

un factor esenţial al prăbuşirii sale). Zi de zi, flote întregi de nave, ce puteau fi numă rate 

cu zecile de mii, aduceau produsele a două zeci de lumi la mesele locuitorilor de pe 

Trantor. 

Dependenţ a sa de lumile exterioare pentru asigurarea hranei, de fapt, pentru 

asigurarea tuturor celor necesare traiului, a făcut ca Trantor s ă devin ă din ce în ce mai 

vulnerabil în faţ a unei cuceriri prin asediere. În ultimul mileniu al Imperiului, numeroase 

revolte, ce izbucneau cu o frecven ţă deja plictisitoare, i-au făcut pe împăraţi s ă înţeleag ă , 

rînd pe rînd, aceast ă vulnerabilitate şi politica imperial ă a fost dedicat ă aproape exclusiv 

protejării sensibilei aorte a planetei Trantor... 

ENCICLOPEDIA GALACTICA 

3 

GAAL NU ERA SIGUR dac ă soarele strălucea, mai bine-zis, dac ă era zi sau noapte. 

Nu îndrăznea s ă întrebe, întreaga planet ă părea s ă trăiasc ă sub o carapace de metal. 

Masa pe care abia o servise fusese etichetat ă drept prinz, dar erau multe planete care 

trăiau conform unui orar-standard, ce nu acorda nici cea mai mic ă atenţie alternanţ ei, 

probabil supărătoare, dintre zi şi noapte. Vitezele de rotaţ ie ale planetelor erau diferite, 

iar el nu ştia nimic despre Trantor. 

La început, urmase sîrguincios inscripţiile pîn ă la „încă perea Soarelui" şi nu 

descoperi decît c ă aceasta era o sal ă destinat ă bronzării sub radiaţii artificiale. Ză bovi 

cîteva clipe, apoi se întoarse în holul principal al Luxorului. 

Se adres ă funcţionarului de la recepţie: ― De unde aş 

putea cumpă ra un bilet pentru un tur planetar? 

― Chiar de aici. 

― Cînd 

va pleca? 

― Tocmai l-aţi 

pierdut. Următorul va fi mîine. Puteţi cumpăra un bilet şi v ă vom 

rezerva un loc. 

― Of, mîine 

va fi prea tîrziu. Va trebui s ă merg la Universitate. Nu exist ă vreun turn 

de observaţie ori ceva de genul acesta? Vreau s ă zic, în aer liber. 

― Bineînţeles! 

V ă vînd un bilet, dac ă doriţi. Permiteţi-mi, mai întîi, s ă verific dac ă nu 

cumva plou ă. Apăs ă o clap ă aflat ă la îndemîn ă şi citi textul care defila pe un ecran. Gaal 

citi o dată cu el. 

Funcţionarul spuse: 

― Vreme bună. 

Dac ă stau s ă m ă gîndesc bine, acum este sezonul secetos. Adăugă plin de solicitudine: Nu prea m ă intereseaz ă ce se întîmpl ă pe-afar ă. Ultima oar ă am ieşit 

în aer liber acum vreo trei ani. Vezi o dat ă, şi cam asta-i tot, înţelegeţi? Poftiţ i biletul! 

Liftul special din spate. Scrie pe el: „Spre turn". Acela e. 

Liftul era un model nou, care funcţiona pe baza respingerii gravitaţ ionale. Gaal 

intr ă, urmat de alţi oameni. Operatorul închise un contact şi Gaal se simţ i suspendat în 

aer în clipa în care gravitaţia deveni zero; apoi, în timp ce liftul accelera, îşi mai recapătă din greutate. Urm ă decelerarea şi picioarele i se desprinser ă de pe podea. Scoase un 

sunet acut de surpriz ă. 

Operatorul i se adres ă cu un glas ră guşit: 

― Fixaţi 

picioarele sub bar ă. N-aţi citit anunţul? Ceilalţi făcuser ă întocmai. Îi zîmbir ă în timp ce el încerca disperat şi zadarnic să 

coboare, ţ inîndu-se de perete. Pantofii lor erau prinşi sub barele de crom care traversau 

podeaua în linii paralele, la distan ţă de dou ă picioare una de alta. Observase barele 

acelea cînd intrase, dar le ignorase. 

Apoi, o mîn ă întins ă îl trase în jos. 

Mulţumi dintr-o răsuflare, moment în care liftul se opri. 

Păşi pe o teras ă deschis ă, scăldat ă într-o strălucire orbitoare care îi făcu s ă închidă 

ochii. Bărbatul din partea căruia primise acea mîn ă salvatoare se afla chiar în spatele lui. 

Acesta îi spuse amabil: 

― Locuri din belşug. 

― Aşa 

se pare. (Porni spre scaune ca un automat, apoi se opri.) Dac ă nu vă 

supăraţi, voi rămîne o clip ă lîng ă balustrad ă. Aş vrea s ă arunc o privire. 

Bărbatul îi făcu un semn aprobator, plin de înţelegere, iar Gaal se aplec ă peste 

balustrad ă, care-i venea pîn ă la umăr, şi sorbi din ochi panorama ce se deschidea în faţ a

lui. 

Pămintul era pierdut în păienjenişul din ce în ce mai dens de structuri fă cute de om. 

Nu putu vedea decît un orizont din metal întinzîndu-se pe cer, cenuşiu şi uniform, şi 

înţelese pe dat ă c ă aşa arăta întreaga suprafa ţă a planetei. Nu detect ă nici o mişcare ― 

cîteva nave de agrement se profilau leneşe pe cer ― dar, cu toate acestea, reuşi 

să 

înţeleag ă c ă traficul nebunesc al miliardelor de oameni se desfă şura dedesubtul 

învelişului metalic al lumii. 

Nu se vedea nimic verde ― nici iarbă, 

nici sol, nici un fel de via ţă, în afar ă de cea 

uman ă. Undeva, pe aceast ă lume, pricepu el confuz, se afla palatul Împă ratului, aşezat în 

mijlocul unei suprafeţe de o sut ă de mile pă trate de sol natural, înverzit, cu copaci, 

presărat cu flori în toate culorile curcubeului, o mic ă insul ă în mijlocul unui ocean de oţ el; 

poate era chiar la zece mii de mile depărtare, îns ă nu putea fi văzut ă de aici. 

Va trebui s ă fac ă turul acela cît de curînd! 

Suspin ă adînc şi înţelese c ă se afla, în sfîrşit, pe Trantor, pe planeta care era centrul 

întregii Galaxii şi sîmburele rasei umane. Nu vă zu nave cu alimente. Nu putea percepe 

vulnerabila aort ă care lega cele patruzeci de miliarde de locuitori de pe Trantor de restul 

Galaxiei. Era conştient doar de fapta cea mai mărea ţă a omului: sfidă toarea cucerire 

total ă şi irevocabil ă a unei lumi. 

Se îndepărt ă cu privirea pierdut ă în gol. Amicul său din lift îi arăt ă un scaun ală turat 

celui pe care stătea, şi Gaal se aşez ă. 

Bărbatul zîmbi: 

― Mă 

numesc Jerril. Pentru prima oar ă pe Trantor? 

― Da, domnule Jerril 

― Eram sigur. Jerril 

e numele meu mic. Trantor te captiveaz ă dac ă ai un 

temperament poetic. Totuşi, locuitorii lui nu urc ă mai niciodat ă aici. Nu le place şi devin 

neliniştiţi, chiar nervoşi. 

― Nervoşi! 

Apropo, numele meu este Gaal. De ce oare asemenea iritare? Mie mi se 

pare splendid. 

― E doar o părere 

subiectiv ă, Gaal. Dac ă te-ai născut într-un cubicul, ai crescut într- 

un coridor şi lucrezi într-o celul ă, dac ă îţi petreci concediul într-o sal ă de bronzare 

aglomerat ă, atunci faptul c ă urci aici şi nu mai ai nimic altceva deasupra capului decît 

cerul s-ar putea să-ţi declanşeze o criz ă de nervi. Dup ă ce împlinesc cinci ani, copiii sînt 

siliţi s ă urce aici o dat ă pe an. Nu-mi dau seama dac ă asta le face bine, dar cînd ajung aici 

nu se mai satur ă privind şi în timpul primelor vizite plîng pîn ă ce fac convulsii. Serios. Ar 

trebui ca imediat ce sînt înţărcaţi s ă înceap ă s ă fac ă o călătorie ca aceasta măcar o dată 

pe săptămin ă. Desigur, n-ar avea mare importan ţă, urm ă el. Dar ce-ar fi dac ă n-ar mai 

veni deloc aici? Ei sînt fericiţ i acolo, jos, unde conduc treburile Imperiului. Cît de sus crezi 

c ă sîntem? 

― Jumătate 

de mil ă, spuse, şi se întreb ă dac ă asta tră da cumva naivitate. Trebuie 

s ă fi fost chiar naivitate, din moment ce Jerril chicoti. 

― Nu, doar cinci sute de picioare. 

― Poftim? 

Dar liftului i-au trebuit aproape... 

― Ştiu. Dar i-a trebuit mult timp pîn ă s ă ajung ă la nivelul solului. Trantor este o 

reţea de tuneluri la peste o mil ă sub suprafa ţă. E ca un aisberg. Nou ă zecimi ră mîn 

nevăzute. La linia ţărmurilor, pătrunde chiar pîn ă la cîteva mile în subsolul oceanului. De 

fapt, am mers atît de adînc încît puteam utiliza diferenţa de temperatur ă dintre sol şi 

locuri situate la cîteva mile adîncime pentru a ne asigura toat ă energia necesar ă. 

Ştiai? 

― Nu. Mi-am închipuit c ă folosiţ i generatoare atomice. 

― Le-am folosit cîndva. 

Aceast ă energie este mai ieftin ă. 

― Aşa 

cred şi eu. 

― Dar tu, ce părere 

ai? Pentru o clip ă, amabilitatea bărbatului se transform ă în 

şiretenie. Părea aproape perfid. 

Gaal ezit ă, căutînd un răspuns: ― Splendid, spuse, repetîndu-se. 

― În vacan ţă? În călătorie? Într-un turneu? 

― Nu chiar. Mai precis, am vrut dintotdeauna să 

vizitez Trantor, dar am venit aici în 

primul rînd pentru o slujb ă. 

― Aha! 

Gaal se simţi dator s ă explice: 

― O slujbă 

la Proiectul doctorului Seldon, 

de la Universitatea din Trantor. 

l ― Raven Seldon? (Raven ― corb (joc de cuvinte) (n. t.) 

― A, nu. Cel la care mă 

refer este Hari Seldon, psihoistoricul Seldon. Nu cunosc nici 

un Raven Seldon. 

― La Hari mă 

refer şi eu. I se spune Corbul. Prevesteşte mereu dezastre. 

― 

Da? Gaal era sincer uimit.

― Bineînţeles, 

trebuie s ă ştii şi asta. (Jerril nu mai zîmbea.) Şi vii s ă lucrezi pentru 

el? 

― Da, sigur, sînt 

matematician. De ce spuneţi c ă prezice dezastre? Ce fel de 

dezastre? 

― Îmi pare rău, dar n-am nici cea mai vag ă idee. Am citit ziarele pe care le publică 

doctorul Seldon şi grupul lui. Se ocup ă de teorii matematice. 

― Da, publică. 

(Gaal se simţi stînjenit.) Cred c ă m ă voi duce în camera mea, spuse 

el. Sînt foarte încîntat c ă v-am cunoscut. 

Jerril flutur ă indiferent mîna în semn de rămas bun. 

Gaal găsi în camera sa un bă rbat care-l aştepta. Fu atît de surprins pentru moment 

încît nu putu s ă pun ă obişnuita întrebare care-i veni pe buze: „Ce căutaţi aici?" 

Bărbatul, cu ochii albaştri şi foarte strălucitori, se ridic ă. Era în vîrst ă , aproape chel 

şi şchiopăta uşor. Cu o clip ă înainte ca mintea dezorientat ă a lui Gaal s ă asocieze chipul 

cu imaginea pe care o văzuse de atîtea ori în filme, acesta spuse: 

― Sînt 

Hari Seldon. 

PSIHOISTORIA ― ...Gaal Dornick, folosind concepte non-matematice, a definit 

psihoistoria ca fiind ramura matematicii care se ocup ă cu reacţ iile conglomeratelor 

umane fa ţă de stimulii sociali şi economici daţi... ...În toate aceste definiţii, este implicat ă presupunerea c ă conglomeratul uman în 

discuţie trebuie s ă fie suficient de mare pentru a permite o tratare statistic ă valabil ă . 

Mărimea necesar ă a unui astfel de conglomerat poate fi determinat ă cu ajutorul Primei 

Teoreme a lui Seldon, care... O alt ă presupunere necesar ă este ca conglomeratul uman 

s ă nu fie el însuşi conştient de analiza psihoistoric ă, pentru ca reacţiile sale s ă fie cu 

adevărat aleatorii... 

Baza oricărei psihoistorii serioase o constituie dezvoltarea Funcţ iilor Seldon, care 

evidenţiaz ă proprietăţi congruente cu cele ale acelor forţe sociale şi economice care... 


4 

― BUNĂ 

ZIUA, domnule, spuse Gaal. Ştiţi, eu... 

― Nu credeai că 

ne vom întîlni cu o zi mai devreme, aşa-i? În mod normal, n-ar fi 

trebuit, dar, dac ă vrem s ă folosim serviciile tale, trebuie s ă acţionă m rapid. Devine din ce 

în ce mai greu s ă obţin recruţi. ― Nu înţeleg, domnule. 

― Ai vorbit cu un bărbat 

în turnul de observaţie? ― Da. Numele lui mic e Jerril. Altceva nu mai ştiu despre el. 

― Numele nu reprezintă 

nimic. E un agent al Comisiei pentru Siguranţa Public ă. 

Te- 

a urmărit înc ă de la spaţioport. ― Dar de ce? Îmi pare rău, dar sînt tare nelămurit. ― Omul din turn nu ţi-a 

spus nimic despre mine? 

Gaal ezit ă: 

― V-a numit Seldon Corbul. 

― Ţi-a 

explicat de ce? 

― A spus că 

preziceţ i dezastre. 

― Aşa 

e. Ce înseamn ă Trantor pentru tine? 

Toat ă lumea părea să-l iscodeasc ă în legătur ă cu Trantor. Gaal se simţi incapabil să 

dea un răspuns care s ă depăşeasc ă simplul: „Splendid". 

― Spui asta făr 

ă s ă raţionezi. Ce părere ai despre psihoistorie? 

― Nu m-am 

gîndit niciodat ă la aceste probleme. 

― Tinere, înainte de a ne despărţi, vei învăţa s ă aplici psihoistoria la toate 

problemele în mod natural, noteaz ă. 

Seldon scoase din învelişul său calculatorul pe care-l ţinea la centur ă. (Se spunea că 

avea întotdeauna, sub pern ă , un calculator pe care-l utiliza în momentele de insomnie.) 

Suprafaţa lui cenuşie şi mat ă era uşor uzat ă de atîta folosin ţă . Degetele agile ale lui 

Seldon, pătate de vîrsta înaintat ă, fremătar ă pe tastele calculatorului, pe ecranul să u 

cenuşiu, pîn ă ce licărir ă simbolurile roşii. 

― Aceasta reprezintă 

starea Imperiului în momentul de fa ţă?

Aştept ă. 

― Bineînţeles 

c ă nu este o reprezentare complet ă, 

spuse Gaal într-un tîrziu. 

― Nu, nu este completă, 

aprob ă Seldon. M ă bucur c ă nu accepţ i orbeşte vorbele 

mele. Este, totuşi, o aproximare care va servi pentru a demonstra propoziţia. De acord? 

― Da, cu condiţia 

unei verificări ulterioare a derivatei funcţiei. Gaal evit ă cu grijă 

orice posibil ă curs ă. 

― Bun. Adaugă 

la aceasta posibilitatea cunoscut ă a asasinatelor Imperiale, a 

revoltelor viceregale, a recurenţei actuale de perioade de criz ă economic ă, a scă derii 

ritmului de explorări planetare şi a... 

Continu ă. Pe măsur ă ce fiecare element era menţionat, noi simboluri apă reau sub 

atingerea degetelor sale şi se contopeau cu funcţia de baz ă , care se dezvolta şi se 

modifica. 

Gaal îl opri o singur ă dat ă: 

― Nu înţeleg valabilitatea acelei transformări de grup. 

Seldon o repet ă mai rar. 

― Dar acest lucru se obţine 

prin intermediul unei operaţiuni sociale interzise. 

― Exact. Lucrezi rapid, dar nu îndeajuns de iute. Nu este interzis ă în această 

conexiune. Acum o voi face prin extensii. 

Procedeul fu mai anevoios şi mai lung, dar, cînd Seldon ajunse la sfîrşit, Gaal 

recunoscu umilit: 

― Acum pricep. 

În cele din urm ă, Seldon se opri: 

― Acesta va fi Trantor peste cinci secole. Ce interpretare dai? Ia spune. Îl privi cu 

luare-aminte şi aştept ă. 

Nevenindu-i s ă cread ă, 

Gaal spuse: 

― Distrugere totală! 

Păi asta-i imposibil. Trantor n-a fost niciodat ă... 

Seldon era animat de o emoţie intens ă care arăta c ă numai trupul îi îmbătrînise: ― Hai, uşurel. 

Ai văzut cum s-a ajuns la acest rezultat. Exprim ă totul în cuvinte. 

Las ă o clip ă deoparte simbolismul cifrelor. 

― Pe măsur 

ă ce Trantor se specializeaz ă , spuse Gaal, el devine din ce în ce mai 

vulnerabil, mai puţin capabil s ă se apere singur. Pe lîng ă asta, cu cît va deveni mai mult 

centrul administrativ al Imperiului, cu atît va fi un trofeu tot mai rîvnit. Pe măsur ă ce 

succesiunea imperial ă devine tot mai nesigur ă şi luptele dintre marile familii tot mai 

acerbe, responsabilitatea social ă scade şi tinde s ă dispar ă. 

― Suficient. Şi ce crezi despre probabilitatea numeric ă a distrugerii totale în mai 

puţin de cinci secole? 

― N-aş 

putea să-mi spun părerea. ― Eşti 

sigur c ă poţi obţine o diferenţiere de cîmp? 

Gaal se simţi încorsetat. Nu i se oferi calculatorul. Seldon îl ţ inea departe de privirea 

lui. Calcul ă furios şi fruntea i se îmbrobon ă de sudoare. 

― Aproximativ optzeci şi cinci la sut ă? 

― Nu-i rău, 

spuse Seldon, ţuguindu-şi buza inferioar ă , dar nici foarte bine. Cifra 

real ă este nouăzeci şi doi virgul ă cinci la sut ă. 

― Prin urmare, dumneavoastră 

sînteţi numit Seldon Corbul? întreb ă el. N-am vă zut 

aşa ceva în ziare. 


c ă nu. Nu se poate da publicităţii. Crezi c ă Imperiul şi-ar putea 

dezvălui astfel slăbiciunea? Se demonstreaz ă foarte uşor prin psihoistorie. Îns ă unele 

dintre rezultatele noastre au ajuns la urechile aristocraţiei. ― Foarte rău. 

― Nu neapărat. 

S-a ţinut 

seama de toate elementele. 

― De aceea sînteţi 

urmărit? ― Da. 

Tot ce ţine 

de proiectul meu este investigat. 

― Sînteţi 

în pericol, domnule? 

― A, da! Există 

probabilitatea de unu virgul ă şapte la sut ă s ă fiu executat, dar 

bineînţeles c ă asta nu va zădă rnici proiectul. Am luat şi acest lucru în calcul. Hai, nu-i 

nimic. Ne întîlnim mîine la Universitate, presupun. 

― Desigur, spuse Gaal. 

COMISIA SIGURANŢ EI PUBLICE ― ...Clica aristocratică 

a venit la putere după 

asasinarea lui Cleon I, ultimul din familia Entun. În mare, aristocraţ ia a constituit un 

element de ordine în cursul secolelor de instabilitate şi nesiguran ţă ale Imperiului. În mod 

obişnuit, sub controlul marilor familii Chen şi Divan, aristocraţ ia a degenerat, devenind un

instrument orb pentru menţinerea unui statu-quo... Ca putere în stat, aristocraţ ia nu a 

fost îndepărtat ă decît dup ă urcarea pe tron a ultimului împă rat puternic, Cleon al II-lea. 

Primul Comisar Şef... 

...Într-un fel, momentul declanşă rii declinului Comisiei poate fi considerat procesul 

lui Hari Seldon, cu doi ani înainte de începutul Erei Fundaţ ionale. Acel proces este descris 

în biografia lui Hari Seldon, scris ă de Gaal Dornick... 


5 

GAAL nu-şi îndeplini promisiunea. A doua zi diminea ţă fu trezit de o sonerie 

discret ă. Răspunse, şi vocea funcţionarului de la recepţie, la fel de discret ă, politicoas ă , 

dar cît se poate de dezaprobatoare, îl inform ă c ă era în stare de arest din ordinul Comisiei 

pentru Siguranţa Public ă. 

Gaal merse glon ţ la uş ă şi văzu c ă nu se mai deschidea. N-avea decît s ă se îmbrace 

şi s ă aştepte. 

Venir ă dup ă el şi îl duser ă în alt ă încăpere, dar era totuşi reţ inut. Aici fu interogat 

deosebit de politicos şi totul se petrecu foarte civilizat. Le explic ă anchetatorilor c ă era 

provincial, din Synnax, le dădu detalii despre şcolile absolvite, le spuse c ă obţ inuse un 

titlu de doctor în matematic ă în urm ă cu cîtva timp. Solicitase un post în echipa doctorului 

Seldon şi fusese acceptat. Repet ă aceste detalii de cîteva ori, dar ei reveneau mereu la 

întrebarea de ce se alăturase Proiectului Seldon. De unde auzise de el, care aveau să -i fie 

însărcinările, ce instrucţiuni primise, cu ce se ocupa. 

Răspunse c ă nu ştie. Nu primise instrucţ iuni secrete. El era doar savant şi 

matematician. Nu-l interesa politica. 

Într-un tîrziu, unul dintre amabilii săi inchizitori îl întreb ă: 

― Cînd 

va fi distrus Trantor? 

Gaal rămase descumpănit: ― N-aş 

putea vorbi despre asta potrivit propriilor cunoştinţe. ― Ai putea spune care este situaţia 

din punctul de vedere al altcuiva? 

― Cum aş 

îndrăzni în numele altcuiva? 

Îi era cald şi simţ ea ceva ca o dogoare. 

Inchizitorul îl întreb ă: 

― Te-a informat cineva despre o asemenea posibilitate de distrugere? A stabilit o 

dat ă? (Şi pentru c ă tînărul ezita, continu ă.) Ai fost urmărit, doctore. Eram la spaţ ioport 

cînd ai sosit la turnul de observaţie şi, bineînţeles, am putut asculta conversaţ ia ta cu 

doctor Seldon. 

― În cazul acesta cunoaşteţi părerile sale în problema care v ă intereseaz ă , spuse 

Gaal. 

― Probabil. Dar am vrea să 

le auzim din gura ta. 

― El crede că 

Trantor va fi distrus peste cinci secole. 

― A dovedit asta... ăă... 

matematic? 

― Da, răspunse 

Gaal sfidător. ― Susţii 

c ă... 

acest calcul matematic este valabil, presupun. 

― Dacă 

doctor Seldon garanteaz ă, 

atunci este valabil. 

― Deci, vom reveni. 

― Staţi. 

Am dreptul la un avocat. Solicit s ă mi se respecte drepturile de cetăţ ean al 

Imperiului. 

― Ţi 

se vor respecta. 

Aşa se şi întîmpl ă. 

În încăpere intr ă curînd un bărbat înalt, al cărui chip părea alcă tuit numai din linii 

verticale, şi atît de slab, încît te făcea s ă te întrebi dac ă trăsăturile lui se puteau destinde 

într-un zîmbet. 

Gaal îl privi răvăşit şi făr ă vlag ă. Nu trecuser ă nici treizeci de ore de cînd era pe 

Trantor şi i se întîmplaser ă atîtea. 

― Sînt 

Lors Avakim. Doctor Seldon m-a solicitat pentru a v ă reprezenta, spuse 

bărbatul. ― Adevărat? 

Păi atunci ascultaţi. Cer imediat o audien ţă la Împărat. Sînt reţinut fără nici un motiv. Sînt absolut nevinovat. Însoţindu-şi vorbele cu o zvîcnire a braţ elor, 

adăug ă: Trebuie să-mi fixaţi imediat o audien ţă la împărat. Atent, Avakim golea pe podea conţinutul unei mape. Dac ă Gaal ar fi avut tă ria 

necesar ă, ar fi putut vedea formularele legale Cellomet; din folie metalic ă , adaptate 

pentru a fi introduse într-o minuscul ă capsul ă personal ă . Ar mai fi putut recunoaşte un 

înregistrator de buzunar. 

Făr ă s ă acorde vreo atenţie izbucnirii lui Gaal, Avakim ridic ă 

într-un tîrziu privirea

spre el şi spuse: 

― Comisia va avea, făr 

ă îndoial ă, o rază-spion îndreptat ă asupra discuţ iei noastre. 

Asta încalc ă legea, dar o vor folosi 

Gaal strînse din dinţi. ― Şi totuşi, spuse Avakim aşezîndu-se, înregistratorul pe care-l am pe mas ă ― şi 

care, de altfel, este unul cu totul obişnuit, dup ă toate aparenţele, şi-şi face bine datoria ― 

are proprietatea suplimentar ă de a ecrana raza-spion. Nu-şi vor da seama de lucrul 

acesta imediat. 

― Deci pot vorbi făr 

ă grij ă. 

― Bineînţeles. 

― Atunci vreau o audienţă 

la Împărat. Avakim surîse rece şi se văzu c ă , la urma-urmei, era loc pentru un zîmbet pe chipul 

lui. 

― Sînteţi 

din provincie, spuse. 

― Acest lucru nu-mi anulează 

dreptul de a fi cetăţ ean al Imperiului. Am aceleaşi 

drepturi ca şi dumneavoastr ă sau ca oricare alt membru al acestei Comisii pentru 

Siguranţa Public ă. 

― Neîndoielnic. 

Numai c ă, în calitate de provincial, nu înţelegeţi viaţ a de pe Trantor 

aşa cum este ea. Nu exist ă audienţe la Împărat. ― Şi cui te poţi adresa în afara acestei Comisii? Exist ă alte căi? ― Nici una. Practic, nu ai posibilitatea recursului. Legal vorbind, puteţ 

i solicita o 

audien ţă la Împărat, dar n-o veţi primi. Împăratul de astăzi nu e Împă ratul dinastiei Entun, 

înţelegeţi? Îmi pare rău, dar Trantor se afl ă în mîinile familiilor aristocratice, ai că ror 

membri compun Comisia pentru Siguranţa Public ă. Aceasta este o evoluţ ie care a fost 

anticipat ă de mult de către psihoistorie. 

― Chiar aşa? 

întreb ă Gaal. În cazul acesta, dac ă doctor Seldon poate anticipa istoria 

planetei Trantor la cinci sute de ani distan ţă... 

― O poate anticipa cu o mie cinci sute de ani. 

― Fie şi cu o mie cinci sute. De ce n-a putut anticipa ieri evenimentele acestei 

dimineţi, ca s ă m ă pun ă în gard ă? Nu, îmi pare rău. (Gaal se aşez ă şi-şi rezem ă capul de 

palma transpirat ă.) Înţeleg foarte bine c ă psihoistoria este o ştiin ţă statistic ă şi nu poate 

anticipa cu precizie viitorul unui singur om. V ă daţi seama acum de ce sînt supărat? ― Vă 

înşelaţi. Doctor Seldon ştia c ă veţi fi arestat în aceast ă diminea ţă. 

― Poftim? 

― E neplăcut, 

dar adevărat. Comisia pare din ce în ce mai ostil ă fa ţă de activităţ ile 

sale. Noii membri care s-au alăturat în ultimul timp grupului său au fost tot mai şicanaţ i. 

Diagramele arat ă c ă, spre folosul nostru, problema ar putea fi adus ă acum la un punct 

culminant. Comisia s-a mişcat destul de lent, astfel c ă doctor Seldon v-a putut vizita ieri 

în scopul de a forţa puţin lucrurile. Acesta a fost motivul. 

Gaal rămase făr ă grai: 

― Nu admit... 

― Vă 

rog, era necesar. N-aţi fost ales din motive personale. Trebuie s ă înţelegeţi că 

planurile doctorului Seldon, care sînt întocmite pe baza calculelor matematice la care se 

lucreaz ă de peste optsprezece ani, includ toate posibilităţile cu probabilităţ i 

semnificative. Aceasta este una dintre ele. Am fost trimis aici doar cu scopul de a vă 

asigura c ă nu aveţ i motive de îngrijorare. Totul se va sfirşi cu bine; acelaşi lucru e valabil 

şi pentru Proiect şi pentru dumneavoastr ă, desigur, în limite probabilistice 

rezonabile. 

― Care sînt 

cifrele? întreb ă Gaal. 

― Pentru Proiect, nouăzeci 

şi nou ă virgul ă nou ă la sut ă. 

― Şi pentru mine? 

― Mi s-a comunicat că 

aceast ă probabilitate este de şaptezeci şi şapte virgul ă doi la 

sut ă. 

― Atunci există 

mai mult de o şans ă din cinci c ă voi fi condamnat la închisoare sau 

la moarte. 

― Ultima este sub unu la sută. 

― Aşa, 

deci. Cînd e vorba de viaţa unui om, calculele nu înseamn ă mai nimic. 

Trimiteţi-l pe doctor Seldon la mine. 

― Din păcate, 

nu pot. Şi doctor Seldon este arestat. 

Uşa se deschise violent înainte ca Gaal, care încerc ă s ă se ridice în picioare, să 

articuleze un început de exclamaţie. Intr ă un paznic, merse către mas ă, ridică 

înregistratorul, îl examina pe toate părţile, şi-l băg ă în buzunar. Avakim spuse calm: 

― Am nevoie de instrumentul acela. 

― Vă 

vom da unul care nu creeaz ă cîmpuri parazitare, domnule Consilier. 

― În acest caz, am terminat discuţia. Gaal îl urmări plecînd, apoi rămase singur.

6 

PROCESUL (Gaal presupuse c ă nu greşea numindu-l astfel, deşi, din punct de 

vedere legal, se asemăna prea puţ in cu complicatele tehnici procesuale despre care 

citise) nu ţinuse mult. Era în a treia zi de desfăşurare. Totuşi, lui Gaal îi era peste putinţă 

ca, printr-un efort de memorie, să-şi aminteasc ă cum începuse. 

În ceea ce-l privea, nu-l prea încolţiser ă cu întrebări. Artileria grea fusese îndreptată 

asupra doctorului Seldon, care, cu toate acestea, stă tea imperturbabil. Pentru Gaal, el 

rămăsese singurul punct stabil pe lume. 

Publicul, redus ca numă r, era compus exclusiv din Baroni ai Imperiului. Presa şi 

marele public fuseser ă excluse şi, probabil, foarte puţ ini oameni ştiau despre procesul 

care i se intentase lui Seldon. Fa ţă de acuzaţi adoptaser ă o atitudine ostil ă, prea puţ in 

disimulat ă. 

Cinci membri ai Comisiei pentru Siguranţa Public ă stăteau la masa ridicat ă pe un 

podium. Purtau uniforme de culoare auriu-stacojie şi berete din plastic, care le stă teau fix 

pe capete şi care erau însemnele funcţiei lor judecătoreşti. La centru stă tea comisarul-şef 

Linge Chen. Gaal nu mai văzuse pîn ă atunci un lord atît de important şi-l privea fascinat. 

Chen abia de spusese cîteva cuvinte pe parcursul întregului proces. Lăsase foarte bine să 

se înţeleag ă c ă vorba mult ă era sub demnitatea lui. 

Avocatul Comisiei îşi consult ă notiţele şi audierea începu cu Seldon aflat înc ă în 

boxa acuzaţilor: Întrebare: S ă vedem, doctore Seldon. Cîţi oameni sînt angajaţ i în prezent în 

proiectul al cărui şef sînteţi? Răspuns: Cincizeci de matematicieni. 

Î: Incluzîndu-l şi pe doctor Gaal Dornick? 

R: Doctor Dornick este al cincizeci şi unulea. 

Î: Aha, deci avem cincizeci şi unu? Faceţ i un efort de memorie, doctore Seldon. 

Poate sînt cincizeci şi doi sau cincizeci şi trei?! Ori poate mai mulţi? R: Practic, doctor Dornick nu s-a alăturat organizaţ iei mele. Cînd o va face, va fi cel 

de-al cincizeci şi unulea membru. Acum sînt cincizeci, aşa cum am spus. 

Î: Nu cumva aproximativ o mie? 

R: Matematicieni? Nu. 

Î: N-am spus matematicieni. Sînt o mie în toate specialităţile? R: În toate specialităţile, cifra ar putea fi corect ă. 

Î: Ar putea? Eu susţin c ă este. Susţin c ă numărul oamenilor angajaţ i în proiectul 

dumneavoastr ă se ridic ă la nouăzeci şi opt de mii cinci sute şaptezeci şi doi. 

R: Cred c ă puneţi la socoteal ă şi femeile, şi copiii. 

Î: (cu vocea ridicat ă) Nouăzeci şi opt de mii cinci sute şaptezeci şi dou ă de 

persoane doresc s ă declar. Nu este nevoie s ă m ă obstrucţionaţi. R: Accept cifrele. 

Î: (apelînd la notiţe) S ă lăsăm deoparte acest aspect şi s ă abordăm o alt ă problemă 

pe care am discutat-o deja, într-o oarecare măsur ă. Vreţi s ă repetaţ i, doctore Seldon, 

părerile dumneavoastr ă privind viitorul planetei Trantor? 

R: Aşa cum am declarat, şi o declar din nou, Trantor va fi un morman de ruine în 

mai puţin de cinci secole. 

Î: Nu consideraţi aceast ă declaraţie drept lipsit ă de loialitate? 

R: Nu, domnule. Adevărul ştiinţific se afl ă deasupra loialităţii şi trădării. Î: Sînteţi sigur c ă declaraţia dumneavoastr ă reprezint ă adevărul ştiinţific? R: Da. 

Î: Pe ce baze? 

R: Pe baza matematicii psihoistorice. 

Î: Puteţi dovedi c ă aceast ă matematic ă aduce argumente valabile? 

R: Doar unui alt matematician. 

Î: (cu un zîmbet) Pretindeţi, prin urmare, c ă adevărul dumneavoastr ă are o natură 

atît de esoteric ă încît depăşeşte capacitatea de înţelegere a unui om simplu. Eu cred că 

adevărul ar trebui s ă fie mai limpede, mai puţin misterios şi mai accesibil oricui. 

R: Prezint ă dificultăţ i doar pentru unele creiere. Fizica transferului de energie, pe 

care o cunoşteam sub numele de termodinamic ă, a fost adevărat ă şi clar ă de-a lungul 

întregii istorii a umanităţii, înc ă din epocile mitice, dar, cu toate acestea, s-ar putea să 

existe oameni, chiar dintre cei prezenţi aici, cărora le-ar fi imposibil s ă proiecteze un 

motor. Fie ei chiar oameni cu o inteligen ţă deosebit ă. M ă îndoiesc, de exemplu, că 

educaţii comisari...

În acest moment, unul dintre comisari se aplec ă spre avocat. Cuvintele nu-i putură 

fi auzite, dar şuieratul vocii sale tră da o anume duritate. Avocatul roşi şi îl întrerupse pe 

Seldon. 

Î: Nu sîntem aici pentru a asculta discursuri, doctore Seldon. S ă presupunem c ă v- 

aţi expus părerea. Daţi-mi voie s ă v ă sugerez c ă prezicerile dumneavoastr ă privind 

dezastrul ar putea s ă aib ă menirea de a distruge încrederea opiniei publice în Guvernul 

imperial în scopuri pe care le urmăriţi dumneavoastr ă... 

R: Nu este adevărat. Î: Daţi-mi voie s ă sugerez c ă dumneavoastr ă intenţionaţi s ă susţineţi c ă pentru o 

bun ă perioad ă de timp ― anterior aşa-zisei 

ruină ri ― planeta Trantor va fi afectată 

de 

diferite tipuri de tulburări. R: Corect. 

Î: Şi c ă, prin simpla prezicere pe care o faceţi, speraţi s ă produceţi aceast ă ruin ă şi 

s ă aveţi în acel moment la dispoziţie o armat ă de o sut ă de mii de oameni. 

R: În primul rînd, nu este adevărat. Şi dac ă ar fi, cercetările v ă vor arăta c ă ceva 

mai mult de zece mii dintre oamenii mei sînt la vîrsta recrutării, dar c ă nici unul dintre ei 

nu are pregătire militar ă. 

Î: Acţionaţi în numele cuiva? 

R: Nu sînt în solda nimănui, domnule avocat. 

Î: Sînteţi întru totul dezinteresat? Serviţi ştiinţa? R: Da. 

Î: Atunci s ă vedem cum o serviţi. Poate fi schimbat viitorul, doctore Seldon? 

R: Evident. Acest tribunal ar putea sări în aer în următoarele ore, dar s-ar putea să 

nu se întîmple aşa ceva... Dac ă s-ar întîmpla, viitorul ar fi 

neîndoielnic schimbat în cîteva 

aspecte minore. 

Î: V ă îndepărtaţi de la subiect, doctore Seldon. Poate fi schimbat ă istoria integrală 

a rasei umane? 

R: Da. 

Î: Cu uşurin ţă? 

R: Nu. Cu mare greutate. 

Î: De ce? 

R: Tendinţa psihoistoric ă a unei planete atît de dens populate conţ ine o mare 

inerţie. Pentru a şi-o modifica, trebuie s ă întîlneasc ă ceva care s ă posede o inerţ ie 

similar ă. Fie c ă vor fi implicaţi un număr la fel de mare de oameni, fie c ă numă rul lor va fi 

relativ mic, va trebui luat ă în calcul o perioad ă extrem de lung ă de timp pentru a efectua 

schimbarea, înţelegeţi? Î: Cred c ă da. Deci, Trantor nu va deveni o ruin ă dac ă foarte mulţi oameni hotără sc 

s ă acţioneze în aşa fel încît s ă împiedice acest lucru. 

R: Exact. 

Î: O sut ă de mii de oameni? 

R: Nu, domnule. Sînt prea puţini. Î: Sînteţi sigur? 

R: Ţineţi seama c ă Trantor are o populaţ ie de patruzeci de miliarde de locuitori. 

Ţineţi apoi seama c ă tendinţa care conduce la ruin ă nu aparţ ine numai planetei Trantor, 

ci Imperiului ca întreg, iar Imperiul conţine aproximativ un cvintilion de fiinţe umane. 

Î: înţeleg. Atunci, probabil c ă o sut ă de mii de oameni pot schimba tendinţa dac ă ei 

şi urmaşii lor trudesc vreme de cinci sute de ani. 

R: M ă tem c ă acest lucru nu este posibil. Cinci sute de ani e prea puţin. Î: În cazul acesta, doctore Seldon, nu ne rămîne decît s ă tragem concluziile din 

declaraţiile dumneavoastr ă. Aţi strîns o sut ă de mii de oameni în cadrul Proiectului. 

Aceştia sînt insuficienţi numeric pentru a schimba istoria următorilor cinci sute de ani ai 

planetei Trantor. Cu alte cuvinte, ei nu pot împiedica distrugerea planetei, indiferent ce ar 

face. 

R: Din nefericire, aveţi dreptate. 

Î: Iar pe de alt ă parte, cei o sut ă de mii nu sînt folosiţi în scopuri ilegale. 

R: Exact. 

Î: (rar şi plin de satisfacţie) În cazul acesta, doctore Seldon, v ă rog s ă ascultaţ i cu 

atenţie, pentru c ă vrem un răspuns bine cumpănit. Ce scop urmăresc cei o sut ă de mii de 

oameni ai dumneavoastr ă? 

Vocea avocatului devenise strident ă. Aranjase capcana; îl încolţ ise pe Seldon; îl 

îndepărtase pe acesta cu şiretenie de la orice posibilitate de a da un răspuns. La auzul acestor cuvinte, rumoarea crescînd ă a comentariilor trecu ca un val prin 

rîndurile publicului şi invad ă chiar şirul de comisari. Se aplecar ă 

unul spre altul, în

uniformele lor auriu-stacojii; doar şeful rămase netulburat. 

Hari Seldon stătea nemişcat. Aştepta ca rumoarea s ă se sting ă. 

R: S ă micşoreze efectele acestei distrugeri. 

Î: Şi ce vreţi s ă spuneţi cu asta, mai exact? 

R: Explicaţia este simpl ă . Inevitabila distrugere a planetei Trantor nu este un 

eveniment în sine, izolat, în schema dezvoltă rii umane. Va fi punctul culminant al unei 

drame care a început cu secole în urm ă şi care îşi accelereaz ă ritmul în mod continuu. Mă 

refer, domnilor, la declinul, în plin ă desfăşurare, şi la decăderea Imperiului Galactic. 

Rumoarea deveni de astă-dat ă un vacarm abia reţinut. Avocatul url ă dezlănţuit: ― Declaraţi 

în mod deschis c ă... şi se opri, căci strigătele de „Tră dare!" din partea 

publicului arătau c ă demonstraţia fusese făcut ă şi făr ă ajutorul altor presiuni. 

Comisarul-şef ridic ă încet ciocănelul de lemn şi-l lăs ă s ă cad ă pe mas ă . Sunetul fu 

asemănător dangătului unui gong. Cînd reverberaţiile se stinser ă, sporovăial ă publicului 

încet ă şi ea. Avocatul respir ă adînc. 

Î: (cu un ton teatral) Înţelegeţi, doctore Seldon, c ă vorbiţ i despre un imperiu care a 

rezistat douăsprezece mii de ani, în ciuda tuturor vicisitudinilor trăite de generaţ ii întregi 

şi care este susţinut de dorinţele de bine şi de dragoste ale unui cvintilion de fiinţ e 

umane? 

R: Sînt conştient atît de statutul actual cît şi de istoria trecut ă a Imperiului. Făr ă a 

da dovad ă de lips ă de respect, trebuie s ă pretind c ă am cunoştinţ e cu mult mai vaste 

despre aceast ă problem ă decît oricare alt ă persoan ă din aceast ă sal ă. 

Î: Şi preziceţi ruina sa? 

R: Este o precizere pe baze matematice. Eu nu dau verdicte morale şi, personal, 

regret aceast ă perspectiv ă. Chiar dac ă s-ar admite c ă Imperiul e un lucru dăună tor (idee 

la care nu ader), starea de anarhie ce va urma prăbuşirii sale va fi şi mai periculoas ă . 

Proiectul meu s-a angajat s ă lupte împotriva acestei stări. Pră buşirea Imperiului este, 

domnilor, un proces gigantic, şi nu-i uşor s ă lupţi împotrivă-i. O dicteaz ă creşterea 

birocraţiei, scăderea iniţiativei, îngheţarea social ă în caste, zăgăzuirea curiozităţ ii şi o 

sut ă de alţi factori. Acest proces se desfăşoar ă , aşa cum am declarat, de secole, ca o 

mişcare prea maiestuoas ă şi masiv ă pentru a putea fi oprit ă. 

Î: Nu ştie toat ă lumea c ă Imperiul este la fel de puternic precum a fost 

dintotdeauna? 

R: Totul în jur d ă impresia de putere. Ar părea s ă dureze o veşnicie. Cu toate 

acestea, trunchiul putred al copacului are înfăţişarea de putere dintotdeauna, exact pînă 

în clipa în care dezlănţuirea furtunii îl frînge în dou ă. Furtuna şuier ă chiar şi acum printre 

ramurile Imperiului. Ascultaţi cu urechile psihoistoriei şi-i veţi auzi scrîşnetul. 

Î: (pe un ton nesigur) Doctore Seldon, nu ne aflăm aici pentru a as... 

R: (ferm) Imperiul se va nărui, şi o dat ă cu el şi tot binele pe care l-a produs. 

Cunoştinţele acumulate vor decă dea şi ordinea pe care el a impus-o se va risipi ca un 

fum. Războaiele interstelare vor fi nesfîrşite; comerţul interstelar va decădea; populaţ ia 

va scădea; lumile vor pierde contactul cu partea principal ă a Galaxiei şi situaţia va ră mîne 

astfel. 

Î: (o voce pierit ă într-o mare de linişte) Pentru totdeauna? 

R: Psihoistoria, care poate anticipa prăbuşirea, poate face predicţ ii referitoare la 

epocile întunecate care vor urma. Domnilor, Imperiul, aşa cum s-a spus, a rezistat 

douăsprezece mii de ani. Epocile întunecate care vor veni vor dura nu două sprezece, ci 

treizeci de mii de ani. Se va ridica un nou Imperiu, dar între el şi civilizaţia noastr ă se vor 

afla o mie de generaţii de oameni care vor suferi. Împotriva acestui lucru trebuie să 

luptăm. Î: (pe un ton oarecum mai vioi) V ă contraziceţi. Mai devreme aţi declarat c ă nu 

puteţi împiedica distrugerea planetei Trantor, prin urmare, probabil, pră buşirea ― aşazisa 

pră buşire a Imperiului. 

R: Nu spun acum c ă putem împiedica prăbuşirea. Dar nu este prea tîrziu să 

acţionăm în vederea scurtării intervalului care va urma. Domnilor, dac ă grupului meu i se 

permite s ă acţioneze acum, devine posibil ă reducerea perioadei de anarhie la un singur 

mileniu. Ne aflăm într-un moment delicat al istoriei. Masa uriaş ă , de neînvins, a 

evenimentelor trebuie deviat ă doar puţin, foarte puţ in. Nu se poate face prea mult, dar 

devierea trebuie s ă fie suficient ă pentru a elimina douăzeci şi nou ă de mii de ani de 

mizerie din istoria uman ă. 

Î: Şi cum v ă propuneţi s ă realizaţi acest lucru? 

R: Salvînd cunoaşterea rasei. Suma cunoaşterii umane depăşeşte posibilităţ ile unui 

om; ba chiar şi pe cea a o mie de oameni. O dat ă cu distrugerea legăturilor sociale, ştiinţ a

se va sparge într-un milion de bucăţi. Indivizii vor cunoaşte multe dintre nenumă ratele 

faţ ete minuscule a ceea ce este de cunoscut. Fragmentele de cunoaştere, lipsite de sens, 

nu vor fi transmise mai departe. Se vor pierde de-a lungul generaţiilor. Dar, dacă 

pregătim acum un sumar gigantic al întregii cunoaşteri, el nu se va pierde niciodat ă . 

Generaţiile viitoare vor construi pe baza lui şi nu vor trebui s ă descopere singure totul. Un 

mileniu va face munca a treizeci de mii de ani. 

Î: Toate acestea... 

R: Tot proiectul meu. Cei treizeci de mii de oameni, cu soţiile şi copiii lor, îşi dedică 

existenţa pregătirii unei Enciclopedii Galactice, pe care n-o vor termina în cursul vieţ ii lor. 

Eu nu voi trăi s-o văd nici măcar început ă. Dar atunci cînd Trantor se va pră buşi, ea va fi 

terminat ă şi vor exista exemplare în toate bibliotecile mari din Galaxie. 

Comisarul-şef ridic ă ciocănelul şi-l lăs ă s ă cad ă. Hari Seldon părăsi bara şi se aşeză 

tăcut alături de Gaal. 

Zîmbi şi spuse: 

― Cum ţi-a plăcut spectacolul? 

― Aţi 

reuşit să-l duceţi de la un capăt la altul. Dar ce se va întîmpla acum? 

― Vor ridica şedinţa şi vor încerca s ă ajung ă la o înţelegere particular ă cu mine. 

― De unde ştiţi? ― Voi fi cinstit, spuse Seldon. Nu ştiu. Depinde de comisarul-şef. L-am studiat ani 

de-a rîndul. Am încercat să-i analizez reacţiile, dar ştii ce riscant este s ă introduci toanele 

unui individ în ecuaţiile psihoistorice. Cu toate astea, am unele speranţe. 7 

AVAKIM SE APROPIE, îl salut ă pe Gaal cu o uşoar ă mişcare a capului şi se aplec ă să -i 

şopteasc ă ceva lui Seldon. Se auzi o voce puternic ă anunţînd ridicarea şedinţ ei, iar 

gardienii îi separar ă. Pe Gaal îl conduser ă afar ă. 

Audierile din ziua următoare fur ă total diferite. Hari Seldon şi Gaal Dornick rămaseră singuri cu Comisia. Stătur ă împreun ă la o mas ă, făr ă s ă existe o separare net ă între cei 

cinci judecători şi cei doi acuzaţi. Ba chiar li se oferir ă ţigări de foi dintr-o cutie făcută dintr-un material plastic iridiscent care arăta ca o ap ă ce curgea necontenit. Ochii erau 

făcuţi s ă perceap ă mişcarea, deşi degetele constatau o suprafa ţă rigid ă şi uscat ă. 

Seldon accept ă una; Gaal refuz ă. 

― Avocatul meu nu este prezent, spuse Seldon. 

Un comisar îi răspunse: ― Acesta nu mai este un proces, doctore Seldon. Ne află 

m aici pentru a discuta 

despre siguranţa Statului. 

Linge Chen lu ă cuvîntul. 

― Acum vorbesc eu. 

Ceilalţi comisari se rezemar ă de spetezele scaunelor, pregătindu-se s ă asculte. În 

jurul lui Chen păru c ă se creeaz ă o linişte receptiv ă în care el urma s ă picure vorbele. 

Gaal amuţi. Chen, zvelt şi seme ţ , mai vîrstnic doar prin privire decît prin restul 

înfăţişării lui, era adevăratul Împă rat al întregii Galaxii. Copilul care purta titlul era de fapt 

un simbol fabricat de Chen, şi nici măcar nu era primul de acest fel. 

― Doctore 

Seldon, zise Chen, periclitezi pacea pe tărîmurile Împă ratului. Nici unul 

dintre catralioanele de oameni care sînt în via ţă acum printre stelele Galaxiei nu va mai 

trăi un secol de acum încolo. Prin urmare, de ce s ă fim îngrijoraţi de evenimentele care 

vor avea loc peste cinci secole? 

― Eu nu voi trăi 

nici mă car cinci ani, zise Seldon, şi totuşi problema constituie o 

mare îngrijorare pentru mine. Numiţi-o idealism. Numiţ i-o identificare cu acea 

generalizare mistic ă căreia-i spunem „om". 

― Nu vreau să 

înţeleg misticismul. Poţi să-mi spui ce m ă împiedic ă s ă scap de tine 

şi de un viitor incomod şi inutil care e la depărtare de cinci secole, pe care nici mă car nu 

voi ajunge să-l văd, ordonînd s ă fii executat astă-sear ă? 

― Acum o săptămîn 

ă, spuse Seldon pe un ton firesc, aţi fi putut s-o faceţi şi aţ i fi 

păstrat o şans ă din zece de a rămîne în via ţă pîn ă la sfîrşitul anului. Astăzi îns ă , 

probabilitatea abia dac ă este de unu la zece mii. 

Se auzir ă respiraţii precipitate şi nervoase în sal ă şi mişcări neliniştite. Gaal simţ i 

că-i trec fiori reci pe şira spinării. Pleoapele lui Chen coborîr ă imperceptibil. 

― Cum vine asta? 

― Prăbuşirea 

planetei Trantor, spuse Seldon, nu poate fi oprit ă , indiferent ce 

eforturi s-ar face. Cu toate acestea, ea poate fi grăbit ă cu uşurin ţă . Povestea întreruperii 

procesului meu se va transmite în toat ă Galaxia. Respingerea planului meu menit a uşura 

şi micşora proporţiile dezastrului îi va convinge pe oameni c ă viitorul nu le mai ofer ă 

nici

o şans ă. Deja îşi amintesc cu invidie de vieţile bunicilor lor. Vor vedea c ă revoluţ iile 

politice şi stagnarea comercial ă vor spori în intensitate. Peste tot în Galaxie se va ră spîndi 

sentimentul c ă este important doar ceea ce poate fiecare să -şi apropie în acel moment. 

Oamenii ambiţioşi nu vor mai aştepta, iar cei lipsiţ i de scrupule nu vor mai ezita. Prin 

fiecare acţiune, ei vor grăbi prăbuşirea lumilor. Ucideţi-m ă, şi Trantor nu se va pră buşi în 

cinci secole, ci în cincizeci de ani, iar dumneavoastr ă în doar un an. 

― Acestea sînt 

vorbe de speriat copiii, spuse Chen, şi totuşi moartea ta nu este 

singurul răspuns care s ă ne satisfac ă. 

Îşi ridic ă palma de pe hîrtiile pe care se odihnea, aşa încît doar dou ă degete 

atingeau uşor paginile de deasupra. 

― Spune-mi, continuă 

el, singura ta activitate va fi aceea de a pregă ti Enciclopedia 

despre care vorbeai mai devreme? 

― Da. 

― Şi trebuie ca acest lucru s ă fie făcut pe Trantor? 

― Stăpîne, 

Trantor posed ă Biblioteca Imperial ă , precum şi resursele erudite ale 

Universităţii Trantor. 

― Şi, cu toate acestea, n-ar putea fi avantajos dac ă ai fi plasat în alt ă parte, să 

zicem pe o planet ă unde iureşul şi nebunia unei metropole nu se vor învălmă şi cu 

gîndurile erudite, unde oamenii tăi s ă se poat ă dedica exclusiv şi cu un singur gînd muncii 

lor? 

― Puţin 

probabil. 

― O astfel 

de lume a fost deja aleas ă. Poţi lucra, doctore, dup ă placul inimii, cu cei 

o sut ă de mii de oameni în jurul tău. Galaxia va şti c ă lucrezi şi c ă lupţ i împotriva 

Prăbuşirii. Se va comunica, de asemenea, c ă vei împiedica Pră buşirea. (Zîmbi.) Întrucît nu 

cred în atît de multe lucruri, nu mi-e greu s ă resping chiar şi ideea de pră buşire, astfel 

încît sînt pe deplin convins c ă le voi spune oamenilor adevă rul. Şi, în timpul acesta, 

doctore, nu vei mai tulbura planeta Trantor şi nu vor mai exista motive pentru a tulbura 

pacea şi tihna Împăratului. Pentru tine şi pentru susţinătorii tăi, atîţ ia cît se vor considera 

necesari, alternativa este moartea. Voi ignora ameninţă rile proferate mai devreme. Şansa 

de a alege între moarte şi exil îţi va fi oferit ă pentru o perioad ă care începe în această 

clip ă şi se va termina peste cinci minute. 

― Care este lumea aleasă, 

stăpîne? ― Se cheamă 

Terminus, cred, spuse Chen. (Nepăsător, întoarse hîrtiile de pe masă 

cu vîrful degetelor astfel ca Seldon s ă le poat ă citi.) Este nelocuit ă , dar destul de 

ospitalier ă, şi poate fi modelat ă pentru a satisface necesităţile savanţilor. E cam izolat ă... 

― ...la marginea Galaxiei, domnule, îl întrerupse Seldon. 

― Exact aşa 

cum am spus, întrucîtva izolat ă. Va ră spunde nevoilor voastre de 

concentrare. Hai, mai ai dou ă minute. 

― Vom avea nevoie de timp pentru a aranja o asemenea călă 

torie, spuse Seldon. 

Este vorba de douăzeci de mii de familii. 

― Vi se va da timp. 

Seldon se gîndi o clip ă, 

şi ultimul minut fu pe sfîrşite cînd zise: 

― Accept exilul. 

Inima lui Gaal uit ă pentru un moment s ă mai bat ă. Pe de o parte, se simţ i cuprins de 

o nespus de mare bucurie, căci cine nu s-ar bucura s ă scape de moarte, iar pe de alta, în 

ciuda acestei mari uşurări, regret ă puţin la gîndul c ă Seldon fusese înfrînt. 

8 

RĂMASER Ă TĂCUŢ I o vreme, în timp ce taxiul vîjîia prin sutele de mile de tuneluri 

spre Universitate. Apoi Gaal se învior ă. 

― Este adevărat 

ceea ce i-aţi spus Comisarului? întreb ă el. Executarea 

dumneavoastr ă ar fi grăbit Prăbuşirea? ― Niciodată 

nu mint în ceea ce priveşte rezultatele psihoistoriei, ră spunse Seldon. 

Şi nici nu mi-ar fi slujit în cazul acesta. Chen ştie c ă spun adevă rul. E un politician 

inteligent şi politicienii, prin natura activităţii lor, au un sim ţ înnăscut pentru adevă rurile 

psihoistoriei. 

― Atunci trebuie să 

acceptaţi exilul? se mir ă Gaal, dar Seldon nu-i răspunse. Cînd ajunser ă deasupra terenurilor Universităţii, muşchii lui Gaal acţionară independent de voinţa lui, adic ă mai bine spus nu funcţionar ă. A trebuit s ă fie coborît din 

taxi pe braţe. Întreaga Universitate părea o mare orbitoare de lumin ă. Gaal aproape uitase că 

soarele exista. Clădirile Universităţii erau acoperite de un monstruos dom de sticlă-şi totuşi-altceva-decît-sticl ă polarizat ă, astfel încît Gaal privea direct la steaua arză toare de

deasupra. Lumina ei clar ă era reflectat ă de construcţiile metalice. 

Structurile Universităţii erau mai degrab ă argintii, le lipsea acel cenuşiu închis al 

oţelului, prezent pretutindeni pe Trantor. Strălucirea lor metalic ă se apropia de culoarea 

ivorie. 

― Soldaţi, 

se pare, spuse Seldon. 

― Poftim? Gaal reveni cu privirea pe pămînt 

şi văzu în faţa lor o santinel ă. 

Se oprir ă. În cadrul unei uşi apăru un căpitan cu vorba domoal ă. 

― Doctor Seldon? întreb ă el. 

― Da. 

― Vă 

aşteptam. De astăzi înainte, dumneavoastr ă şi oamenii dumneavoastr ă vă 

veţi afla sub incidenţa Legii marţiale. Mi s-a ordonat s ă v ă informez c ă vi se vor acorda 

şase luni pentru pregătiri în vederea plecării pe Terminus. 

― Şase luni! începu Gaal, dar degetele lui Seldon îl strînser ă uşor de cot. 

― Acestea sînt 

ordinele pe care le-am primit, repet ă căpitanul şi plec ă. 

Gaal se întoarse spre Seldon: 

― Bine, dar ce se poate face în şase luni? Asta nu e decît o crim ă lent ă. 

― Uşurel, 

uşurel. S ă ajungem în biroul meu. 

Biroul nu era mare, dar era ferit de urechi indiscrete cu ajutorul unui dispozitiv de 

nedetectat. Fasciculele-spion îndreptate spre birou nu receptau nici o tăcere care să 

trezeasc ă suspiciuni, nici paraziţi care ar fi fost şi mai suspecţi. Recepţ ionau, mai 

degrab ă, o conversaţie construit ă la întîmplare dintr-o vast ă rezerv ă de fraze nevinovate 

pe diferite tonuri şi voci. 

― Şase luni vor fi suficiente, spuse Seldon relaxat. 

― Nu înţeleg cum. 

― Pentru că, 

băiete, într-un asemenea plan, acţ iunile altora sînt folosite pentru a 

sluji nevoilor noastre. Nu ţi-am spus deja c ă structura temperamental ă a lui Chen a fost 

supus ă unui studiu mai atent decît cel dedicat orică rui alt om de pe lumea asta? Procesul 

nu a putut începe decît atunci cînd momentul şi condiţiile erau favorabile 

scopului ales de 

noi. 

― Dar cum aţi 

fi putut aranja... 

― Să 

fim exilaţi pe Terminus? De ce nu? Apăs ă cu degetul într-un punct anume de 

pe biroul său şi o secţiune a peretelui din spatele scaunului alunec ă într-o parte. Doar 

degetele lui ar fi putut face acest lucru, întrucît numai amprentele lui puteau activa 

detectorul de dedesubt. 

― Vei găsi 

cîteva microfilme înăuntru, spuse Seldon. Ia-l pe cel însemnat cu litera T. 

Gaal făcu întocmai şi aştept ă pîn ă ce Seldon îl fix ă într-un proiector şi-i înmîn ă o 

pereche de ochelari cu lentile groase. Gaal le regl ă şi urmări filmul desfă şurîndu-se sub 

ochii lui miraţi. ― Păi, 

atunci..., făcu el. 

― Ce te surprinde? îl întreb ă Seldon. 

― Vă 

pregătiţi de doi ani s ă plecaţi? ― De doi ani şi jumătate. Bineînţeles, nu puteam fi siguri c ă va fi ales Terminus, dar 

am sperat c ă ar putea fi, şi am acţionat conform acestei presupuneri... 

― Dar de ce, doctore Seldon? Dacă 

aţ i aranjat exilul, de ce? Evenimentele nu 

puteau fi mai bine controlate de aici, de pe Trantor? 

― Păi, 

exist ă cîteva motive. Lucrînd pe Terminus, vom beneficia de sprijin imperial 

făr ă a mai da naştere unor temeri c ă am pune în pericol Siguranţa Imperial ă. 

― Aţi 

stîrnit aceste temeri, spuse Gaal, doar pentru a forţa exilul? Totuşi nu înţeleg. ― Probabil că 

douăzeci de mii de familii n-ar călători de bunăvoie tocmai pîn ă la 

capătul Galaxiei. 

― Dar de ce ar trebui siliţi 

s ă mearg ă pîn ă acolo? (Gaal ră mase pe gînduri.) Aş 

putea şti? 

― Înc ă nu, spuse Seldon. E suficient pentru moment s ă ştii c ă un refugiu ştiinţ ific va 

fi stabilit pe Terminus, şi un altul, la celălalt capăt al Galaxiei, s ă zicem, la Capă tul Stelei. 

(Zîmbi.) Cît priveşte restul, eu voi muri curînd şi vei vedea mai multe decît mine... Nu, nu. 

Scuteşte-m ă de scene şi de urări de bine. Doctorii mi-au spus c ă nu voi putea tră i mai 

mult de un an sau doi. Dar şi aşa, am realizat ceea ce mi-am propus. Aş putea muri în 

condiţii mai bune? 

― Şi dup ă ce veţi muri, domnule...? 

― Vor exista succesori, poate chiar tu. Aceştia 

vor putea s ă aplice ultimul retuş 

Proiectului şi s ă instige revolta de pe Anacreon la momentul potrivit şi la modul corect. 

Dup ă aceea, evenimentele se pot desfăşura nestînjenite. 

― Nu înţeleg.

― Vei înţelege. (Chipul ridat al lui Seldon deveni dintr-o dat ă calm şi obosit.) 

Majoritatea vor pleca pe Terminus, dar unii vor ră mîne. Va fi uşor de aranjat. Dar în ceea 

ce m ă priveşte ― şi încheie cu o şoapt ă pe care Gaal abia putu s ă o aud ă ― eu sînt 

terminat. 

Partea a doua 

ENCICLOPEDIŞTII 

TERMINUS ― ...Situarea sa (vezi harta) era stranie pentru rolul 

pe care avea să -l 

joace în Istoria Galactic ă şi totuşi inevitabil ă, aşa cum au ară tat de-atîtea ori numeroşi 

scriitori. Situat ă chiar la marginea Spiralei Galactice, unica planet ă a unui soare izolat, 

sărac ă în resurse şi neglijabil ă ca valoare economic ă, pîn ă la sosirea Enciclopediştilor, ea 

nu fusese colonizat ă în decursul celor cinci secole ce trecuser ă de la descoperire... 

Era inevitabil ca, pe măsur ă ce se dezvolta o nou ă generaţie, Terminus s ă devină 

ceva mai mult decît o anex ă a psihoistoricilor de pe Trantor. O dat ă cu revolta de pe 

Anacreon şi cu venirea la putere a lui Salvor Hardin, primul din marea familie de... 


1 

LEWIS PIRENNE lucra intens la biroul său din singurul col ţ bine luminat al camerei. 

Munca trebuia coordonat ă. Eforturile trebuiau organizate. Iţele răzleţe trebuiau ţ esute 

într-un model coerent. 

Cincizeci de ani. Cincizeci de ani pentru a se aranja şi pune la punct Numă rul Unu 

din Enciclopedia Fundaţiei într-o form ă accesibil ă . Cincizeci de ani pentru strîngerea 

materialului brut. Cincizeci de ani de pregătiri. Trebuia făcut ă. Dup ă alţ i cinci ani vor vedea publicat primul volum al celei mai 

monumentale lucrări pe care o concepuse vreodat ă Galaxia. Apoi, aveau s ă apară 

celelalte volume la intervale de cîteva zeci de ani, însoţ ite de suplimente; articole 

speciale despre evenimente de interes actual, pîn ă cînd... 

Pirenne se foia nemulţumit, cînd soneria discret ă de pe birou bîzîi sîcîitor. Aproape 

c ă uitase de întîlnire. Debloc ă uşa şi, absent, cu coada ochiului, o vă zu deschizîndu-se. În 

camer ă intr ă Salvor Hardin cu silueta sa masiv ă. Pirenne nu ridic ă ochii din hîrtii. 

Hardin zîmbi ca pentru sine. Se grăbea, îns ă avea altceva mai bun de făcut decît să 

se supere din cauza atitudinii nepăsătoare a lui Pirenne fa ţă de orice sau oricine îl deranja 

atunci cînd lucra. Se afund ă în fotoliul situat de cealalt ă parte a biroului şi aştept ă. 

Stilusul lui Pirenne scotea un sunet slab, alergînd pe hîrtie. De altfel, nici nu puteau 

fi percepute alt ă mişcare sau alt sunet. Hardin scoase o moned ă de dou ă credite din 

buzunarul hainei, o azvîrli în sus şi suprafaţa ei din oţel inoxidabil reflect ă frînturi de 

lumin ă în cădere. O prinse şi o azvîrli din nou, urmă rindu-i leneş reflexiile sclipitoare. 

Oţelul inoxidabil era un bun mijloc de schimb pe o planet ă care trebuia s ă importe tot ce 

era metal. 

Pirenne ridic ă privirea şi clipi des. 

― Înceteaz ă! făcu el cu arţag. ― Ce? 

― Moneda aceea nenorocită. 

Termin ă! 

― Aha! (Hardin băg 

ă în buzunar discul de metal.) Să -mi spui cînd termini, bine? Am 

promis c ă m ă voi întoarce la întrunirea Consiliului Municipal înainte ca proiectul noului 

apeduct s ă fie supus la vot. 

Pirenne oft ă şi-şi îndepărt ă scaunul de birou. 

― Am terminat. Dar sper că 

n-ai de gînd s ă m ă deranjezi cu treburi administrative. 

Ocupă-te singur de ele, te rog. Enciclopedia îmi răpeşte tot timpul. 

― Ai auzit vestea? întreb ă Hardin, flegmatic. 

― Ce veste? 

― Vestea pe care am recepţionat-o 

acum dou ă ore prin ultraunde. Guvernatorul 

regal al Prefecturii Anacreon şi-a arogat titlul de rege. 

― Şi ce-i cu asta? 

― Înseamn ă c ă sîntem izolaţi fa ţă de zonele interne ale Imperiului, ră spunse Hardin. 

Ne aşteptam la aşa ceva, dar asta nu ne uşureaz ă situaţ ia. Anacreon este situat exact în 

dreptul ultimei rute comerciale pe care o mai avem cu Santanni şi cu Trantor sau chiar cu 

Vega! De unde vom mai primi metal? N-am reuşit s ă mai aducem nici un transport de 

aluminiu sau de oţel de şase luni şi de-acum n-o s ă 

le mai putem procura deloc decît prin

mila Regelui de pe Anacreon. 

Nerăbdător s ă scape de Hardin, Pirenne se prefăcu a fi îndurerat şi spuse: 

― Atunci, obţine-le 

prin intermediul lui. 

― Dar cum? Ascultă 

, Pirenne, potrivit contractului care a stat la baza întemeierii 

Fundaţiei, Consiliul de Administraţie al Comisiei Enciclopediei deţ ine puteri administrative 

depline. Eu, ca primar al oraşului Terminus, sînt împuternicit doar să -mi suflu singur nasul 

şi probabil s ă strănut dac ă tu semnezi un ordin prin care-ţ i dai acordul. Depinde de tine şi 

de Consiliul tău. În numele oraşului, a cărui prosperitate atîrn ă de comerţ ul neîntrerupt cu 

Galaxia, îţi cer s ă convoci o întrunire de urgen ţă... 

― Opreşte-te! 

Nu e cazul să-mi ţ ii un discurs electoral. Hardin, Consiliul 

Împuterniciţ ilor nu a respins ideea constituirii unui guvern municipal pe Terminus. 

Înţelegem c ă este necesar un asemenea guvern, avînd în vedere creşterea numă rului de 

locuitori de la întemeierea Fundaţiei, în urm ă cu cincizeci de ani, şi pîn ă acum, precum şi 

înmulţirea celor care se ocup ă de alte probleme decît redactarea şi întocmirea 

Enciclopediei. Dar asta nu înseamn ă c ă primul şi singurul scop al Fundaţ iei ar fi altul decît 

publicarea Enciclopediei definitive a întregii cunoaşteri umane. Sîntem o instituţ ie 

ştiinţific ă, sprijinit ă de stat, Hardin.Nu putem, nu trebuie, şi nu ne vom amesteca în 

politica local ă. 

― Politică 

local ă! Pentru numele Galaxiei, Pirenne, aceasta-i o problem ă de via ţă şi 

de moarte. Planeta Terminus nu poate susţine ea însăşi o civilizaţie mecanicist ă . Nu are 

metale. Ştii bine acest lucru. N-are pic de fier, cupru sau aluminiu în rocile de suprafa ţă şi 

al naibii de puţine alte substanţe. Ce crezi c ă se va întîmpla cu Enciclopedia dac ă acestui 

fitecine Rege de pe Anacreon îi trece prin minte s ă ne atace? 

― Pe noi? Uiţi 

c ă sîntem sub controlul direct al Împă ratului? Nu facem parte din 

Prefectura Anacreon şi nici din alt ă prefectur ă. Ţine seama de asta! Aparţ inem 

domeniului personal al Împă ratului şi nimeni nu se va atinge de noi. Imperiul va proteja 

ceea ce-i aparţine. ― Atunci de ce nu l-a împiedicat pe Guvernatorul regal de pe Anacreon să-şi fac ă de 

cap? Şi măcar dac ă Anacreon ar fi un caz izolat. Cel puţin două zeci dintre prefecturile 

cele mai îndepărtate ale Galaxiei, întreaga Periferie, mai precis, au început s ă se conducă 

dup ă bunul lor plac. Îţi spun cu mîna pe inim ă c ă m ă îndoiesc foarte tare de capacitatea 

Imperiului de a ne proteja. 

― Truc de doi bani! Guvernatori regali, regi ― ce importanţă 

are? Într-o măsur ă mai 

mare sau mai mic ă, Imperiul a fost dintotdeauna mă cinat de politicieni care au tras 

fiecare în partea lui. Unii guvernatori s-au răsculat şi, tot astfel, unii împăraţ i au fost 

detronaţi sau asasinaţi şi pîn ă acum. Îns ă ce au toate acestea de a face cu Imperiul? Las- 

o mai moale, Hardin. Nu-i treaba ta. Întîi de toate, sîntem oameni de ştiin ţă . Iar grija 

noastr ă de căpetenie este Enciclopedia. A, aproape c ă uitasem, Hardin. 

― Poftim? 

― Fă 

ceva cu ziarul acela al tău! Vocea lui Pirenne trăda supărarea. ― Jurnalul? Nu-i al meu. E un ziar particular. Dar ce s-a întîmplat? 

― De cîteva 

săptămîni tot recomand ă ca cea de-a cincizecea aniversare a 

întemeierii Fundaţiei s ă devin ă un prilej pentru serbări publice şi manifestă ri care nu-şi 

prea au rostul. 

― Păi 

de ce nu? Ceasul cu radiu va deschide Prima Bolt ă peste trei luni. Aş zice că 

aceasta este o ocazie deosebit ă. 

Oare greşesc? 

― Nu-i o ocazie pentru sărbători 

neroade, Hardin. Prima Bolt ă şi deschiderea ei 

privesc doar Consiliul de Administraţ ie. Vom comunica oamenilor ceea ce vom considera 

important. Asta e sigur, şi te rog s ă explici în Jurnal cum stau lucrurile. 

― Regret, Pirenne, dar Carta oraşului garanteaz ă un drept aparent lipsit de 

importan ţă, 

care se numeşte libertatea presei. 

― Tot ce se poate, îns ă Consiliul de Administraţie nu garanteaz ă aşa ceva. Eu sînt 

reprezentantul Împăratului pe Terminus, Hardin, şi am puteri depline în aceast ă privin ţă. 

Expresia de pe chipul lui Hardin se schimb ă; se vedea c ă încearc ă s ă se controleze. 

― În legătur ă cu statutul tău de reprezentant al Împăratului, mai am să-ţ i dau o 

veste, spuse el sumbru. 

― În legătur ă cu Anacreon? întreb ă Pirenne, printre dinţi. Se simţea deranjat. 

― Da. Va sosi un trimis special de pe Anacreon. Peste două 

săptămîni. ― Un trimis? Aici? De pe Anacreon? (Pirenne rămase 

pe gînduri.) Cu ce scop? 

Hardin se ridic ă şi împinse scaunul spre birou: 

― Îţi ofer şansa de a ghici singur. 

Şi, cu un aer necuviincios, plec ă. 

2

ANSELM HAUT RODRIC ― „haut" însemnînd sînge nobil ―, subprefect al Pluemei şi 

trimis extraordinar al Înălţ imii sale Regele Anacreonului ― la care se adăugau 

o suită 

întreag ă de alte titluri ―, fu întîmpinat de Hardin la spaţ ioport cu întregul ritual prilejuit 

de o înalt ă vizit ă de stat. 

Cu un zîmbet reţinut şi cu o adînc ă plecă ciune, subprefectul îşi scosese 

dezintegratorul din toc şi i-l dăruise lui Hardin, înmînîndu-i-l astfel încît acesta să-l poată 

apuca de pat. Hardin răspunsese acestui compliment dăruindu-i, la rîndul să u, un 

dezintegrator special împrumutat pentru aceast ă ocazie. Prietenia şi bunele intenţ ii erau 

astfel stabilite, şi chiar dac ă Hardin observ ă o umflătur ă imperceptibil ă la subsoara lui 

Haut Rodric, îşi reţinu prudent remarca pentru sine. 

Vehiculul de teren pe care se îmbarcar ă ― precedat, flancat şi urmat de stolul 

inevitabil de funcţionari mărunţ i ― se urni cu solemnitate către 

Piaţ a Ciclopediei, fiind 

însoţit de-a lungul drumului de cuvenitele ovaţii ale unei mulţimi relativ entuziaste. 

Subprefectul Anselm primi ovaţiile cu o indiferen ţă rece, ca un soldat şi nobil ce era. 

― Şi oraşul ăsta e toat ă lumea voastr ă? se adres ă el lui Hardin. 

Hardin trebui s ă ridice puţin vocea pentru a acoperi hărmălaia: ― Eminenţa 

voastr ă, sîntem o lume tînăr ă. În scurta noastr ă istorie, pe să rmana 

noastr ă planet ă nu am primit decît vizitele cîtorva membri ai marii nobilimi. De aceea şi 

entuziasmul acesta. 

Aproape sigur, „marea nobilime" nu pricepu ironia, chiar dac ă îi era adresat ă direct. 

― Întemeiat ă acum cincizeci de ani. Hmm! fă cu Anselm gînditor. Ai foarte mult 

teren neexploatat aici, primare. Nu te-ai gîndit s ă împărţi terenul în proprietăţi? ― Înc ă nu este cazul. Sîntem extrem de centralizaţi; aşa şi trebuie s ă fim, din cauza 

Enciclopediei. Probabil c ă, într-o bun ă zi, cînd populaţia va creşte... 

― Ciudată 

lume! Nu aveţi ţărănime? Hardin se gîndi c ă nu era nevoie de o minte prea ascuţit ă ca să-ţi dai seama că 

Eminenţa sa se dedicase, cam stîngaci, ce-i drept, culegerii de informaţii. Răspunse fără grab ă: 

― Nu. Şi nici nobilime. 

Haut Rodric făcu ochii mari: 

― Şi conducă torul vostru ― omul pe care urmează 

să-l întîlnesc? 

― Vă 

referiţi la doctor Pirenne?! A, da. Este Preşedintele Consiliului de Administraţ ie 

personal al Împăratului. ― Doctor? N-are alt titlu? Un savant? Şi este considerat deasupra autorităţ ilor 

civile? 

― Păi, 

bineînţeles, răspunse Hardin îndatoritor. Sîntem cu toţii savanţ i, mai mult sau 

mai puţin. La urma-urmelor, noi nu sîntem o lume, ci mai degrab ă o fundaţie ştiinţifică sub controlul direct al Împăratului. Accentua uşor ultimele cuvinte şi acest lucru păru să-l descumpăneasc ă pe 

subprefect. Acesta rămase tăcut şi adîncit în gînduri tot restul drumului pîn ă la Piaţ a 

Ciclopediei. 

Chiar dac ă pe Hardin îl plictisir ă după-amiaza şi seara care urmar ă, avu satisfacţ ia 

de a înţelege c ă Pirenne şi Haut Rodric, deşi îşi adresaser ă declaraţii sforăitoare de stimă 

şi respect reciproc, de fapt, se detestau unul pe altul. 

Pe parcursul „turului de inspecţie" al Clă dirii Enciclopediei, Haut Rodric asistase cu o 

privire inexpresiv ă la prelegerea lui Pirenne. Ascultase cu un zîmbet politicos, dar absent, 

peroraţiile rapide ale acestuia, în timp ce vizitar ă depozitele cu filme documentare şi 

numeroasele săli de proiecţie. Abia dup ă ce coborîr ă tot mai adînc, etaj dup ă etaj, şi trecur ă prin să lile serviciilor 

de culegere, montaj, prezentare grafic ă, tipărire şi filmare, Rodric îşi făcu cunoscută 

prima sa declaraţie mai consistent ă. 

― Totul este foarte interesant, zise el, dar mi se pare o ocupaţie nepotrivit ă pentru 

adulţi. La ce slujeşte? 

Hardin observ ă c ă aceasta era o remarc ă la care Pirenne nu putu găsi un ră spuns, 

deşi expresia de pe chipul lui trăda efortul. 

Dineul din acea sear ă oglindea fidel evenimentele acelei după -amieze. Haut Rodric 

puse stăpînire pe conversaţ ie şi-şi descrise ― cu detalii tehnice minuţioase 

şi cu o vervă 

incredibil ă ― propriile fapte de glorie în fruntea unui batalion în cursul recentului ră zboi 

dintre Anacreon şi proaspăt-proclamatul Regat Smyrno, cu care se învecina. 

Relatarea subprefectului se sfîrşi o dat ă cu dineul, iar persoanele oficiale mai 

neînsemnate plecaser ă rînd pe rînd. Ultima părticic ă a descrierii triumfaliste a navelor 

distruse o făcu cînd îi însoţi pe Pirenne şi pe Hardin pe teras ă pentru a se relaxa în 

atmosfera cald ă şi plăcut ă a serii de var ă. 

― Şi acum, făcu el cu o însufleţire reţinut ă, s ă 

trecem la treburi mai serioase.

― Vă 

rog, murmur ă Hardin, aprinzîndu-şi o ţigar ă de foi din tutun de pe Vega ― una 

dintre puţ inele pe care le mai avea, se gîndi el cu nostalgie ― şi lă sîndu-se pe spate cu 

scaunul care se ridic ă în dou ă picioare. 

Galaxia strălucea în înaltul cerului şi forma ei, ca o lentil ă lăptoas ă , acoperea tot 

orizontul. În comparaţie cu ea, puţ inele stele de aici, chiar de la marginea Universului, 

erau neînsemnate licăriri. ― Desigur, spuse subprefectul, toate discuţ 

iile oficiale ― semnarea documentelor şi 

toate celelalte detalii tehnice plicticoase ― vor avea loc în prezenţa... cum spuneaţi c ă se 

numeşte Consiliul vostru? 

― Consiliul de Administraţie, 

răspunse Pirenne, glacial. 

― Bizar nume! Oricum, asta va fi mîine. 

Am putea s ă pregă tim terenul chiar acum, 

într-o oarecare măsur ă, ca între bărbaţi. Ce ziceţi? ― Asta înseamn ă c ă...? îl îmboldi Hardin. 

― Înseamn ă c ă s-a produs o oarecare schimbare în situaţia de la Periferie şi că 

statutul planetei voastre a devenit cam nesigur. Ar fi foarte convenabil dac ă am reuşi să 

ajungem la o înţelegere, ca s ă vedem cum stau lucrurile. Apropo, primare, mai ai vreo 

ţigar ă din acelea? 

Făr ă prea mare tragere de inim ă , Hardin îi oferi una. Anselm Haut Rodric o mirosi şi 

exclam ă încîntat: 

― Tutun de pe Vega! De unde le ai? 

― Am primit o cantitate mică 

la ultima livrare. Dar s-au terminat de-acum. Doar 

bunul Spaţiu ştie cînd vom mai primi, dac ă vom mai primi vreodat ă. 

Pirenne se strîmb ă. Nu era fumător şi de aceea detesta mirosul de tutun. 

― Aş 

vrea s ă înţeleg ceva, Eminenţa voastr ă. Misiunea dumneavoastr ă este doar 

una de clarificare? 

Haut Rodric dădu aprobator din cap, în timn ce trăgea cu nesa ţ ultimele fumuri. 

― În cazul acesta, va fi gata curînd. În ceea ce priveşte Fundaţ ia Enciclopedia 

Numărul Unu, situaţia este cea care a existat dintotdeauna. 

― Aha! Şi care a fost situaţia dintotdeauna? 

― Următoarea: 

o instituţie ştiinţific ă sprijinit ă de stat şi parte integrant ă a 

domeniului augustei sale maiestăţi Împăratul. Subprefectul rămase impasibil. Scotea rotocoale de fum: 

― Asta-i o teorie atrăgătoare, 

doctor Pirenne. Îmi imaginez c ă aveţ i documente cu 

Sigiliul Imperial ― dar care-i situaţia 

real ă? Care e poziţia voastr ă fa ţă de Smyrno? Nu 

sînteţi decît la cincizeci de parseci de capitala Sistemului Smyrno, ştiţ i asta. Şi care-i 

poziţia fa ţă de Konom şi Daribow? 

― N-avem nimic de-a face cu nici o Prefectură. 

Ca parte a domeniului Împă ratului... 

răspunse Pirenne. 

― Nu mai sînt 

Prefecturi, îi reaminti Haut Rodric, acum sînt regate. 

― Regate atunci. N-avem nici o legătur 

ă cu ele. Ca instituţie ştiinţific ă... 

― La naiba cu ştiinţa, răbufni el soldăţ eşte, înveninînd atmosfera. Ce dracu' are asta 

de-a face cu posibilitatea ca Terminus s ă fie cucerit oricînd de Smyrno? 

― Dar Împăratul? Va rămîne impasibil? 

Haut Rodric se domoli şi spuse: 

― Aşa 

e, doctore Pirenne. Tu respecţi stăpînirea Împă ratului; la fel şi Anacreon, dar 

s-ar putea ca Smyrno s ă n-o fac ă. Ţine seama c ă noi tocmai am semnat un tratat cu 

Împăratul. Mîine voi prezenta o copie acelui Consiliu al vostru. Tratatul ne acord ă dreptul 

de a menţine ordinea în limitele fostei Prefecturi Anacreon în numele Împă ratului. 

Misiunea noastr ă este limpede, nu? 

― Desigur. Numai că 

Terminus nu face parte din Prefectura Anacreon. 

― Şi Smyrno... 

― Nu face parte nici din Prefectura Smyrno. Nu aparţine 

nici unei Prefecturi. 

― Cei de pe Smyrno cunosc acest lucru? 

― Nu mă 

intereseaz ă ce ştiu şi ce nu. 

― Pe noi ne intereseaz ă. Abia am sfirşit un război cu Smyrno, care înc ă deţine două 

sisteme stelare de-ale noastre. Terminus ocup ă un loc strategic deosebit de important 

între cele dou ă naţiuni. Hardin avu o senzaţie de sfîrşeal ă. Îl întrerupse: 

― Care este propunerea dumneavoastră, 

Eminen ţă? 

Subprefectul părea foarte dispus s ă renunţe la aluzii în favoarea unor afirmaţ ii mai 

directe. Spuse cu vioiciune: 

― Este evident că, 

întrucît Terminus nu se poate apăra singur ă, Anacreon trebuie să 

preia aceast ă sarcin ă. Sper c ă înţelegeţi c ă nu dorim s ă ne amestecăm în administraţ ia 

local ă. 

― Îhîmmm... făcu Hardin, de parc ă avea limba legat ă.

― ... dar noi considerăm 

c ă ar fi cel mai bine pentru ambele părţi dac ă Anacreon ar 

înfiinţa o baz ă militar ă pe planet ă. 

― Şi cam asta ar fi tot ce doriţ i ― o bază 

militar ă pe o parte a vastului teritoriu 

neocupat ―, dar vom rămîne 

la atît? 

― Păi, 

bineînţeles, s-ar mai ridica problema întreţinerii forţelor de apărare. Scaunul lui Hardin reveni pe cele patru picioare, iar el se rezem ă cu coatele pe 

genunchi. 

― Ajungem la miezul problemei. Să 

spunem lucrurilor pe nume. Terminus urmează 

s ă devin ă protectorat şi s ă plăteasc ă tribut. 

― Nu tribut, taxe. Noi vă 

protejăm, iar voi plătiţi. Pe neaşteptate, Pirenne izbi violent scaunul cu palma. 

― Lasă-m 

ă s ă vorbesc, Hardin. Eminenţa voastr ă, nu dau nici jumă tate de credit 

ruginit pe Anacreon, pe Smyrno, pe politica dumneavoastr ă local ă şi pe aceste ră zboaie 

meschine. V ă declar c ă instituţia noastr ă e sprijinit ă de stat şi scutit ă de taxe. 

― Sprijinită 

de stat? Dar noi sîntem Statul, doctor Pirenne, şi noi nu sprijinim aşa 

ceva. 

Pirenne se ridic ă furios. 

― Eminenţa 

voastr ă, 

eu sînt reprezentantul direct al... 

― Augustei sale maiestăţi, 

Împăratul, îl imit ă acru Anselm Haut Rodric, iar eu sînt 

reprezentantul direct al Regelui Anacreonului. Doctor Pirenne, Anacreon e cu mult mai 

aproape. 

― Să 

revenim la afaceri, insist ă Hardin. Cum veţ i percepe aceste aşa-numite taxe, 

Eminenţa voastr ă? Le veţi percepe în produse? Grîne, cartofi, legume, 

animale? 

Subprefectul făcu ochii cît cepele: 

― Ce dracu' să 

facem cu ele? Avem prea de ajuns. Aur, bineînţ eles. Crom sau 

vanadiu ar fi şi mai binevenite, dac ă, întîmplător, aveţi cantităţi mari. 

Hardin izbucni în rîs: 

― Cantităţi 

mari! Nici măcar fier nu avem în cantităţ i suficiente. Cît priveşte aurul, 

poftiţi, priviţi moneda noastr ă. Azvîrli o moned ă către trimisul special. 

Haut Rodric o ciocăni şi se holb ă mirat: 

― Ce-i asta? Oţel? 

― Exact. 

― Nu pricep. 

― Terminus este o planetă 

făr ă metale. Le importă m în totalitate. Prin urmare, nu 

avem nici aur, nici altceva ca mijloc de plat ă decît, eventual, cîteva mii de ocale de 

cartofi. 

― Atunci bunuri industriale. 

― Făr 

ă metal? Din ce s ă fabricăm maşinile? 

Dup ă cîteva momente de tăcere, Pirenne mai făcu o încercare: 

― Discuţia 

aceasta s-a îndepărtat de la subiect. Terminus nu este o planet ă , ci o 

fundaţie ştiinţific ă pentru pregătirea unei mari Enciclopedii. În numele Spaţ iului, domnule, 

nu aveţi nici un dram de respect fa ţă de ştiin ţă? 

― Enciclopediile nu cîştig 

ă războaie, spuse Haut Rodric şi se încrunt ă . O lume total 

neproductiv ă , prin urmare ― şi practic neocupat ă. Atunci aţi putea plăti cu terenuri. 

― Ce vreţi 

s ă spuneţi? întreb ă Pirenne. 

― Planeta asta este aproape nepopulată 

şi terenul neocupat ar putea fi fertil. Multor 

nobili de pe Anacreon le-ar surîde o creştere a proprietăţilor lor. 

― Dar nu puteţi 

propune aşa o... 

― Nu e nevoie să 

v ă alarmaţi, doctor Pirenne. E destul pămînt pentru toţi. La urma- 

urmelor, dac ă veţi coopera, vom putea probabil aranja în aşa fel încît s ă nu pierdeţ i nimic. 

Pot fi conferite titluri şi proprietăţi. Sper c ă m ă înţelegeţi. ― Mulţumesc! 

izbucni Pirenne. 

Apoi Hardin întreb ă cu un aer nevinovat: 

― Anacreon ar putea să 

ne aprovizioneze cu cantităţ i adecvate de plutoniu pentru 

centrala noastr ă atomic ă? Mai avem rezerve doar pentru cîţiva ani. 

Pirenne pufni nemulţumit şi rămaser ă cu toţii tăcuţ i cîteva momente. Haut Rodric 

sparse tăcerea cu o voce care nu mai semăna nicidecum cu cea de mai-nainte: 

― Aveţi 

energie atomic ă? 

― Bineînţeles. 

Ce-i neobişnuit în asta? Cred c ă energia atomic ă are o vechime de 

cel puţin cincizeci de ani. De ce s ă nu avem? Numai c ă e cam greu s ă obţinem plutoniu. 

― Da... da. (Trimisul special tăcu, 

apoi adăug ă stînjenit.) Domnilor, atunci vom 

continua discuţiile mîine. V ă rog s ă m ă scuzaţi... Pirenne privi lung dup ă el şi scrîşni din dinţi. ― Insuportabil mai e măgarul 

ăsta greu de minte. Dezgust ă... 

― Greşeşti, 

îl întrerupse Hardin. Nu e decît un produs al mediului. Capacitatea lui de

înţelegere nu trece de „Eu am arm ă şi tu nu." 

Exasperat, Pirenne se întoarse spre el: 

― Pentru numele Spaţiului, 

ce era cu vorbă ria aceea despre baze militare şi tribut? 

Ai luat-o razna? 

― Nu. I-am dat doar apă 

la moar ă şi l-am lăsat s ă pălăvrăgeasc ă. Cred c ă ai bă gat 

de seam ă c ă l-a luat gura pe dinainte şi a divulgat adevăratele intenţ ii ale Anacreonului, 

mai exact parcelarea Terminusului în proprietăţi funciare. Bineînţeles c ă nu voi admite 

aşa ceva. 

― Tu nu vei admite. Tu! Dar cine eşti tu? Şi aş putea s ă ştiu de ce ţ i-ai dat drumul la 

gur ă în legătur ă cu centrala noastr ă nuclear ă? Asta va face din noi o ţint ă militar ă. 

― Da, zîmbi 

Hardin amuzat. O ţint ă militar ă de care e bine s ă stai departe. Nu-i 

limpede de ce am adus vorba despre asta? Mi s-a confirmat astfel o bănuial ă pe care o 

aveam mai de mult. 

― Care anume? 

― Că 

Anacreon nu mai are o economie bazat ă pe energie nuclear ă. Dac ă ar fi avut, 

făr ă îndoial ă c ă amicul nostru şi-ar fi dat seama c ă plutoniul nu este folosit la centrale 

nucleare decît în tehnologiile demodate. Rezult ă astfel c ă restul Periferiei nu mai deţ ine 

energie atomic ă. E sigur c ă Smyrno nu are, pentru c ă altfel Anacreon n-ar fi cîştigat 

majoritatea bătăliilor din recentul lor război. Nu ţi 

se pare interesant? 

― Ei, aş! 

făcu Pirenne şi plec ă morocănos, iar Hardin zîmbi plin de îngăduin ţă. 

Azvîrli ţigara de foi şi ridic ă ochii spre necuprinsul Galaxiei. „Înapoi la ţiţ ei şi 

cărbune, aşa am ajuns", murmur ă el, iar restul gîndurilor le păstr ă pentru sine. 

3 

CÎND HARDIN negase c ă ar fi proprietarul Jurnalului, el se exprimase corect din 

punct de vedere tehnic, dar numai atît. Hardin fusese spiritul conducător în intenţ ia de a 

încorpora Terminus într-o municipalitate autonom ă ― fusese primul primar ales ― şi nu 

era o surpriz ă c ă, deşi nu poseda pe numele său nici măcar una dintre acţiunile Jurnalului, 

pe căi ocolite, le controla în proporţie de circa şaizeci la sut ă. 

Modalităţi erau destule. 

Prin urmare, atunci cînd Hardin încercase să-i sugereze lui Pirenne s ă i se permită 

participarea la întrunirile Consiliului de Administraţie, faptul c ă Jurnalul declanşase o 

campanie în acelaşi sens nu fusese o simpl ă coinciden ţă . Şi astfel avusese loc prima 

demonstaţie de mas ă din istoria Fundaţ iei, prin care se cerea reprezentarea oraşului în 

Guvernul „naţional". Pirenne capitulase cu un sentiment de lehamite. 

În timp ce stătea spre capătul mesei, Hardin medita alene la oamenii de ştiin ţă din 

domeniul fizicii care erau administratori atît de neinspiraţi. Probabil, datorit ă faptului că 

erau din cale afar ă de obişnuiţi cu realităţ i inflexibile şi mult prea stîngaci în a trata cu 

oameni care-şi schimbau opiniile de la un moment la altul. 

În orice caz, avea acum în sting ă pe Tomaz Sutt şi pe Jord Fara, în dreapta pe 

Lundin Crast şi pe Yate Fulham, iar Pirenne în persoan ă prezida. Îi cunoştea bine pe toţ i, 

desigur, dar în aceast ă şedin ţă păreau s ă arboreze un aer pompos. 

În timpul formalităţilor de început, Hardin prinse s ă moţă ie şi se dezmetici doar cînd 

Pirenne sorbi din paharul cu ap ă aflat în faţa sa, pregătindu-se s ă ia cuvîntul: 

― Îmi face deosebit ă plăcere s ă pot comunica Consiliului c ă Lord Dorwin, Cancelarul 

Imperiului, va sosi pe Terminus peste dou ă săptămîni. Putem fi încredinţaţi c ă relaţ iile 

noastre cu Anacreon se vor normaliza spre deplina noastr ă satisfacţ ie, imediat ce 

Împăratul va fi informat în legătur ă cu situaţia actual ă. 

Zîmbi şi se adres ă lui Hardin, care se afla la celălalt capăt al mesei: 

― Jurnalul a primit deja informaţiile în legătur ă cu acest eveniment. 

Hardin pufni nemulţumit. Părea limpede c ă dorinţa de a acorda atîta importanţă 

acestei informaţii fusese unul dintre motivele pentru care l-au primit la această 

sacrosanct ă şedin ţă. 

Spuse, făr ă a lăsa s ă se înţeleag ă c ă e afectat în vreun fel: 

― Lăsînd 

la o parte exprimările nebuloase, ce anticipaţi c ă va face 

Lord Dorwin? 

Ră spunse Tomaz Sutt. Avea prostul obicei de a se adresa interlocutorului la 

persoana a treia atunci cînd se simţea important. 

― E foarte limpede, remarcă 

el, c ă primarul Hardin îşi face o profesiune de credinţă 

din a fi cinic. Nu reuşeşte s ă înţeleag ă c ă, foarte puţin probabil, Împăratul va permite s ă i 

se ştirbeasc ă drepturile personale. 

― De ce? Ce ar putea face în caz c ă aceste drepturi i-ar fi încălcate? Se produse agitaţie şi iritare. Pirenne interveni:

― Ţi-ai pierdut dreapta judecat ă. (Ca s ă mai dreag ă lucrurile, continu ă .) În plus, faci 

afirmaţii care pot fi luate drept trădare. ― Să 

consider c ă mi s-a răspuns la întrebare? 

― Da. Dacă 

nu mai ai altceva de spus... 

― Nu te grăbi 

s ă tragi concluzii. Aş dori s ă întreb, în afar ă de acest demers 

diplomatic, s-a întreprins ceva concret pentru a face fa ţă ameninţă rii din partea 

Anacreonului? 

Yate Fulham îşi trecu palma peste mustaţa roşie şi fioroas ă: 

― Vezi vreo ameninţare 

din acea direcţie? ― Tu nu vezi? 

― Nu chiar... răspunse 

acesta îngăduitor, Împăratul... ― În numele Spaţiului! (Starea de iritare a lui Hardin crescuse.) Ce înseamn ă asta? 

La fiecare fraz ă cineva menţioneaz ă numele „Împă ratului" sau al „Imperiului", ca pe nişte 

cuvinte magice. Împăratul se afl ă la cincizeci de mii de parseci distan ţă şi m ă îndoiesc de 

grija lui fa ţă de noi. Şi chiar dac ă i-ar păsa, ce poate s ă fac ă? Tot ce rămă sese din flota 

imperial ă din zonele acestea a că zut acum în mîinile a patru regate şi Anacreon şi-a luat 

partea. Ascultaţi-m ă, trebuie s ă luptăm cu arme, nu cu vorbe. V ă rog s ă înţelegeţi c ă pînă 

acum ne-am bucurat de o perioad ă de graţie de dou ă luni, în primul rind pentru c ă le-am 

dat de înţeles celor de pe Anacreon c ă avem arme atomice. Ştim cu toţii c ă aceasta este 

o minciun ă, deşi am spus-o cu cele mai bune intenţii. Avem energie atomic ă , dar numai 

pentru uz comercial şi, oricum, nu prea mult ă. Vor afla curînd acest lucru şi, dac ă vă 

închipuiţi c ă le place s ă fie luaţi peste picior, v ă înşelaţi. ― Dragă 

domnule... 

― O clipă. 

N-am terminat. (Hardin se înfierbîntase. Îi făcea şi plă cere.) Este foarte 

lăudabil c ă implicăm cancelari în aceast ă problem ă, dar ar fi şi mai frumos dac ă am 

procura cîteva tunuri mari de asediu care s ă poat ă lansa nişte drăgă laşe bombe atomice. 

Am pierdut deja dou ă luni, şi s-ar putea s ă nu mai avem alte dou ă de pierdut. Cum 

propuneţi s ă procedăm? Cu nările fremătînd de furie, Lundin spuse: 

― Dacă 

propui militarizarea Fundaţiei, nici nu vreau s ă ascult. Acest lucru ar marca 

intrarea noastr ă declarat ă în domeniul politicului. Noi, domnule primar, sîntem o fundaţ ie 

ştiinţific ă şi nimic mai mult. 

― În plus, adăug ă Sutt, nu înţelege c ă a construi armament ar însemna deturnarea 

unor oameni ― oameni de valoare ― de la munca la Enciclopedie. Orice s-ar întîmpla, 

acest lucru nu trebuie făcut. ― Foarte adevărat, 

aprob ă Pirenne. Enciclopedia mai întîi şi mai presus de toate. 

Hardin simţi c ă i se sfîşie inima. 

Membrii Consiliului păreau a fi grav bolnavi, pentru c ă n-aveau în minte decît 

Enciclopedia. Vorbi tăios şi rece: 

― S-a gîndit 

vreodat ă acest Consiliu c ă ar fi posibil ca Terminus s ă aib ă şi alte 

interese decît Enciclopedia? 

― Hardin, nu accept ideea că 

Fundaţia ar putea avea şi alte interese decît 

Enciclopedia, îi răspunse Pirenne. 

― Eu n-am spus Fundaţia, 

am spus Terminus. Îmi pare rău, dar nu înţelegeţ i 

situaţ ia. Pe Terminus sînt mai bine de un milion de oameni, dar numai cincizeci de mii 

lucreaz ă strict la Enciclopedie. Pentru noi, ceilalţi, Terminus este căminul nostru. Ne-am 

născut aici. Trăim aici. În comparaţie cu fermele noastre, cu că minele noastre şi cu 

fabricile noastre, Enciclopedia înseamn ă prea puţin. Le vrem apărate... Strigătele acoperir ă restul spuselor lui. 

― Întîi Enciclopedia, răsun ă glasul lui Crast. Avem de dus la bun sfirşit o misiune. 

― Misiune pe naiba, strigă 

Hardin. Acest lucru ar fi fost valabil acum cincizeci de 

ani. Acum este o alt ă generaţie. ― N-are nici o importanţă, 

răspunse Pirenne. Sîntem oameni de ştiin ţă. 

Hardin găsi un punct slab şi îl folosi: 

― Aşa 

credeţi? Frumoas ă autoamăgire, n-am ce zice! Domniile voastre sînteţ i un 

exemplu perfect pentru ceea ce funcţioneaz ă anapoda în întreaga Galaxie de mii de ani. 

Ce fel de ştiin ţă este aceea care s-a refugiat aici pentru secole de acum încolo şi clasifică 

munca din ultimul mileniu a tuturor savanţilor? V-aţi gîndit vreodat ă s ă progresaţi, să 

îmbogăţiţi cunoştinţele lor sau s ă le aduceţi îmbunătăţiri? Nu! Păreţi foarte satisfăcuţ i de 

aceast ă stagnare. Galaxia exist ă şi a existat de cine ştie cînd. De aceea se revoltă 

Periferia; de aceea se deterioreaz ă comunicaţiile; de aceea devin eterne micile ră zboaie; 

de aceea toate sistemele îşi pierd capacitatea de a folosi energia atomic ă şi se întorc la 

tehnicile primitive care folosesc energia chimic ă. Dac ă vreţi s ă aflaţi părerea mea, strigă 

el, întreaga Galaxie e pe duc ă! 

Se opri şi se lăs ă s ă cad ă pe scaun pentru a-şi trage sufletul, făr ă s ă 

acorde vreo

atenţie celor doi sau trei care încercau, în acelaşi timp, să-i răspund ă. 

Lu ă cuvântul Crast: 

― Nu ştiu ce încerci s ă cîştigi prin aceste declaraţii nesă buite, domnule primar. E de 

la sine înţeles c ă nu aduci nici un element constructiv discuţ iei noastre. Domnule 

Preşedinte, fac propunerea ca afirmaţiile vorbitorului s ă fie considerate neavenite şi ca 

discuţia s ă se reia de acolo de unde a fost întrerupt ă. 

Pîn ă şi Jord Fara dădu semne de agitaţie. Pîn ă acum, Fara nu participase la disput ă , 

nici măcar atunci cînd fusese mai aprins ă. Dar acum, vocea lui baritonal ă , la fel de 

impresionant ă ca şi masivitatea trupului ce cîntărea nu mai puţ in de trei sute de funzi, 

izbucni, acoperind vocile celorlalţi. ― Domnilor, n-aţi 

uitat nimic? 

― Ce anume? întreb ă Pirenne, ţîfnos. 

― Că 

peste o lun ă vom sărbători cea de-a cincizecea aniversare. 

Fara avea un talent inegalabil de a rosti cu mare profunzime cele mai evidente 

platitudini. 

― Şi ce-i cu asta? 

― Cu ocazia acestei aniversări, 

continu ă Fara imperturbabil, se va deschide Bolta lui 

Hari Seldon. V-aţi gîndit vreodat ă cam ce ar putea s ă conţin ă Bolta? 

― Nu ştiu. Instrucţiuni obişnuite. Vreo cuvîntare de felicitare, probabil. Cred c ă nu 

trebuie s ă atribuim prea mare importan ţă acestei Bolţi, cu toate c ă Jurnalul ― şi Pirenne 

se uit ă urît la Hardin care, nelăsîndu-se mai prejos, afiş ă un zîmbet impertinent ― a 

încercat s ă dea greutate evenimentului. Am pus capăt acestei încercări. ― Aha, făcu 

Fara, dar probabil c ă te înşeli. Nu ai impresia, cumva ― şi spunînd 

acestea făcu o pauz ă plin ă de subînţeles, ducîndu-şi un deget la nasul mic şi borcănat ― 

c ă Bolta se deschide într-un moment foarte potrivit? 

― Poate vrei să 

spui nepotrivit, protest ă Fulham. Avem alte lucruri care ne 

preocup ă acum. 

― Alte lucruri mai importante decît 

un mesaj din partea lui Hari Seldon? Cred că 

greşeşti. 

Fara devenise mai impozant decît fusese vreodat ă şi Hardin îl cîntări bă nuitor. La ce 

făcea aluzie? 

― De fapt, spuse Făr ă amuzat, cred c ă uitaţi cu toţii c ă Seldon a fost cel mai mare 

psiholog al vremurilor noastre şi c ă el a pus bazele Fundaţiei. Mi se pare normal să 

presupun c ă şi-a folosit ştiinţ a pentru a aprecia cursul probabil al istoriei din viitorul 

apropiat. Dac ă a făcut acest lucru, v ă spun înc ă o dat ă c ă ar fi reuşit s ă găseasc ă o 

modalitate de a ne avertiza asupra pericolului şi, posibil, de a ne indica o soluţie. Ştiţ i 

doar c ă iubea Enciclopedia din adîncul sufletului. 

Predomina un sentiment de îndoial ă şi nedumerire. Pirenne îşi drese glasul: 

― Păi, 

nu prea ştiu. Psihologia este o ştiin ţă impresionant ă , dar acum nu avem 

printre noi nici un psiholog, bănuiesc. Cred c ă ne aflăm pe un teren nesigur. 

Fara se întoarse spre Hardin: 

― N-ai studiat psihologia sub îndrumarea lui Alurin? 

― Ba da, răspunse 

Hardin ca prin vis. Totuşi n-am reuşit să-mi termin studiile. Mă 

obosea teoria. Voiam s ă fiu inginer psiholog, dar, cum ne lipseau dotă rile, am ales ceea 

ce pă rea a fi un înlocuitor aproape perfect ― am intrat în politic ă . Practic, e cam acelaşi 

lucru. 

― Atunci, ce părere 

ai despre Bolt ă? 

― Nu ştiu, răspunse Hardin, circumspect. 

Cît mai dur ă întrunirea nu mai scoase nici o vorb ă, chiar dac ă discuţ ia reveni la 

problema vizitei Cancelarului imperial. 

De fapt, nici măcar nu mai asculta. I se sugerase o nou ă pist ă şi lucrurile pă reau a 

se aşeza firesc ― sau cel puţin 

asta era impresia lui. Unele elemente se potriveau. 

Iar psihologia era cheia. Era convins de acest lucru. 

Făcu încercări disperate să-şi aminteasc ă teoria psihologic ă pe care o învăţ ase 

demult ― şi astfel obţinu un punct exact de pornire. 

Un mare psiholog ca Seldon putea descifra emoţiile şi reacţ iile umane suficient de 

bine pentru a reuşi s ă anticipeze, în linii mari, dezvoltarea istoric ă viitoare. 

Iar asta însemna c ă... 

hmm! 

4 

LORD DORWIN priza tutun. Purta părul lung, minuţ ios ondulat, deşi se vedea de la o 

poşt ă c ă era artificial; la toate astea se adăugau favoriţi blonzi, zulufaţ i, pe care şi-i 

mîngîia drăgăstos. Mai apoi, se adresa prin fraze peste măsur ă 

de exacte şi ignora toate

-urile. 

Relativ surprins, Hardin nu avu timp s ă găseasc ă şi alte motive pentru dezgustul 

subit ce-l cuprinsese fa ţă de Cancelar. A, ba nu, gesturile elegante ale mîinilor, care 

însoţeau orice replic ă, şi îngăduinţa studiat ă cu care dădea greutate pîn ă şi unui simplu 

„da". 

Dar, acum, problema era de a-l găsi; dispăruse împreun ă cu Pirenne în urm ă cu 

jumătate de or ă ― dezintegra-s-ar! 

Hardin considera c ă absenţa sa de la discuţ iile preliminare îl avantaja, desigur, pe 

Pirenne. 

Totuşi, Pirenne fusese văzut în aripa aceasta şi la acest etaj. Nu avea decît să 

încerce din uşă-n uş ă. Dup ă ce deschise jumătate din uşi, intr ă în camera întunecoas ă . 

Profilul sofisticatei coafuri a lordului Dorwin se profila inconfundabil prin paravanul 

luminat. 

Lord Dorwin îl observ ă şi spuse: 

― Aa, Hahdin. Făh 

ă îndoial ă c ă ne căutai. Îi întinse cutia cu tabac de prizat ― 

înzorzonat ă din cale-afar ă şi lucrat ă de mîntuial ă, nu putu s ă nu remarce Hardin ― şi fu 

refuzat politicos, drept pentru care Lord Dorwin se servi cu cîteva fire şi zîmbi mărinimos. Pirenne se holb ă la Hardin şi acesta îi răspunse cu o privire indiferent ă şi 

impenetrabil ă. 

Singurul sunet care tulbur ă tă cerea fu declicul produs de închiderea capacului cutiei 

de prizat. Apoi Lord Dorwin o puse deoparte şi zise: 

― Mahe healizahe şi Enciclopedia asta a voasth ă, Hahdin. Înth-adevăh, o izbîndă 

cahe egaleaz ă mai toate healizăhile imphesionante ale tutuhoh timpuhiloh. 

― Şi noi sîntem încredinţaţi c ă aşa e, Milord. E o realizare care, totuşi, nu a fost încă 

desăvîrşit ă. 

― Din eficienţa 

pe cahe am hemahcat-o pîn ă acum în cadhul Fundaţ iei, nu am 

îndoieli c ă theaba mehge foahte bine. Dădu aprobator din cap că tre Pirenne, care 

răspunse printr-o înclinare ce trăda încîntarea. 

„Cîte dovezi de iubire", se gîndi Hardin. Apoi zise cu voce tare: 

― Nu ne plîngem 

de lipsa noastr ă de eficien ţă , Milord, ci de vizibilul exces de 

eficien ţă din partea anacreonienilor ― numai că, 

într-o direcţie diferit ă şi distructiv ă. 

― A, da, Anacheon. (Făcu 

un gest neglijent.) Tocmai de acolo vin. O planet ă cît se 

poate de bahbah ă. E puh şi simplu de neconceput ca fiinţele umane s ă poat ă thă i astfel la 

Pehifehie. Lipsa celoh mai elementahe condiţii penthu un domn cultivat; absenţ a unoh 

condiţii fundamentale de confoht şi thai civilizat 

― anachonismul total în cahe s-au... 

Hardin îl întrerupse sec: 

― Din nefericire, anacreonienii au îns ă toate condiţ iile elementare pentru a purta 

războaie şi tot ce le este necesar pentru a distruge. 

― Exact, exact. (Lord Dorwin părea 

iritat, probabil, pentru c ă fusese împiedicat să -şi 

duc ă gîndul la bun sfîrşit.) Dah n-aş vhea s ă discută m afacehi acum, ştii? Sînt şi eu sehios 

pheocupat de asta. Doctohe Pihenne, nu ai de gînd să-mi ahăţi volumul doi? Fă-o, te hog. 

Luminile se stinser ă şi în următoarea jumătate de or ă cei doi nu-i acordar ă absolut 

nici o atenţie lui Hardin, de parc ă nici n-ar fi fost de fa ţă. Nu-i găsi nici un rost cărţ ii de pe 

ecran şi nici nu făcu vreun efort s ă încerce a urmări ce se discuta, dar constat ă c ă Lord 

Dorwin vorbea din cînd în cînd cu însufleţire. Hardin observ ă c ă , în asemenea momente, 

Cancelarul pronunţa pîn ă şi r-urile. 

Cînd lumina se aprinse, Lord Dorwin spuse: 

― Ghandios! Cu adevăhat 

ghandios! Hahdin, nu te inteheseaz ă cumva a'heologia? 

― Poftiţi? 

se scutur ă Hardin din visare. Nu, Milord, n-aş putea spune c ă mă 

intereseaz ă. Sînt psiholog, dac ă ar fi s ă ţin seama de intenţiile din tinereţ e, şi politician 

prin forţa împrejurărilor. ― Aha! Făh 

ă îndoial ă c ă e un domeniu intehesant. În ceea ce m ă phiveşte, ştii ― şi 

mai priz ă puţin tutun -, cochetez cu a'heologia. 

― Serios? 

― Înălţimea sa, interveni Pirenne, este o cunoscut ă autoritate în domeniu. 

― Ei, poate că 

sînt, făcu înălţimea sa cu înfumurare. Am depus o munc ă intens ă în 

ştiin ţă. Adic ă am foahte multe lectuhi. Am thecut phin toate luchă hile lui Jahdun, Obijasi, 

Kwomill... aa... phin toate, s ă ştii. 

― Am auzit despre ele, bineînţeles, 

spuse Hardin, dar nu le-am citit. 

― Ar thebui s-o faci înth-o bun ă zi, phietene. Efohtul îţi va fi 'ăsplă tit din plin. Socot 

c ă a mehitat s ă călătohesc pîn ă aici, la Pehifehie, c ă s ă vă d exemplahul acesta din 

Lameth. N-o s ă chedeţ i, dah nu am cahtea asta în biblioteca mea. Aphopo, doctohe 

Pihenne, speh c ă n-ai uitat phomisiunea şi o să-mi faci şi mie o copie înainte de plecahe. 

― Voi fi încîntat s-o fac. 

― Thebuie să 

ştiţi, continu ă Cancelarul, cu superioritate, c ă Lameth phezint ă 

o

continuahe deosebit de intehesant ă la ceea ce cunoşteam antehioh desphe „Phoblema 

Ohiginii". 

― Care problemă? 

întreb ă Hardin. 

― „Phoblema Ohiginii". Locul de ohigine al speciei umane, ştii? Thebuie s ă ştii c ă se 

consideh ă c ă, la început, 'asa uman ă ocupa doar un sistem planetah. 

― Da, ştiu asta. 


c ă nimeni nu ştie exact cahe este acel sistem. Da' exist ă , totuşi, 

unele teohii. Unii zic de Sihius. Alţii insist ă c ă ah fi Alfa Centauhi, alţii c ă Sol, alţii c ă Cygni 

61 ― adică 

tot în sectohul Sihius, înţelegi? ― Şi Lameth ce susţine? ― Păi, 

el mehge pe alte căi. Înceahc ă s ă demonstheze c ă 'ămăşiţ ele de pe a theia 

planet ă a sistemului Ahctuhian evidenţiaz ă faptul c ă umanitatea a existat acolo înainte 

de descopehi'ea phimelor indicii de călătohie spaţial ă. 

― Şi înseamn ă c ă acolo ar fi fost planeta naşterii umanităţii? ― Phobabil. Thebuie să 

văd cît de sehioase sînt obsehvaţiile. Hardin rămase tăcut pentru o clip ă , apoi spuse: 

― Cînd 

a scris Lameth cartea asta? 

― A, cam cu vheo opt sute de ani în uhm ă. Da', bineînţeles c ă se bazeaz ă în mahe 

măsuh ă pe luchăhile antehioahe ale lui Gleen. 

― Atunci de ce aţi 

pune baz ă pe ce afirm ă el? De ce nu mergeţ i pe Arcturus pentru 

a studia singur urmele arheologice? 

Lord Dorwin ridic ă din sprîncene a mirare, lu ă cîteva fire de tutun şi le priză 

precipitat: 

― Păi, 

de ce, tinehe? 

― Ca să 

obţineţi informaţii direct de la surs ă, bineînţeles. ― Da' ce nevoie am? Mi se pahe o metodă 

neobişnuit de ocolit ă şi lipsit ă de şanse 

penthu a ajunge la un 'ezultat. Ascult ă, am luchăhile tutuhoh savanţ ilor ― ma'ii a'heologi 

ai thecutului. Îi compa' pe unul cu altul, încehc s ă echilibhez dezacohduhile, analizez 

afihmaţiile cahe se conthazic, hotăhăsc dac ă vheunul ahe dheptate şi ajung la o 

concluzie. Aceasta e metoda ştiinţific ă. Cel puţin, spuse el părinteşte, aşa vă d eu 

luchuhile. Ah fi foahte neplăcut s ă m ă duc pehsonal pîn ă pe Ahctuhus sau pe Sol, de 

exemplu, şi s ă caut la întîmplahe, cînd ma'ii savanţ i au cutheiehat coclauhile acelea cu 

mai mult folos decît aş putea spera s-o fac eu însumi. 

― Înţeleg, murmur ă Hardin, politicos. 

Metod ă ştiinţific ă pe naiba! Nu era de mirare c ă se sfirşea cu întreaga Galaxie. 

― Veniţi, 

Milord, spuse Pirenne, cred c ă ar fi bine s ă ne întoarcem. 

― Da, da. Aşa 

e. 

Pe cînd ieşeau, Hardin spuse brusc: 

― Milord, aş 

putea s ă v ă întreb ceva? 

Lord Dorwin zîmbi politicos şi-şi însoţi răspunsul cu o mişcare elegant ă a mîinilor: 

― Desigu', phietene. Sînt 

foahte încîntat să-ţi pot fi de folos. Dac ă te pot ajuta în 

vheun fel cu cunoştinţele mele... 

― Milord, nu e vorba de arheologie. 

― Nu? 

― Nu. Altceva. Anul trecut am recepţ 

ionat pe Terminus o ştire despre explozia unei 

centrale atomice pe Planeta V din Andromeda Gamma. La noi a ajuns doar o descriere 

sumar ă a accidentului, îns ă nici un detaliu. Ne-aţi putea spune exact ce s-a întîmplat? 

Pirenne se strimb ă nemulţumit: ― Mă 

întreb de ce-l deranjezi pe înălţimea sa cu întrebă ri referitoare la probleme 

lipsite de importan ţă. 

― Nu mă 

dehanjeaz ă deloc, doctohe Pihenne, interveni cancelarul. Deloc. Nu phea 

sînt multe de spus în legătuh ă cu cazul acesta. Centhala atomic ă a explodat şi s-a phodus 

o mahe catasthof ă, s ă ştiţi. Cîteva milioane de oameni au fost ucişi şi cel puţin jumă tate 

din planet ă a fost disthus ă. Guvehnul consideh ă c ă e necesa' s ă se impun ă o sehie de 

'esthicţii în ceea ce phiveşte utilizahea făh ă justificahe a enehgiei atomice, deşi acest 

luchu nu este de domeniul public, ştiţi? ― Înţeleg, spuse Hardin. Dar ce defect a prezentat 

centrala? 

― Păi, 

de fapt, răspunse Lord Dorwin nepăsă tor, nimeni nu ştie. Avusese nişte 

defecţiuni cu cîţiva ani înainte şi se bănuieşte c ă luchăhile de 'epahaţ ii şi unele 

componente înlocuite au fost de phoast ă calitate. E atît de dificil s ă gă seşti în zilele 

noasthe oameni cahe înţeleg cu adevă hat detaliile tehnice ale sistemelor noasthe de 

phoducehe a enehgiei. Şi, întristat, mai lu ă o priz ă de tutun. 

― Vă 

daţi seama, spuse Hardin, c ă regatele independente de la Periferie au pierdut 

complet accesul la energia atomic ă? 

― Sehios? Nu mă 

suhphinde cîtuşi de puţ in. Nişte planete bahbahe... Da', phietene,

nu le mai numi independente. Că ci nu sînt, ştii? Thatatele pe cahe le-am semnat cu ele 

dovedesc cu phisosin ţă asta. Ele 'ecunosc suvehanitatea Împă ratului. E musai, desigu', 

penthu c ă altfel nici n-am sta la discuţii cu ele. 

― S-ar putea să 

fie cum spuneţi, îns ă ele au o libertate de acţiune considerabil ă. 

― Da, aşa 

ched şi eu. Considehabil ă. Da' nu conteaz ă phea mult. Imperiului îi 

mehge mult mai bine dac ă Pehifehia se descuhc ă phin phophiile 'esuhse, aşa cum poate, 

bineînţeles. Ohicum nu ne este de mahe folos, înţ elegi? Planete absolut bahbahe. Abia 

dac ă sînt civilizate. 

― Au fost civilizate în trecut. Anacreon a fost una dintre cele mai bogate planete din 

provinciile exterioare. Am înţeles c ă putea fi comparat ă cu Vega. 

― Da, da' asta a fost cu secole în uhm ă, Hahdin. Nu phea poţ i thage concluzii din 

atîta luchu. În thecutul măhe ţ, totul eha altfel. Nu mai sîntem ce-am fost, înţ elegi? Hai, 

Hahdin, eşti phea insistent. Ţi-am spus c ă astă zi puh şi simplu nu discut afacehi. Docto' 

Pihenne m-a avehtizat în legătuh ă cu asta. Mi-a spus c ă n-o să -mi dai pace, da' am 

expehien ţă şi ştiu s ă m ă păzesc. S ă mai lăsăm şi pe mîine. 

Şi astfel puse capăt discuţiei. 5 

ACEASTA ERA cea de-a doua întrunire a Consiliului la care participa, dac ă mai punea 

la socoteal ă şi discuţiile oficiale pe care membrii Consiliului le purtaser ă cu Lord Dorwin, 

care plecase deja. Cu toate astea, primarul Hardin bănuia c ă mai avuseser ă loc dac ă nu 

chiar dou ă sau trei întruniri, cel puţin una la care el nu fusese invitat. 

Nici acum n-ar fi fost invitat dac ă n-ar fi apărut acel ultimatum. 

Dac ă putea fi considerat drept ultimatum, deşi o lectur ă superficial ă a 

documentului, vizigrafiat ar fi putut face pe cineva s ă presupun ă c ă era un schimb 

prietenesc de felicitări între doi parteneri. 

Hardin avea documentul în mîn ă. Începea preţ ios cu un salut din partea 

„Atotputernicei Sale Maiestăţi, Regele Anacreonului, către prietenul şi fratele să u, doctor 

Pirenne, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Fundaţiei Enciclopedia Numă rul Unu" 

şi se încheia, înc ă şi mai elegant, cu un sigiliu uriaş, multicolor, cu un simbolism foarte 

complicat. 

Dar cu toate acestea era un ultimatum. 

― Rezultă, 

pîn ă la urm ă, c ă n-am avut prea rnult timp la dispoziţ ie, spuse Hardin. 

Doar trei luni. Şi aşa puţin timp, cît a fost, ne-am bă tut joc de el şi nu l-am folosit. 

Documentul acesta ne d ă o săptămîn ă. 

Acum ce facem? 

Îngrijorat, Pirenne se încrunt ă: 

― Trebuie să 

existe o porti ţă de scăpare. E absolut de necrezut c ă pot forţ a lucrurile 

în aşa hal, în ciuda asigură rilor pe care mi le-a dat Lord Dorwin privind atitudinea 

Împăratului şi a Imperiului. 

Hardin fierbea. 

― Înţeleg. L-ai 

intormat pe Regele Anacreonului de aceast ă presupus ă atitudine? 

― Am făcut-o 

dup ă ce am prezentat propunerea spre votare în faţ a Consiliului de 

Administraţie şi s-a aprobat în unanimitate. 

― Şi cînd s-a supus la vot? 

Pirenne îşi recapăt ă demnitatea: 

― Nu cred că 

trebuie să-ţi dau socoteal ă, primare Hardin. 

― Bine, bine. Nici nu mă 

interesa în mod deosebit. Rămân la părerea c ă relatarea ta 

plin ă de diplomaţie privind valoroasa contribuţie a lordului Dorwin la situaţia existent ă ― 

zîmbi acru către ceilalţ i ― este cea care a provocat în mod direct trimiterea notei 

„prietenoase". Altfel ar mai fi întîrziat, deşi nu cred c ă o amînare suplimentar ă ne-ar fi 

ajutat prea mult, avînd în vedere atitudinea Consiliului. 

― Şi cum de-ai ajuns la aceast ă concluzie epocal ă, domnule primar? întrebă 

Fulham. 

― Foarte simplu. 

A fost suficient s ă folosesc o înzestrare natural ă care e îns ă tare 

neglijat ă: bunul sim ţ. Vedeţi dumneavoastr ă, exist ă un domeniu al cunoaşterii umane 

care se numeşte logica simbolic ă. Ea poate fi folosit ă pentru a îndepă rta tot felul de 

cuvinte moarte şi inutile care paraziteaz ă limbajul uman. 

― Şi ce-i cu asta? făcu Fulham. 

― Am aplicat aceste cunoştinţ 

e, printre altele, în cazul documentului. De fapt, nu 

prea era nevoie s-o fac pentru mine, întrucît ştiam despre ce este vorba, dar consider că 

pot s ă le explic mai uşor celor cinci fizicieni prin simboluri decît prin cuvinte. 

Hardin extrase cîteva foi de hîrtie din dosarul pe care-l ţinea sub bra ţ şi le aşez ă pe 

mas ă.

― Apropo, n-am făcut 

singur treaba asta. zise el. Dup ă cum puteţi vedea, analizele ! 

e-a semnat Muller Holk de la Serviciul de Logic ă. 

Pirenne se aplec ă deasupra mesei ca s ă se conving ă, iar Hardin continu ă: 

― Mesajul din partea Anacreonului a fost o problemă 

simpl ă, bineînţ eles, întrucît cei 

care l-au scris sînt mai degrab ă oameni de acţ iune decît artişti ai cuvîntului. El se reduce 

lesne şi foarte direct la o simpl ă afirmaţie exprimat ă în simboluri care, traduse în cuvinte, 

pe înţelesul oricui, sun ă astfel: „S ă ne daţi ceea ce vrem în răstimp de-o săptărnîn ă , altfel 

v ă facem praf şi ne luăm 

singuri". 

Se lăs ă tăcere, pentru c ă cei cinci membri ai Consiliului cercetar ă şirurile de 

simboluri, iar Pirenne se aşez ă şi tuşi încurcat. 

― Nu-i nici o portiţă 

de scăpare acolo, doctor Pirenne? 

― Nu pare a fi. 

― Aşa 

e. (Hardin înlocui filele.) Aveţi în fa ţă o copie a Tratatului dintre Imperiu şi 

Anacreon ― Tratat care, cu totul întîmplător, este semnat, în numele Împă ratului, de 

acelaşi Lord Dorwin care ne-a vizitat săptămîna trecut ă, iar alături aveţi analiza simbolic ă. 

Tratatul cuprindea cinci pagini scrise foarte mărunt, iar analiza era schiţat ă pe mai 

puţin de jumătate de pagin ă. 

― Domnilor, după 

cum vedeţi, circa nouăzeci la sut ă din tratat se reduce, în cazul 

analizei, la ceva făr ă noim ă, şi ceea ce rezult ă poate fi descris în urmă toarele cuvinte: 

„Obligaţiile Anacreonului fa ţă de Imperiu: nici una". „Puterile Imperiului asupra 

Anacreonului: nici una". 

Cei cinci urmărir ă din nou, plini de curiozitate, raţ ionamentul, verificînd textul 

tratatului, şi, cînd terminar ă, 

Pirenne spuse îngrijorat: 

― Se pare 

c ă totul este corect. 

― Eşti 

de acord, prin urmare, c ă Tratatul nu este altceva decît o declaraţ ie de 

independen ţă total ă din partea Anacreonului şi o recunoaştere a acestui statut de că tre 

Imperiu. 

― Aşa 

se pare. 

― Şi v ă închipuiţi c ă Anacreon nu înţelege asta şi c ă nu este dornic să-şi evidenţ ieze 

poziţia sa independent ă, astfel încît s ă nu agreeze ceea ce pare o ameninţ are din partea 

Imperiului? Mai ales acum, cînd e clar c ă Imperiul pare neputincios s ă duc ă la îndeplinire 

vreuna dintre aceste ameninţări, căci altfel nu i-ar fi admis vreodat ă independenţa. ― Păi, 

atunci, interveni Sutt, cum explic ă primarul Hardin asigură rile pe care ni le-a 

dat Lord Dorwin privind sprijinul Imperiului? Căci păreau... ridic ă din umeri. Ei bine, 

păreau satisfăcătoare. Hardin se rezem ă de spătarul scaunului. 

― Ştiţi, asta-i cea mai interesant ă parte din toat ă afacerea. Recunosc sincer că 

domnia sa Lordul mi s-a părut a fi un dobitoc desăvîrşit de cum l-am vă zut, dar se 

vădeşte acum c ă, de fapt, este un diplomat desăvîrşit şi un om deosebit de inteligent. Mi- 

am permis să-i înregistrez toate declaraţiile. Se produse rumoare şi agitaţie, iar Pirenne deschise gura îngrozit s ă spun ă ceva, 

dar renun ţă. 

― Şi ce dac ă? întreb ă Hardin. Îmi dau seama c ă a fost o încă lcare a regulilor 

ospitalităţii şi ceva ce un aşa-zis gentleman nu ar face niciodat ă. De asemenea, dacă 

înălţimea sa şi-ar fi dat seama, s-ar fi putut s ă avem neplă ceri; dar nu s-a întîmplat aşa şi 

iat ă c ă am înregistrarea. Am copiat-o şi i-am trimis-o lui Holk pentru analiz ă. 

― Şi unde-i analiza? întreb ă Lundin Crast. 

― Tocmai aici e partea interesantă 

. Analiza a fost cea mai grea dintre toate trei. 

Cînd Holk, dup ă dou ă zile de munc ă îndîrjit ă, a reuşit s ă elimine afirmaţiile făr ă noim ă , 

vorbăria goal ă, calificativele inutile, pe scurt, toat ă gîngă veala şi bolboroseala, a 

descoperit c ă nu mai rămăsese nimic. Totul s-a anulat. Domnilor, în cinci zile de discuţ ii, 

Lord Dorwin nu a emis nici măcar o idee, şi a făcut acest lucru făr ă ca voi s ă băgaţ i de 

seam ă. Acestea sînt asigurările pe care le-aţi primit din partea iubitului vostru Imperiu. 

Nici dac ă ar fi aruncat o grenad ă lacrimogen ă pe mas ă n-ar fi reuşit s ă creeze atîta 

confuzie şi agitaţie. Aştept ă răbdător ca tulburarea lor s ă se domoleasc ă. 

― Aşa 

c ă, încheie el, cînd aţi transmis ameninţă ri ― căci 

asta aţi făcut, de fapt ― 

privind acţiuni ale Imperiului împotriva Anacreonului, n-aţi reuşit decît s ă iritaţ i un 

monarh care ştia ce ştia. Bineînţeles, ego-ul său avea s ă cear ă o acţiune imediat ă , iar 

ultimatumul este rezultatul ― şi m ă întorc la afirmaţ ia mea de la început. Mai avem o 

săptămîn ă şi v ă întreb: Acum ce facem? 

― S-ar părea, 

zise Sutt, c ă n-avem de ales şi c ă va trebui s ă permitem Anacreonului 

să-şi stabileasc ă baze militare pe Terminus. 

― Sînt 

de acord cu asta, răspunse Hardin, dar ce facem ca să-i alungă m cînd se va 

ivi prima ocazie? 

Yate Fulham îşi zbîrli mustaţa:

― Asta vrea să 

însemne c ă v-aţi hotărît s ă folosiţi forţa împotriva lor? 

― Violenţa, 

veni răspunsul, este ultimul refugiu al incompetenţilor. Îns ă poţ i fi sigur 

c ă n-am de gînd s ă întind covorul roşu ca să-i primesc şi nici n-am s ă lustruiesc mobila 

cea mai bun ă pentru ei. 

― Totuşi, 

nu-mi place ce spui, insist ă Fulham. E o atitudine periculoas ă ; cu atît mai 

periculoas ă cu cît am observat c ă, în ultima vreme, o parte apreciabil ă a populaţ iei pare 

s ă răspund ă întocmai sugestiilor tale. Primare Hardin, aş dori să-ţi aduc la cunoştin ţă că 

acestui Consiliu nu i-au rămas străine unele dintre activităţile tale recente. 

Făcu o pauz ă şi ceilalţi îl aprobar ă în tăcere. Hardin ridic ă din umeri. 

Fulham continu ă: 

― Dacă 

te apuci s ă instigi oraşul la acte de violen ţă , nu vei pune la punct decît o 

sinucidere colectiv ă ― şi nu avem de gînd s ă tolerăm acest lucru. Politica noastr ă n-are 

decît un principiu director, şi acela este Enciclopedia. Orice am hotărî s ă facem sau s ă nu 

facem reprezint ă măsura cea mai potrivit ă pentru a păstra integritatea Enciclopediei. 

― Aşadar, 

spuse Hardin, aţi ajuns la concluzia c ă trebuie s ă continuă m intensa 

noastr ă campanie de pasivitate. 

Pirenne zise cu amărăciune în glas: 

― Singur ai ajuns la concluzia că 

Imperiul nu ne poate ajuta, deşi nu înţ eleg de ce 

se întîmpl ă acest lucru. Dac ă este necesar un compromis... 

Hardin avu cumplita senzaţie c ă zboar ă cu vitez ă maxim ă şi c ă nu va ajunge 

nicăieri. ― Nu exist ă compromis! Nu înţelegeţi c ă gogoriţ a asta despre bazele militare e o 

vorb ă goal ă, făr ă acoperire? Haut Rodric ne-a spus ce doreşte Anacreonul: anexare, fără mult ă diplomaţie, impunerea propriului sistem feudal de proprietăţ i latifundiare şi o 

economie în care s ă existe aristocraţie şi ţărănime. Ceea ce ne-a mai ră mas din pospaiul 

de energie atomic ă îi poate sili s-o lase mai domol, dar, cu toate astea, nu vor renunţa. Indignat, se ridicase în picioare, iar restul se ridicaser ă şi ei, în afar ă de Jord Fara. 

― Staţi, 

v ă rog, jos cu toţii, spuse Jord Fara. Hai, n-are rost s ă te uiţ i aşa de furios, 

primare Hardin; nici unul dintre noi nu va trăda. ― Va trebui să 

m ă convingeţi! Fara zîmbi calm: 

― Ştii şi tu c ă nu vorbeşti serios. Dă-mi voie s ă spun ceva! Ochii lui vicleni erau 

întredeschişi şi broboane de sudoare străluceau pe bărbia lui. 

― Se pare că 

nu mai trebuie s ă ascundem faptul c ă acest Consiliu a ajuns la 

concluzia c ă adevărata soluţie a problemei Anacreon va fi găsit ă peste exact şase zile, 

dup ă ce vom afla ce ne rezerv ă deschiderea Boltei. 

― Asta-i contribuţia 

ta la rezolvarea crizei? 

― Da. 

― Adică 

s ă nu întreprindem nimic, corect? Adic ă s ă aşteptăm cu calm şi senină tate 

şi cu credinţa nestrămutat ă c ă deus ex machina ne va surîde la deschiderea Boltei? 

― Dacă 

renunţăm la cuvinte mari şi mişcătoare, exact aşa stau lucrurile. 

― Refugiu lipsit de rafinament! Zău, 

doctore Fara, o asemenea prostie este vecină 

cu geniul. O inteligen ţă inferioar ă n-ar fi capabil ă de aşa ceva. 

Fara zîmbi indulgent: 

― Gustul tău 

pentru vorbe de duh m ă amuz ă , Hardin, dar e cam deplasat ce spui. 

De fapt, cred că-ţi aminteşti, în linii mari, cele spuse de mine acum trei săptă mîni în 

legătur ă cu Bolta. 

― Da, îmi amintesc, nu era vorba decît de o idee neroad ă, dac ă o judecă m din 

punctul de vedere al logicii deductive. Ai spus ― şi te rog s ă m ă întrerupi dac ă greşesc 

cumva ― că 

Hari Seldon a fost cel mai mare psiholog din Sistem, c ă prin urmare el putea 

s ă anticipeze criza în care ne aflăm acum, c ă deci el a inventat Bolta ca o metod ă de a ne 

da soluţii salvatoare. 

― Ai priceput esenţa 

ideii. 

― Te-ar surprinde dacă 

ţi-aş spune c ă m-am gîndit foarte atent la aceast ă problemă 

în ultimele săptămîni? ― Foarte măgulitor. 

Şi cu ce rezultate? 

― Cu rezultatul că 

deducţia pur ă este insuficient ă . Ceea ce ne trebuie din nou este 

o mic ă doz ă de bun-sim ţ. 

― De exemplu? 

― De exemplu, dacă 

anticipa beleaua cu Anacreon, de ce nu ne-a plasat pe altă 

planet ă, mai aproape de centrele galactice? Este de notorietate c ă Seldon i-a manipulat 

pe Comisarii de pe Trantor, astfel ca ei s ă ordone înfiinţarea Fundaţ iei pe Terminus. De 

ce-ar fi făcut-o? De ce, din atîtea locuri, s ă ne plaseze aici, dac ă putea să -şi dea seama de 

întreruperea canalelor de comunicare, de izolarea noastr ă fa ţă de restul Galaxiei, de 

ameninţările din partea vecinilor şi de situaţia disperat ă creat ă de lipsa orică ror metale

pe Terminus? Asta mai presus de toate! Or, dac ă a prevă zut toate astea, de ce nu i-a 

avertizat pe primii colonişti, astfel încît s ă aib ă timp s ă se pregăteasc ă, în loc s ă aştepte 

― aşa 

cum facem noi acum ― pîn 

ă cînd va fi prea tîrziu spre a se mai putea salva? 

Şi nu uitaţi un lucru. Chiar dac ă el ar fi putut prezice criza atunci, noi o putem vedea 

la fel de bine acum. La urma-urmelor, Seldon nu era un magician. Nu exist ă metode 

miraculoase de ieşire dintr-o dilem ă pe care el s-o fi putut vedea, iar noi, nu. 

― Dar, Hardin, reveni Fara, noi nu putem! 

― N-aţi încercat. Nici măcar n-aţi făcut o încercare. La început aţi refuzat să 

recunoaşteţi pîn ă şi faptul c ă era vorba de o ameninţare! Apoi v-aţ i pus orbeşte toate 

speranţele în Împărat! Acum v ă bizuiţi pe Hari Seldon. În tot ce-aţi făcut, v-aţ i bazat în 

mod invariabil pe autoritatea cuiva sau pe trecut, dar niciodat ă n-aţ i avut încredere în voi 

înşiv ă. 

Îşi încleşt ă mîinile şi, gesticulînd, continu ă: 

― Asta nu e decît 

o atitudine bolnăvicioas ă ― un reflex condiţionat 

care anulează 

independenţa minţ ilor voastre ori de cîte ori se pune problema de a contesta autoritatea. 

S-ar părea c ă nu v ă îndoiţi cîtuşi de puţin c ă Împăratul e mai puternic, ori c ă Hari Seldon e 

mai deştept decît voi. Şi aici greşiţi, nu înţelegeţi asta? 

Din motive întemeiate, nici unul nu se deranj ă să-i răspund ă. 

― Dar nu e vorba numai de voi, continuă 

Hardin, ci de întreaga Galaxie. Pirenne a 

auzit părerile lordului Dorwin referitoare la cercetarea ştiinţific ă. Lord Dorwin consider ă că 

pentru a fi un bun arheolog trebuie s ă citeşti toate cărţ ile din acest domeniu ― chiar dacă 

au fost scrise de oameni care au trăit cu secole în urm ă. El crede c ă poţ i rezolva enigmele 

arheologice comparînd diferitele autorităţ i în materie. Iar Pirenne a ascultat toate acestea 

şi nu a ridicat nici o obiecţie. Nu înţelegeţi c ă e ceva în neregul ă cu atitudinea asta? 

În glasul lui răsun ă din nou o not ă aproape imploratoare. Dar nu primi nici un 

răspuns. Şi urm ă: 

― Oameni buni, şi voi, şi jumătate din populaţia de pe Terminus sînteţ i la fel de 

neajutoraţi. Stăm aici, considerînd c ă Enciclopedia înseamn ă începutul şi sfîrşitul tuturor 

lucrurilor. Socotim c ă cel mai important scop al ştiinţei este clasificarea cunoştinţ elor din 

trecut. O fi important, dar nu mai sînt lucrări de continuat? Nu simţiţi c ă dă m înapoi şi tot 

uită m? Aici, la Periferie, se pierd cunoştinţele despre energia atomic ă , în Andromeda 

Gamma a explodat o central ă nuclear ă din pricina reparaţiilor de proast ă calitate, iar 

Cancelarul Imperiului se lamenteaz ă c ă tehnicienii în energie atomic ă sînt puţ ini. Dar 

soluţia? S ă pregăteşti alţi specialişti? Asta niciodat ă! Mai degrab ă se impun restricţ ii 

asupra utiliză rii energiei nucleare. 

Şi continu ă: 

― Nu vedeţi? 

Mare cît Galaxia. Este veneraţia fa ţă de trecut. E o deteriorare ― o 

strangulare! 

Îşi mut ă privirea de la unul la altul, iar ei îl privir ă fix. Fara îşi reveni primul: 

― Bine, bine, filosofia mistică 

n-are s ă ne ajute în nici un fel. S ă fim mai exacţ i. Negi 

c ă Hari Seldon ar fi putut s ă determine tendinţele istorice ale viitorului printr-o simplă 

tehnic ă psihologic ă? 

― Nu, sigur că 

nu, strig ă Hardin. Dar nu ne putem baza pe el pentru a găsi o soluţ ie. 

În cel mai bun caz, ar fi putut indica problema, dar, dac ă exist ă vreo soluţie, noi trebuie s- 

o găsim. N-o poate face el în locul nostru. 

Deodat ă, Fulham întreb ă: 

― Ce vrei să 

spui cu „ar fi putut indica problema"? Ştim care e problema. 

Hardin se răsti la el: 

― Credeţ 

i c-o ştiţi! Credeţi c ă singura grij ă a lui Hari Seldon este Anacreon. Nu sînt 

de acord! Domnilor, v ă spun c ă pîn ă acum nimeni dintre voi nu a avut nici cea mai vagă 

idee despre ceea ce se întîmpl ă cu adevărat. ― Şi tu ştii? îl întreb ă Pirenne, cu ostilitate. 

― Cred că 

da! (Hardin se ridic ă brusc în picioare şi-şi împinse scaunul deoparte. 

Avea privirea concentrat ă şi glacial ă.) Un lucru e sigur. E ceva dubios în toat ă situaţ ia. 

Ceva care e mai important decît tot ce am discutat pîn ă acum. Puneţi-v ă singuri 

întrebarea: Cum s-a întîmplat c ă în populaţia original ă a Fundaţ iei nu a fost inclus nici un 

psiholog de marc ă, în afar ă de Bor Alurin? Iar el a evitat să-i pregăteasc ă pe elevii să i 

dincolo de fundamentele psihologiei. 

Se lăs ă tăcere, apoi Fara interveni: 

― În regul ă. 

De ce? 

― Pentru că, 

probabil, un psiholog şi-ar fi dat seama de ceea ce se punea la cale ― 

şi asta s-ar fi întîmplat prea curînd decît i-ar fi convenit lui Hari. Dar aşa, bîjbîim, avem 

rare străfulgerări şi vedem o părticic ă de adevăr, nimic 

mai mult. Asta este ceea ce a vrut 

Hari Seldon. 

Rîse gutural şi spuse:

― Vă 

doresc o zi bun ă, 

domnilor. 

Ieşi din camer ă. 

6 

PRIMARUL HARDIN molfăia capătul ţigării de foi care se stinsese, dar el nici mă car 

nu băgase de seam ă. Nu dormise în noaptea precedent ă şi era aproape convins c ă nici în 

noaptea ce va urma nu va închide ochii. Oboseala i se putea citi pe chip. 

Spuse cu un glas moleşit: 

― Oare asta rezolvă 

situaţia? ― Cred că 

da. (Yohan Lee îşi duse mîna la bărbie.) Cum ţi 

se pare? 

― Nu-i rău. 

Trebuie procedat cu obrăznicie, înţelegi? Mai exact, nu trebuie s ă ezită m 

deloc; s ă nu le dăm timp s ă priceap ă. De îndat ă ce vom ajunge în situaţ ia de a da ordine, 

o vom face de parc ă ne-am fi născut pentru a fi lideri, iar ei se vor supune din obişnuin ţă . 

Asta-i esenţa unei lovituri de stat. 

― Dacă 

membrii Consiliului vor ezita s ă acţioneze măcar o... 

― Membrii Consiliului? Nici nu merită 

s ă ne facem griji din pricina lor. Dup ă ceea ce 

se va întîmpla mîine, importanţ a lor ca factori de decizie pe Terminus nu va mai valora 

nici cît o jumătate de credit găurit. Lee încuviin ţă calm: 

― Totuşi 

e ciudat c ă pîn ă acum n-au fă cut nimic pentru a ne împiedica. Doar tu 

spuneai c ă nu sînt cu totul ignoranţi. ― Fara a prins un fir. Uneori mă 

face s ă am temeri. De cînd am fost ales, şi Pirenne 

m ă priveşte cu suspiciune. Dar, vezi tu, niciodat ă n-au fost în stare s ă înţeleag ă limpede 

ce se întîmpla în jur. Întreaga lor pregătire s-a bazat pe autoritate. Sînt siguri că 

Împăratul, prin simplul fapt c ă e Împărat, e atotputernic. Şi tot aşa, sînt convinşi c ă acest 

Consiliu de Administraţie, pentru c ă e pur şi simplu Consiliu de Administraţie şi că 

acţioneaz ă în numele Împăratului, nu s-ar putea trezi în situaţia în care s ă nu mai poată 

da ordine. Aceast ă neputin ţă de a recunoaşte posibilitatea 

izbucnirii unei revolte este cel 

mai bun aliat al nostru. 

Se ridic ă greoi de pe scaun şi se îndrept ă spre răcitorul de ap ă: 

― Lee, nu sînt 

oameni rău-intenţionaţi, atunci cînd îşi vă d de Enciclopedia lor ― şi 

vom avea grij ă s ă se ocupe de ea şi pe viitor. Sînt îns ă exasperat de incompetenţ i atunci 

cînd e vorba de a conduce Terminus. Acum du-te şi pune lucrurile în mişcare. Aş vrea să 

rămîn singur. 

Se aşez ă pe un col ţ al biroului, fixîndu-şi privirea pe paharul cu ap ă. 

Doamne! Dac ă ar fi tot atît de sigur pe cît crede! Anacreonienii aveau s ă sosească 

peste dou ă zile şi nu-şi punea speranţa decît în cîteva idei şi vagi bănuieli în legătur ă cu 

planurile lui Hari Seldon pentru aceşti cincizeci de ani ce trecuser ă de la întemeierea 

Fundaţiei. Nici măcar nu era un psiholog adevărat, cu pregătire temeinic ă , ci doar un 

începător, cu studii de mîntuial ă, care încearc ă s ă bat ă cea mai strălucit ă minte a 

secolului cu propriile arrne. 

Dac ă Fara ar avea dreptate; dac ă Anacreon ar fi singura problem ă pe care Seldon a 

prevăzut-o; dac ă Enciclopedia ar reprezenta tot ceea ce trebuia s ă rămîn ă ― atunci cu ce 

pre ţ va avea loc lovitura de stat? 

Încerc ă s ă alunge aceste gînduri şi duse paharul la buze. 

7 

BOLTA ERA MOBILAT Ă cu mai mult de şase scaune, de parc ă ar fi fost aşteptat ă o 

participare mai numeroas ă. Hardin observ ă acest lucru îngîndurat şi se aşez ă obosit într- 

un col ţ, cît mai departe de ceilalţi cinci. 

Membrii Consiliului nu păreau s ă se opun ă acestui aranjament. Se consultar ă în 

şoapt ă, apoi schimbar ă replici scurte, monosilabice, şi, în cele din urm ă, amuţir ă . Dintre 

toţi, Jord Fara părea echilibrat şi calm. Îşi scosese ceasul şi-l contempla sumbru. 

Hardin furiş ă o privire spre propriul ceas şi apoi la cubicului de sticl ă ― absolut gol 

― care domina jumătate 

din încăpere. Era singura caracteristic ă neobişnuit ă, pentru că 

afar ă de aceasta nimic nu sugera c ă, undeva, o particul ă de radiu se dezintegra spre 

momentul exact în care o piedic ă avea s ă cad ă, făcîndu-se o legătur ă şi... 

Luminile scăzur ă în intensitate! 

Nu se stinser ă complet, ci doar devenir ă mai şterse, dar apoi se stinser ă atît de 

brusc încît Hardin tresă ri surprins, privi spre tavan şi, cînd cobori privirea, cubicului de 

sticl ă 

nu mai era gol.

O siluet ă ― o siluetă 

într-un scaun cu rotile! 

Nu spuse nici un cuvînt vreme de cîteva clipe, dar închise cartea pe care o ţ inea în 

poal ă şi o răsfoia nepăsător. Apoi zîmbi şi chipul păru c ă prinde via ţă. 

― Sînt 

Hari Seldon. Vocea era blînd ă şi trăda bătrîneţe. Hardin dădu s ă se ridice ca pentru a răspunde şi a se prezenta, dar îşi dă du seama 

la timp şi se control ă. 

Pe o tonalitate plăcut ă, vocea continu ă: 

― După 

cum vedeţi, sînt ţintuit în scaunul acesta şi nu m ă pot ridica pentru a vă 

saluta. Bunicii voştri au plecat spre Terminus acum cîteva luni, judecind dup ă timpul meu, 

şi de atunci am suferit o paralizie. S ă ştiţi c ă nu v ă pot vedea, aşa încît nu v ă pot saluta 

cum se cuvine. Nici măcar nu ştiu cîţi sînteţi, de aceea vom proceda făr ă prea mare fast. 

Dac ă vreunul dintre voi st ă în picioare, îl rog s ă ia loc. Iar dac ă vreţi s ă fumaţi, puteţ i s-o 

faceţi, pentru c ă nu m ă deranjeaz ă. (Chicoti încet). De ce s ă m ă deranjeze? Doar nu sînt 

cu adevărat aici. 

Aproape făr ă să-şi dea seama, Hardin îşi căut ă în buzunar ţigă rile de foi, dar se 

răzgîndi. Hari Seldon puse cartea deoparte ― ca şi cum ar fi aşezat-o pe un birou ― şi, cînd îi 

dădu drumul, aceasta dispăru. ― Au trecut cincizeci de ani de la întemeierea acestei Fundaţ ii, spuse el, cincizeci 

de ani în care membrii Fundaţiei nu au ştiut pentru ce lucreaz ă. A fost necesar s ă fie 

ignoranţi, dar acum aceast ă necesitate a încetat. Fundaţ ia Enciclopediei este şi a fost, de 

la bun început, o înşelătorie! Hardin auzi în spatele său hîrşîitul unui scaun şi una sau dou ă exclamaţ ii înfundate, 

dar nu se întoarse. Hari Seldon rămase imperturbabil. 

― Este o înşelătorie, continu ă el, în sensul c ă nici mie şi nici colegilor mei nu ne 

pas ă cîtuşi de puţin dac ă va fi sau nu publicat vreun volum din Enciclopedie. Ea şi-a atins 

scopul, întrucît, prin intermediul ei, am reuşit s ă obţinem o cart ă din partea Împăratului, i- 

am atras pe cei o sut ă de mii de oameni necesari pentru planul nostru şi prin ea am reuşit 

să-i ţinem ocupaţi, în timp ce evenimentele se desfăşurau în aşa fel încît orică ruia dintre 

ei să-i fie imposibil s ă se retrag ă. 

În cei cincizeci de ani cît aţi trudit la proiectul acesta amă gitor ― şi, credeţi-m ă , nu 

are rost s ă v ă menajez cu vorbe meşteşugite ― orice şans ă de retragere v-a fost retezată 

şi acum nu aveţi de ales, ci va trebui s ă v ă angajaţ i în proiectul infinit mai important care 

a fost şi este înc ă planul nostru real. De aceea v-am plasat pe o asemenea planet ă şi într- 

un asemenea moment, astfel ca, timp de cincizeci de ani, s ă fiţi manevraţi pîn ă într-atît 

încît s ă nu mai aveţi libertate de acţ iune. De acum înainte, peste secole, calea pe care va 

trebui s ă o urmaţi este inevitabil ă. V ă veţ i confrunta cu o serie de crize, aşa cum se 

întîmpl ă în momentul de fa ţă, şi, în fiecare dintre cazuri, libertatea voastr ă de acţ iune va 

fi la fel de limitat ă, încît veţi fi forţaţi s ă urmaţ i un singur şi unic drum: drumul pe care 

psihologia noastr ă l-a croit, dintr-un motiv întemeiat. 

Vreme de secole, civilizaţia Galactic ă a stagnat şi apoi a decăzut, deşi puţ ini au 

înţeles acest lucru. Dar acum, în sfîrşit, Periferia se separ ă şi unitatea politic ă a Imperiului 

este sfărimat ă . Undeva, în intervalul de cincizeci de ani care a trecut, istoricii viitorului 

vor trage o linie şi vor spune: „Aici începe Prăbuşirea Imperiului Galactic". 

Şi vor avea dreptate, deşi puţini vor recunoaşte Pră buşirea, şi asta abia peste cîteva 

secole. 

Dup ă Prăbuşire, va urma, în mod inevitabil, Barbaria, o perioad ă care, dup ă cum ne 

spune psihoistoria, ar trebui, în condiţii normale, s ă dureze treizeci de mii de ani. 

Pră buşirea n-o putem împiedica. Nici nu dorim s-o facem, întrucît cultura Imperiului şi-a 

pierdut vitalitatea şi măreţia pe care le-a avut odat ă . Dar perioada de Barbarie care 

trebuie s ă urmeze poate fi scurtat ă la numai o mie de ani. 

Nu v ă putem dezvă lui toate resorturile şi dedesubturile care vor contribui la 

reducerea acestei perioade, aşa cum nu v ă puteam spune adevărul despre Fundaţ ie 

acum cincizeci de ani. Dac ă aţi reuşi s ă descoperiţ i secretele, planul nostru ar putea da 

greş ― aşa 

cum s-ar fi putut întîmpla dac ă descopereaţi mai devreme înşelă toria în ceea 

ce priveşte Enciclopedia ― pentru că, 

în acest caz, prin cunoaştere, libertatea voastr ă de 

acţiune ar creşte şi numărul de variante suplimentare introduse ar depă şi capacitatea de 

cuprindere a psihologiei. 

Dar acest lucru nu se va petrece, deoarece nu exist ă şi nici nu vor exista vreodată 

psihologi pe Terminus în afar ă de Alurin, iar el a fost unul de-ai noştri. 

Îns ă v ă pot spune următoarele: Terminus şi Fundaţia-sor ă de la celălalt capă t al 

Galaxiei sînt germenii renaşterii şi viitoarele fondatoare ale celui de-al Doilea Imperiu 

Galactic. Iar criza de acum este cea care va lansa Terminus spre aceast ă încununare. 

Apropo, criza actual ă este foarte clar ă şi inteligibil ă, cu mult mai simpl ă decît cele 

care v ă aşteapt ă. Dac ă o reducem la elementele fundamentale, criza se manifest ă 

astfel:

sînteţi o planet ă izolat ă brusc de centrele înc ă civilizate ale Galaxiei şi v ă aflaţ i sub 

ameninţarea vecinilor mai puternici. Sînteţi o lume mic ă de oameni de ştiin ţă care se 

trezesc înconjuraţi de vaste, neaşteptate şi mereu crescînde manifestă ri de barbarie. 

Sînteţi o insul ă înzestrat ă cu energie nuclear ă într-un ocean de energie primar ă . Cu toate 

acestea, sînteţi neajutoraţi din pricina lipsei de metale. 

Observaţi, deci, c ă v ă confruntaţi cu dura necesitate şi c ă sînteţi forţaţi s ă acţionaţ i. 

Natura acestei acţ iuni ― mai exact, soluţia 

la dilema în ghearele căreia v ă zbateţ i ― este, 

bineînţeles, evident ă! 

Imaginea mîinii lui Hari Seldon se întinse în aer şi cartea îi apăru din nou în mîn ă . O 

deschise şi spuse: 

― Oricît de întortocheat ar fi cursul istoriei voastre viitoare, s ă le amintiţ i urmaşilor 

voştri c ă drumul a fost trasat, şi c ă la capătul lui se afl ă noul şi marele Imperiu! 

Şi, în timp ce-şi plec ă privirea pe carte, dispăru ca fumul, iar luminile se aprinseră 

treptat. 

Hardin privi în jur şi-l văzu pe Pirenne fixîndu-l, cu ochi plini de tristeţ e şi cu buzele 

tremurîndu-i. 

Vocea Preşedintelui se auzi ferm ă şi făr ă inflexiuni: 

― Se pare că 

ai avut dreptate. Dac ă vrei s ă ne întîlnim astă-sear ă la ora şase, 

Consiliul se va consulta cu tine în ceea ce priveşte următoarea mişcare. 

Îi strînser ă mîna, unul dup ă altul, şi plecar ă, iar Hardin zîmbi că tre sine. Aveau 

perfect ă dreptate, pentru c ă erau oameni de ştiin ţă care recunoşteau c ă au greşit, dar 

pentru ei era prea tîrziu. 

Se uit ă la ceas. De acum se terminase. Oamenii lui Lee controlau totul, iar Consiliul 

nu avea s ă mai dea nici un ordin. 

Anacreonienii urmau s ă soseasc ă mîine, dar şi problema aceasta era rezolvat ă . 

Peste şase luni nici ei nu vor mai da ordine. 

De fapt, aşa cum spusese Hari Seldon şi aşa cum intuise şi Salvor Hardin înc ă din 

ziua în care Anselm Haut Rodric dăduse în vileag lipsa de energie atomic ă a 

Anacreonului, soluţia acestei crize era evident ă. 

Cît se poate de evident ă! 

Partea a treia 

PRIMARII 

CELE PATRU REGATE -...numele dat acelor regiuni ale Provinciei Anacreon care s-au 

desprins din Primul Imperiu în anii de început ai Erei Fundaţ ionale pentru a forma regate 

independente cu o existen ţă efemer ă. Cel mai mare şi mai puternic dintre acestea 

a fost 

Anacreon, care în zona... 

... Făr ă îndoial ă c ă cel mai interesant aspect al istoriei celor Patru Regate este 

ciudata societate înstăpînit ă temporar asupra lor în cursul administraţiei Salvor Hardin... 


1 

O DELEGAŢIE! Faptul c ă anticipase venirea ei n-o făcea nicicum mai plăcut ă pentru Salvor Hardin. 

Ba, dimpotriv ă, găsea tare supărător faptul c ă prevăzuse aceast ă solie. 

Yohan Lee recomand ă măsuri extreme. 

― Cred că 

e bine, spuse el, s ă nu pierdem vremea. Nu pot face nimic pîn ă la 

urmă toarele alegeri ― legal, cel puţ 

in ― , iar asta ne mai oferă 

un an. Trimite-i la 

plimbare. 

Hardin se strîmb ă: 

― Lee, nu progresezi deloc. În cei patruzeci de ani de cînd te cunosc, n-ai deprins 

nimic din eleganta art ă de a-ţ i lua adversarul prin surprindere. 

― Nu e stilul meu, mormăi 

Lee. 

― Da, ştiu asta. Presupun c ă tocmai de aceea eşti singurul în care am încredere. 

(Se opri şi întinse mîna dup ă o ţigar ă.) Am parcurs un drum lung, Lee, de cînd am pregă tit 

lovitura noastr ă de stat împotriva Enciclopediştilor. Îmbă trinesc. Am şaizeci şi doi de ani. 

Te-ai gîndit vreodat ă cît de repede s-au scurs aceşti treizeci de ani? 

― Eu nu mă 

simt bătrin, pufni el, şi am şaizeci şi şase. 

― Da, dar eu n-am o digestie aşa 

de bun ă. 

Hardin trase alene din ţ 

igara de foi. Uitase de mult gustul şi aroma tutunului de pe

Vega din frumoasele vremuri cînd Terminus avea legături comerciale pîn ă şi cu cele mai 

îndepărtate planete ale Imperiului Galactic. Acele zile trecuser ă în uitare, aşa cum şi 

Imperiul Galactic se îndrepta spre neant. Se întreb ă cine mai era acum Împă rat ― ori 

dac ă o mai fi existînd Împăratul ca instituţ ie, sau Imperiul. Cerule! Vreme de treizeci de 

ani de la întreruperea comunicaţ iilor la marginea Galaxiei, tot universul planetei Terminus 

se restrinsese la Terminus şi la cele Patru Regate din apropiere. 

Cît de uşor se prăbuşesc cei puternici! Regate! În trecut fuseser ă prefecturi, toate 

părţi ale aceleiaşi provincii care, la rîndul ei, aparţinuse unui sector, ce făcuse parte dintr- 

un cuadrant, care iarăşi fusese o parte a atotcuprinză torului Imperiu Galactic. Acum, cînd 

Imperiul pierduse controlul asupra zonelor celor mai îndepă rtate ale Galaxiei, aceste mici 

cioburi sau grupuri de planete deveniser ă regate ― cu regi şi nobili de operet ă , cu 

războaie ridicole şi făr ă haz şi cu o via ţă care mergea patetic înainte printre ruine. 

O civilizaţie în decădere. Energie atomic ă uitat ă. Ştiinţ a stingîndu-se şi devenind 

încet-încet mit, pîn ă cînd Fundaţia preluase iniţiativa. Fundaţ ia pe care Hari Seldon o 

întemeiase pe Terminus exact în acest scop. 

Lee stătea la fereastr ă, 

şi vocea lui îl trezi pe Hardin din visare: 

― Au venit tinerii nemulţumiţi. 

Făcu cîţiva paşi nesiguri spre uş ă , privind apoi spre 

Hardin. 

Hardin zîmbi şi-i făcu semn s ă se întoarc ă: 

― Am ordonat să 

fie trimişi aici. 

― Aici? Pentru ce? Le dai prea multă 

importan ţă. 

― De ce să 

recurgem la toat ă tevatura şi ceremonia unei audienţ e oficiale la 

primar? Am cam îmbătrînit şi nu mai suport eticheta. În plus, politeţea şi îngăduinţ a sînt 

utile atunci cînd tratezi cu tinerii, mai ales atunci cînd nu te angajeaz ă cu nimic. (Îi fă cu 

lui Lee semn cu ochiul.) Stai jos, Lee, şi acordă-mi sprijinul tău moral. Cu tînă rul Sermak 

ştiu c ă voi avea nevoie de aşa ceva. 

― Tipul ăsta, Sermak, spuse Lee apăsat, e periculos. Are destui susţinători, aşa că 

te sfătuiesc s ă nu-l subestimezi. 

― Am subestimat eu vreodată 

pe cineva? 

― Bine, atunci arestează-l. 

Găseşti tu vreo acuzaţie dup ă aceea. 

Hardin nici nu băg ă în seam ă sugestia. 

― Au sosit, Lee. Apăs 

ă pe pedala de sub birou şi uşa alunec ă în lături. Cei patru care formau delegaţia intrar ă în şir indian şi Hardin le fă cu un semn 

amabil cu mîna s ă se aşeze pe fotoliile care erau dispuse în semicerc în faţa biroului să u. 

Se înclinar ă şi aşteptar ă ca primarul s ă li se adreseze. 

Dintr-o mişcare, Hardin deschise cutia de ţigări de foi al că rei capac, din argint, 

lucrat minuţios într-un model ciudat, aparţ inuse lui Jord Fara, din fostul Consiliu de 

Administraţ ie de pe vremea Enciclopediştilor. Era un produs autentic al Imperiului, lucrat 

pe Santanni, deşi ţigările de foi pe care le conţinea acum erau din tutun autohton. Cu feţ e 

grave şi solemne, cei patru membri ai delegaţiei acceptar ă, unul dup ă altul, ţigă rile şi le 

aprinser ă ritual. 

Sef Sermak era al doilea de la dreapta, cel mai tînă r şi cel mai interesant, cu 

mustaţa blond ă tuns ă scurt şi îngrijit, iar ochii săi adînciţ i în orbite aveau o culoare 

incert ă. Pe ceilalţi trei, Hardin îi ignor ă de la bun început; se citea pe faţa lor c ă erau 

simple prezenţe făr ă personalitate. Îşi concentra atenţ ia asupra lui Sermak, acela care, 

înc ă de la prima sa prezen ţă în Consiliul Municipal, dă duse peste cap acel organism calm 

şi ticăit. Aşa încît i se adres ă: 

― Eram deosebit de nerăbdător 

s ă te cunosc, domnule Consilier, înc ă de la prima şi 

excelenta cuvîntare de luna trecut ă . Atacul împotriva politicii externe a acestui guvern a 

dovedit o înzestrare oratoric ă deosebit ă. 

Ochii lui Sermak licărir ă. 

― Interesul dumnevoastră 

m ă onoreaz ă. Atacul putea s ă fi dovedit înzestrare sau 

nu, dar v ă asigur c ă a fost 

pe deplin justificat. 

― Probabil! Fiecare are dreptul la propriile pă 

reri, desigur. Cu toate astea, eşti cam 

tînăr. ― E o vină 

pe care aproape toţi o purtăm într-un anumit moment din via ţă , veni sec 

răspunsul. Dumneavoastr ă aţi devenit primar al Oraşului cînd eraţi cu doi ani mai tînă r 

decît mine. 

Hardin zîmbi ca pentru sine. Flăcăiandrul îi va da mult de furc ă. 

― Înţeleg c ă ai venit s ă discuţi cu mine despre aceeaşi politic ă extern ă care te irită 

atît de tare în Camera Consiliului, spuse Hardin. Vorbeşti şi în numele celor trei colegi sau 

trebuie s ă ascult ofurile fiecăruia? Cei patru tineri se consultar ă din ochi şi, dup ă o acceptare mut ă , Sermak spuse 

sobru şi reţinut: ― Vorbesc în numele poporului de pe Terminus ― popor care nu este cu adevă 

rat

eprezentat în organismul lipsit de vlag ă căruia i se spune Consiliu. 

― Înţeleg. Continu ă, 

te rog! 

― Problema e simplă, 

domnule primar. Sîntem nemulţumiţi... ― Prin acest „noi" vrei să 

spui „poporul", nu-i aşa? 

Simţind o capcan ă, Sermak îl privi cu ostilitate şi răspunse glacial: 

― Consider că 

părerile mele reflect ă atitudinea majorităţii alegă torilor de pe 

Terminus. Aşa v ă convine? 

― Ei, o declaraţie 

ca aceasta dovedeşte o reevaluare, dar, oricum, continu ă ! Eşti 

nemulţumit. ― Da, sîntem 

nemulţumiţ i de politica aceasta care, de treizeci de ani, face ca 

Terminus s ă fie lipsit de apărare în faţa inevitabilelor atacuri din exterior. 

― Înţeleg. Şi, prin urmare? Continu ă, continu ă! 

― E măgulitor 

pentru mine c ă anticipaţ i. Prin urmare, noi vom forma un nou partid 

politic, unul care va reprezenta şi apă ra nevoile imediate ale planetei Terminus, şi nu 

„destinul" mistic al viitorului Imperiu. Avem de gînd s ă v ă azvîrlim pe dumneavoastr ă şi 

pe acoliţii dumneavoastr ă prea-plecaţi din Primărie, şi asta înc ă foarte curînd. 

― Dac 

ă nu? Pentru c ă întotdeauna exist ă un „dac ă nu", de acord? 

― Nu e cazul acum. Trebuie să 

demisionaţi imediat. Nu v ă cer s ă schimbaţ i linia 

politic ă ― nu vă 

acord o încredere atît de mare. Promisiunile dumneavoastr ă nu 

valoreaz ă nimic. O demisie imediat ă este singura pe care o acceptăm. ― Pricep. (Hardin se aşez 

ă picior peste picior şi-şi aplec ă scaunul în spate.) Acesta e 

ultimatumul vostru. E lăudabil c ă m-aţi prevenit. Numai c ă, înţelegeţi, cred c ă mai 

degrab ă îl voi ignora. 

― Să 

nu credeţi c ă e doar un avertisment, domnule primar. V-am enunţ at nişte 

principii şi o cale de acţ iune. Noul partid a fost deja constituit şi de mîine îşi va începe 

activităţ ile oficiale. Nu este cazul şi nici nu dorim un compromis. Cinstit vorbind, doar 

recunoaşterea de către noi a serviciilor pe care le-aţi adus Oraşului ne-a determinat s ă vă 

oferim o cale onorabil ă de retragere. Nu cred c ă o veţi accepta, dar sînt cu conştiinţ a 

împăcat ă. Următoarele alegeri vor fi un memento mai convingă tor şi mai direct privind 

necesitatea demisiei. 

Se ridic ă şi le făcu semn şi celorlalţi s ă se ridice. Hardin înăl ţă un bra ţ: 

― Staţi 

puţin. Luaţi loc! 

Sef Sermak se aşez ă din nou cu o promptitudine cam suspect ă , iar Hardin, deşi 

rămase impasibil, simţi nevoia s ă zîmbeasc ă. În ciuda vorbelor, tînărul aştepta o ofert ă. 

Hardin spuse: 

― Mai precis, în ce sens vreţi ca politica noastr ă extern ă s ă se schimbe? Vreţi să 

atacăm cele Patru Regate acum, pe dat ă, 

şi pe toate simultan? 

― Nu fac nici o recomandare de felul acesta, domnule primar. Singura noastră 

propunere este ca orice dovad ă de slăbiciune şi cedare s ă înceteze imediat. În întreaga 

dumneavoastr ă administraţie aţi dus o politic ă de ajutorare ştiinţific ă fa ţă de Regate. Le- 

aţi dat energie atomic ă. Le-aţi ajutat să-şi reconstruiasc ă centralele atomice pe teritoriul 

lor. Aţi construit clinici medicale, laboratoare de chimie şi uzine. 

― Da, şi ce obiecţiuni ai? 

― Aţi 

făcut totul cu scopul de a-i împiedica s ă ne atace. Totuşi aţ i fost atras 

prosteşte într-un colosal şantaj care a stors planeta Terminus de resurse, iar ca rezultat, 

acum sîntem la cheremul barbarilor. 

― Cum adică? 

― Le-aţi 

acordat putere, le-aţ i dat arme ― de fapt, le-aţi 

reparat navele din flot ă ― , 

iar acum ei sînt infinit mai puternici decît cu zece de ani în urm ă . Au devenit, astfel, tot 

mai pretenţioşi şi cu noile arme îşi vor satisface, cu siguran ţă , toate cererile prin 

anexarea violent ă a planetei Terminus. Nu aşa sfirşesc acţiunile de şantaj? 

― Şi soluţia pe care o propui? 

― Puneţi 

capăt imediat acţiunilor de mituire, cît se mai poate. Dedicaţ i toate 

eforturile întăririi planetei Terminus şi atacaţi primul! 

Hardin se uit ă la mustăcioara blond ă a tînă rului cu un interes aproape morbid. 

Sermak se simţea sigur pe sine, altfel n-ar fi vorbit atît de mult. Nu exista nici o îndoială 

c ă observaţiile lui reflectau părerile unui segment uriaş, da, uriaş al populaţiei. Vocea lui, aproape nepăsătoare, nu tră da în nici un fel tulburarea şi gîndurile 

sumbre. 

― Ai terminat? 

― Deocamdată. 

― Bine. Observi declaraţia 

aceea înrămat ă pe care o am pe peretele din spatele 

meu? Citeşte-o, te rog! 

Cu o tresărire, Sermak citi: 

― „Violenţa 

este ultimul refugiu al celor incompetenţ i". Aceasta este doctrina unui

ătrîn, domnule primar. 

― Am aplicat-o cu succes cînd 

eram tînăr, domnule Consilier. Nici nu te nă scuseşi 

pe vremea aceea, dar probabil ai auzit despre ea la şcoal ă. 

Îl privi atent pe Sermak şi continu ă pe un ton reţinut: ― Cînd 

Hari Seldon a întemeiat Fundaţ ia aici, a facut-o cu scopul declarat de a edita 

o mare Enciclopedie şi, vreme de cincizeci de ani, noi am urmat orbeşte himera asta pînă 

cînd am descoperit ce urmărea el, de fapt. Era îns ă prea tîrziu. Cînd comunicaţ iile cu 

regiunile centrale ale Vechiului Imperiu s-au întrerupt, ne-am trezit c ă sîntem o lume de 

oameni de ştiin ţă concentraţ i într-un singur oraş care nu poseda deloc industrie şi care 

era înconjurat de regate ostile create recent, în mare măsur ă barbare. Reprezentam o 

insul ă minuscul ă de energie atomic ă în acest ocean de barbarie şi eram un trofeu foarte 

rîvnit. Atunci, ca şi acum, Anacreon, cel mai puternic dintre cele Patru Regate, a cerut şi 

practic a întemeiat o baz ă militar ă pe Terminus. Dar conducă torii de pe vremea aceea ai 

Oraşului, Enciclopediştii, ştiau foarte bine c ă acest lucru era preludiul ocupă rii întregii 

planete. Ce ai fi făcut tu în situaţia asta? 

Sermak ridic ă din umeri. 

― Asta-i o întrebare retoric ă. Bineînţeles c ă ştiu ce-aţi făcut. ― Oricum, o să-ţi 

mai explic o dat ă. Probabil c ă nu înţ elegi mecanismul ― marea 

tentaţie de a mobiliza toate forţele posibile şi de a porni la lupt ă. E soluţia cea mai simplă 

şi cea mai potrivit ă cînd vrei să-ţ i dovedeşti demnitatea, dar, întotdeauna, cea mai 

neroad ă. Tu aşa ai fi fă cut; tu, cu vorbele astea mari de a ataca primii! În schimb, eu am 

pornit s ă vizitez unul dup ă altul celelalte trei regate. Le-am sugerat fiecăruia, cu discreţ ie, 

c ă cedarea secretului energiei atomice către Anacreon era cea mai eficient ă modalitate 

de le tăia beregata, deci, în concluzie, s ă procedeze cum cred ei c ă e mai bine. Asta a fost 

tot. La o lun ă dup ă ce forţa anacreonian ă sosise pe Terminus, conducerea lor a primit un 

ultimatum comun din partea celor trei vecini. Dup ă şapte zile, ultimul anacreonian 

plecase de pe Terminus. Şi acum, spune-mi, era nevoie de violen ţă? 

Tînărul Consilier îşi privi gînditor ţigara de foi şi o arunc ă în incinerator. 

― Nu prea pricep analogia. Insulina îl readuce pe bolnav la starea normal ă făr ă a se 

apela la bisturiu, în schimb apendicita impune intervenţia chirurgical ă . N-ai încotro. 

Atunci cînd alte metode dau greş, ce altceva se poate face decît s ă recurgi la ultima 

soluţie? E vina dumneavoastr ă c ă am ajuns în situaţia aceasta. 

― A mea? A, da, iarăşi 

politica mea împăciuitorist ă. Înc ă nu pari capabil s ă înţ elegi 

imperativele fundamentale ale poziţiei noastre. De altfel, problema nu s-a încheiat o dată 

cu plecarea anacreonienilor. Abia începuse. Cele Patru Regate erau inamicii noştri, chiar 

mai înverşunaţi decît înainte, pentru c ă fiecare voia energia atomic ă , şi fiecare se ferea 

s ă ne sar ă la beregat ă de teama celorlalte trei. Existenţa noastr ă ajunsese pe muchie de 

cuţit şi înclinarea noastr ă într-o parte sau alta... Dac ă , de exemplu, unul dintre regate 

devine prea puternic, sau dac ă dou ă regate formeaz ă o coaliţie... înţelegi? ― Desigur. Sosise vremea pregătirilor 

pentru un război 

total. 

― Ba, dimpotrivă. 

Era momentul de a declanşa o acţiune de prevenire a ră zboiului. 

Am stîrnit cele Patru Regate unul împotriva celuilalt. Le-am ajutat, pe rind, pe fiecare. Leam 

oferit ştiin ţă, comer ţ, educaţie, medicin ă ştiinţific ă. Am fă cut în aşa fel încît Terminus 

s ă devin ă mai de pre ţ pentru ei ca lume înfloritoare decît ca trofeu militar. Jocul acesta a 

dat roade vreme de treizeci de ani. 

― Da, dar aţi 

fost silit s ă înveşmîntaţi aceste daruri ştiinţ ifice în cea mai 

scandaloas ă deghizare. Aţi făcut ca ştiinţa s ă fie pe jumătate religie, pe jumă tate 

flecăreal ă. Aţi înălţat o ierarhie de preoţi şi aţi inaugurat ritualuri complicate şi făr ă sens. 

Hardin se încrunt ă. 

― Şi ce dac ă? Dup ă părerea mea, asta n-are nici o legătur ă cu subiectul pe care-l 

discutăm, întrucît barbarii priveau ştiinţa noastr ă ca pe un soi de vră jitorie, de magie, era 

mai uşor să-i facem s-o accepte în felul acesta. Ierarhia preoţeasc ă s-a edificat de la sine 

şi, dac ă o ajutăm, nu facem decît s ă urmăm calea minimei rezistenţ e. Dar asta-i o 

problem ă minor ă. 

― Totuşi, 

preoţii răspund de centralele nucleare şi aceasta nu este o problemă 

minor ă. 

― Adevărat, 

îns ă noi i-am pregă tit. Ei îşi cunosc uneltele doar empiric şi cred 

orbeşte în mascarada pe care o joac ă. 

― Dacă 

vreunul sfîşie acest înveliş înşelător şi are geniul de a înlă tura empirismul, 

ce-l va împiedica s ă înveţe temeinic adevărata tehnic ă, pe care s-o vînd ă ofertantului 

celui mai generos? Cît vom mai preţui noi atunci în faţa Regatelor? 

― Sînt 

prea puţine şanse s ă se întîmple aşa ceva. Eşti superficial. Cei mai buni 

oameni de pe planetele Regatelor sînt trimişi, în fiecare an, la Fundaţie pentru a fi educaţ i 

ca preoţi. Şi cei mai buni rămîn aici ca studenţi în cercetare. Dac ă ai impresia, cumva, că 

făr ă cunoştinţe ştiinţifice elementare ori, şi mai rău, cu o cunoaştere distorsionat ă 

pe care

preoţii o primesc îndeobşte în legătur ă cu ştiinţa fundamental ă, ei pot pă trunde dintr-o 

dat ă secretele energiei atomice, ale electronicii, ale teoriei hiperspaţiului, ai o pă rere 

foarte romantic ă şi caraghioas ă despre ştiin ţă. Sînt necesare generaţii de pregă tire şi o 

inteligen ţă deosebit ă pentru a ajunge atît de departe. 

În timpul acestor tirade, Yohan Lee se ridicase brusc şi părăsise încă perea. Acum se 

întorsese şi, terminînd ce avea de spus, se aplec ă spre urechea superiorului să u. 

Schimbar ă cîteva şoapte şi îi dă du lui Hardin un cilindru de plumb. Apoi, aruncînd o 

privire ostil ă către delegaţie, se aşez ă din nou pe scaun. 

Hardin răsuci cilindrul între degete, urmărind delegaţia printre gene. Dup ă aceea îl 

deschise, răsucindu-l brusc, şi doar Sermak avu bunul-sim ţ s ă nu arunce o privire la ruloul 

de hîrtie care căzu dinăuntru. ― Pe scurt, domnilor, spuse Hardin, Guvernul este de părere 

c ă ştie ce face. 

Citi în timp ce vorbea. Rînduri codificate, făr ă de înţ eles, care acopereau întreaga 

pagin ă şi cele trei cuvinte mîzgălite într-un col ţ care conţ ineau, de fapt, mesajul. Pricepu 

totul dintr-o privire şi arunc ă hîrtia în incinerator. 

― Îmi pare rău, dar asta pune capăt discuţiei noastre, spuse Hardin. Sînt încîntat că 

v-am cunoscut. V ă mulţumesc pentru vizit ă. Le strînse mîinile tuturora cam făr ă chef, 

dup ă care grupul plec ă. 

Hardin aproape c ă uitase s ă mai rîd ă, dar, dup ă plecarea lui Sermak şi a celor trei 

însoţitori tăcuţi, îşi permise un hohot uscat de rîs şi arunc ă o privire amuzat ă către Lee. 

― Cum ţi s-a părut acest schimb de vorbe goale? 

― Nu sînt 

sigur c ă pentru tînărul Sermak au fost doar vorbe goale, pufni el nervos. 

Dacă-l vei trata cu mănuşi, cu siguran ţă va cîştiga următoarele alegeri, aşa cum pretinde. 

― A, foarte probabil, dacă 

nu se va întîmpla ceva între timp. 

― Întîi asigură-te c ă ceea ce se va întîmpla va fi în direcţia dorit ă , Hardin. Fii 

convins c ă acest Sermak are mulţi susţinători. Ce s-ar întîmpla dac ă nu are răbdare pînă 

la următoarele alegeri? A fost o vreme cînd noi doi am rezolvat lucrurile pe cale violent ă , 

în ciuda devizei tale privind violenţa. Hardin se uit ă puţin cruciş. 

― Eşti 

cam pesimist astă zi, Lee. Şi deosebit de contradictoriu, altfel n-ai vorbi de 

violen ţă. Micul nostru puci a decurs făr ă pierderi de vieţi omeneşti, dacă-ţ i aminteşti. Era 

o măsur ă necesar ă, adoptat ă într-un moment potrivit, şi totul a mers uşor, făr ă dureri şi 

făr ă eforturi. În ceea ce-l priveşte pe Sermak, el lupt ă în cu totul alte condiţ ii. Lee, noi nu 

sîntem Enciclopediştii. Noi sîntem pregătiţi. Pune-ţi oamenii să -i supravegheze pe tinerii 

aceştia, dar elegant. S ă nu-şi dea seama c ă sînt urmăriţi, dar s ă fii cu ochii pe ei, înţelegi? Lee rîse acru: 

― Nu mi-aş 

merita postul dac ă aş aştepta ordinele tale. Hardin. Sermak şi oamenii 

lui sînt supravegheaţi de mai bine de-o lun ă. 

Primarul chicoti. 

― Mi-ai luat-o înainte, aşa-i? Foarte bine. Apropo, adăug ă el încet, ambasadorul 

Verisof se întoarce pe Terminus. Sper c ă temporar. 

Dup ă un moment de tăcere, Lee spuse: 

― În legătur ă cu asta era mesajul? Se destram ă totul? 

― Nu ştiu. N-am cum s ă ştiu pîn ă nu discut cu Verisof. S-ar putea. La urma-urmelor, 

trebuie s ă se întîmple înainte de alegeri. Dar de ce eşti atît de afectat? 

― Pentru că 

nu ştiu cum se vor rezolva lucrurile. Hardin, eşti prea implicat în toate 

Şi jocul pe care-l faci este prea riscant. 

„Şi tu, Brutus!", murmur ă Hardin. Apoi spuse cu voce tare: 

― Să 

înţeleg c ă vei deveni membru al partidului lui Sermak? 

Lee zîmbi făr ă s ă vrea: 

― Bine, ai cîştigat. Ce-ai zice s ă luăm prînzul împreun ă? 

2 

EXIST Ă multe maxime atribuite Iui Hardin ― un reputat spirit critic ― , dintre care 

multe sînt probabil apocrife. Se spune c ă într-o anumit ă împrejurare ar fi afirmat: „Merită 

s ă fii direct, mai ales dac ă ţi-a mers vestea c ă eşti subtil". 

Poly Verisof avusese ocazia s ă acţ ioneze conform acestui precept, şi nu numai o 

dat ă, pentru c ă se afla de-acum în cel de-al paisprezecelea an de cînd avea un dublu 

statut pe Anacreon ― dublu statut care îi sugera de multe ori, în mod neplă cut, un dans 

în picioarele goale pe cărbuni încinşi. 

Pentru cei de pe Anacreon era mare preot, reprezentant al Fundaţ iei care, pentru 

„barbari", constituia chintesenţ a misterului şi centrul fizic al acestei religii pe care ei o 

creaser ă 

în ultimele trei decenii cu sprijinul lui Hardin. Prin urmare, primea dovezi de

espect, de slugărnicie care începuser ă să-l oboseasc ă îngrozitor, pentru c ă dispreţ uia din 

tot sufletul ritualul al cărui centru devenise. 

Dar pentru Regele Anacreonului ― bătrînul 

care fusese rege cu mult timp în urm ă , 

şi tînă rul nepot care urcase recent pe tron ―, el era, pur şi simplu, ambasadorul unei 

puteri temute şi rîvnite în acelaşi timp. 

Luat ă în totalitate, slujba era dezagreabil ă, iar prima sa călătorie către Fundaţ ie în 

ultimii trei ani, în ciuda supărătorului incident care făcuse revenirea de acum necesar ă , 

căpăta proporţiile unei adevărate vacanţe. Pentru c ă nu călătorea pentru prima oar ă într-un secret absolut, apel ă din nou la 

maxima lui Hardin referitoare la utilizarea metodei directe. 

Se schimb ă în haine civile ― o sărbă 

toare, în sine ― şi se îmbarc ă pe o nav ă de 

pasageri spre Fundaţie, la clasa a doua. 

De îndat ă ce ajunse pe Terminus, îşi croi loc prin mulţimea din spaţioport şi telefonă 

la Primărie de la un videotelefon public. 

― Mă 

numesc Jan Smite, spuse el. Am o întîlnire cu primarul în aceast ă după- amiaz ă. 

Tînăra care îi răspunse îndatoritor, cu o voce rece şi imperturbabil ă, fâcu o legătură pe interior şi schimb ă cîteva cuvinte repezite cu cineva, apoi îi comunic ă lui Verisof pe un 

ton mecanic şi sec: 

― Primarul Hardin vă 

va primi peste jumătate de or ă , domnule, apoi imaginea ei 

dispăru. Auzind acestea, ambasadorul de pe Anacreon îşi cumpăr ă ultimul numă r al 

Jurnalului, se îndrept ă făr ă grab ă către Primărie şi, aşezîndu-se pe prima banc ă pe care o 

găsi neocupat ă, citi editorialul, pagina sportiv ă şi pe cea umoristic ă şi aştept ă. După 

jumătate de or ă, împături ziarul, îl puse subţioar ă, intr ă în Primărie şi se prezent ă în 

anticamer ă. 

Nimeni nu-l recunoscu, pentru c ă, procedînd în acest mod direct, nu i se acordă 

prea mare atenţie. Hardin îl măsur ă cu privirea şi-i zîmbi larg: 

― Serveşte-te 

cu o ţigar ă de foi. Cum a decurs călătoria? ― Interesant, spuse Verisof. În cabina alăturat ă a călă torit un preot care venea aici 

pentru a urma un curs special de pregătire a substanţ elor radioactive sintetice utilizate în 

tratamentul cancerului. 

― Doar nu vrei să 

spui c ă le numea substanţe radioactive sintetice?! 

― Nici vorbă 

de-asa ceva. Pentru ei erau Hran ă Sfînt ă. 

Primarul zîmbi. 

― Continuă! 

― M-a atras într-o discuţie pe teme teologice, dîndu-şi toat ă silinţa s ă m ă scoat ă din 

sordida cea ţă a materialismului. 

― Şi nu şi-a recunoscut superiorul? 

― Făr 

ă roba mea stacojie?! În plus, era din Smyrno. A fost totuşi o experienţă 

interesant ă. Este impresionant cît de bine a prins rădăcini religia ştiinţ ei. Am scris chiar 

un eseu pe aceast ă tem ă, spre propria şi deplina mea delectare, dar nu face s ă fie 

publicat. Tratînd problema din punct de vedere sociologic, eseul ar afirma c ă atunci cînd 

Vechiul Imperiu a început s ă se destrame de la Periferie, se putea considera c ă ştiinţ a ca 

atare trădase lumile exterioare. Pentru a fi acceptat ă din nou, ea ar trebui s ă se ofere sub 

alt ă înfăţişare, şi exact acest lucru s-a întîmplat. Obţ ii rezultate minunate atunci cînd 

foloseşti logica simbolic ă pentru a găsi soluţii. ― Interesant. Primarul îşi puse braţele sub cap pentru a găsi soluţ ii. Ia spune-mi 

repede care este situaţia pe Anacreon! 

Ambasadorul se încrunt ă şi-şi scoase ţigara de foi din gur ă . O privi dezgustat şi o 

lăs ă pe mas ă. 

― Păi, 

cam proast ă. 

― Altfel nu ai fi aici. 

― Cam aşa 

ceva. Uite care e situaţia. Omul-cheie pe Anacreon este Prinţ ul-regent, 

Wienis. E unchiul Regelui Lepold. 

― Ştiu. Dar Lepold va fi major anul viitor, nu? Cred c ă va împlini şaisprezece ani în 

februarie. 

― Da. Se opri, apoi adăug 

ă din colţul gurii: Dac ă va trăi. Tată l Regelui a murit în 

condiţii neelucidate. La o partid ă de vînătoare l-a nimerit în piept un glon ţ cu ac. S-a spus 

c ă a fost un accident. 

― Hmm! 

Cred c ă mi-l amintesc pe Wienis din vremea vizitei mele pe Anacreon, 

atunci cînd i-am izgonit de pe Terminus. Asta a fost înainte de promovarea ta. Dacă -mi 

amintesc bine, era un tînăr cu părul negru şi puţ in saşiu de ochiul drept. Avea un nas 

coroiat de mai mare hazul.

― Nu s-a schimbat deloc. Tot saşiu 

şi cu nasul coroiat, doar pă rul i-a albit. Face un 

joc foarte murdar. Din fericire, este cunoscut de toat ă planeta pentru prostie şi 

grosolănie. Se crede tare mintos şi scăpărător, ceea ce face ca neghiobiile lui s ă le sară 

tuturora în ochi. 

― Aşa 

se întîmpl ă întotdeauna. 

― E în stare s ă foloseasc ă un dezintegrator atomic pentru a sparge un ou. Ca 

dovad ă, taxa pe posesiunile Templului pe care a încercat s ă o impun ă acum doi ani, la 

scurt timp dup ă moartea bătrinului rege. Îţi aminteşti? 

Hardin încuviin ţă din cap, absorbit în gînduri, apoi spuse cu zîmbetul pe buze: 

― Preoţii 

au făcut un scandal grozav. 

― Aşa 

un scandal, încît putea fi auzit de la Lucreza. De atunci, deşi a dovedit mai 

mult ă pruden ţă în relaţiile cu preoţimea, reuşeşte înc ă să-i irite pe toţ i prin ceea ce face. 

Situaţia e nefast ă pentru noi deoarece are o neţărmurit ă încredere în sine. 

― Probabil că 

sufer ă de un complex de inferioritate supracompensat. Doar ştii c ă fiii 

minori ai regilor ajung astfel. 

― Da, îns ă rezultatul e acelaşi. Face spume la gur ă propovă duind un atac împotriva 

Fundaţiei. Nici nu se mai deranjeaz ă s ă se exprime cu fereal ă, întrucît deţ ine şi puterea 

din punct de vedere al armamentului. Bătrînul rege a construit o flot ă impresionant ă , dar 

nici Wienis n-a dormit în aceşti ultimi doi ani. De fapt, şi taxa pe domeniile Templului 

urma s ă fie destinat ă înarmării, iar cînd planul i-a fost dejucat a dublat taxele pe venit. 

― N-au fost proteste? 

― Nu deosebit de serioase. Săptămîni 

la rînd, supuşenia fa ţă de autoritatea în 

exerciţiu a fost inclus ă în textul fiecărei predici în tot regatul. Şi asta nu pentru c ă Wienis 

şi-a arătat recunoştinţa. ― În regul ă. Am înţeles situaţia general ă; 

în rest, ce s-a mai întîmplat? 

― Acum două 

săptămîni, o nav ă comercial ă anacreonian ă a întîlnit un crucişă tor 

distrus aparţinînd flotei Vechiului Imperiu. Probabil c ă navigase în deriv ă cel puţ in trei 

secole. 

Ochii lui Hardin sclipir ă de interes. Se ridic ă de pe scaun. 

― Da, am auzit despre asta. Comisia 

pentru navigaţie mi-a trimis o petiţie cerîndu- 

mi s ă obţin nava în scopul efectuării unor cercetări. Înţeleg c ă este înc ă în stare bun ă. 

― Într-o stare mult prea bun ă, răspunse Vensof, sec. Săptămîna trecut ă , cînd Wienis 

a primit sugestia ta de a remite nava către Fundaţie, aproape c ă a făcut o criz ă de nervi. 

― Înc ă nu mi-a dat un răspuns. ― Nici n-o va face, decît 

pe calea armelor, sau cel puţ in aşa crede el. Vezi tu, chiar 

în ziua plecării mele de pe Anacreon a venit la mine şi a cerut ca Fundaţia s ă repună 

crucişătorul în stare de lupt ă şi să-l predea flotei anacreoniene. A avut chiar îndră zneala 

s ă afirme c ă nota de săptămîna trecut ă evidenţiaz ă planul Fundaţ iei de a ataca 

Anacreonul. A mai spus c ă refuzul de a repara crucişătorul nu ar face decît să -i confirme 

bănuielile, şi a arătat c ă măsurile de autoapă rare a planetei Anacreon îi vor fi dictate de 

situaţia existent ă. 

Acestea sînt întocmai cuvintele lui. Îi vor fi dictate! De aceea am venit. 

Hardin rîse bine-dispus. 

Verisof îi răspunse cu un zîmbet şi continu ă: 

― Se aşteapt 

ă, desigur, la un refuz, iar asta ar fi, dup ă mintea lui, o perfectă 

justificare a unui atac imediat. 

― Înţeleg foarte bine, Verisof. Deci, vom avea cel puţin şase luni de linişte, aşa că 

ocupă-te ca nava s ă fie reparat ă şi dăruit ă cu complimente din partea mea. S ă fie 

rebotezat ă „Wienis", ca semn al respectului şi afecţiunii noastre. 

Rîse din nou. 

Şi din nou Verisof răspunse cu un zîmbet imperceptibil: 

― Presupun că 

acesta e răspunsul logic, Hardin, numai c ă eu sînt îngrijorat. 

― În legătur ă cu ce? 

― E vorba de o navă. 

Pe vremea aceea se construiau nave serioase, nu glum ă . Are 

o capacitate cît jumătate din toat ă flota anacreonian ă. E dotat ă cu dezintegratoare 

atomice capabile s ă distrug ă o planet ă şi cu un scut care o protejeaz ă împotriva 

fasciculelor Q făr ă a mai fi nevoie s ă produc ă radiaţii. E o nav ă mult prea bun ă, 

Hardin... 

― Irelevant, Verisof, irelevant! Şi tu, şi eu ştim foarte bine c ă armamentul pe care-l 

deţine în prezent ar putea distruge cu uşurin ţă Terminus, cu mult înainte ca noi s ă putem 

repara crucişătorul şi să-l folosim noi înşine. Ce importan ţă mai are, deci, dacă-i dă m şi 

crucişătorul? Ştii doar c ă nu se va ajunge la război. ― Da, presupun că 

aşa va fi. (Ambasadorul îl privi cu interes.) Hardin, cu toate 

acestea... 

― De ce te-ai oprit? Continuă! 

― Ascultă. 

Nu e treaba mea. Dar am citit ziarul. (Puse Jurnalul pe birou şi arăt ă cu 

degetul spre pagina întîi.) Ce-i cu asta?

Hardin arunc ă o privire. 

― Un grup de consilieri formează 

un nou partid politic. 

― Aşa 

e, spuse Verisof, foindu-se neliniştit pe scaun. Cunoşti problemele interne 

mai bine decît mine, dar atacul împotriva ta e vecin cu violenţa fizic ă . Cît de puternici 

sînt? 

― Al naibii de puternici. După 

alegerile viitoare, probabil vor controla Consiliul. 

― Nu înainte? (Verisof îl privi bănuitor pe primar.) Sînt şi alte modalităţ i de a 

controla situaţia înainte de alegeri. 

― Crezi că 

sînt Wienis? 

― Nu, dar reparaţiile 

navei vor dura luni de zile şi, dup ă aceea, un atac va fi 

aproape sigur. Cedarea noastr ă va fi interpretat ă ca un semn de mare slă biciune şi 

deţinerea crucişătorului imperial aproape c ă va dubla puterea flotei lui Wienis. De ce să 

rişti? Ai de ales între a dezvălui Consiliului planul de acţiune şi a forţ a rezolvarea 

conflictului cu Anacreon acum! 

Hardin se încrunt ă: 

― Să 

forţez lucrurile acum? Înainte de declanşarea crizei? Tocmai asta nu trebuie să 

fac. Trebuie s ă ţin 

seama de Hari Seldon şi de Plan. 

Verisof ezit ă, apoi bombăni: ― Deci eşti 

absolut sigur c ă exist ă un plan? 

― Dincolo de orice bănuial 

ă, veni tăios răspunsul. Am fost de fa ţă la deschiderea 

Boltei şi înregistrarea făcut ă de Hari Seldon ne-a dezvăluit Planul. 

― Nu la asta mă 

refeream, Hardin. Numai c ă nu vă d cum se poate anticipa istoria 

cu o mie de ani. Dac ă Seldon s-a supraapreciat? Se făcu mic, vă zînd zîmbetul ironic al lui 

Hardin, apoi adăug ă: 

Bine, bine, nu sînt psiholog. 

― Exact. Nici unul dintre noi nu e. Dar în tinereţ e am urmat nişte cursuri 

elementare, îndeajuns ca să-mi dau seama de posibilităţile psihologiei, chiar dac ă eu 

însumi nu sînt în stare s ă le exploatez în favoarea mea. Nu încape îndoial ă c ă Seldon a 

făcut exact ceea ce a declarat. Fundaţia, dup ă el, a fost întemeiat ă ca un refugiu pentru 

ştiin ţă ― singurul mijloc prin care ştiinţ a şi cultura muribundului Imperiu puteau fi 

păstrate de-a lungul secolelor de barbarie pentru a fi reînviate, în cele din urm ă , în cadrul 

unui Al Doilea Imperiu. 

Verisof clătin ă din cap destul de sceptic. 

― Toată 

lumea ştie c ă aşa se presupune c ă vor decurge lucrurile. Dar ne putem 

permite s ă riscă m? Putem risca prezentul de dragul unui viitor nesigur? 

― Trebuie, pentru că 

viitorul nu este nesigur. A fost calculat de Seldon şi chiar 

împărţit în etape. Fiecare criz ă succesiv ă este prevăzut ă şi fiecare dintre ele depinde în 

mare măsur ă de rezolvarea cu succes a crizelor anterioare. Aceasta este doar cea de-a 

doua criz ă şi Eternitatea ştie ce efect ar putea avea, în cele din urm ă, pîn ă şi cea mai 

mic ă deviere. 

― Asta-i mai degrabă 

o speculaţie făr ă acoperire. 

― Nu! Hari Seldon a spus, în Bolta Timpului, c ă la fiecare criz ă libertatea noastr ă de 

alegere şi de acţiune va fi redus ă în asemenea măsur ă încît ne va rămîne doar o singură 

cale de acţiune. ― Astfel încît s ă ne ţin ă strîns în frîu? 

― Astfel încît s ă ne împiedice s ă o luăm razna. Dar, pe de alt ă parte, 

atîta vreme cît 

sînt posibile mai multe căi de acţiune, nu exist ă criz ă. Trebuie s ă lăsă m ca evenimentele 

s ă se deruleze pîn ă la criz ă şi, pe cinstea mea, exact aşa voi face. 

Verisof nu-i răspunse. Îşi muşc ă buzele şi rămase într-o muţenie îndărătnic ă . Nu mai 

departe de anul trecut, el şi Hardin discutaser ă pentru prima oar ă problema ― adevă 

rata 

problem ă ―, aceea de a contracara pregă 

tirile ostile ale Anacreonului. Şi asta doar 

pentru c ă el, Verisof, ceruse sus şi tare noi concesii. 

Hardin păru s ă intuiasc ă gîndurile ambasadorului: 

― Era mai bine dacă 

nu-ţi spuneam nimic despre toate astea. 

― De ce vorbeşti 

aşa? făcu Verisof surprins. 


acum sîntem şase oameni ― tu, eu, ceilalţ 

i trei ambasadori şi Yohan 

Lee ― care ştim cît de cît ce ne aşteapt ă şi m ă tem al naibii c ă ideea lui Seldon era ca 

nimeni s ă nu ştie. 

― De ce asta? 


pîn ă şi psihologia avansat ă a lui Seldon era limitat ă . Nu putea lucra cu 

indivizi pe perioade nelimitate de timp, aşa cum nu poţi aplica teoria cinetic ă a gazelor la 

molecule individuale. El lucra cu mulţimi de oameni, populaţ ii ale unor întregi planete, şi 

numai cu mulţimi oarbe, care nu-şi cunosc dinainte rezultatele acţiunilor lor. 

― Nu mi-e limpede 

― Ce să-ţi 

fac? Nu sînt un psiholog atît de bun încît să-ţi explic ştiinţ ific. Pe 

Terminus nu exist ă psihologi cu pregătire temeinic ă 

şi nici texte matematice privind

aceast ă ştiin ţă. E clar c ă Seldon voia ca numai el s ă poat ă anticipa viitorul pe Terminus, 

iar noi s ă mergem înainte ca orbii ― deci, corect potrivit legii 

mulţimilor. Aşa cum ţ i-am 

spus odat ă, n-am ştiut încotro ne îndreptă m cînd i-am izgonit pe anacreonieni. Ideea mea 

fusese s ă menţin un echilibru al puterii, nimic altceva. Abia dup ă aceea mi s-a părut că 

întrezăresc un model în toat ă ţesătura de evenimente, dar m-am străduit din răsputeri să 

nu acţionez pe baza a ceea ce cunoşteam. Amestecul bazat pe cunoaşterea anticipat ă ar 

fi răsturnat Planul. 

Verisof clătin ă din cap gînditor: 

― Am auzit discuţ 

ii aproape la fel de complicate în templele de pe Anacreon. Cum 

crezi c ă vei putea identifica momentul propice pentru a acţiona? ― E identificat deja. Recunoşti 

c ă imediat dup ă ce reparăm crucişă torul nimic nu-l 

va mai putea împiedica pe Wienis s ă ne atace. În privinţa asta nu va exista alternativ ă. 

― Exact. 

― Foarte 

bine. Aceasta este situaţia extern ă. În acelaşi timp, recunoşti că 

urmă toarele alegeri vor conduce la formarea unui nou Consiliu, mai ostil, care va 

determina întreprinderea unor acţiuni contra Anacreonului. E clar c ă nu va exista 

alternativ ă. 

― Da. 

― Şi imediat ce alternativa va dispă rea, se va instala criza. Cu toate acestea, sînt 

îngrijorat. 

Avu un moment de ezitare, iar Verisof aştept ă răbdător. Apoi, parc ă împotriva 

voinţei lui, Hardin continu ă: 

― Am impresia ― simt asta ― că 

presiunile interne şi cele externe au fost 

planificate pentru a se declanşa aproape simultan. Deocamdat ă, pare a exista o distanţă 

de cîteva luni între ele; Wienis va ataca, probabil, înainte de sosirea primă verii, iar 

alegerile vor avea loc peste un an. 

― Nu mi se pare interesant. 

― Poate astea s-ar datora unor inevitabile erori de calcul, sau faptului că 

ştiu prea 

multe. Am încercat ca niciodat ă s ă nu las anticipările să-mi influenţeze acţ iunile, dar cum 

aş putea fi sigur c ă am procedat întocmai? Şi oare ce efect va avea aceast ă discrepan ţă ? 

Oricum, spuse el privindu-l pe Verisof drept în ochi, e un lucru asupra căruia am hotărît. ― Ce anume? 

― Cînd 

criza va începe să-şi fac ă simţit ă prezenţa, voi întreprinde o vizit ă pe 

Anacreon. Vreau s ă fiu la faţa locului... Ei, de-ajuns, Verisof! S-a făcut tîrziu. S ă mergem 

undeva s-o facem lat ă. Simt nevoia unei relaxări. ― Atunci s-o facem aici, spuse Verisof. Nu vreau să 

fiu recunoscut, iar în ceea ce te 

priveşte, ştii ce-ar spune acest nou partid pe care simpaticii tă i membri ai Consiliului 

tocmai l-au format. S ă ni se aduc ă nişte brandy. 

Şi Hardin ceru, dar nu prea mult. 

3 

ÎN VREMURILE DE ODINIOAR Ă , cînd Imperiul Galactic strîngea sub aripa lui întreaga 

Galaxie, iar Anacreon fusese cea mai prosper ă dintre prefecturile Periferiei, mulţi împăraţ i 

vizitaser ă Palatul Viceregal. Şi nici unul nu plecase făr ă a-şi fi pus la încercare iscusinţ a şi 

priceperea de a doborî, cu ajutorul scuterului zburător şi al puştii cu ace, fortăreaţ a 

zburătoare numit ă „pasărea" Nyak. 

Faima Anacreonului se topise ca o bucat ă de cear ă uitat ă la soare o dat ă cu 

decăderea Imperiului. Palatul Viceregal era acum o îngrămă dire de ruine prin care vîntul 

cutreiera nestingherit, în afar ă de aripa pe care lucrătorii Fundaţiei o restauraser ă . Şi nici 

un Împărat nu mai călcase pe Anacreon de dou ă sute de ani. 

Dar vînătoarea de „păsări" Nyak rămă sese sportul regal, iar ochiul ager şi mîna 

sigur ă în folosirea puştii cu ace erau înc ă considerate calităţ i indispensabile pentru regii 

Anacreonului. 

Lepold I, Regele Anacreonului ― supranumit, invariabil, dar făr ă nici o justificare, 

Lord al Dominioanelor Externe ― , cu toate că 

nu împlinise înc ă şaisprezece ani, îşi 

dovedise deja îndemînarea de foarte multe ori. Doborîse prima „pasăre" Nyak înc ă de la 

treisprezece ani, pe a zecea la zece săptămîni dup ă urcarea pe tron, iar acum se întorcea 

dup ă ce o lichidase pe cea de-a patruzeci şi şasea. 

― Vor fi cincizeci înainte de majorat, spuse el entuziasmat. Cine face pariu? 

Dar curtenii nu pariaz ă pe calităţile regilor. Exist ă pericolul extrem de a cîştiga. Aşa 

c ă nici unul nu accept ă provocarea, iar Regele plec ă bine-dispus s ă se schimbe. 

― Lepold! 

Auzind vocea celui care avea putere asupra sa, Regele se opri la jumătatea scă rii.

Se întoarse nemulţumit. Wienis stătea în pragul apartamentului şi se răstea la tînărul său nepot. 

― Trimite-i de aici! porunci el nerăbdător. 

Scap ă de ei! 

Regele făcu un semn scurt din cap şi cei doi şambelani, dup ă o plecăciune, coborîră 

treptele. Lepold îl urm ă pe unchiul său. Wienis privi încruntat costumul de vînă toare al 

Regelui. 

― Destul de curînd, 

vei avea de rezolvat treburi mai importante decît vînătoarea. Se întoarse şi şontîcăi pînâ la birou. Întrucît era prea bătrîn ca s ă mai reziste 

zborului şi periculoaselor plonjoane pîn ă în apropierea aripii Nyakului, legănă rii şi 

ascensiunilor bruşte ale scuterului care reacţiona la cea mai imperceptibil ă mişcare a 

picioarelor, i se acrise de acest sport. 

Lepold simţise neputinţa şi dorinţa nesatisfăcut ă ale unchiului şi de aceea începu să 

vorbeasc ă plin de entuziasm, dar nu făr ă o doz ă apreciabil ă de răutate: ― Ar fi trebuit să 

vii cu noi astă zi, unchiule. Am doborît una care era cît un monstru 

în sălbăticia din Samia. Şi agresiv ă cum nu se mai poate. Am urmă rit-o vreme de mai bine 

de dou ă ceasuri pe o arie de cel puţin şaptezeci de mile pă trate. Şi atunci am zburat spre 

Soare ― îşi însoţi relatarea cu mişcări sugestive, de parc ă ar fi fost şi acum că lare pe 

scuter ―, plonjînd 

în direcţ ia momentului de torsiune. Am surprins-o în ascensiune, exact 

sub aripa stîng ă. Asta a scos-o din minţ i şi s-a înclinat de-a curmezişul. Am acceptat 

provocarea şi am virat spre stînga, aşteptînd-o s ă planeze spre mine. Cînd era la distanţă 

de o arip ă, am făcut o mişcare, şi atunci... 

― Lepold! 

― Ef, bine, am lovit-o. 

― Sînt 

sigur c ă aşa a fost. Acum vrei s ă m ă asculţi? Regele ridic ă din umeri şi dans ă către capătul mesei, unde începu s ă ronţăie o nucă 

de Lera într-o atitudine nu tocmai regal ă. Nu îndrăznea să-l priveasc ă în ochi pe unchiul 

său. Ca o introducere, Wienis îi spuse: 

― Am fost la na v ă astăzi. ― Care navă? 

― Nu există 

decît o nav ă. Nava. Cea pe care Fundaţia o repar ă pentru flota noastr ă . 

Bătrînul crucişător imperial. Acum ai înţeles? ― Acela! Vezi? Ţi-am spus eu c ă Fundaţia o va repara dac ă o să-i rugăm. Toată 

istoria ta, ştii tu, despre intenţiile lor de a ne ataca nu e decît o închipuire. Dac ă ar vrea s- 

o fac ă, de ce ar mai repara nava? Nu merge, înţelegi? ― Lepold, eşti 

necopt la minte! 

Regele, care tocmai aruncase cojile nucii şi ducea alta către buze, se îmbujor ă. 

― Ei, bine, 

ascult ă, spuse el cu o furie care părea mai degrab ă o toan ă, cred c ă nu e 

cazul s ă mi te adresezi astfel. Uiţi cine sînt. Voi fi major peste dou ă luni, ştii bine asta. 

― Da. Şi te şi văd în stare să-ţi asumi răspunderi de rege. Dac ă ai dedica afacerilor 

publice măcar jumătate din timpul pe care-l risipeşti cu vînătoarea de „păsă ri" Nyak, aş 

demisiona din funcţia de regent cu inima uşoar ă. 

― Nu-mi pasă. 

Asta n-are nici o legătur ă cu cazul de fa ţă . În realitate, deşi eşti 

regent şi unchi al meu, totuşi, eu sînt rege, iar tu îmi eşti supus. N-ar trebui s ă spui c ă sînt 

necopt la minte şi, oricum, n-ar trebui s ă stai jos în prezenţ a mea. Nu mi-ai cerut 

permisiunea s ă te aşezi. Cred c-ar trebui s ă fii mai atent, pentru c ă , altfel, voi pune 

lucrurile la punct foarte curînd. 

Wienis îi arunc ă o privire glacial ă. 

― Îmi permiţi s ă m ă adresez cu „Maiestatea voastr ă"? 

― Da. 

― Foarte bine. Sînteţi 

necopt la minte, Maiestatea voastr ă. 

Ochii lui negri ardeau pe sub sprîncenele stufoase, iar tînărul rege se aşez ă încet pe 

scaun. O clip ă, licări pe chipul regentului o satisfacţie sardonic ă , dar se stinse imediat. 

Buzele lui groase schiţar ă un zîmbet şi-şi lăs ă mîna s ă cad ă greu pe umărul tînărului rege. 

― Nu-i nimic, Lepold. N-ar fi trebuit să-ţi 

vorbesc aspru. Uneori mi-e greu s ă m ă port 

cu respectul cuvenit, mai ales cînd presiunea unor evenimente este atît de... înţelegi? Lepold spuse nesigur: 

― Da, afacerile Statului sînt 

al naibii de dificile, ştii? Se întreb ă, nu făr ă o oarecare 

spaim ă, dac ă nu cumva îl aştepta o canonad ă de cifre anuale şi detalii plicticoase 

referitoare la relaţiile comerciale cu Smyrno şi la lunga şi încîlcita disput ă în jurul lumilor 

abia colonizate din Coridorul Roşu. 

― Băiatul 

meu, spuse Wienis, m ă gîndisem s ă vorbesc despre aceast ă problemă 

mai de mult şi probabil c ă ar fi trebuit s-o fac, dar ştiu c ă, la tinereţ ea ta, nu vei avea 

răbdarea s ă asculţi detaliile seci despre arta de a conduce treburile de stat. 

Lepold încuviin ţă cu o mişcare a capului. 

― Bine, în ordine!

Unchiul îl întrerupse şi continu ă: 

― Totuşi 

vei fi major peste dou ă luni. În plus, în vremurile dificile care bat la uş ă va 

trebui s ă ai un rol deplin şi activ. Vei fi rege de azi înainte, Lepold! 

Lepold încuviin ţă din nou, dar expresia de pe chipul lui trăda nemulţumirea. ― Va fi război, 

Lepold. 

― Război! 

Dar s-a semnat un armistiţiu cu Smyrno. 

― Nu cu Smyrno, cu Fundaţia 

însăşi. ― Dar au fost de acord să 

repare nava, unchiule. Doar tu ai spus... Vocea îi pieri 

cînd văzu chipul schimonosit al unchiului. 

― Lepold ― şi o parte din tonul prietenos dispă ruse ― , trebuie să 

vorbim ca de la 

bărbat la bărbat. Va fi război cu Fundaţia, fie c ă nava va fi reparat ă fie c ă nu; de fapt, cu 

atît mai curînd cu cît se termin ă reparaţiile. Fundaţ ia este sursa energiei şi a puterii. 

Toat ă măreţia Anacreonului, toate navele şi oraşele, oamenii şi comerţul să u depind de 

picăturile şi resturile de energie pe care Fundaţia ni le-a scă pat printre degete. Îmi 

amintesc de vremea în care oraşele de pe Anacreon erau încă lzite prin arderea 

cărbunelui şi a ţiţeiului. Dar s ă lăsăm astea, n-ai cum s ă le înţelegi. ― Impresia mea este ― sugeră 

timid Regele ― că 

s-ar cuveni s ă fim recunoscători... ― Recunoscători? 

url ă Wienis. Recunoscători pentru c ă ne dau, cu chiu cu vai, nişte 

biete resturi, în timp ce ei deţin cine ştie 

ce ― şi cu ce scop? Păi, bineînţ eles, numai în 

felul acesta vor putea domina într-o bun ă zi întreaga Galaxie. 

Puse mîna pe genunchiul nepotului şi-l privi printre gene. 

― Lepold, tu eşti 

Regele Anacreonului. Copiii tăi şi copiii copiilor tă i ar putea fi regii 

Universului dac ă tu vei avea puterea pe care Fundaţia o ţine ascuns ă de privirile noastre! 

― E un grăunte 

de adevăr în ceea ce spui. (În ochii lui Lepold lică ri o scînteie şi 

dintr-o dat ă spatele i se îndrept ă). La urma-urmelor, ce drept au de a pă stra totul pentru 

ei înşişi? Nu e corect. Şi Anacreon reprezint ă ceva pe lumea asta. 

― Vezi, ai început s ă înţelegi. Acum, băiatul meu, ce-ai zice dac ă Smyrno ar hotă rî 

s ă atace Fundaţia pentru a-şi face singur ă parte şi ar dobîndi astfel toat ă puterea? Cît 

timp crezi c ă am putea evita căderea în vasalitate? Cît ă vreme crezi c ă ai mai ră mîne pe 

tron? 

Lepold se aprinse. 

― Da, aşa 

e. Ai deplin ă dreptate, s ă ştii! Trebuie s ă lovim primii. Asta înseamnă 

autoapărare. Zîmbetul se lărgi pe chipul lui Wienis. 

― Mai mult, 

pe vremuri, chiar la începutul domniei bunicului tă u, Anacreon îşi 

stabilise o baz ă militar ă pe Terminus, planeta Fundaţ iei ― o bază 

militar ă vital ă pentru 

apărarea naţional ă. Am fost obligaţi s ă abandonăm acea baz ă ca rezultat al 

maşinaţiunilor liderului Fundaţiei, o javr ă şireat ă, un savant făr ă pic de sînge nobil în vine. 

Înţelegi, Lepold? Bunicul tău a fost umilit de acest ţărănoi. Mi-l amintesc! Abia dac ă era cu 

cîţ iva ani mai mare decît mine cînd a sosit pe Anacreon, cu zîmbetul şi mintea lui 

diabolice ― avînd 

în spate puterea celorlalte trei regate, combinate într-o uniune laşă 

împotriva măreţiei Anacreonului. 

Lepold se înfiora, iar strălucirea din ochii lui se înteţi. ― Pentru numele lui Seldon, dacă 

aş fi fost în locul bunicului, aş fi pornit la luptă 

chiar şi aşa. 

― Nu, Lepold, am hotărit 

s ă aşteptăm şi s ă răsplătim aceast ă insult ă la vremea 

cuvenit ă. Tatăl tău sperase înainte de dispariţia lui prematur ă s ă fie el cel care... Ei, asta 

e! Wienis rămase cu privirea pierdut ă în gol. Apoi, abia stăvilindu-şi emoţ ia: A fost fratele 

meu. Şi totuşi, dac ă fiul său ar... 

― Da, unchiule. N-o să-l 

dezamăgesc. Am hotă rit. Mi se pare absolut normal ca 

Anacreon s ă stîrpeasc ă acest cuib de intriganţi, şi asta cît mai curînd. 

― Nu, nu imediat, întîi trebuie s ă aşteptăm terminarea reparaţiilor crucişă torului. 

Simplul fapt c ă sînt dispuşi s ă fac ă aceste reparaţii dovedeşte c ă se tem de noi. Neghiobii 

au încercat s ă ne păcăleasc ă, dar nu vom renunţa la drumul ce l-am ales, nu-i aşa? 

Lepold lovi cu pumnul în palma deschis ă a celeilalte mîini. 

― Atîta 

vreme cît sînt rege al Anacreonului, nu! 

Wienis strîmb ă din buze şi continu ă: 

― Pe lîng 

ă acestea, va trebui s ă aşteptăm sosirea lui Sal vor Hardin. 

― Salvor Hardin! Regele făcu 

ochii mari şi conturul tineresc al chipului să u lipsit de 

barb ă îşi pierdu liniile tăioase pe care le arborase mai înainte. 

― Da, Lepold, conducătorul 

Fundaţ iei vine personal pe Anacreon la aniversarea zilei 

tale de naştere ― probabil să 

ne mîngîie urechile cu cuvinte mieroase. Dar nu-i va merge. 

― Salvor Hardin! murmur ă el. 

Wienis se încrunt ă. 

― Te temi de un nume? E acelaşi 

Salvor Hardin care, la vizitele precedente, ne-a

umilit. S ă nu uiţi insulta moral ă pe care a adus-o Casei regale. Un ţărănoi. O scursură 

nenorocit ă. 

― Nu, desigur. N-o să 

uit! M ă voi răzbuna, dar... dar... m ă tem puţin. Regentul se ridic ă: 

― Te temi? De ce? De ce, tinere...? Simţi 

c ă se înăbuş ă. 

― Ar fi... ăă... o blasfemie, ştii, s ă atacăm Fundaţia. Vreau s ă spun... Regele nu-şi 

mai găsea cuvintele. 

― Spune. 

― Vreau să 

zic, bîigui Lepold, dac ă exist ă cu adevărat Spiritul Galactic... el... ăă... 

S- 

ar putea s ă nu-i plac ă. Ce părere ai? 

― Nu, nu s-ar supăra, 

veni răspunsul. (Wienis se aşez ă din nou şi buzele i se 

răsfrînser ă într-un surîs enigmatic.) Şi nu-ţi mai fră mînta atîta mintea cu Spiritul Galactic, 

ai înţeles? Asta din cauz ă c ă te-am lăsat de capul tă u. Ai cam plecat urechea la spusele 

lui Verisof, dac ă pricep eu bine. 

― Mi-a explicat multe... 

― Despre Spiritul Galactic? 

― Da. 

― Of, ţînc neînţărcat, el crede în toate gogoşile acelea mai puţ in chiar decît mine, 

iar eu nu cred de fel. Nu ţi s-a spus de atîtea ori c ă vorbele astea sînt prostii? 

― Păi, 

ştiu... dar Verisof spune... 

― Să-l 

ia dracu' pe Verisof, cu nerozeniile lui! 

Se lăs ă o tăcere prevestitoare de furtun ă, apoi Lepold 

spuse: 

― Toată 

lumea crede în ele. Adic ă în tot ce se zice despre Profetul Hari Seldon: cum 

a desemnat el Fundaţia să-i îndeplineasc ă poruncile, cum s-ar putea ca într-o bun ă zi să 

avem din nou Paradisul pe fiecare planet ă şi cum cei care nu se supun poruncilor lui vor fi 

distruşi pentru eternitate. Am fost preşedintele unor festivaluri şi am constatat c ă toţ i 

cred asta. 

― Da, ei cred, dar noi nu. Şi poţi fi recunoscător c ă lucrurile stau aşa pentru c ă , 

potrivit acestei neghiobii, tu eşti rege prin drept divin, iar tu însuţ i eşti semidivin. Tocmai 

de aceea, Lepold, trebuie s ă acţionezi pentru a porunci declanşarea ră zboiului împotriva 

Fundaţ iei. Eu sînt numai regent şi om de rînd, pe cînd tu eşti Rege pentru ei, chiar mai 

mult decît atît, un semizeu. 

― Dar 

presupun c ă nu sînt zeu cu adevărat, spuse gînditor Regele. 

― Nu, nu eşti 

cu adevărat, adăug ă unchiul ironic, toţ i te recunosc drept zeu, numai 

oamenii Fundaţiei nu. Înţelegi? Toţi, mai puţin cei de la Fundaţ ie. Dar cînd aceştia vor fi 

îndepărtaţi, nimeni nu va mai îndrăzni s ă afirme c ă nu eşti zeu. Gîndeşte-te! 

― Şi dup ă aceea, vom putea acţ iona singuri cutiile de producere a energiei din 

temple, navele care zboar ă făr ă pilot, Hrana Sfînt ă , care lecuieşte cancerul, şi toate 

celelalte? Verisof spune c ă numai cei binecuvîntaţi de Spiritul Galactic pot... 

― Da, o fi zis Verisof! Verisof, ală 

turi de Salvor Hardin, este cel mai mare duşman al 

tău. Rămîi lîng ă mine, Lepold, şi nu te mai gîndi atîta la el. Împreun ă , vom crea un 

imperiu ― nu doar regatele Anacreonului ― care să 

cuprind ă miliardele de sori ai 

Galaxiei. Nu e mai mult decît un „Paradis" din vorbe? 

― Ba da. 

― Poate Verisof să-ţi 

promit ă mai mult? 

― Nu. 

― Foarte bine. (Vocea îi deveni poruncitoare.) Presupun c ă trebuie s ă consideră m 

problema rezolvat ă, continu ă el făr ă s ă mai aştepte ră spuns. Acum, du-te! Eu voi coborî 

mai tîrziu. Şi înc ă ceva, Lepold. 

Tînărul rege se întoarse din prag. Wienis zîmbea, dar privirea îi rămăsese rece. 

― Fii atent la vînătoarea 

de „păsări" Nyak, bă iete! De la nefericitul accident ce i s-a 

întîmplat tatălui tău am avut mereu presimţ iri ciudate în ceea ce te priveşte. În 

vălmăşagul acela, cînd puştile slobozesc atîtea săgeţ i, nu se ştie cum te poate lovi una. 

Sper c ă vei fi atent. Şi vei face cum am spus în legătur ă cu Fundaţia, 

da? 

Lepold făcu ochii mari şi-i plec ă în pămînt, neputînd s ă înfrunte privirile unchiului 

său. ― Da... bineînţeles. 

― Bine! Îl urmări pe nepot cu o privire inexpresiv ă şi se întoanse la biroul lui. 

Lepold plec ă apăsat de gînduri negre şi nu lipsite de temeri. Probabil c ă ar fi mai 

bine dac ă ar înfrînge Fundaţia şi ar dobîndi puterea de care vorbeşte Wienis. Dar după 

aceea, cînd războiul se va fi sfîrşit şi va fi sigur de tronul său... Îşi dă du seama cu 

profund ă acuitate c ă Wienis şi cei doi aroganţi fii ai lui erau candidaţ i la tron pe linie 

descendent ă. 

Îns ă el era Rege. Iar regii puteau porunci ca anumiţi oameni s ă fie ucişi. 

Chiar dacă-i erau unchi sau veri.

4 

ALĂ TURI DE SERMAK, Levis Bort era deosebit de activ în organizarea de 

demonstraţii ale elementelor disidente care se strînseser ă sub stindardul Partidului 

Acţiunii, devenit între timp foarte vehement. Totuşi, nu fă cuse parte din solia care-l 

vizitase pe Salvor Hardin cu aproape jumătate de an în urm ă . Asta nu se datora 

nerecunoaşterii eforturilor şi meritelor sale, ci dimpotriv ă . Absentase pentru simplul motiv 

c ă la vremea respectiv ă se afla în capitala Anacreonului. 

Fusese acolo într-o vizit ă particular ă. Nu se întîlnise cu nici o persoan ă oficial ă şi nu 

făcuse nimic deosebit care să-i dezvăluie prezenţa si activitatea. Se mulţumise să 

cotrobă ie prin cotloanele mai ascunse ale agitatei planete şi-şi vîrise nasul prin toate 

ungherele prăfuite. Se întorsese acas ă spre sfîrşitul unei zile de iarn ă care debutase cu un plafon de 

nori grei şi sfirşise cu ninsoare, iar la o or ă dup ă sosire era aşezat la masa octogonal ă din 

casa lui Sermak. 

Primele lui cuvinte nu avur ă menirea de a înviora atmosfera, destul de apăsă toare 

din pricina luminii mohorîte şi a ninsorii dese. 

― Mă 

tem c ă, dac ă ar fi s ă folosim cuvinte melodramatice, începu el, am putea 

spune c ă luptăm pentru o „cauz ă pierdut ă". 

― Aşa 

crezi? făcu întunecat Sermak. 

― E de neconceput. Nu mai este recepţionat 

ă nici o alt ă opinie, Sermak. 

― Armamentele... începu Dokor Walto, oarecum oficial, dar Bort îl întrerupse fără menajamente. 

― Las-o baltă! 

Asta-i poveste veche. (Îşi plimb ă privirea de la unul la altul.) M ă refer 

la oameni. Recunosc c ă de la mine a plecat ideea de a încerca s ă declanşăm o revoluţ ie 

de palat pentru a instala ca rege pe cineva care s ă fie favorabil Fundaţ iei. Era o idee 

bun ă. Şi înc ă mai este. Atîta doar c ă nu poate fi pus ă în practic ă . Marele Salvor Hardin s-a 

îngrijit de toate. 

― Dacă 

ne-ai da nişte detalii, Bort, am pricepe şi noi... spuse Sermak acru. 

― Detalii?! Nu există! 

Nu-i chiar atît de simplu. E vorba de situaţia general ă de pe 

Anacreon. Religia pe care a făurit-o Fundaţia d ă roade! 

― Nu se poate! 

― Trebuie s ă vezi cum funcţioneaz ă, pentru a-ţi da seama. Se pare c ă e vorba 

despre o mare şcoal ă dedicat ă pregătirii preoţilor şi de cîte-o reprezentaţie în vreun colţ 

neştiut al oraşului spre folosul pelerinilor. Cam asta-i tot. Îns ă pe Anacreon... 

Lem Tarki îşi trecu un deget peste mustaţa subţire şi spilcuit ă şi-şi drese glasul: 

― Ce fel de religie? Hardin a spus că 

e doar o bazaconie amuzant ă pentru a-i face 

s ă accepte ştiinţa noastr ă făr ă multe mofturi. Îţi aminteşi, Sermak, ne-a spus atunci c ă... 

― Explicaţ 

iile lui Hardin nu trebuie luate în serios. Dar ce fel de religie este asta, 

Bort? 

Bort îşi cumpăni vorbele: 

― Din punct 

de vedere etic, totul e minunat. Nu se îndepărteaz ă cu mai nimic de la 

diferitele filosofii ale Vechiului Imperiu. Standarde morale ridicate, şi altele asemenea. Nu 

prea ai de ce te plînge, întrucît religia este una dintre marile influenţ e civilizatoare, şi 

astfel îndeplineşte... 

― Ştim asta, îl întrerupse nerăbdător Sermak. Care e problema? 

― Ei, bine, spuse Bort puţin 

nemulţumit, dar făr ă s ă arate, religia pe care Fundaţ ia a 

zămislit-o şi a încurajat-o este constituit ă pe principii autoritare. Preoţimea deţ ine 

controlul exclusiv asupra instrumentelor ştiinţ ei pe care am dat-o Anacreonului, dar ei au 

învăţat s ă le foloseasc ă doar în mod empiric. Sînt complet pătrunşi de aceast ă religie şi 

de... ăăă... de valoarea spiritual ă a puterii pe care o deţin. De exemplu, acum dou ă luni, 

un nebun a umblat unde nu îi fierbea oala, la centrala atomic ă din templu! Thessalekian 

― una dintre cele mai mari. Au sărit 

în aer cinci blocuri, bineînţeles. Toţi au considerat ― 

pîn ă şi preoţ ii ― că 

a fost vorba de o răzbunare divin ă. 

― Îmi amintesc. Ziarele au dat atunci o versiune cam încurcat ă. Nu înţ eleg unde 

baţi. ― Atunci ascultaţi, 

spuse Bort băţos. Preoţimea formeaz ă o ierarhie deasupra că reia 

se afl ă Regele, care e privit ca un soi de zeu minor. El e monarh absolut prin drept divin, 

iar oamenii sînt convinşi de asta, ca şi preoţii. Nu poţi răsturna un astfel de rege. Pricepeţ i 

acum? 

― Stai puţin, zise Walto. Ce voiai s ă spui cînd ai sugerat c ă Hardin a fă cut toate 

astea? Ce amestec are el? 

Bort îi arunc ă o privire plin ă de amărăciune.

― Fundaţia 

a alimentat cu asiduitate aceast ă falsificare. Terminus şi-a oferit 

întreaga cunoaştere ştiinţific ă pentru a sprijini aceast ă fars ă. Nu exist ă festival pe care să 

nu-l prezideze Regele, înconjurat de o aur ă radioactiv ă, care-i stră luceşte în jurul corpului 

şi care-i st ă ca o coroan ă deasupra capului. Cel ce-l atinge se alege cu nişte arsuri 

grozave. Ba, mai mult, Regele se poate deplasa prin aer, din loc în loc, în momentele 

importante, zice-se, graţie Spiritului Divin şi, cu un simplu gest, poate s ă inunde templul 

cu o lumin ă intens ă şi perlat ă . Şi şmecheriile astea realizate numai pentru el sînt 

nenumărate. Culmea este c ă pîn ă şi preoţii, care le aranjeaz ă, 

cred în ele. 

― Ce ghinion! exclamă 

Sermak, muşcîndu-şi buzele. 

― Îmi vine s ă plîng ca artezienele din Parcul Primă riei, spuse Bort înfierbîntat, cînd 

m ă gîndesc la şansa pe care am pierdut-o. S ă ne referim doar la situaţ ia de acum treizeci 

de ani, cînd Hardin a salvat Fundaţia de stăpînirea anacreonian ă . Pe atunci poporul 

anacreonian nici nu bănuia c ă Imperiul era pe duc ă . Se conduceau aproape singuri de 

cînd cu revolta de pe Zeon. Dar chiar dup ă ce comunicaţ iile s-au întrerupt şi piratul de 

bunic al lui Lepold s-a autointitulat rege, ei tot n-au priceput c ă Imperiul se pră buşise. 

Dac ă Împăratul ar fi avut curajul s ă încerce, ar fi putut prelua din nou puterea cu două 

crucişătoare şi cu ajutorul revoltei interne, care ar fi izbucnit cu siguran ţă. Iar noi, noi am 

fi putut face acelaşi lucru. Dar nu, Hardin a instaurat cultul Regelui. Nu înţ eleg. De ce? De 

ce? De ce? 

― Ce face Verisof? întreb ă deodat ă Jaim Orsy. Într-o vreme era un membru marcant 

al Partidului Acţiunii. Ce face acolo? S-a lăsat şi el orbit? 

― Nu prea ştiu, răspunse imediat Bort. A ajuns preot. Dup ă cîte sînt informat este 

consilier al preoţ imii pentru detalii tehnice. Un „om de paie", lua-l-ar naiba! Un om de 

nimic! 

Se lăs ă o tăcere apăsătoare şi toate privirile se îndreptar ă spre Sermak. Tînă rul şef 

de partid vorbi cu un glas tunător: ― N-are nici un rost. E riscant! 

Îi privi pe ceilalţi cu atenţie şi adăug ă cu şi mai mult ă for ţă: 

― Hardin e atît 

de nesăbuit? ― Aşa 

s-ar părea, spuse Bort, şi ridic ă din umeri. 

― Nu se poate. Ceva nu se potriveşte. 

Trebuie s ă fim din cale-afar ă de dobitoci ca 

s ă ne frîngem singuri gîtul şi s ă ne pierdem orice speran ţă. O idee mai nesăbuit ă nici că 

se putea, doar dac ă Hardin ar fi fost nebun, ceea ce, dup ă părerea mea, nu e real. Să 

întemeiezi pe de o parte o religie care s ă elimine total orice posibilitate de izbucnire a 

unor tulburări interne, iar pe de alta s ă pui la dispoziţ ie Anacreonului toate armele 

posibile! Nu înţeleg. ― Situaţia 

este cam neclar ă , recunosc, spuse Bort, dar aşa stau lucrurile. Ce altceva 

putem crede? 

― De-a dreptul trădare, 

spuse Walto precipitat. E în solda lor. 

Sermak clătin ă din cap neîncrezător. ― Nici eu nu mai înţeleg. Toat ă afacerea pare nebuneasc ă şi lipsit ă de noim ă ... 

Spune-mi, Bort, ai auzit ceva de un crucişător pe care se presupune c ă Fundaţ ia l-a 

reparat pentru a intra în serviciul flotei Anacreonului? 

― Un crucişător? 

― Un crucişător 

al fostului Imperiu. 

― Nu, n-am auzit. Dar asta nu înseamn ă mare lucru. Şantierele flotei sînt sanctuare 

religioasei inviolabile pentru restul publicului. Nimeni nu ştie nimic despre ea. 

― Aşa 

s-a zvonit pe aici. Cîţ iva membri ai partidului au ridicat problema în Consiliu. 

Hardin n-a dezminţit ştirea, s ă ştii. Purtătorii lui de cuvînt i-au denunţ at pe cei care 

colporteaz ă zvonuri şi totul s-a stins. S-ar putea ca asta s ă aib ă importan ţă pentru noi. 

― Se armonizează 

cu restul, spuse Bort. Dac ă aşa stau lucrurile, e o adevărată nebunie. Dar n-ar fi cu mult mai rea decît altele. 

― Socot, făcu 

Orsy, c ă Hardin n-are vreo arm ă secret ă pus ă deoparte. Asta ar 

putea... 

― Da, izbucni Sermak, furios la culme, un as mare pe care-l va scoate 

din mînecă 

într-un moment psihologic, iar asta îl va băga pe bătrînul Wienis în toţi sperieţ ii, de n-o 

să-şi mai revin ă. Dac ă e s ă se bazeze pe vreo arm ă secret ă, Fundaţia ar face mai bine să 

se autodistrug ă pentru a scăpa de agonia şi de aşteptarea asta plin ă de suspans. 

― Păi, 

făcu Orsy, schimbînd gră bit subiectul, întrebarea este cît timp ne-a mai 

rămas? Ia spune, Bort. 

― Da. Dar nu te uita aşa 

la mine, căci n-am de unde s ă ştiu. Presa anacreonian ă nu 

face niciodat ă referiri la Fundaţie. În momentul de fa ţă, ea se ocup ă numai de sărbă torile 

ce vor avea loc, şi de nimic altceva. Dup ă cum ştii, Lepold va împlini vîrsta majoratului 

săptămîna viitoare. 

― Deci mai avem cîteva 

luni. (Walto reuşi s ă zîmbeasc ă pentru prima oar ă 

în cursul

discuţiei.) Mai avem timp... 

― Mai avem pe naiba, nu se mai putu stăpîni 

Bort. Regele este zeu, ascultaţ i la 

mine. Credeţi c ă trebuie s ă declanşeze o campanie de propagand ă ca să-şi pregătească poporul pentru lupt ă, s ă ne acuze de agresiune si s ă apeleze la sentimentalisme şi la 

naţionalisme de dou ă parale? Cînd va sosi vremea s ă loveasc ă , Lepold va porunci, iar 

poporul va lupta. Exact aşa va fi. Asta-i problema cea mai mare a sistemului. Nu pui la 

îndoial ă spusele unui zeu. De altfel, ar putea porunci şi mîine, iar atunci nu ne-ar ră mîne 

decît s ă stăm cu mîinile încrucişate. 

Toţi se pornir ă s ă vorbeasc ă în acelaşi timp şi Sermak trebui s ă loveasc ă cu pumnul 

în mas ă pentru a-i domoli, cînd uşa se deschise şi Levi Norast intr ă precipitat, tropă ind. 

Urc ă scara sărind cîte dou ă trepte o dat ă, făr ă să-şi dezbrace paltonul, şi lăs ă în urm ă dîre 

de zăpad ă. 

― Priviţi 

aici! strig ă el, aruncînd pe mas ă un ziar cu fulgi de fzăpad ă pe el. La 

televizor numai despre asta se vorbeşte. 

Cei cinci desfăcur ă ziarul şi se aplecar ă asupra lui curioşi. 

― Doamne, pleacă 

pe Anacreon, spuse Sermak, cu voce pierdut ă. Pleac ă pe 

Anacreon! 

― Asta este adevărat ă trădare! strig ă cu voce gîtuit ă Tarki, cuprins de o puternică 

emoţie. S ă m ă ia naiba dac ă Walto n-are dreptate. Ne-a vîndut, şi acum se duce să -şi 

încaseze răsplata. Sermak se ridicase în picioare: 

― Nu mai avem de ales. Mîine 

voi cere Consiliului ca Hardin s ă fie pus sub acuzarea 

de înalt ă trădare. Şi dac ă şi asta d ă greş... 

5 

NINSOAREA ÎNCETASE, dar acoperise pămîntul cu un strat de zăpad ă gros, bătă torit, 

şi fragilul autovehicul de teren înainta cu greu pe stră zile pustii. Lumina cenuşie şi 

înşelătoare a zorilor era rece nu numai în sens poetic, ci chiar foarte concret; dac ă pentru 

moment viaţa politic ă a Fundaţiei era cam agitat ă, nimeni, fie el acţ ionist, fie pro-Hardin, 

nu simţea tăria şi imboldul de a ieşi pe strad ă la o or ă atît de matinal ă. 

Yohan Lee îşi exprim ă nemulţumirea bodogănind: ― Toate acestea vor da naştere 

la tot felul de interpretări, Hardin. Vor zice c ă ai 

şters-o. 

― Lasă-i 

s ă zic ă. Trebuie s ă m ă duc pe Anacreon şi s-o fac far ă mult ă zarv ă . Nu mai 

vreau s ă aud de asta, Lee! 

Hardin se rezem ă de bancheta capitonat ă şi simţi un fior rece pe şira spină rii. Nu 

era frig în vehiculul bine încălzit, dar lumea care înota în zăpad ă părea s ă radieze ră ceala 

şi acest lucru îl irita. 

― Într-o zi, cînd vom avea resurse, spuse el gînditor, ar trebui s ă egaliză m clima pe 

Terminus. Ar fi realizabil. 

― În ceea ce m ă priveşte, răspunse Lee, aş vrea s ă vă d mai întîi rezolvate alte 

cîteva lucruri. De exemplu, ce-ar fi să-l climatizăm pe Sermak? O celul ă atrăgă toare şi 

uscat ă, climatizat ă la douăzeci şi trei de grade tot anul, ar fi exact ce i-ar trebui. 

― Atunci aş 

avea sigur nevoie de o serioas ă gard ă de corp, spuse Hardin, nu doar 

de ăştia doi. (Făcu un semn către cei doi tineri solizi care se aflau în fa ţă, lîng ă şofer, stînd 

cu ochii aţintiţi la străzile pustii, cu mîinile gata s ă scoat ă într-o clip ă dezintegratoarele 

atomice). Se vede treaba c ă vrei s ă stîrneşti un război civil. 

― Eu? Sînt 

atîtea lucruri încurcate, încît nu e nevoie s ă le stîrnesc eu, te asigur. 

(Începu s ă numere pe degetele boante.) Unu: Sermak a făcut un scandal de pomin ă în 

Consiliul municipal şi a cerut punerea ta sub acuzare. 

― Avea deplină 

dreptate s ă procedeze astfel, răspunse cu răceal ă Hardin. Pe lîngă 

asta, moţiunea lui a fost respins ă cu dou ă sute şase voturi contra a o sut ă optzeci şi 

patru. 

― Desigur, o majoritate de douăzeci 

şi doi, deşi contasem pe cel puţin şaizeci. Să 

nu spui c ă n-am dreptate. 

― Cam aşa 

e, recunoscu Hardin. 

― Bun. Şi doi: dup ă votare, cei şaizeci şi nou ă de membri ai Partidului Acţ iunii s-au 

ridicat în picioare şi au părăsit sala Consiliului. 

Hardin rămase tăcut şi Lee continu ă: 

― Trei: înainte de a ieşi din sal ă, Sermak a început s ă urle c ă eşti un trădător şi că 

pleci pe Anacreon ca să-ţi primeşti cei treizeci de arginţi ai trădării, c ă şi majoritatea 

membrilor Consiliului sînt complici la tră dare prin refuzul de a vota punerea sub acuzare 

şi c ă partidul lui nu degeaba se numeşte al Acţiunii. A ce-ţi sun ă asta?

― Tulburări, 

presupun. 

― Iar acum pleci pe furiş, 

la ivirea zorilor, ca un infractor. Ar trebui s ă rămîi să -i 

înfrunţi, Hardin, iar dac ă va fi nevoie, s ă declari Legea marţial ă! 

― Violenţa 

este ultimul refugiu... 

― ... al incompetenţilor. 

Prostii! 

― Bine, bine, vom vedea. Ascultă-m 

ă cu atenţ ie, Lee. Acum treizeci de ani s-a 

deschis Bolta Timpului şi la ce-a de-a cincizecea aniversare a întemeierii Fundaţ iei a 

apărut o înregistrare a lui Hari Seldon care ne dădea o prim ă idee despre ceea ce se 

întîmpla. 

― Îmi amintesc, încuviin ţă Lee, schiţînd un zîmbet şi încercînd s ă retrăiasc ă acele 

vremuri. A fost ziua în care am preluat puterea. 

― Exact. Atunci a fost prima dintre crizele noastre majore. Cea de acum e a doua, şi 

peste fix trei săptămîni vom avea cea de-a optzecea aniversare a Fundaţiei. Nu ţ i se pare 

cumva c ă asta ar putea avea vreo semnificaţie? ― Vrei să 

spui c ă va apărea din nou? 

― Stai că 

n-am terminat. Seldon n-a spus nimic despre asta, înţ elegi? Dar face 

parte din Planul lui. A întreprins tot ce i-a stat în putin ţă ca s ă nu află m nimic dinainte. Şi 

nici nu exist ă posibilitatea de a şti dac ă releul de blocare este programat şi pentru alte 

deschideri, decît dac ă am demonta Bolta ― probabil îns ă este făcut ă în aşa fel încît s ă se 

autodistrug ă în cazul în care am încerca acest lucru. De la prima lui apariţ ie, am fost 

acolo la fiecare aniversare, la noroc. N-a mai apărut, dar acum este prima oar ă cînd avem 

cu adevărat o criz ă. 

― Atunci va apărea. 

― Probabil. N-am cum să 

ştiu. Uite, totuşi, care e problema. La şedinţa de astă zi a 

Consiliului, imediat ce-i vei anunţa c ă am plecat spre Anacreon, vei mai face cunoscut, în 

mod oficial, c ă pe data de l4 martie va apărea o nou ă înregistrare a lui Hari Seldon care 

conţine un mesaj de importan ţă deosebit ă privind criza rezolvat ă recent cu succes. Ce-ţ i 

spun e foarte important, Lee. S ă nu adaugi nimic, indiferent cît de multe întrebări ţ i se vor 

pune. 

Lee făcu o figur ă mirat ă: 

― Or să 

cread ă? 

― N-are importanţă. 

Vor fi foarte nedumeriţ i, şi asta-i exact ceea ce doresc. Tot 

întrebîndu-se dac ă e adevărat sau nu şi ce anume am vrut s ă comunic, vor hotărî să -şi 

amîne acţiunea pîn ă dup ă l4 martie. M ă voi întoarce cu mult înainte de aceast ă dat ă. 

Lee părea nesigur. 

― Dar chestia asta cu „rezolvată 

cu succes" e o prostie! 

― O prostie foarte deconcertantă. 

Uite c-am ajuns la spaţioport! Nava se profila masiv ă şi sumbr ă în lumina cenuşie a dimineţ ii. Hardin o porni prin 

zăpad ă cu paşi grăbiţi şi apăsaţi spre nav ă şi, ajuns la ecluz ă, se întoarse să-i strîngă 

mîna lui Lee. 

― La revedere, Lee! Regret nespus că 

te las într-o situaţie cam încins ă , dar nu am 

încredere în altcineva. Te rog s ă ai grij ă s ă nu te arzi. 

― Nu-ţi 

face probleme, voi respecta ordinele. 

Se trase un pas înapoi şi uşa ecluzei se închise. 

6 

SALVOR HARDIN nu călători direct către Anacreon, planeta care dă dea numele 

regatului. Sosi doar cu o zi înainte de încoronare, dup ă ce fă cuse vizite foarte scurte în 

opt dintre sistemele stelare mai mari ale regatului, oprindu-se cît s ă poarte discuţ ii cu 

reprezentanţii locali ai Fundaţiei. Călătoria îi lăsase un sentiment apăsător, dup ă ce înţ elesese cît de vast era regatul. 

El reprezenta un mic ciob, o frîntur ă insignifiant ă în comparaţ ie cu întinderea de 

neconceput a Imperiului Galactic din care fusese o parte distinct ă cu mult timp în urm ă ; 

dar pentru cineva ale cărui obişnuinţe de gîndire se constituiser ă în jurul unei planete, şi 

aceea slab populat ă, mărimea Anacreonului, ca arie şi populaţ ie, era copleşitoare. Urmînd 

îndeaproape graniţele fostei Prefecturi a Anacreonului, 

regatul cuprindea două zeci şi cinci 

de sisteme solare, dintre care cinci includeau mai mult de o lume locuibil ă. O dat ă cu 

dezvoltarea ştiinţific ă promovat ă de Fundaţie, populaţia de nouă sprezece miliarde, deşi 

cu mult mai redus ă decît în vremurile de înflorire a Imperiului, creştea rapid. 

Dar Hardin constat ă acum c ă nu era copleşit doar de dimensiunile sarcinii sale. 

Chiar dup ă treizeci de ani de dezvoltare, numai lumea în care se afla capitala beneficiase 

de energie atomic ă. În provinciile exterioare existau înc ă imense întinderi unde energia 

atomic ă nu fusese reintrodus ă. Pin ă şi progresele care se înregistraser ă 

n-ar fi fost

posibile dac ă nu ar fi existat relicvele utilizabile, ră mase de pe vremea de glorie a 

Imperiului. 

Cînd ajunse în capital ă, Hardin constat ă c ă toate afacerile curente erau într-o 

încremenire total ă. Totuşi, în provinciile exterioare inc ă mai aveau loc sărbă tori, iar aici, 

pe planeta Anacreon, întreaga populaţie participa febril la pregătirile şi solemnităţ ile 

religioase în cinstea majoratului regelui-zeu. Lepold. 

Hardin reuşise s ă discute cu Verisof, care era tras la fa ţă şi avea un aer hă ituit, doar 

jumătate de or ă înainte ca acesta s ă plece în mare grab ă pentru a conduce o altă 

festivitate într-un templu. Dialogul fusese profitabil şi Hardin, satisfăcut, se pregăti să 

urmăreasc ă jocurile de artificii din acea sear ă. 

Intrucît nu putea suferi toate caznele religioase prin care ar fi trebuit s ă treac ă dacă 

identitatea sa ar fi fost cunoscut ă, se comport ă tot timpul ca un observator, astfel c ă , 

atunci cînd în sala de bal a palatului apărur ă grupurile stră lucitoare ale nobililor celor mai 

bogaţi, mai puternici şi mai exaltaţ i ai regatului, se trezi cînd strivit de perete, cînd abia 

băgat în seam ă, 

cînd ignorat cu totul. 

Îi fusese prezentat lui Lepold ca orice alt ă persoan ă din şirul lung de oameni care 

adresau urări suveranului de la o distan ţă respectabil ă, pentru c ă Regele stă tea deoparte, 

într-o impresionant ă şi singuratic ă grandoare, înconjurat de stră lucirea aurei sale 

radioactive. În mai puţin de o or ă, Regele urma s ă se aşeze pe tronul masiv, făcut dintr- 

un aliaj de radiu şi iridiu, împodobit cu lucrături din aur şi pietre preţ ioase, iar tronul avea 

s ă se ridice maiestuos în aer şi s ă pluteasc ă încet deasupra pă mîntului, ajungînd în 

dreptul ferestrei panoramice, astfel încît marile mulţimi de oameni simpli să-l poat ă privi 

şi să-l aclame frenetic. Bineînţeles c ă tronul nu ar fi fost atît de masiv dac ă n-ar fi avut un 

motor atomic montat în interiorul lui. 

Era trecut de unsprezece. Hardin nu-şi găsea locul şi se ridica mereu pe vîrfuri ca să 

poat ă vedea cît de cît ceva, abţinîndu-se cu greu s ă nu se urce pe un scaun. Atunci îl 

văzu pe Wienis făcîndu-şi loc printre numeroşii invitaţi şi se linişti. 

Wienis avansa foarte încet. Aproape la fiecare pas trebuia s ă adreseze cuvinte 

amabile vreunui nobil seme ţ al cărui bunic îl ajutase pe cel al lui Lepold s ă prade regatul 

cîndva şi primise vreun ducat drept recompens ă. 

Cînd, în sfîrşit, reuşi s ă scape şi de ultimul nobil îmbrăcat în uniform ă de gal ă , 

ajunse lîng ă Hardin. Făcu o strîmbătur ă care aducea a zîmbet, iar ochii negri îi străluciră plini de satisfacţie pe sub sprîncenele stufoase. 

― Dragul meu Hardin, spuse el cu jumătate 

de glas, nu te poţ i aştepta decît la 

plictiseal ă atunci cînd refuzi să-ţi declini identitatea. 

― Nu sînt 

plictisit, Înălţimea voastr ă. E atît de interesant ce vă d aici! Pe Terminus 

nu avem ceremonii care s ă se compare cu acestea, ştiţi bine. 

― Neîndoielnic. 

Dar n-ai dori s ă mergem în apartamentul meu particular, unde am 

putea discuta pe îndelete şi feriţi de urechi indiscrete? 

― Desigur. 

Urcar ă scările la bra ţ şi numeroase ducese moştenitoare îşi duser ă mirate 

lornioanele la ochi, întrebîndu-se cine o fi fiind necunoscutul cu o înfăţişare ştears ă şi 

îmbrăcat cu discreţie căruia Prinţul-regent îi acorda o asemenea onoare. 

Cînd ajunser ă în apartamentul lui Wienis, Hardin se aşez ă confortabil şi accept ă cu 

un murmur de recunoştin ţă paharul de lichior pe care i-l turn ă regentul. 

― Vin de Locris, Hardin, spuse Wienis, 

din pivniţele regale. Vin adevă rat ― vechi de 

dou ă secole. A fost îmbuteliat şi pus la pă strare cu zece ani înainte de Revolta de pe 

Zeon. 

― Chiar că 

e o băutur ă regal ă, aprob ă politicos Hardin. În onoarea lui Lepold I, 

Regele Anacreonului. 

Sorbir ă, apoi Wienis spuse curtenitor, dup ă un moment de tăcere: ― CurÎnd 

Împărat al Periferiei, şi mai apoi cine ştie? Poate într-o bun ă zi Galaxia va 

fi reunit ă. 

― Făr 

ă îndoial ă. 

Sub conducerea Anacreonului? 

― De ce nu? Cu ajutorul Fundaţiei, 

superioritatea noastr ă ştiinţific ă asupra restului 

Periferiei va fi indiscutabil ă. 

― Da, dar problema este că 

Fundaţia are obligaţia de a ajuta orice naţ iune care 

solicit ă ajutor ştiinţific. Datorit ă înaltului idealism al guvernului nostru şi al măreţ ului scop 

moral al fondatorului nostru, Hari Seldon, nu ne putem permite s ă avem favoriţ i. Nu avem 

ce face, Înălţimea voastr ă. 

Zîmbetul lui Wienis, se transform ă în rînjet: 

― Spiritul Galactic, pentru a mă 

exprima în limbajul binecunoscut, îi ajut ă pe cei 

care se ajut ă singuri. Înţeleg foarte bine c ă Fundaţia nu va coopera niciodat ă din proprie 

iniţiativ ă. 

― Nu aş 

îndrăzni s ă afirm aşa ceva. Am reparat crucişă torul imperial pentru voi,

deşi Consiliul pentru navigaţie de la noi dorea aceast ă nav ă în scopuri de cercetare. 

Regentul repet ă ironic ultimele cuvinte: 

― Scopuri de cercetare! Da, bineînţeles! 

Cu toate astea, n-aţi fi reparat-o dac ă nu v- 

aş fi ameninţat cu război. Hardin făcu un gest de dezaprobare. 

― Nu am cunoştin 

ţă de aşa ceva. 

― Dar eu am. Şi mai ştiu c ă aceast ă ameninţare a fost valabil ă totdeauna. 

― E valabilă 

şi acum? 

― Acum e cam tîrziu 

s ă vorbim de ameninţări. (Wienis arunc ă pe furiş o privire că tre 

ceasul de pe birou.) Ascult ă, Hardin, ai mai fost o dat ă pe Anacreon. Pe vremea aceea 

erai tînăr, amîndoi eram tineri. Dar chiar şi atunci aveam pă reri total diferite. Eşti ceea ce 

se numeşte un om al păcii, aşa-i? 

― Presupun că 

da. Mai exact, consider violenţa o modalitate 

neeconomic ă de a-ţ i 

atinge scopurile. Exist ă oricînd alte soluţii mai bune, cu toate c ă uneori acestea s-ar putea 

dovedi mai puţin directe. 

― Da, cunosc binecunoscuta maximă 

care-ţi aparţine: „Violenţ a este ultimul refugiu 

al incompetenţ ilor! " Cu toate astea ― şi regentul se scarpin ă delicat la o ureche, 

prefă cîndu-se a fi absorbit în gînduri ―, eu nu m-aş 

considera chiar incompetent. 

Hardin încuviin ţă politicos şi nu spuse nimic. 

― În ciuda acestor vorbe, urm ă Wienis, am crezut întotdeauna în acţiunea direct ă , 

deci trebuie să-mi croiesc şi s ă urmez un drum direct pîn ă la ţint ă . Am realizat multe în 

acest fel şi cred c ă voi mai realiza destule. 

― Ştiu, îl întrerupse Hardin. Cred că-ţi croieşti, pentru tine şi pentru copiii tă i, un 

drum care duce direct la tron, dac ă e s ă ţinem seama de nefericitul accident că ruia i-a 

căzut victim ă tată l regelui ― fratele tă 

u mai mare ― şi de starea precar ă a sănătăţ ii 

regelui. Are o stare precar ă de sănătate, nu-i aşa? 

Wienis se încrunt ă în faţa acestor acuzaţii făţişe şi vocea îi crescu în intensitate: 

― Hardin, ar fi de dorit să 

eviţi anumite subiecte mai delicate. S-ar putea s ă te 

consideri privilegiat ca Primar al Terminusului pentru a face asemenea afirmaţii... ăă ... 

nelalocul lor, dar dac ă mai crezi asta, te rog s ă te trezeşti la realitate. N-o s ă mă 

înspăimînt în faţa unor vorbe goale. Dup ă filosofia mea de via ţă, greutăţile se împră ştie 

ca fumul atunci cînd le înfrunţi cu îndrăzneal ă şi înc ă n-am luat-o la goan ă în faţ a 

niciuneia. 

― Nici nu mă 

îndoiesc de asta. Mai precis, cărei dificultăţi nu eşti dispus să -i cedezi 

în acest moment? 

― Dificultăţii 

de a convinge Fundaţia s ă colaboreze, Hardin. Vezi tu, politica de pace 

te-a împins s ă comiţi o serie de greşeli foarte grave, pur şi simplu pentru c ă ai subestimat 

îndrăzneala adversarilor. Nu toat ă lumea se teme de acţiune direct ă ca tine. 

― Spre exemplu? sugeră 

Hardin. 

― Spre 

exemplu, ai venit pe Anacreon singur şi m-ai însoţ it în apartamentul meu 

făr ă suit ă. 

― Şi ce-i rău în asta? întreb ă Hardin privind în jur. 

― Nimic altceva, spuse regentul, decît 

c ă în faţ a uşii sînt cinci santinele bine 

înarmate şi gata s ă trag ă. Nu cred c ă vei putea pleca, Hardin. 

Ochii lui Hardin exprimar ă mirarea. 

― Nici nu doresc să 

plec imediat, spuse el. Te temi atît de mult de mine? 

― Nu mă 

tem deloc. Dar acest lucru ar putea s ă te conving ă de hotărirea mea. Să 

numesc asta un gest de bunăvoin ţă? 

― Numeşte-l cum vrei, zise Hardin, nepăsător. Incidentul nu m ă va deranja cîtuşi de 

puţin, oricum ai vrea să-l numeşti. 

― Sînt 

încredinţat c ă atitudinea aceasta se va schimba cu timpul. Îns ă , Hardin, ai 

comis o greşeal ă şi mai grav ă. S-ar părea c ă planeta Terminus este aproape complet 

lipsit ă de apărare. ― Bineînţeles. 

De ce avem a ne teme? Nu ameninţăm interesele nimă nui şi le 

servim pe ale tuturora deopotriv ă. 

― Şi în timp ce voi aţi rămas făr ă apărare, continu ă Wienis, ne-aţi ajutat pe noi să 

ne înarmăm, sprijinindu-ne în special în crearea şi dezvoltarea unei flote proprii. O flotă 

mare. De fapt, o flot ă care, de cînd ne-aţi donat crucişă torul imperial, este aproape de 

neînfrint. 

― Înălţimea voastr ă, îţi pierzi vremea. (Hardin dădu s ă se ridice de pe scaun.) Dacă 

intenţionezi s ă declari război şi-mi aduci la cunoştin ţă acest lucru, sper că-mi permiţi să 

iau imediat legătura cu guvernul meu. 

― Stai jos, Hardin. Nu declar război, 

iar tu nu vei lua nicicum legă tura cu guvernul 

tău. Cînd războiul va fi declanşat 

― nu declarat, Hardin, ci declanşat ―, Fundaţ 

ia va afla 

singur ă, datorit ă bombelor atomice lansate de flota anacreonian ă aflat ă 

sub conducerea

propriului meu fiu, comandant pe nava amiral Wienis, pe vremuri crucişă tor în flota 

imperial ă. 

Hardin îl privi încruntat şi întreb ă: 

― Cînd 

se va întîmpla acest lucru? 

― Dacă 

te intereseaz ă cu adevă rat, navele flotei Anacreonului au plecat exact acum 

cincizeci de minute, la ora unsprezece, şi prima lovitur ă va fi tras ă imediat ce vor ză ri 

Terminus, ceea ce ar însemna mîine la amiaz ă. Te poţi considera prizonier de război. ― Exact asta mă 

consider, înălţimea voastr ă, spuse Hardin încruntat. Numai c ă sînt 

dezamăgit. ― Asta-i tot? chicoti Wienis dispreţuitor. 

― Da. Eu mă 

gîndisem c ă momentul încoronă rii ― adică 

miezul nopţ ii ― ar putea fi 

momentul logic pentru a pune flota în mişcare. E limpede c ă ai vrut s ă declanşezi ră zboiul 

cît mai eşti regent. Altfel ar fi fost mai impresionant. 

Regentul rămase cu ochii holbaţi. ― Despre ce tot vorbeşti? 

― Chiar nu înţelegi? spuse Hardin cu blîndeţ e. Mi-am stabilit contralovitura pentru 

miezul nopţii. Wienis sări din fotoliu. 

― Să 

nu-ţi închipui c ă m ă duci de nas. Nu exist ă nici o contralovitur ă. Dac ă te bazezi 

pe sprijinul celorlalte regate, mută-ţi gîndul. Flotele lor, nici mă car combinate, nu ar face 

fa ţă flotei noastre. 

― Ştiu asta. Nici nu intenţionez s ă trag vreun foc. Atîta doar c ă s-a transmis cu o 

săptămîn ă în urm ă ordinul ca acum, la miezul nopţii, planeta Anacreon s ă intre sub 

interdict. 

Interdict ― canon constînd 

în retragerea dreptului de a oficia serviciul divi si alte practici religioase 

(n.t.). 

― Interdict? 

― Da. Şi dac ă nu ştii ce înseamn ă, îţi voi explica pe-ndelete faptul c ă dac ă eu, 

personal, nu voi contramanda ordinul, toţi preoţii de pe Anacreon vor intra în grev ă . Dar 

nu pot s-o fac, întrucît sînt reţinut şi nu am mijloace de legătur ă , dar nici nu doresc s-o fac 

chiar de-aş fi liber. 

Se aplec ă în fa ţă şi, cuprins de o brusc ă însufleţire, adăug ă: 

― Îţi dai seama, Înălţimea ta, c ă un atac împotriva Fundaţiei nu este 

altceva decît 

un sacrilegiu suprem? 

Wienis făcea eforturi vizibile de a-şi stăpîni mînia: 

― Nu-mi veni mie cu chestii din astea. Păstrează-le 

pentru mulţime. ― Dragul meu Wienis, pentru cine crezi că 

le păstrez? Îmi închipui c ă în ultima 

jumătate de or ă fiecare templu de pe Anacreon a devenit centrul de atracţ ie pentru 

mulţimile care ascult ă un preot vorbindu-le despre exact aceast ă problem ă . Nu va exista 

bărbat sau femeie pe Anacreon care s ă nu ştie c ă guvernul a declanşat un atac mişelesc, 

nemotivat şi neprovocat, împotriva sufletului religiei lor. Dar mai sînt patru minute pîn ă la 

miezul nopţ ii. Mai bine ai coborî în sala de bal pentru a fi în mijlocul evenimentelor. Cu cei 

cinci paznici la uş ă, eu voi fi mai în siguran ţă aici. 

Wienis se rezem ă de spătarul scaunului, sorbi înc ă un pahar de vin Locris, privind 

nepăsător către tavan, apoi îşi înăbuşi cîteva blesteme şi se năpusti afar ă din camer ă. 

Elita din sala de bal păstra o tăcere pioas ă. Lepold şedea pe tron, într-o poziţ ie 

maiestuoas ă, iar chipul lui avea trăsă turi împietrite şi reci. Uriaşele candelabre luminau 

din ce în ce mai slab şi, în sclipirile multicolore şi difuze ră spîndite de minusculele globuri 

Atomo, care împînzeau tavanul boltit, aura regal ă mortal ă strălucea semea ţă desupra 

capului Regelui, formînd o coroan ă arzătoare. Wienis se opri pe scări. Nu-l văzu nimeni; toţi ochii erau pironiţ i asupra tronului. 

Strînse din pumni şi ră mase nemişcat ― Hardin n-avea să-l 

fac ă s ă acţioneze prosteşte. 

Tronul începu s ă vibreze uşor şi, făr ă nici cel mai mic zgomot, se ridic ă de pe 

podium. Dup ă o scurt ă plutire, coborî treptele şi, la distan ţă de şase picioare de 

pardoseal ă, se îndrept ă spre imensa fereastr ă deschis ă. 

La bătaia clopotului cu sunet pătrunzător care marc ă miezul nopjii, se opri în dreptul 

ferestrei şi aura Regelui dispăru. Încremenit pentru o clip ă, Regele ră mase cu chipul schimonosit de uimire, lipsit de 

aur ă, ca orice muritor de rînd; apoi tronul se bălăbăni şi se prăbuşi de la înălţ imea de 

şase picioare cu un bubuit, moment în care toate luminile din palat se stinser ă. 

Vocea de taur înfuriat a lui Wienis acoperi deodat ă corul de ţipete şi exclamaţ ii de 

uimire: 

― Aduceţi 

torţele! Aduceţi torţele! Îşi croi drum către uş ă , împingînd şi bruscînd lumea într-o parte şi-n alta. În sala 

întunecoas ă pătrunser ă gărzile palatului cu torţele care ar fi trebuit s ă 

fie folosite în

uriaşa procesiune de pe străzile oraşului, dup ă încoronare. 

În lumina stranie a torţelor roşii, verzi şi albastre, chipurile participanţilor apă reau 

înspăimîntate şi nedumerite. 

― Nu s-a întîmplat nimic, strig ă Wienis. Rămîneţ i pe locurile voastre. Lumina se va 

aprinde numaidecît. 

Se întoarse către şeful Gărzii, un căpitan care rămăsese ţeapăn în poziţie de drepţi: ― Ce s-a întîmplat, căpitane? ― Înălţimea voastr ă, veni pe dat ă răspunsul, palatul este înconjurat de populaţ ia 

oraşului. 

― Ce doresc? explodă 

Wienis. 

― În fruntea lor se afl ă un preot. A fost identificat drept Marele Preot Poly Verisof. 

Cere eliberarea imediat ă a primarului Salvor Hardin şi încetarea ră zboiului împotriva 

Fundaţiei. Ofiţerul raport ă pe un ton neutru, făr ă intonaţie, dar ochii săi trădau nelinişte. 

― Dacă 

vreunul din netrebnici încearc ă s ă treac ă de porţile palatului, s ă fie 

dezintegrat! răcni Wienis. Deocamdat ă nu mai am nimic altceva de spus. Lasă-i s ă urle! 

Ne socotim noi mîine! 

Torţele fuseser ă împrăştiate şi sala de bal era luminat ă ca ziua. Wienis se repezi 

către tronul care se afla lîng ă fereastr ă şi-l ridic ă în picioare pe Lepold, îngrozit şi alb ca 

varul. 

― Vino cu mine! 

Arunc ă o privire pe fereastr ă . Oraşul era cufundat într-un întuneric deplin. Se 

auzeau strigătele răguşite ale mulţimii nemulţ umite. Doar undeva, spre dreapta sa, unde 

se afla Templul Argolid, se vedea lumin ă. Înjur ă plin de furie şi-l tîrî pe Rege dup ă el. 

Wienis intr ă ca o vijelie în apartamentul să u, urmat îndeaproape de cei cinci membri 

ai Gărzii. Lepold privi în jur cu ochi mari şi speriaţi, incapabil s ă scoat ă vreo vorb ă. 

― Hardin, strigă 

Wienis, cu un glas răguşit, te joci cu forţe care te depăşesc. Primarul nici nu-l băg ă în seam ă. Rămase aşezat pe scaun, în lumina perlat ă a 

becului Atomo de lîng ă el, cu un zîmbet uşor ironic pe chip. 

― Bună 

dimineaţa, Maiestatea voastr ă, i se adres ă el lui Lepold. V ă felicit cu ocazia 

încoronării voastre. 

― Hardin, strigă 

Wienis din nou, ordon ă preoţilor tăi să-şi reia activitatea. 

Hardin îl privi cu răceal ă: 

― Ordonă-le 

tu, Wienis, şi vei vedea cine se joac ă cu forţe care-l depă şesc. În acest 

moment, nici o roti ţă nu se mai învîrte pe Anacreon. Nu arde nicăieri vreo lumin ă , cu 

excepţia templelor. Nu e nici o picătur ă de ap ă decît în temple. În zonele în care pe 

planet ă este iarn ă, nu e pic de căldur ă decît în temple. Spitalele nu vor mai primi 

pacienţi. Centralele nucleare au fost închise. Toate navele au revenit la baze. Dac ă nu-ţ i 

convine situaţia, tu, Wienis, le poţi ordona preoţilor s ă se întoarc ă la locurile lor. 

― Pe numele Creatorului, o voi face! Dacă 

vrei o confruntare, o vei avea. Vom 

vedea dac ă preoţii pot s ă se opun ă armatei. Începînd din noaptea asta, toate templele de 

pe planet ă vor fi puse sub controlul armatei. 

― Foarte bine, dar cum vei transmite ordinele? Toate liniile de comunicaţ 

ie de pe 

planet ă sînt întrerupte. Vei afla astfel c ă radioul şi televizoarele nu funcţioneaz ă , şi nici 

comunicaţiile prin ultraunde. De fapt, singurul mijloc de comunicare care funcţioneaz ă pe 

planet ă ― cu excepţia 

celor dou ă temple, desigur ― este televizorul din această 

camer ă , 

dar l-am aranjat astfel încît poate doar s ă recepţioneze. Wienis simţi c ă se sufoc ă de furie, dar Hardin continu ă: 

― Dac 

ă doreşti, poţi s ă comanzi armatei s ă intre în Templul Argolid, care se afl ă în 

apropierea palatului, şi vei putea folosi aparatele pe ultraunde de acolo pentru a lua 

legătura cu celelalte zone ale planetei. Dar dac ă vei încerca asta, tare mi-e team ă că 

oştenii tăi vor fi făcuţi fărîme de mulţime şi atunci cine-ţi va mai apă ra palatul. Wienis? Şi 

ce se va alege de vieţile voastre? 

Wienis spuse cu o voce gîtuit ă: 

― Putem rezista, diavole! Vom rezista pîn 

ă la ziu ă. Mulţimea poate s ă urle, energia 

poate s ă dispar ă, dar noi vom rezista. Şi cînd va sosi vestea c ă Fundaţia a fost cucerit ă , 

mulţimea va afla pe ce minciun ă uriaş ă s-a bazat religia voastr ă şi-i va părăsi pe toţ i 

preoţii voştri, întorcîndu-se chiar împotriva lor. Situaţia asta va dura pîn ă mîine, Hardin, 

pentru c ă poţi opri energia pe Anacreon, dar nu poţi s ă opreşti flota mea. (Vocea lui hîrîită 

exulta). E pe drum, Hardin, iar în frunte se afl ă crucişă torul care a fost reparat potrivit 

ordinelor tale. 

Hardin răspunse cu detaşare: 

― Da, crucişă 

torul care a fost reparat din ordinul meu, dar aşa cum am cerut eu. 

Spune-mi, Wienis, ai auzit vreodat ă de legă turi în ultraunde? N-ai auzit, din cîte pricep. Ei, 

bine, peste dou ă minute vei afla de ce sînt în stare aceste legături. Pe ecranul televizorului începur ă s ă apar ă 

primele imagini şi Hardin reveni:

― Nu, peste două 

secunde. Stai jos. Wienis, şi ascult ă cu atenţie. 7 

THEO APORAT era unul dintre preoţ ii cu rangul cel mai înalt de pe Anacreon. Îşi 

merita numirea de adjunct al Preotului-şef pe nava-amiral mă car în virtutea ierarhiei 

preoţeşti. Dar nu era vorba doar de ierarhie. El cunoştea nava. Lucrase la reparaţ ii sub directa 

îndrumare a oamenilor sfinţi ai Fundaţ iei. Verificase motoarele din ordinul acestora, 

instalase cablurile televizoarelor, reparase sistemul de comunicaţie; înlocuise plă cile 

deteriorate din cuirasa navei, întărise grinzile. I se permisese chiar s ă dea o mîn ă de 

ajutor cînd înţelepţii Fundaţiei montaser ă un sistem atît de sfînt cum nu mai fusese 

instalat vreodat ă pe o alt ă nav ă ― releul 

ultraund ă! 

Nu era de mirare că-şi simţea sufletul îngreunat. Nici nu voise s ă cread ă ce-i 

spusese Verisof ― că 

nava avea s ă fie folosit ă într-un scop pervers pentru a produce un 

rău înspăimîntător; c ă tunurile ei aveau s ă fie îndreptate împotriva Marii Fundaţ ii, 

împotriva Fundaţiei, de la care venea binecuvîntarea şi unde fusese pregătit în tinereţe. Acum, îns ă, dup ă cele ce-i spusese amiralul, nu se mai îndoia. 

Cum de putea Regele, binecuvîntat şi divin, s ă permit ă comiterea unui act atît de 

îngrozitor? Nu era aceasta o acţiune a blestematului de regent, Wienis, fără încunoştiinţ area Regelui? Şi, în plus, fiul aceluiaşi Wienis era amiralul care-i spusese cu 

cinci minute mai devreme: „Vezi-ţi de suflete şi de binecuvîntări, pă rinte! De conducerea 

navei m ă ocup eu". 

Aporat zîmbi strîmb. Îşi va vedea de suflete şi de binecuvîntă ri, dar şi de blestem, 

iar Prinţul Lefkin va scheuna mai curînd decît îşi închipuie. 

Intr ă în camera de comunicaţii generale. Acolitul său îl preced ă şi cei doi ofiţ eri de 

scniciu nu făcur ă nici o mişcare ca să-i împiedice. Adjunctul Preotului-şef avea dreptul să 

intre în orice compartiment al navei. 

― Închide uşa! porunci Aporat şi privi la cronometrul navei. Mai rămăseser ă cinci 

minute pîn ă la ora douăsprezece. Programase perfect totul. 

Cu mişcări experte, cupl ă comutatoarele care deschideau canalele de comunicaţ ie, 

astfel încît glasul şi imaginea sa puteau pătrunde acum pîn ă în cele mai îndepă rtate 

colţuri ale navei de dou ă mile lungime. 

― Soldaţi 

ai navei-amiral regale Wienis! Atenţie! V ă vorbeşte Preotul-şef adjunct! 

(Ştia c ă sunetul vocii lui ră suna de la partea din spate a navei, unde se aflau motoarele 

atomice, pîn ă la tablourile de comand ă, aflate la pror ă). Nava, strig ă el, este angajat ă , 

făr ă ştirea voastr ă , în comiterea unui sacrilegiu, a unui asemenea act abominabil, încît 

sufletul fiecăruia dintre voi va fi condamnat la eternul frig spaţial! Intenţ ia comandantului 

vostru este de a conduce nava pîn ă spre Fundaţie şi de a bombarda sursa binecuvîntă rilor 

de care v-aţi bucurat din partea ei, şi asta pentru c ă se las ă prad ă voinţei lui păcă toase. 

Întrucît aceasta este intenţia lui, eu, în numele Spiritului Galactic, îl înlă tur de la comanda 

navei, pentru c ă nu mai exist ă dreptul de comand ă acolo unde binecuvântarea Spiritului 

Galactic a fost retras ă. Nici divinul Rege nu-şi poate menţine statutul de rege fără consimţămîntul Spiritului. 

Vocea îi deveni baritonal ă, în timp ce acolitul său asculta cu veneraţ ie, iar cei doi 

ofiţeri cu o mare spaim ă. 

― Şi pentru c ă aceast ă nav ă întreprinde o misiune diavoleasc ă , binecuvîntarea 

Spiritului n-o mai apăr ă nici pe ea. 

Ridic ă braţele solemn şi, aflaţi în faţ a ecranelor a o mie de televizoare de pe întreg 

cuprinsul navei, soldaţii fur ă cuprinşi de spaim ă, în timp ce imaginea impună toare a 

preotului li se adres ă: 

― În numele Spiritului Galactic, al profetului său, Hari Seldon, şi al tălmăcitorilor să i, 

oamenii sfinţi ai Fundaţiei, blestem aceast ă nav ă . Fie ca televizoarele, care sînt ochii 

navei, s ă devin ă oarbe. Fie ca ghearele de abordaj, care sînt braţele ei, s ă paralizeze. Fie 

ca dezintegratoarele ei atomice, care sînt pumnii ei, să-şi piard ă toat ă puterea. Fie ca 

motoarele, care sînt inima ei, s ă înceteze a mai bate. Fie ca sistemele ei de comunicaţ ie, 

care-i alcătuiesc vocea, s ă amuţeasc ă. Fie ca sistemul de ventilaţie, care este respiraţ ia 

ei, s ă se sting ă. Fie ca luminile, care sînt sufletul ei, s ă piar ă în neant. În numele Spiritului 

Galactic, blestem aceast ă nav ă! 

Şi, odat ă cu ultimul cuvînt, în chiar clipa în care bătu miezul nopţii, la distan ţă de 

ani-lumin ă, o mîn ă din Templul Argolid deschise un releu ultraund ă care, cu viteza 

ameţitoare a acestui tip de und ă, deschise un alt releu de pe nava-amiral Wienis. Şi nava 

muri! 

Pentru c ă trăsătura principal ă a religiei ştiinţei este funcţ ionalitatea, şi blesteme ca

acelea ale lui Aporat sînt cu adevărat mortale. 

Aporat văzu cum întunericul învăluia nava şi auzi oprirea brusc ă a susurului 

monoton şi îndepărtat al motoarelor hiperatomice. Scoase triumfă tor din buzunarul 

veşmîntului un bec Atomo, care umplu încăperea cu o lumin ă perlat ă. 

Îi privi de sus pe cei doi soldaţi care, deşi erau făr ă îndoial ă oameni curajoşi, căzură în genunchi, zvîrcolindu-se înfricoşaţi şi îngroziţi: ― Salvează-ne 

sufletele, Reverenţ a ta! Sîntem oameni simpli şi nu am fost 

încunoştiinţaţi de crimele conducătorilor noştri, îngăim ă unul dintre ei. 

― Urmaţi-m 

ă! spuse Aporat poruncitor. Sufletele voastre nu sînt înc ă pierdute! 

Nava era o învîrtejire de întuneric, în care spaima era atît de grozav ă şi de 

perceptibil ă încît părea s ă fi penetrat în oameni şi lucruri. Soldaţ ii se îmbulzeau pe unde 

trecea Aporat, cu aura lui de lumin ă, străduindu-se să-i ating ă pulpana veşmîntului, 

cerşind îndurare. Şi tot mereu, singurul lui răspuns era: „Urmaţi-m ă"! 

Îl găsi pe prinţul Lefkin bîjbîind prin cabinele ofiţerilor şi cerînd pe un ton ră stit 

lumin ă. Amiralul îi arunc ă preotului o privire plin ă de ur ă. 

― A, iată 

-te! Lefkin moştenise ochii albaştri ai mamei sale, dar nasul coroiat şi ochii 

saşii îl recomandau ca fiu al lui Wienis. 

― Ce înseamn ă aceste acţiuni de trădare? S ă redai energia navei! Eu comand aici. 

― Nu mai comanzi, răspunse 

Aporat ameninţă tor. Lefkin privi înnebunit împrejurul 

său: ― Prindeţi-l 

pe acest om. Arestaţi-l, altfel v ă arunc în spaţ iu unul cîte unul! Îşi trase 

sufletul, şi strig ă cu glas piţigăiat: V ă ordon ă amiralul vostru. Arestaţi-l! Apoi îşi pierdu capul cu totul: 

― Vă 

lăsaţi prostiţi de acest şarlatan, de acest clovn? V ă plecaţi umili în faţ a unei 

religii care este alcătuit ă din fum şi vorbe goale? Omul acesta este un impostor, iar 

Spiritul Galactic despre care vorbeşte este o înşelătorie pus ă la cale de imaginaţ ia 

preoţilor pentru a... 

Aporat îl întrerupse furios: 

― Prindeţi-l 

pe cel care huleşte! Dacă-i daţ i ascultare, sufletele voastre vor fi 

pierdute! 

Şi pe dat ă, nobilul amiral fu înconjurat şi luat pe sus de o mulţime de soldaţi. ― Luaţi-l 

şi mergeţi dup ă mine! 

Aporat se întoarse şi, urmat de soldaţii care-l tîrau pe Lefkin şi de ceilalţi ce înţ esau 

coridoarele, ajunse în camera de comunicaţii. Acolo îi porunci fostului comandant s ă se 

aşeze în faţa singurului televizor care funcţiona. ― Comandă 

restului flotei s ă schimbe cursul şi s ă se pregateasc ă pentru 

întoarcerea pe Anacreon. 

Cu părul şi hainele în neorinduial ă, sîngerînd, bătut şi pe jumătate nă uc, acesta 

execut ă ordinul. 

― Iar acum, continuă 

Aporat cu o înfăţişare ameninţătoare şi întunecat ă , sîntem în 

legătur ă cu Anacreon prin intermediul fasciculului ultraund ă. Vorbeşte cum îţ i poruncesc 

eu! 

Lefkin făcu un gest de împotrivire, iar mulţimea de soldaţi care înţ esa coridorul 

începu s ă murmure ameninţător. ― Vorbeşte! 

spuse Aporat. Începe: Flota Anacreonului... 

Lefkin se supuse. 

8 

ÎN APARTAMENTUL lui Wienis era o linişte mormîntal ă cînd pe ecranul televizorului 

apăru imaginea Prinţului Lefkin. Regentul lăs ă să-i scape o exclamaţie de uimire vă zînd 

faţa obosit ă, tumefiat ă şi uniforma zdrenţuit ă a fiului său; alunec ă pe un scaun, cu chipul 

schimonosit de uimire şi gînduri sumbre. 

Hardin ascult ă demn, cu mîinile lă sate uşor pe genunchi, în timp ce Regele Lepold 

şedea prăbuşit într-un col ţ întunecos muşcîndu-şi spasmodic mîneca bogat ornamentată 

cu ţesătur ă de aur. Pîn ă şi soldaţii îşi pierduser ă ţinuta semea ţă şi privirile reci, 

caracteristice militarilor de carier ă, şi, de lîng ă uş ă, unde stăteau încordaţ i, cu 

dezintegratoarele pregătite, priveau pe furiş imaginea de pe ecran. 

Lefkin vorbi făr ă tragere de inim ă, cu o voce obosit ă care părea sugrumat ă la 

anumite intervale, de parc ă cineva i-ar fi suflat ce s ă spun ă: 

― Flota Anacreonului... conştient 

ă de natura misiunii ei... şi refuzînd s ă participe... 

la un abominabil sacrilegiu... se întoarce pe Anacreon... cu urmă torul ultimatum 

transmis... acelor păcătoşi şi cîrtitori... care îndrăznesc s ă foloseasc ă forţ a armelor... 

împotriva Fundaţiei... sursa tuturor binecuvîntărilor,... şi împotriva Spiritului Galactic. Să

înceteze pe dat ă războiul împotriva... credinţei celei adevărate... şi s ă ni se garanteze 

într-o manier ă convenabil ă flotei... reprezentat ă acum de... adjunctul Preotului-şef, Theo 

Aporat... c ă un asemenea război nu va fi declarat... în viitor şi c ă... (aici urm ă o pauz ă mai 

lung ă, dup ă care vocea continu ă) acel fost Prinţ-regent, Wienis,... va fi întemniţ at... şi 

judecat de că tre un tribunal ecleziastic... pentru crimele sale. În caz contrar, la 

întoarcerea pe Anacreon... flota regal ă va nă rui din temelii palatul regal... şi va lua toate 

măsurile pe care le consider ă necesare... pentru a distruge cuibul de păcă toşi... şi bîrlogul 

celor ce vor s ă striveasc ă... sufletele oamenilor, care au întîietate în acest moment. 

Vocea încheie cu un suspin şi imaginea dispăru de pe ecran. 

Degetele lui Hardin trecur ă agile peste becul Atomo şi lumina lui se fă cu tot mai 

slab ă pîn ă cînd, în semiîntuneric, cel ce fusese regent pîn ă în acel moment, regele şi 

soldaţii, devenir ă nişte umbre suspendate în cea ţă; şi pentru prima oar ă se putu observa 

c ă o aur ă îl învăluia pe Hardin. 

Nu era lumina orbitoare care constituia prerogativul regilor, ci una mai puţ in 

spectaculoas ă, mai puţin impresionant ă, dar, cu toate acestea, mai eficient ă şi mai 

folositoare. 

Vocea lui Hardin era uşor ironic ă, iar Wienis, care cu o or ă în urm ă îl declarase 

prizonier de război şi considerase Terminus ca şi distrus, era acum o umbr ă căzut ă într-un 

scaun, strivit şi făr ă grai. 

― Există 

o străveche fabul ă , zise Hardin, veche de cînd umanitatea, probabil, 

pentru c ă cele mai vechi înregistrări ale ei sînt doar copii ale altor înregistră ri şi mai 

vechi, care ar putea prezenta interes pentru tine. Sun ă cam aşa: 

„Un cal, al cărui duşman puternic şi periculos era un lup, trăia într-o permanentă 

spaim ă că-şi va pierde viaţa. Ajuns într-o situaţie disperat ă, se gîndi să -şi caute un aliat 

puternic. Se apropie atunci de om, propunîndu-i o alian ţă pe motiv c ă lupul le era un 

duşman comun. Omul accept ă întovărăşirea pe dat ă şi se oferi s ă ucid ă lupul dac ă noul 

său partener avea s ă coopereze, punîndu-i la dispoziţie marea sa iuţeal ă . Calul se învoi, 

şi-i permise omului să-l înşeueze. Omul încalec ă, 

doborî lupul şi-l ucise. 

Uşurat şi bucuros, calul mulţumi omului şi-i spuse: 

― Acum, că 

duşmanul nostru este mort, scoate-mi frîul şi şaua, şi redă -mi 

libertatea! 

Auzind acestea, omul rîse de se prăpădi: ― Al naibii de frumos vorbeşti. 

Dii, căluţule! Şi-i dădu pinteni mai departe". 

Tăcere deplin ă. Wienis, care era doar o umbr ă, nu făcu nici un gest. 

Hardin continu ă molcom: 

― Sper că 

înţelegi analogia. În dorinţa de a cimenta pentru veşnicie dominaţ ia lor 

asupra propriilor popoare, regii celor Patru Regate au acceptat religia ştiinţ ei care i-a 

făcut divini; dar aceeaşi religie a constituit pentru ei frîul şi şaua, întrucît sîngele dătă tor 

de via ţă al energiei atomice a fost încredinţat preoţ ilor ― care dintotdeauna au primit 

porunci de la noi, te rog s ă ţii minte acest lucru, şi nu de la voi. Aţi ucis lupul, dar nu aţ i 

putut scăpa de h ăţ şi de şa... 

Wienis sări în picioare şi, în semiîntuneric, ochii lui păreau nişte gă vane turbate. 

Vocea îi era incoerent ă şi răguşit ă: 

― Şi totuşi te voi aresta. Nu-mi vei scăpa. Vei putrezi în temni ţă! Mai bine s ă fim 

distruşi. S ă fie totul ras de pe faţa pămîntului. Fii blestemat! Nu vei scăpa! Soldaţi! url ă el, 

cu o voce isteric ă. Doborîţi-l pe acest diavol! Dezintegraţi-l! Trageţi! Făr ă s ă se ridice de pe scaun, Hardin se întoarse cu faţa spre soldaţ i şi le zîmbi. 

Unul dintre ei ridic ă arma şi apoi o lăs ă în jos. Ceilalţi rămaser ă ca împietriţ i. Salvor 

Hardin, primarul de pe Terminus, înconjurat de acea aur ă delicat ă , zîmbind plin de 

încredere, şi în faţa căruia întreaga putere a Anacreonului se nă ruise ca un castel de 

nisip, îi domina, în ciuda poruncilor pe care le urla descreieratul Regent. 

Wienis slobozi un blestem şi se îndrept ă împleticindu-se că tre cel mai apropiat 

soldat. Cu gesturi sălbatice, smulse arma din mîna omului, o îndrept ă spre Hardin, care 

nu făcu nici o mişcare s ă se apere, şi apăs ă pe declanşator. 

Fasciculul continuu de lumin ă palid ă atinse cîmpul de for ţă care îl înveşmînta pe 

primar şi fu aspirat, neutralizat şi făcut inofensiv. Wienis apăs ă şi mai tare pe declanşator 

şi rîse cu lacrimi. 

Hardin continu ă s ă zîmbeasc ă, iar aura cîmpului de for ţă stră luci şi mai puternic, 

absorbind energia eliberat ă de dezintegrator. În colţul să u, Lepold îşi duse mîinile la ochi 

şi începu s ă geam ă. 

Cu un ţipăt neputincios şi disperat, Wienis schimb ă direcţia ţ evii dezintegratorului şi 

trase din nou ― apoi se prăbuşi 

la pămînt cu capul zdrobit. 

Hardin se cutremur ă în faţa acestei scene şi murmur ă: 

― Un bărbat 

al „acţiunii directe" pîn ă 

la ultima suflare. Ultimul refugiu!

9 

BOLTA TIMPULUI era aglomerat ă peste capacitatea locurilor pe scaune, iar oamenii 

stăteau în picioare în partea din spate a încăperii. Salvor Hardin compar ă aceast ă mulţime cu puţinii care participaser ă, în urm ă cu 

treizeci de ani, la prima apariţie a lui Hari Seldon. La acea vreme, fuseser ă doar şase: cei 

cinci Enciclopedişti ― cu toţii 

decedaţ i între timp ― şi el însuşi, tînă rul „om de paie" pe 

post de primar, în acea zi. Cu ajutorul lui Yohan Lee, ştersese acest stigmat din biografia 

sa. 

Acum situaţ ia era cu totul alta din toate punctele de vedere. Fiecare membru al 

Consiliului municipal aştepta cu nerăbdare apariţia lui Hari Seldon. Era înc ă primar, dar 

atotputernic, de aceast ă dat ă; dup ă zdrobirea complet ă a Anacreonului, popularitatea sa 

atinsese apogeul. Cînd se întorsese de pe Anacreon aducînd vestea morţ ii lui Wienis şi 

noul tratat semnat cu înspă imîntatul Lepold, fusese întîmpinat cu un vot de încredere. 

Cînd acest succes fu urmat foarte curînd de tratate similare semnate cu fiecare dintre 

celelalte trei regate ― tratate care acordau Fundaţiei 

puteri care aveau s ă împiedice 

pentru vecie orice încercări de atac, aşa cum încercase Anacreonul, se organizaseră 

procesiuni cu torţe pe toate stră zile oraşului Terminus. Nici numele lui Hari Seldon nu 

fusese aclamat cu atîta convingere şi putere. 

Hardin strinse din buze. Se bucurase de o popularitate asemănătoare şi dup ă prima 

criz ă. 

De partea cealalt ă a încăperii, Sef Sermak şi Lewis Bort erau angajaţi într-o discuţ ie 

aprins ă; evenimentele din ultima vreme nu păreau să-i fi domolit. Se alăturaser ă votului 

de încredere; ţinuser ă cuvîntări în care recunoscuser ă public c ă se înşelaser ă , se 

scuzaser ă elegant pentru folosirea unor cuvinte mai tari în cadrul dezbaterilor anterioare, 

se disculpaser ă cu rafinament declarînd c ă nu urmaser ă decît cele dictate de propriile 

conştiinţe şi convingeri şi, la scurt timp dup ă aceea, lansaser ă o nou ă campanie 

acţionist ă. 

Yohan Lee îl trase uşor de mînec ă pe Hardin şi arăt ă sugestiv spre ceasul de la 

mîn ă. 

Hardin îl privi: 

― Bine-ai venit, Lee. Mai eşti 

supărat? Ce s-a întîmplat? 


apar ă peste cinci minute, nu-i aşa? 

― Aşa 

presupun. Data trecut ă a apărut la amiaz ă. 

― Dacă 

nu apare? 

― Ai de gînd 

s ă m ă sîcîi toat ă viaţa cu temerile tale? Dac ă nu apare, asta e. 

Lee se înnegura şi clătin ă uşor din cap. 

― Dacă 

treaba eşueaz ă intrăm într-un nou bucluc. Făr ă sprijinul lui Seldon pentru 

ceea ce am realizat pîn ă acum, Sermak se va considera liber s ă o ia de la început. 

Doreşte nici mai mult nici mai puţ in decît anexarea celor Patru Regate şi expansiunea 

imediat ă a Fundaţ iei ― prin forţă, 

dac ă va fi nevoie. Şi-a început deja campania. 

― Ştiu. Un înghiţitor de flăcări trebuie s ă înghit ă flăcări chiar dac ă trebuie s ă le 

aprind ă singur. Iar tu, Lee, trebuie s ă fii îngrijorat chiar de-ar fi s ă te sinucizi pentru a 

inventa un motiv de îngrijorare. 

Lee tocmai se pregătea s ă răspund ă, dar rămase făr ă grai, căci luminile deveniră 

mai palide şi aproape c ă se stinser ă cu totul. Ridic ă braţul ca s ă arate că tre cubicului de 

sticl ă care domina jumătate din încăpere şi apoi se pră buşi pe un scaun oftînd din 

rărunchi. Hardin se îndrept ă de spate la apariţia care umpluse acum tot spaţiul cubiculului ― 

o siluet ă într-un scaun cu rotile! Doar el singur dintre toţi cei prezenţ i îşi putea aminti ziua 

aceea, cu decenii în urm ă, cînd acea siluet ă apăruse pentru prima oar ă. Era tînă r atunci şi 

silueta era bătrîn ă. Acum silueta rămăsese aceeaşi, în schimb el îmbătrinise. Silueta privi direct înainte, iar degetele ei răsfoiau o carte ţinut ă în poal ă. 

― Sînt 

Hari Seldon. O voce blînd ă, trâdînd vîrsta înaintat ă. Publicul păstr ă tă cere, 

uitînd parc ă s ă mai respire, şi Hari Seldon continu ă cu vioiciune: 

― Este pentru a doua oară 

c ă m ă aflu aici. Bineînţeles c ă nu ştiu dac ă vreunul 

dintre voi a fost aici la prima apariţie. La urma-urmei, nici nu pot să -mi dau seama cu 

ajutorul simţurilor dac ă e sau nu cineva de fa ţă, dar asta nu are nici o importan ţă. Dacă 

cea de-a doua criz ă a fost depăşit ă cu succes, cu siguran ţă c ă sînteţi prezenţi; nu există 

alt ă cale. Dac ă nu e nimeni aici, înseamn ă c ă cea de-a doua criz ă v-a depă şit puterile. 

Zîmbi cuceritor: 

― Mă 

îndoiesc, totuşi, de acest lucru, întrucît calculele mele arat ă o probabilitate de 

nouăzeci şi opt virgul ă patru la sut ă c ă nu va apărea nici o îndepărtare semnificativ ă de la 

Plan în primii optzeci de ani. Potrivit calculelor noastre, aţi ajuns s ă dominaţ i regatele

arbare care se afl ă în imediata apropiere a Fundaţiei. Ca şi în cazul primei crize, i-aţ i pus 

la respect prin folosirea Echilibrului Puterii, astfel c ă în cea de-a doua criz ă aţ i cîştigat 

supremaţia folosind Puterea Spiritual ă, şi nu pe cea Temporal ă. 

Cu toate acestea, trebuie s ă v ă avertizez s ă nu deveniţi din cale afar ă de siguri pe 

voi. Nu-mi st ă în obicei s ă v ă transmit previziuni prin intermediul acestor înregistră ri, dar 

ar fi bine s ă arăt c ă ceea ce aţi obţinut acum e doar 

un nou echilibru ― deşi 

e un echilibru 

în cadrul căruia poziţia voastr ă e considerabil mai bun ă. Puterea Spiritual ă, cu toate c ă e 

suficient ă pentru a respinge atacurile celei Temporale, nu este suficient ă pentru a ataca 

la rîndul său. Din cauza inevitabilei dezvoltări a forţei de rezisten ţă, cunoscut ă sub 

numele de Regionalism sau Naţionalism, Puterea Spiritual ă nu poate învinge. Dar sînt 

încredinţat c ă nu v ă spun nimic nou. 

Trebuie de asemenea s ă m ă iertaţi c ă v ă vorbesc în acest mod confuz. Termenii pe 

care-i folosesc sînt, în cel mai bun caz, simple aproximă ri, dar nici unul dintre voi nu are 

pregătirea necesar ă pentru a înţelege adevă rata simbolistica a psihoistoriei, aşa încît 

trebuie s ă m ă fac înţeles aşa cum pot. 

În acest caz, Fundaţ ia este abia la începutul drumului care duce la Noul Imperiu. 

Regatele învecinate sînt, ca for ţă uman ă şi ca resurse, copleşitor de puternice în 

comparaţie cu voi. Dincolo de ele se afl ă uriaşa şi încîlcita jungl ă a barbariei care se 

întinde în jurul întregii Galaxii. În interiorul acesteia se afl ă ceea ce a mai ră mas din 

Imperiul Galactic, care, deşi slăbit şi decăzut, e înc ă incomparabil de puternic. 

Spunînd acestea, Hari Seldon înăl ţă cartea şi o deschise. Chipul îi deveni solemn. 

― Şi nu uitaţi c ă a mai existat o alt ă Fundaţie întemeiat ă cu optzeci de ani în urmă 

― o Fundaţie 

la celălalt capăt al Galaxiei, la Capătul Stelei... Trebuie s ă ţineţ i mereu 

seama de existenţa ei. Domnilor, aveţi în fa ţă nou ă sute douăzeci de ani. A voastr ă e 

problema! Purcedeţi! Privi către carte şi aceasta dispăru, în timp ce luminile se aprinser ă, 

orbitoare. 

În hărmălaia ce urm ă, Lee se aplec ă spre urechea lui Hardin. 

― N-a spus cînd 

se va întoarce. 

― Aşa 

e, răspunse Hardin, dar sînt sigur c ă nu se va întoarce decît dup ă moartea 

noastr ă! 

Partea a patra 

NEGUŢĂTORII NEGUŢĂTORII -... şi mereu cu un pas înainte fa ţă de hegemonia Fundaţ iei erau 

Neguţătorii care stabileau legături fragile la distanţ e uriaşe. Treceau luni sau chiar ani 

între plecă rile şi sosirile lor pe Terminus; de cele mai multe ori, navele lor nu erau decît 

nişte cîrpăceli şi improvizaţii de ageamii; cinstea lor nu era la mare înălţ ime; temeritatea 

lor... 

Prin toate acestea ei au fă urit un imperiu mai durabil decît despotismul 

pseudoreligios care caracteriza cele Patru Regate... 

Circulau nenumărate istorii despre aceste personaje impună toare şi solitare care 

trăiau, pe jumătate în glum ă, pe jumătate în serios, sub semnul unui motto adoptat dintr- 

o maxim ă a lui Salvor Hardin ― „Niciodată 

s ă nu laşi ca propriul sim ţ moral s ă te 

împiedice s ă faci ceea ce trebuie". Acum ar fi greu de deosebit poveştile reale de cele 

apocrife. Probabil c ă nici nu exist ă vreo asemenea poveste care s ă nu fi suferit unele 

exagerări... ENCICLOPEDIA GALACTICA 

1 

LIMMAR PONYETS era plin de săpun cînd răsun ă apelul în difuzorul receptorului ― 

ceea ce dovedea înc ă o dat ă, dac ă mai era nevoie, c ă pîn ă în spaţ iul ostil şi întunecat al 

Periferiei Galactice era valabil ă răsuflata zical ă potrivit că reia mesajele importante sosesc 

atunci cînd te afli în baie. 

Din fericire, pe o nav ă comercial ă independent ă, spaţiul neinvadat de mă rfuri 

diverse este extrem de restrîns. Cu atît mai mult cu cît duşul, dotat şi cu ap ă cald ă , este 

aşezat într-un cubicul de dou ă pe patru picioare, la circa zece picioare de panourile 

de 

control. Ponyets auzi limpede bîzîitul sacadat al receptorului. 

Lăsînd să-i scape o înjurătur ă printre dinţi, şiroind de ap ă 

, ieşi de la duş pentru a

ăspunde apelului şi, trei ore mai tîrziu, o alt ă nav ă comercial ă se apropie şi un tînă r 

zîmbitor intr ă prin tubul de legătur ă dintre nave. 

Ponyets îi oferi oaspetelui scaunul cel mai bun pe care-l avea, iar el se coco ţă pe 

scaunul rotativ al pilotului. 

― Ce faci, Gorm? întreb ă morocănos. M ă urmăreşti tocmai de la Fundaţie? Les Gorm îşi aprinse o ţigar ă şi clătin ă hotărît din cap. 

― Eu? Nicidecum. Eu sînt 

doar fraierul care s-a întîmplat s ă ajung ă pe Glyptal IV la o 

zi dup ă ce plecase poşta. Aşa c ă m-au trimis dup ă tine cu chestia asta. 

Minuscula sfer ă lucitoare trecu dintr-o mîn ă în alta şi Gorm adăug ă: 

― E confidenţial. Super-secret. Nu putea fi transmis prin subeter sau pe alt ă cale. 

Sau cel puţin aşa am înţeles eu. E o Capsul ă Personal ă şi nu poate fi deschis ă de 

altcineva în afar ă de tine. 

Ponyets privi dezgustat la capsul ă. 

― Văd 

şi singur. Numai c ă nu-mi amintesc s ă fi primit veşti bune în felul ăsta. 

Capsula se deschise în mîna lui şi banda subţire şi transparent ă se desfăşur ă . Citi 

repede mesajul, pentru c ă imediat ce partea final ă a mesajului ieşi, partea lui de început 

începu s ă se înnegreasc ă şi s ă se dezintegreze. Dup ă un minut şi jumă tate se înnegrise 

complet şi se dezintegrase molecul ă cu molecul ă. 

― Of, pentru numele Galaxiei! bolborosi Ponyets. 

― Te pot ajuta cu ceva? întreb ă Les Gorm, cu jumătate de glas. Ori e din cale afară 

de secret? 

― Pot 

să-ţi spun pentru c ă faci parte din Breasl ă. Trebuie s ă merg spre Askone. 

― Tocmai acolo? De ce? 

― Au întemniţat un neguţător. Dar ţine-o 

pentru tine. 

Gorm se schimb ă la fa ţă şi deveni furios: 

― Întemniţat? Păi asta-i o încălcare a Convenţiei! ― Da, dar şi amestecul în politica local ă tot încălcare a Convenţiei se cheam ă. 

― Aha! A făcut 

aşa ceva? făcu Gorm. Cine e neguţătorul? Cineva pe care-l cunosc? 

― Nu! răspunse 

Ponyets tăios şi Gorm înţelese c ă nu mai era cazul s ă insiste cu 

întrebări. Ponyets se ridic ă în picioare şi privi concentrat şi apăsat de gînduri prin viziplac ă . 

Bolborosi cîteva înjurături la adresa acelei forme lenticulare ceţ oase care era corpul 

Galaxiei şi spuse cu voce tare: 

― A dracului încurcătur ă. Şi eu sînt în urm ă cu cotele. 

Gorm se lumin ă dintr-o dat ă: 

― Hei, amice, Askone este zonă 

închis ă. 

― Exact. Nu poţi 

vinde nici măcar un briceag pe Askone. Nu cumpăr ă jucă rii 

atomice de nici un fel. Cu problema asta a cotelor nerezolvat ă, e crim ă s ă merg acolo. 

― Nu te poţi 

eschiva? 

Ponyets clătin ă absent din cap: 

― Îl cunosc pe tipul implicat. Nu-l pot lăsa de izbelişte. Ce să -i faci?! Sînt la 

dispoziţia Spiritului Galactic şi merg voios acolo unde mi se comand ă. 

― Poftim? întreb ă Gorm nelămurit. Ponyets îl privi, apoi pufni în rîs. 

― Am uitat. N-ai avut prilejul s ă citeşti Cartea Spiritului, aşa-i? 

― Nici n-am auzit de ea, răspunse 

Gorm. 

― Ai fi auzit dacă 

ai fi avut pregătire religioas ă. 

― Pregătire 

religioas ă? Pentru preoţire? Gorm era total debusolat. 

― Îmi pare rău. E ruşinea mea şi secretul meu cel mai întunecat. Sfinţii Părinţi nu m- 

au mai suportat. M-au exmatriculat şi au avut motive suficiente s ă m ă trimit ă la o 

educaţie laic ă sub oblăduirea Fundaţiei. Ei, şi-acum ar cam trebui s-o iau din loc. Cum ţ i-a 

mers anul ăsta? 

Gorm strivi ţigara 

şi-şi aranja casca: 

― Livrez acum ultimul transport. Sper să 

mearg ă bine. 

― Norocosule! exclamă 

Ponyets şi, minute în şir dup ă plecarea lui Les Gorm, 

rămase îngîndurat. 

Aşadar, Eskel Gorov era pe Askone ― şi înc ă în închisoare! 

Asta era rău! De fapt, era cu mult mai rău decît părea la prima vedere. 

Una era să-i spui unui tînăr curios versiunea diluat ă a poveştii, ca s ă scapi de el şi 

să-l faci s ă plece, şi alta era s ă dai piept cu adevărul. Pentru c ă Limmar Ponyets era unul dintre puţinii oameni care ştiau din întîmplare că 

neguţătorul-şef Eskel Gorov nu era defel neguţător, ci cu totul altceva: agent al Fundaţiei! 2

DOU Ă SĂPTĂMÎNI! Dou ă săptămîni risipite. 

O săptămîn ă îi trebuise ca s ă ajung ă la Askone, la marginile cele mai îndepă rtate, 

unde vigilentele nave de lupt ă apărur ă dintr-o dat ă, întîmpinîndu-l în numă r mare. Oricare 

le-ar fi fost sistemele de detecţie, acestea funcţionau, şi înc ă bine. 

Navele îl flancar ă încet, făr ă a-l avertiza, menţinîndu-se la o oarecare distan ţă şi 

determinîndu-l, făr ă menajamente, s ă se deplaseze spre soarele central din Askone. 

Ponyets le-ar fi putut da o lecţie, mai cu seam ă c ă nu erau decît hîrburi ră mase de 

la defunctul Imperiu Galactic. Fiind nave de croazier ă şi de agrement, şi nu nave de lupt ă , 

făr ă arme atomice la bord, erau cu atît mai decorative şi mai neputincioase. Dar Eskel 

Gorov se afla în mîinile lor şi Gorov nu era un ostatec oarecare ce putea fi abandonat. 

Askonienii ştiau măcar atîjta lucru. 

Apoi înc ă o săptămîn ă ― o săptămîn 

ă pentru a-şi croi drum cu mult ă osteneală 

printre puzderia de funcţionari neînsemnaţi care alcătuiau un adevărat hăţ iş între Marele 

Stăpîn şi lumea exterioar ă. Fiecare dintre ei trebuia măgulit pîn ă la grea ţă pentru a-şi 

pune o semnătur ă plin ă de înflorituri pe un document ce nu reprezenta decît pasul pîn ă la 

următorul funcţionar situat cu o treapt ă mai sus. 

Ponyets descoperi pentru prima oar ă în via ţă c ă actele lui de neguţător nu fă ceau 

nici dou ă parale. 

Iar acum, în cele din urm ă, Marele Stăpîn se afla de cealalt ă parte a uşii frumos 

ornamentate şi pă zite de santinele ― dar se scurseseră 

deja dou ă săptămîni. Gorov era înc ă prizonier, iar marfa lui Ponyets zăcea inutil ă în magaziile navei. 

Marele Stăpîn era un bă rbat scund, cu un început de chelie şi cu un chip smochinit, 

al cărui trup părea insignifiant, aproape imaterial din cauza gulerului uriaş din blană 

lucitoare pe care-l avea înfăşurat în jurul gîtului. 

Făcu un semn cu mîna şi şirul de oameni înarmaţi se dădu în lă turi, formînd un 

culoar de trecere de-a lungul căruia Ponyets păşi spre picioarele Şefului Statului. 

― Să 

nu scoţi o vorb ă, şuier ă Marele Stă pîn şi Ponyets, care deschisese gura, îşi 

muşc ă buzele. 

― Aşa 

e bine, spuse domnitorul Askoniei vizibil relaxat, nu suport vorbăria făr ă rost. 

Nici nu poţi ameninţa şi nici nu voi fi silit s ă ascult cuvinte mieroase. Nu vreau s ă aud 

vreo plîngere ofensat ă. Nici nu mai ţin minte de cîte ori aţi fost avertizaţi voi, rătă citorii, 

c ă maşinile voastre diavoleşti nu sînt dorite nicăieri pe Askone. 

― Domnia voastră, 

spuse Ponyets domol, nu voi încerca s ă caut scuze pentru 

neguţătorul în chestiune. Nu intr ă în obiceiurile neguţătorilor s ă se amestece în treburile 

care nu-i privesc. Dar Galaxia e mare şi s-a mai întîmplat şi cu alte ocazii s ă se 

depăşeasc ă anumite graniţe, dar nu cu rea intenţie. A fost o greşeal ă pe care o regretă m 

nespus de mult. 

― E regretabil, într-adevar, chiţăi Marele Stâpîn. Dar a fost oare o greşeal ă ? 

Oamenii voştri de pe Glyptal IV m-au bombardat cu rugăminţi de negocieri la numai două 

ore dup ă ce nefericitul păcătos a fost arestat. Ei m-au avertizat de nenumă rate ori asupra 

sosirii tale. Îmi face impresia c ă asist la o operaţiune de salvare foarte bine pus ă la punct. 

Au fost anticipate cam multe lucruri ― cam multe pentru o greşeal 

ă, regretabil ă sau nu. 

Ochii negri ai askonianului erau plini de ddispre ţ. Continu ă: 

― Şi oare voi sînteţi neguţători, care zburătăciţ i de pe o lume pe alta ca nişte 

fluturaşi bezmetici, atît de orbiţi de propriile drepturi încît v ă permiteţi s ă veniţ i pe 

pămîntul celei mai mari lumi din Askone, chiar în centrul sistemului ei, şi s ă pretindeţi că 

este o încălcare regretabil ă a graniţelor? Hai s ă fim serioşi. 

Ponyets simţi fiori reci, dar rămase impasibil. Răspunse cu o voce smerit ă: 

― Veneraţia 

voastr ă, dac ă încercarea de a face comer ţ a fost premeditat ă , acest 

lucru este necugetat şi contravine total celor mai stricte reglementări ale Breslei noastre. 

― Necugetat, desigur, spuse askonianul. Cu atît 

mai mult cu cît tovarăşul tă u ar 

putea s ă plăteasc ă cu viaţa aceast ă necugetare. 

Ponyets simţi un nod în stomac. Era mult ă hotărire în glasul askonianului. 


voastr ă , spuse el, moartea este un fenomen atît de absolut şi de 

irevocabil încît cu siguran ţă c ă trebuie s ă existe o alternativ ă. 

Askonianul făcu o pauz ă semnificativ ă înainte de a da un răspuns evaziv: 

― Am auzit că 

Fundaţia este bogat ă. 

― Bogată? 

Bineînţeles. Dar bogăţiile noastre sînt exact cele pe care refuzaţi s ă le 

acceptaţi. Bunurile noastre atomice valoreaz ă... 

― Bunurile voastre n-au nici o valoare prin aceea că 

le lipseşte binecuvîntarea 

ancestral ă. Bunurile voastre sînt fructe ale răului şi blestemate pentru c ă fiinţeaz ă sub 

interdicţia ancestral ă. Cuvintele fur ă 

intonate; o recitare a unei formule.

Marele Stăpîn închise ochii şi spuse cu subînţeles: ― Altceva de valoare n-ai? 

Neguţătorul rămase nedumerit: 

― Nu înţeleg. Ce doriţi? Askonianul făcu un gest disperat, ducînd mîinile în lături. ― Tu îmi ceri s ă schimb locul cu tine şi să-mi fac dorinţele cunoscute. Se pare că 

prietenul tău va trebui s ă îndure pedeapsa stabilit ă pentru 

sacrilegiu potrivit Codului 

askonian ― moarte prin gazare. Sîntem 

un popor drept. Nici cel mai sărac ţă ran, într-un 

caz similar, nu va suferi mai mult. Nici eu însumi n-aş suferi mai mult. 

Ponyets bîigui disperat: 


voastr ă, aş putea avea permisiunea dumneavoastr ă pentru a vorbi 

prizonierului? 

― Legea askoniană, 

spuse Marele Stă pîn, nu permite comunicarea cu un 

condamnat. 

Reţinîndu-şi cu greu emoţia, Ponyets zise: 


voastr ă, v ă implor s ă fiţi iertător fa ţă de sufletul unui om în aceste 

momente în care viaţa lui atîrn ă între via ţă şi moarte. De cînd viaţ a îi este în pericol, este 

rupt de consolarea spiritual ă. Acum el a ajuns în situaţia de a merge nepregă tit la sînul 

Spiritului care domneşte peste toţi şi peste toate. 

― Eşti 

păstor de suflete? întreb ă cu voce bănuitoare Marele Stăpîn. Ponyets lăs ă capul în pămînt cu umilin ţă. 

― Am fost pregătit 

în acest sens. Neguţătorii rătă citori au nevoie de oameni ca 

mine în nemărginirea şi pustietatea spaţiului pentru a se ocupa de latura spiritual ă a vieţ ii 

lor închinate negoţului şi celor lumeşti. 

Domnitorul askonian îşi muşc ă gînditor buzele. 

― Fiecare trebuie să-şi 

pregăteasc ă sufletul pentru aceast ă călătorie că tre spiritele 

sale ancestrale. Cu toate acestea, niciodat ă nu mi-a trecut prin minte c ă voi, neguţă torii, 

sînteţi credincioşi. 

3 

ESKEL GOROV se întoarse de pe o parte pe alta şi întredeschise un ochi cînd Limmar 

Ponyets intr ă pe uşa solid întărit ă cu bare de oţel. Uşa se închise cu un bubuit răsună tor. 

Gorov bolborosi ceva nedesluşit şi sări în picioare. 

― Ponyets! Te-au trimis? 

― Simplă 

întîmplare, spuse Ponyets cu amărăciune, ori e o lucrătur ă a demonului 

meu. Punctul unu: ai intrat în mare bucluc. Punctul doi: drumul meu comercial, aşa cum 

este el cunoscut Camerei de comer ţ, se afl ă la circa cincizeci de parseci depă rtare de 

sistemul acesta în momentul în care se petrece punctul unu. Punctul trei: am mai lucrat 

împreun ă şi Camera cunoaşte acest lucru. Nu-i un aranjament de toat ă frumuseţ ea? 

Răspunsul e la îndemîna oricui. 

― Fii precaut, 

spuse Gorov, îngrijorat. Ne ascult ă. 

Nu ai cu tine un variator de cîmp? 

Ponyets arăt ă spre brăţara bogat ornamentat ă care-i atîrna la încheietura mîinii şi 

Gorov se linişti. 

Ponyets privi în jur. Celula era sărăcăcios mobilat ă, dar spaţioas ă. Era bine luminată 

şi nu mirosea neplăcut. ― Nu-i rău, 

spuse el. Se poart ă cu mănuşi. Gorov făcu un gest de lehamite: 

― Ascultă, 

cum de ai ajuns pîn ă la mine? M ă aflu în detenţie solitar ă de aproape 

dou ă s. ăptămîni. ― Cam de cînd 

am sosit eu, nu? Păi, s-ar părea c ă păsăroiul ăsta bă trîn care şefeşte 

pe aici are şi nişte slăbiciuni. Are oarece înclinaţii pentru tirade pioase, aşa c ă am 

încercat o stratagem ă care a mers. Sînt aici în calitate de duhovnic spiritual. E ceva 

pentru o persoan ă pioas ă ca el. Ţi-ar tăia gîtul făr ă s ă clipeasc ă dac ă ar avea prilejul, dar 

ar ezita s ă întineze în vreun fel propăşirea sufletului tă u imaterial şi discutabil. E pur si 

simplu o mostr ă de psihologie empiric ă. Un neguţător trebuie s ă ştie cîte ceva din toate. 

Gorov zîmbi batjocoritor: 

― Iar tu eşti 

trecut prin şcoala teologic ă. Eşti grozav, Ponyets. M ă bucur c ă te-au 

trimis pe tine. Dar Marele Stă pîn nu-mi iubeşte numai sufletul. A zis ceva de 

răscumpărare? Neguţătorul îl privi printre gene. 

― Doar nişte 

aluzii. De asemenea, a ameninţ at cu moartea prin gazare. Am fost 

precaut şi nu m-am angajat cu nimic; putea s ă fie o capcan ă. Prin urmare, nu umbl ă decît 

s ă ne jecmăneasc ă. 

Aşa-i? Şi ce vrea?

― Aur. 

― Aur?! Ponyets se întunec ă la chip. Chiar metal? Şi pentru ce? 

― E moneda lor de schimb. 

― Zău? 

Şi de unde s ă găsesc eu aur? 

― De unde poţi. 

Ascult ă, am ceva important să-ţ i spun. Nu mi se va întîmpla nimic 

atîta vreme cît îi fluturăm Marelui Stă pîn pe la nas ideea cu aurul. Promite-i-l, oricît ar 

cere. Apoi te întorci la Fundaţie dac ă trebuie să -l procuri. Cînd voi fi eliberat, vom fi 

escortaţi pîn ă la marginea sistemului, apoi ne despărţim. Ponyets îl privi dezaprobator: 

― După 

aceea te întorci şi mai faci o încercare. 

― Misiunea mea e să 

vînd produse atomice pe Askone. 

― Nici n-o să 

parcurgi un parsec şi-or s ă te prind ă din nou. Cred c ă ştii asta. 

― Nu se ştie, spuse Gorov. Şi dac ă m-ar prinde e acelaşi lucru. 

― A doua oară 

te vor ucide. 

Gorov ridic ă din umeri. 

― Dacă 

ar fi s ă negociez a doua oar ă cu Marele Stăpîn, spuse Ponyets cu jumă tate 

de glas, aş vrea s ă ştiu toat ă povestea. Pîn ă aici am acţionat orbeşte. Puţ inele vorbe pe 

care le-am spus l-au iritat la culme pe Veneraţia Sa. 

― E destul de uşor, 

zise Gorov. Singura modalitate de a spori securitatea Fundaţ iei 

aici, la Periferie, este de a constitui un imperiu comercial controlat cu ajutorul religiei. 

Sîntem prea slabi deocamdat ă pentru a impune un control politic. Asta-i tot ce putem 

face pentru a menţine cele Patru Regate. 

Ponyets clătin ă din cap. 

― Înţeleg eu asta, dar un sistem care nu accept ă jucă rioare atomice nu poate intra 

sub controlul nostru religios... 

― Şi poate deveni un focar de independen ţă şi ostilitate. Aşa e. 

― Bine, teoria e bună, 

zise Ponyets. Problema e: ce anume împiedic ă vînză rile? 

Religia? Aşa mi-a dat a înţelege Marele Stăpîn. ― E o formă 

de divinizare a strămoşilor. Tradiţ iile lor vorbesc despre un trecut 

nefericit din care au fost salvaţi de eroii simpli şi virtuoşi ai vechilor generaţ ii. Nu e vorba 

decît de o înţelegere distorsionat ă a perioadei anarhice de acum un secol, cînd trupele 

imperiale au fost izgonite şi s-a instalat un guvern independent. Cuceririle ştiinţ ifice, şi 

energia atomic ă în special, au ajuns s ă fie identificate cu fostul regim imperial de care-şi 

amintesc cu groaz ă. 

― Chiar aşa? 

Dar au nişte nave mici destul de frumoase care m-au detectat de la 

doi parseci distan ţă. Asta-mi miroase a energie atomic ă. 

― Navele acelea sînt 

ceea ce le-a mai rămas de la Imperiu, făr ă îndoial ă, ră spunse 

Gorov ridicînd din umeri. Probabil c ă au propulsie atomic ă. Au păstrat şi ei ce le-a ră mas. 

Problema este c ă nu vor s ă inoveze nimic şi economia intern ă este eminamente 

neatomic ă. Asta-i ceea ce trebuie s ă schimbăm. ― Şi cum voiai s-o faci? 

― Înfrîngînd rezistenţa într-un punct mai slab. Mai simplu spus, dac ă aş putea vinde 

un briceag cu o lam ă cu cîmp de for ţă unui nobil, interesul lui ar fi s ă impun ă nişte legi 

care să-i permit ă să-l foloseasc ă . Aşa cum zic eu, pare caraghios, dar din punct de vedere 

psihologic este un plan bine conceput. Pentru a avea vânză ri strategice în puncte 

strategice ar trebui s ă constituim o facţiune pro-atomic ă la Curte. 

― Şi te-au trimis pe tine cu misiunea asta, pe cînd eu sînt aici ca s ă plă tesc 

răscumpărarea şi s ă plec, iar tu s ă mai faci o încercare? Asta nu înseamn ă a gîndi pe dos? 

― Ce vrei s ă spui? întreb ă Gorov cu pruden ţă. 

― Ascultă, 

izbucni exasperat Ponyets, eşti diplomat, nu neguţător, iar neguţă tor nu 

devii peste noapte doar dîndu-ţ i singur acest titlu. Treaba asta e pentru unul care s-a mai 

ocupat de vînzări, şi eu am pe nav ă o încărcătur ă care zace făr ă nici un folos, în timp ce 

nu văd cum îmi voi realiza cotele. 

― Vrei să 

spui c ă ai de gînd să-ţi rişti viaţ a într-o afacere care nu te priveşte? 

întreb ă Gorov şi zîmbi vag. 

― Vrei să 

insinuezi c ă asta-i o problem ă de patriotism şi c ă neguţă torii n-ar fi 

patrioţi? întreb ă Ponyets. 

― Nu se prea cunosc cazuri. Oricum, pionierii nu-s niciodată 

patrioţi. ― Bine. Să 

zicem c ă aşa e. Doar nu cutreier prin spaţiu numai ca s ă salvez Fundaţ ia. 

Vreau s ă cîştig şi bani, şi asta ar fi o şans ă pentru mine. Dac ă slujeşte şi Fundaţ iei, cu atît 

mai bine. Mi-am riscat eu viaţa şi pentru mai puţin. Ponyets se ridic ă în picioare, iar Gorov se ridic ă aproape în acelaşi timp. 

― Ce-ai de gînd 

s ă faci? 

― Nu ştiu, Gorov, spuse neguţătorul şi zîmbi. Cel puţin deocamdat ă. Dar dacă 

problema se reduce la afaceri, ţi-ai găsit omul. Nu sînt un lăudăros, în general, dar ţ 

in

întotdeauna seama de un lucru. Şi n-am terminat niciodat ă anul făr ă să -mi realizez 

cotele. 

Uşa celulei se deschise imediat ce bătu, şi cele dou ă santinele îl încadrar ă. 

4 

― UN SPECTACOL! zise sumbru Marele Stăpîn. 

Se aşez ă mai confortabil între blă nuri 

şi cu o mîn ă apuc ă mai bine ciomagul care-i slujea drept baston. 

― Şi aur, Veneraţia voastr ă. 

― Şi aur, aprob ă nepăsător Marele Stăpîn. Ponyets aşez ă cutia pe podea şi o deschise cu aerul cel mai elegant şi plin de 

încredere de care era în stare. Se simţ ea singur şi neajutorat, înfruntînd o ostilitate 

universal ă; exact cum se simţise în spaţiu în primul an. Consilierii bărboşi, aşezaţ i în 

semicerc cu faţa spre el, îl priveau cu antipatie făţiş ă . Printre ei era şi Pherl, favoritul cu 

faţa lung ă, care stătea într-o poziţie ostil ă în imediata apropiere a Marelui Stă pîn. Ponyets 

avusese deja de a face cu el şi-l considerase drept inamicul său numă rul unu şi prin 

urmare el trebuia s ă fie şi prima victim ă. 

Dincolo de uşile sălii, o mic ă armat ă aştepta evenimentele. Ponyets era practic rupt 

de nav ă şi singura sa arm ă era aceast ă încercare de mituire, pentru c ă Gorov stătea încă 

în închisoare. 

Făcu ultimele reglaje la monstruozitatea pentru a cărei încropire îi trebuiser ă multă 

inventivitate şi aproape o săptămîn ă de încercări şi se rug ă cerului ca acel cristal de cuarţ 

cu urme de plumb s ă reziste tensiunii. 

― Ce reprezintă? 

întreb ă Marele Stăpîn. ― Acesta, 

spuse Ponyets, făcînd un pas îndără t, este un mic aparat pe care l-am 

construit singur. 

― Asta se vede de la o poşt 

ă, dar nu mi-ai ră spuns la întrebare. E vreuna din 

oribilităţile lumii tale? 

― Are ceva atomic în ea, recunoscu Ponyets cu gravitate, dar nu e nevoie s ă o 

atingeţi sau s ă aveţi ceva de a face cu ea. E numai pentru mine şi dac ă conţine oribilităţ i, 

iau asupra mea toate păcatele ei. 

Marele Stăpîn ridic ă bastonul de fier, făcînd un gest ameninţător către maşină rie, şi 

buzele sale începur ă s ă se mişte repede şi tăcut într-o rugă ciune de purificare. Consilierul 

cu fa ţă prelung ă se aplec ă spre Marele Stăpîn apropiindu-şi mustaţa roşcat ă şi rar ă de 

urechea acestuia. Venerabilul askonian se scutur ă arţăgos, vrînd s ă fie lăsat în pace. 

― Şi care-i legă tura dintre instrumentul acesta diavolesc şi aurul care ar putea 

salva viaţa conaţionalului tău? ― Cu această 

maşinărie, începu Ponyets, în timp ce lăs ă mîna să-i cad ă uşor pe 

camera central ă şi-i mîngîie conturul rotund, pot transforma fierul pe care îl aruncaţ i în 

aur de cea mai bun ă calitate. Veneraţia voastr ă, aceasta este singura maşină rie 

cunoscut ă de om care accept ă fierul, dispreţuitul fier pe care st ă scaunul dumneavoastră 

şi din care sînt făcute aceste clădiri, şi-l transform ă în aur galben strălucitor. Ponyets simţi c ă n-o prea brodise. Atunci cînd încerca să-şi atrag ă potenţ iali 

cumpărători, vorbea convingător, uşor şi pe înţ elesul lor; dar ceea ce spunea acum 

semăna cu încercarea de a lansa în spaţiu o căru ţă. Îns ă pentru Marele Stă pîn important 

nu era forma, ci conţinutul. ― Aşa? 

Transmutaţie? Au mai existat neghiobi care au susţinut c ă deţ in puterea 

asta. Dar au plătit pentru acest sacrilegiu. 

― A reuşit 

vreunul? 

― Nu. Marele Stăpîn 

pă rea amuzat şi serios în acelaşi timp. Reuşita în a produce aur 

a fost o crim ă care-şi are propriul antidot. Numai c ă încercarea însoţit ă de eşec poate fi 

fatal ă. Poftim, ce poţ i face din bastonul meu? ― întreb ă, şi bătu cu el în podea. 

― Rog pe Veneraţia 

voastr ă s ă m ă ierte. Maşinăria făcut ă de mine e un model prea 

mic, iar bastonul este prea lung. 

Ochii mici şi strălucitori ai Marelui Stăpîn scrutar ă asistenţa. ― Randel, cataramele, te rog. Hai, omule, îţi vor fi înapoiate în număr dublu, dacă 

va fi nevoie. 

Cataramele fur ă trecute din mîn ă în mîn ă. Marele Stăpîn le cîntări îngîndurat. 

― Poftim, spuse el, şi le arunc ă pe pardoseal ă. 

Ponyets le ridic ă. Trase cu putere pîn ă cînd cilindrul se deschise şi, clipind des şi 

concentrîndu-şi privirea, reuşi cu oarecare efort s ă centreze cataramele pe ecranul 

anodului. Cu alt ă ocazie avea să-i fie mai uşor. Acum îns ă nu avea voie s ă greşeasc ă. 

Transmutorul cîrîi cu îndără tnicie vreme de circa zece secunde, în timp ce mirosul 

de ozon deveni destul de persistent. Askonienii se traser ă 

înapoi, bolborosind, şi Pherl

şopti iarăşi grăbit în urechea stăpînului său. Marele Stăpîn păstr ă o expresie împietrit ă . 

Nu voia s ă se lase convins. 

Iar cataramele erau din aur. 

Ponyets le întinse către Marele Stăpîn, murmurînd „Veneraţia voastr ă", dar bă trînul 

ezit ă, apoi făcu un semn de respingere. Privirea lui zăbovi o clip ă asupra transmutorului. 

― Domnilor, acesta este aur, spuse Ponyets grăbit. 

Numai şi numai aur. Îl puteţ i 

supune oricăror teste chimice şi fizice dac ă doriţi s ă v ă convingeţ i. Nu poate fi deosebit 

de aurul care se găseşte în stare natural ă. Orice bucat ă de fier poate fi tratat ă în acest 

fel. N-are importan ţă dac ă fierul este ruginit, şi nici dac ă fierul este aliat cu alte metale... 

Dar Ponyets vorbea doar ca s ă alunge tăcerea şi uimirea lor. Continua s ă ţină cataramele în mîna întins ă, iar strălucirea aurului vorbea de la sine, fă cînd inutile 

eforturile lui. 

Într-un tîrziu, Marele Stăpîn întinse o mîn ă şi Pherl se ridic ă şi glăsui: ― Veneraţia 

voastr ă, aurul provine dintr-o surs ă otrăvit ă. 

Şi Ponyets replic ă: 

― Parfumatul trandafir îşi are rădăcinile în noroi, Veneraţia voastr ă. În relaţ iile 

dumneavoastr ă cu vecinii, cumpăraţi materiale de toate felurile şi nu v ă întrebaţ i de unde 

le au, dac ă provin de la o instalaţie cuminte, binecuvîntat ă de blînzii voştri stră moşi, sau 

dac ă au fost zămislite cu ajutorul vreunei maşinării diavoleşti din spaţiu. Poftiţi, v ă rog, eu 

nu v ă ofer maşinăria. V ă ofer aurul. 


voastr ă, spuse Pherl, nu trebuie s ă v ă simţiţi răspunză tor pentru 

păcatele străinilor care lucreaz ă şi făr ă consimţămîntul Vostru şi făr ă ştiinţa Voastr ă . Dar 

a accepta acest aur îndoielnic, produs în mod smintit din fier, în prezenţa Voastr ă şi cu 

consimţămîntul Vostru, reprezint ă o insult ă adus ă spiritelor vii ale sfinţilor noştri strămoşi. ― Şi totuşi acesta este aur, spuse Marele Stăpîn, nehotărit, şi nu reprezint ă decît un 

schimb pentru păgînul condamnat pentru ticăloşia lui. Pherl, cred c ă eşti prea critic. Îşi 

retrase mîna pe care o întinsese dup ă aur. 

― Sînteţi 

înţelepciunea întruchipat ă, Veneraţia voastr ă, zise Ponyets. S ă cugetă m: 

prin liberarea unui păgîn, stră moşii voştri nu vor pierde nimic. În schimb, cu aurul pe 

care-l veţi primi veţi putea împodobi altarele sfintelor lor spirite. Şi, desigur, dac ă aurul ar 

fi întruchiparea răului, dac ă un asemenea lucru ar exista, răul ar fi izgonit de îndat ă ce 

metalul ar fi pus s ă slujeasc ă unui scop plin de pioşenie. 

― Pe moaştele 

strămoşilor mei! spuse Marele Stăpîn cu o vehemenţă 

surprinzătoare. Deschise gura şi rîse strident. Pherl, ce părere ai despre acest tînă r? 

Afirmaţia este adevărat ă. La fel de adevărat ă ca şi cuvintele strămoşilor mei. 

Pherl se întunec ă la chip şi spuse: 

― Aşa 

s-ar părea. S ă ne fereasc ă Spaţiul îns ă ca acest adevăr s ă se dovedeasc ă a fi 

o unealt ă a Spiritului Rău. ― Vom proceda cu şi mai mare înţelepciune, spuse brusc Ponyets. Păstraţ i aurul ca 

zălog. Aşezaţi-l drept ofrand ă pe altarele strămoşilor voştri şi reţineţi-m ă ca ostatec 

vreme de treizeci de zile. Dac ă la sfîrşitul acestei perioade nu va exista vreo dovad ă de 

refuz ― dacă 

nu se întîmpl ă vreun 

dezastru ― , acesta va fi un semn sigur că 

ofranda a 

fost acceptat ă. 

Ce altceva v-aş putea oferi? 

Şi cînd Marele Stăpîn se ridic ă în picioare pentru a cerceta dac ă exista vreun semn 

de dezaprobare, toţi membrii Consiliului îşi dădur ă acordul. Pîn ă şi Pherl încuviin ţă din 

cap, morfolindu-şi capetele zbîrlite ale mustăţii. Ponyets zîmbi şi se gîndi la foloasele pe care i le aducea educaţia religioas ă. 

5 

MAI TRECU O SĂPTĂMÎN Ă pîn ă ce reuşi s ă aranjeze o întrevedere cu Pherl. Ponyets 

simţea încordarea, îns ă era de-acum obişnuit cu sentimentul de încorsetare fizic ă . 

Părăsise oraşul sub paz ă. Se afla sub paz ă la vila de la periferie a lui Pherl. Nu putea decît 

s ă accepte aceast ă situaţie făr ă a mai privi înapoi. 

Pherl, mai tînăr şi mai înalt, era în afara cercului Bătrînilor. Îmbră cat neoficial, nu 

părea a face parte dintre ei. 

― Eşti 

un om tare ciudat, spuse el pe neaşteptate. Ochii lui apropiaţi de rădă cina 

nasului păreau s ă ezite. N-ai făcut nimic toat ă săptă mîna ce a trecut, şi îndeosebi în 

aceste ultime dou ă ore, dar laşi s ă se înţeleag ă c ă aş avea nevoie de aur. Mi se pare o 

cazn ă inutil ă, întrucît cine nu are nevoie? De ce nu cutezi s ă mai faci un pas? 

― Nu e vorba numai de aur, spuse Ponyets discret. Nu numai de aur. Adic ă de o 

monedă-dou ă. E vorba de ceea 

ce se ascunde în spatele aurului. 

― Şi care ar fi acest lucru? îl îmbie Pherl cu un zîmbet şiret. Sînt sigur c ă ceea ce-mi 

spui nu reprezint ă introducerea pentru o nou ă şi stîngace demonstraţie.

― Stîngace? 

întreb ă Ponyets, uşor încruntat. 

― Da, bineînţeles. 

(Pherl îşi împreun ă mîinile şi le duse la bă rbie). Nu te judec. 

Stîngăcia a fost deliberat ă, sînt sigur. Aş fi putut s ă atrag atenţia Veneraţ iei sale asupra 

acestui lucru dac ă aş fi fost sigur de motivaţie. În locul tău aş fi produs aurul pe nav ă şi l- 

aş fi oferit făr ă atîta tevatur ă. Am fi fost scutiţ i de spectacolul ce ni l-ai oferit şi de 

sentimentele contradictorii ce s-au născut. ― E adevărat, 

recunoscu Ponyets, dar, întrucît am ră mas eu însumi, am acceptat 

sentimentele contradictorii din dorinţa de a v ă atrage atenţia. ― Asta-i tot? Doar atît? 

(Pherl nu făcu nici un efort ca să-şi ascund ă veselia 

dispreţuitoare.) Şi-mi închipui c ă ai sugerat perioada de purificare de treizeci de zile astfel 

încît să-ţi poţi asigura timp suficient ca s ă îndrepţi atenţia către ceva mai substanţ ial. Dar 

ce se întîmpl ă dac ă se dovedeşte c ă aurul este impur? 

Ponyets îşi îngădui s ă răspund ă cu umor negru: 

― Cînd 

aprecierea impurităţii depinde de cei care sînt interesaţ i în cea mai mare 

măsur ă să-l găseasc ă pur? 

Pherl ridic ă ochii şi îl privi pe neguţător printre gene. Părea în egal ă măsur ă surprins 

şi satisfăcut: ― O remarcă 

inteligent ă. Şi-acum spune-mi de ce ai dorit s ă m ă atragi de partea ta. 

― Asta voi face. În scurtul răstimp de cînd m ă aflu aici am observat o serie de 

lucruri utile care te privesc pe tine şi prezint ă interes pentru mine. De exemplu, eşti tînă r 

― foarte tînă 

r ― pentru a fi membru al Consiliului şi provii dintr-o familie relativ tînăr ă. 

― Aduci critici familiei mele. 

― Nicidecum. Strămoşii 

tăi sînt măreţi şi sfinţ i ― toată 

lumea recunoaşte. Dar mai 

sînt unii care spun c ă eşti membru al vreunuia dintre cele Cinci Triburi. 

Pherl se rezem ă de spătarul scaunului. 

― Cu tot respectul faţă 

de cei aflaţi în situaţia asta, spuse el făr ă a-şi ascunde 

răutatea, vlaga şi bărbăţia celor Cinci Triburi s-au cam ofilit iar sîngele lor s-a cam subţ iat. 

Nu mai trăiesc nici măcar cincizeci de membri ai Triburilor. 

― Şi, cu toate astea, sînt voci care afirm ă c ă naţiunea nu ar vrea s ă vad ă ca Mare 

Stăpîn pe vreun bărbat care nu aparţine Triburilor. Iar un favorit atît de tînă r şi de 

proaspăt promovat al Marelui Stăpîn poate să-şi fac ă duşmani puternici printre mai-marii 

Statului ― aşa 

se zice. Veneraţia sa îmbătrineşte şi protecţia pe care ţi-o ofer ă nu va dura 

dup ă moartea lui atunci cînd spusele Spiritului său vor fi interpretate de vreun duşman. 

Pherl se strîmb ă: 

― Auzi cam multe pentru un străin. 

Asemenea urechi ar merita s ă fie tăiate. ― Asta se va hotărî 

mai tîrziu. 

― Dă-mi 

voie s ă anticipez. (Pherl se foi nerăbdător pe scaun.) Vrei să -mi oferi 

bogăţia şi puterea cu ajutorul instrumentelor răului pe care le ai în nava ta. Aşa e? 

― Să 

zicem c ă da. Care ar fi obiecţ iile tale? Pur şi simplu, conceptele de bine şi de 

rău? Pherl clătin ă din cap: 

― Nici vorbă. 

Ascult ă, străine, în agnosticismul tău păgîn, pă rerea ta despre noi e 

aşa cum e, îns ă eu nu sînt sclavul preasupus al mitologiei noastre, deşi aşa s-ar pă rea la 

prima vedere. Sper c ă sînt un om luminat şi educat, domnule. Profunzimea obiceiurilor 

noastre religioase, în înţelesul lor, mai degrab ă ritual decît etic, se adreseaz ă maselor. 

― Şi în cazul acesta, care ar fi obiecţiile? insist ă discret Ponyets. 

― Doar atît. 

Masele. S-ar putea ca eu s ă vreau s ă tratez cu tine, îns ă maşină riile 

tale, pentru a fi utile, trebuie folosite. Cum ar putea veni bogăţiile către mine dac ă ar 

trebui s ă le folosesc doar în cel mai mare secret, tremurînd s ă nu fiu văzut? Ce voiai să 

vinzi? S ă zicem, un aparat de ras. Chiar dac ă faţa mi-ar fi mai bine bărbierit ă , cum aş 

putea deveni bogat? Şi cum aş putea evita moartea prin gazare sau furia 

înspăimîntătoare a mulţimii dac ă aş fi prins folosindu-l? 

Ponyets ridic ă din umeri. 

― Ai dreptate. Ţi-aş spune c ă remediul ar fi să-ţi educi poporul s ă folosească 

maşinării atomice spre propriul folos şi spre profitul tău considerabil. Ar însemna o muncă 

neînchipuit de grea, nu neg acest lucru, dar şi profiturile ar fi pe măsur ă . Dar asta este 

problema ta acum, nu a mea. Pentru c ă eu n-am de oferit nici aparate de ras, nici cuţ ite, 

şi nici malaxoare de gunoi. 

― Ce oferi? 

― Aur de-a dreptul. Aur. Poţi 

lua maşina pe care am făcut demonstraţ ia de 

săptămîna trecut ă. 

Pherl rămase mut şi simţi un fior. Reuşi s ă spun ă: 

― Ţransmutorul? 

― Întocmai. Cantitatea de aur pe care o vei avea va fi aceeaşi cu cea de fier. Îmi 

închipui c ă 

acest lucru va fi suficient pentru nevoile tale. Suficient pentru a deveni Mare

Stăpîn, în ciuda tinereţii şi a duşmanilor pe care-i ai. Şi este un mijloc sigur. 

― În ce sens? 

― În sensul c ă secretul este esenţa utilităţ ii lui; acelaşi secret pe care-l descriai ca 

singura modalitate de a folosi instrumentele atomice. Poţ i îngropa transmutorul în cea 

mai adînc ă temni ţă din cea mai puternic ă fortărea ţă de pe cea mai îndepărtată proprietate şi tot îţi va aduce o îmbogăţire rapid ă. Tu vei cumpăra aurul, nu maşină ria, iar 

aurul acela nu poart ă nici o urm ă a provenienţei lui pentru c ă nu poate fi deosebit de 

aurul natural. 

― Şi cine va lucra cu maşina? 

― Chiar tu. Cinci minute de instruire vor fi suficiente. O vei instala unde doreşti. 

― Şi în schimb? Ponyets deveni precaut: 

― Voi cere un preţ 

bunicel. E în joc viaţa mea. S ă zicem, pentru c ă e o maşină rie 

valoroas ă, 

echivalentul unui picior cub de aur în fier prelucrat. 

Pherl izbucni în rîs şi Ponyets se înroşi: 

― Domnule, vreau să-ţi 

spun, adăug ă el ţeapăn, c ă poţi să-ţi primeşti preţul în două 

ceasuri. 

― E adevărat, 

şi peste o or ă ai putea fi departe, iar maşina s-ar putea dovedi inutil ă . 

Am nevoie de o garanţie. ― Ai cuvîntul 

meu. 

― Solidă 

garanţie, n-am ce zice, se înclin ă Pherl dispreţuitor. În schimb, prezenţ a ta 

ar fi o chezăşie şi mai bun ă. Îţi dau cuvîntul meu c ă te voi plăti la o săptămîn ă dup ă ce-mi 

livrezi maşinăria în stare de funcţionare. ― Imposibil. 

― Imposibil? Cînd 

te-ai expus deja la pedeapsa cu moartea doar oferindu-te să -mi 

vinzi ceva?! Alternativa este cuvîntul meu, altfel vei fi gazat, şi asta chiar mîine. 

Chipul lui Ponyets rămase inexpresiv, dar avu o scurt ă licărire în ochi. Spuse: 

― E un tîrg 

necinstit. Eşti dispus s ă punem aceast ă înţelegere în scris? 

― Ca să 

risc şi eu pedeapsa cu moartea? Nu, domnule! Pherl rînji satisfă cut. Nu, 

domnule! Numai unul dintre noi va fi tras pe sfoar ă. 

Neguţătorul spuse cu voce slab ă: 

― Bine, de acord. 

6 

GOROV FU ELIBERAT în cea de-a treizecea zi în schimbul a cinci sute de livre de aur. 

Totodat ă, îi fu înapoiat ă intact ă şi monstruoasa sa nav ă. 

Apoi, ca şi în cazul călătoriei spre sistemul Askone, la plecare, nava fu însoţit ă de 

alte nave zvelte şi mici. 

Ponyets o urmări cu privirea, pîn ă ce aceasta deveni un punct luminos şi apoi 

dispăru, dup ă care vocea lui Gorov răzbătu din difuzor, limpede şi piţigăiat ă, transmisă 

prin fascicul-eter, care nu putea fi recepţionat de către altcineva. 

― Dar nu este tocmai ce ne trebuie, Ponyets. Un transmutor nu e suficient. Şi, 

apropo, de unde l-ai căpătat? ― Nu l-am 

căpătat, răspunse Ponyets răbdă tor. L-am încropit dintr-un container de 

iradiere a alimentelor. Nu-i bun de nimic, de fapt. Consumul de energie e prohibitiv dacă 

se foloseşte pe scar ă larg ă, pentru c ă altfel Fundaţia ar prefera s ă folosească 

transmutaţia decît s ă alerge prin toat ă Galaxia dup ă metale grele. E unul din trucurile 

obişnuite pe care le foloseşte orice neguţător, cu singura deosebire c ă nu am vă zut 

vreunul care s ă transforme fierul în aur. Dar e impresionant, şi, deocamdat ă , 

funcţioneaz ă. 

― Bine. 

Dar şmecheria asta nu foloseşte la nimic. 

― Te-a scos din închisoare! 

― Cît 

se poate de neadevărat. Mai ales c ă trebuie s ă m ă întorc de îndat ă ce scăpă m 

de aceast ă escort ă îndatoritoare. 

― De ce? 

― Chiar tu ai explicat asta acelui politician al tău. 

(Vocea lui Gorov tră da 

nervozitate.) Succesul tău în aceast ă afacere s-a bazat pe faptul c ă transmutorul a fost un 

mijloc folosit pentru atingerea unui scop, dar el nu are nici o valoare în sine; el a 

cumpărat aurul, nu maşinăria. Ai fost bun psiholog pentru c ă ai reuşit, îns ă... 

― Îns ă? Ponyets îl îndemn ă cu calm s ă continue. 

Vocea din receptor deveni mai piţigăiat ă. 

― Dar noi vrem să 

le vindem o maşin ă care s ă aib ă o valoare prin ea însă şi; ceva ce 

vor dori s ă foloseasc ă pe fa ţă, ceva care să-i îndemne s ă priveasc ă cu ochi buni tehnicile 

atomice în propriul interes.

― Înţeleg toate acestea, spuse Ponyets îngăduitor. Mi-ai explicat deja situaţ ia. Dar 

s ă vedem ce rezultat vor avea vînză rile mele, bine? Atîta vreme cît transmutorul va 

funcţiona, Pherl va face aur şi va funcţiona îndeajuns de mult pentru a-şi finanţ a 

campania electoral ă. Actualul Mare Stăpîn nu va mai trăi mult ă vreme. 

― Te bazezi pe recunoştin 

ţă? întreb ă Gorov cu răceal ă. 

― Nu, pe interesul personal folosit în mod inteligent. Transmutorul îi asigură 

succesul în alegeri, alte mecanisme... 

― Ba nu, nu! Porneşti 

de la o premis ă greşit ă . Nu va avea încredere în transmutor, 

ci în aur, în demodatul aur. Asta încerc eu să-ţi spun. 

Ponyets rînji şi-şi căut ă o poziţie mai comod ă , îl fiersese îndeajuns pe bietul om. 

Gorov începuse s-o ia razna. Spuse: 

― Las-o mai moale, Gorov. N-am terminat. Mai sînt 

şi alte mărunţişuri. Se lăs ă un moment de tăcere. Apoi se auzi vocea precaut ă lui Gorov: 

― Ce alte mărunţişuri? 

Ponyets făcu un gest inutil: 

― Vezi escorta? 

― O văd, răspunse scurt Gorov. Ce-i cu ea? 

― Îţi spun dac ă m ă asculţi. Flota care ne escorteaz ă este lui Pherl; un hatîr special 

din partea Marelui Stăpîn. A reuşit s-o obţin ă. 

― Şi? 

― Şi unde crezi c ă ne conduce? Către proprietăţ ile lui miniere de la marginea 

Sistemului Askone. Ascult ă! (Ponyets deveni dintr-o dat ă foarte vioi.) Ţi-am spus doar că 

sînt hotărît s ă fac bani, nu s ă salvez lumile. Am vîndut transmutorul pe nimica toat ă cu 

riscul de a fi trimis la camera de gazare, numai c ă asta nu mi-ar ajuta să-mi fac cota. 

― Dar ce-i cu proprietăţile 

miniere, Ponyets? Ce amestec au ele în afacere? 

― Ele aduc profitul. Vom încărca staniu, Gorov. Staniu, pîn ă umplem şi ticsim 

fiecare colţişor al hîrbului meu, şi înc ă pe atît pentru tine. Bătrîne, eu cobor cu Pherl să 

încarc marfa, iar tu m ă acoperi cu tot armamentul de la bord, gata s ă intervii în cazul în 

care Pherl nu se comport ă sportiv, aşa cum mi-a dat mie de înţ eles. Staniul acela e 

profitul meu. 

― Pentru transmutor. 

― Pentru întreaga mea încărcătur ă de jucării atomice. La pre ţ dublu, plus comision. 

(Ridic ă din umeri de parc ă ar fi vrut să-şi cear ă scuze.) Recunosc c ă l-am înşelat, dar 

trebuie să-mi plătesc cotele, nu? 

Gorov nu mai înţelegea nimic. Spuse moale: 

― Vrei să-mi 

explici şi mie? 

― Ce să-ţi 

mai explic? Totu-i limpede. Ascult ă, deşteptul şi-a închipuit c ă m-a prins 

într-o capcan ă sigur ă, pe motiv c ă în faţa Marelui Stăpîn cuvîntul lui valoreaz ă mai mult 

decît al meu. A luat transmutorul. Asta-i crim ă capital ă în Askone. Ar putea spune oricînd 

c ă m-a atras într-o capcan ă cu cea mai patriotic ă dintre intenţii şi ar putea s ă m ă denunţ e 

ca vânzător de mărfuri prohibite. 

― Asta a fost clar. 

― Desigur, dar n-a fost vorba numai de cuvinte. Vezi tu, Pherl n-a auzit niciodată 

şi 

nici nu şi-ar fi închipuit c ă exist ă microcamer ă de filmat. 

Gorov fu cuprins de un acces de rîs. 

― Exact. Mă 

avea la mîn ă , zise Ponyets. Am fost muştruluit cum se cuvine. Dar cînd 

am pornit transmutorul pentru el, cu iuţeala mea de mîn ă , am încorporat camera în 

aparat şi am scos-o a doua zi cînd am făcut din nou reglajele. Am obţ inut astfel o 

înregistrare făr ă reproş a sfintului sfinţilor, să rmanul Pherl lucrînd la aparat, folosind 

profitabil fiecare picătur ă de energie şi cotcodăcind fericit la fiecare bucăţic ă de aur de 

parc ă ar fi fost o găin ă ce tocmai făcuse un ou. 

― I-ai arătat 

rezultatul? 

― Două 

zile mai tîrziu. Sărmanul nătîng nu mai pomenise în viaţ a lui imagini 

tridimensionale color şi însoţite de sunet. El susţine c ă nu e superstiţios, dar să -mi spui 

mie cuţu dac ă am mai văzut vreodat ă un adult tremurînd ca el. Cînd i-am spus c ă am în 

piaţa cea mare a oraşului o camer ă pregătit ă s ă înceap ă a transmite acele imagini în faţ a 

a un milion de askonieni fanatici, care aveau să-l fac ă bucăţi cît ai clipi, a că zut în 

genunchi bolborosind în aşa hal încît nu mai înţelegeam nimic. Era gata s ă fac ă afacerea 

pe care o doream eu. 

― Şi chiar ai fi făcut-o? (Gorov făcea eforturi s ă nu izbucneasc ă în rîs.) Vreau s ă zic, 

aveai o camer ă aşezat ă în piaţa public ă? 

― Nu, dar n-are nici o importanţă. 

A făcut tîrgul. A cumpărat toate jucă riile pe care 

le aveam eu şi pe care le aveai tu contra unei cantităţi de staniu ce urma s ă o încărcă m 

noi. În momentele acelea, m ă credea în stare de orice. Acordul este scris şi vei primi o 

copie înainte de a coborî cu el, ca o măsur ă suplimentar ă de siguran ţă.

― Dar i-ai zgîndărit 

vanitatea, zise Gorov. Va folosi aparatele? 

― De ce nu? E singura cale de a-şi 

recupera pierderile, şi, dac ă va face bani din 

asta, îşi va salva şi mîndria rănit ă. Şi va fi următorul Mare Stă pîn, şi cel mai bun om pe 

care l-am putea avea în slujba noastr ă. 

― Da, zise Gorov, a fost o afacere bună. 

Cu toate acestea, trebuie s ă spun c ă ai o 

tehnic ă destul de incomod ă de a promova vînzările. Nici nu-i de mirare c ă te-au dat afară 

din seminar. Nu ai nici o fărîm ă de sim ţ moral. 

― La ce bun? spuse Ponyets nepăsător. 

Doar ştii foarte bine ce pă rere avea Salvor 

Hardin despre simţul moral. 

Partea a cincea 

MARII NEGUŢĂTORI NEGUŢĂ TORII ― ... Cu inevitabilitate psihoistoric ă, controlul din partea Fundaţ iei a 

crescut. Neguţătorii s-au îmbogăţit; şi o dat ă cu bogăţia a venit şi puterea... 

Uneori se uit ă c ă Hober Mallow şi-a început viaţa ca neguţător obişnuit. Nu se uit ă , 

în schimb, c ă şi-a terminat-o ca primul dintre Marii Neguţători... ENCICLOPEDIA GALACTICĂ 

1 

JORANE SUTT îşi împreun ă vîrfurile degetelor cu unghii îngrijit tăiate si spuse: 

― Sînt 

cam nedumerit. De fapt, şi asta ţ i-o spun în cel mai mare secret, s-ar putea 

s ă fie una dintre crizele anticipate de Hari Seldon. 

Bărbatul din faţa lui pipăi dup ă o ţigar ă prin buzunarele hainei scurte, tipic ă pentru 

Smyrno: 

― N-am cunoştin 

ţă de aşa ceva, Sutt. De regul ă, oamenii politici încep a se văică ri: 

„O nou ă criz ă Seldon", cu ocazia fiecărei campanii pentru alegerile municipale. 

Sutt schi ţă un zîmbet: 

― Eu nu sînt 

în campanie electoral ă , Mallow. Avem de-a face cu arme atomice, şi nu 

ştiu de unde provin. 

Hober Mallow din Smyrno, Neguţător-şef, fuma tăcut, aproape nepăsător: ― Continuă. 

Dac ă mai ai ceva de spus, fă-o acum. 

Mallow nu făcea niciodat ă greşeala de a fi excesiv de politicos cu un om al 

Fundaţiei. O fi fost el un Străin, dar oamenii rămîn oameni de oriunde ar fi ei. 

Sutt făcu un semn către harta tridimensional ă a stelelor, aflat ă pe mas ă. Reglă 

cîteva butoane şi un ciorchine de vreo cinci-şase sisteme stelare se luminar ă în roşu. 

― Aceasta, zise el calm, este Republica Korell. 

Neguţătorul încuviin ţă cu o mişcare a capului. 

― Am fost acolo. E o cocină 

nenorocit ă! Presupun c ă o numiţi republic ă , dar de 

fiecare dat ă este ales drept Commdor cîte un membru al familiei Argo. Şi cui nu-i place 

treaba asta i se pot întîmpla anumite lucruri. Am fost pe acolo, repet ă el, şi strîmb ă din 

buze. 

― Dar te-ai întors, ceea ce nu se întîmpla prea des. Trei nave comerciale, inviolabile 

potrivit Convenţiei, au dispă rut pe teritoriul acestei Republici în cursul anului trecut. Şi 

navele acelea erau înarmate cu toţi explozivii nucleari obişnuiţi şi dispuneau de protecţ ie 

cu cîmp de for ţă. 

― Care au fost ultimele comunicări 

ale navelor? 

― Rapoarte de rutină. 

Nimic deosebit. 

― Ce-a spus Korell? 

Ochii lui Sutt lucir ă sardonic. 

― N-am găsit 

modalitatea de a întreba. Cel mai mare avantaj al Fundaţiei fa ţă de 

întreaga Periferie este reputaţia ei de mare for ţă. Crezi c ă putem pierde trei nave şi s ă le 

cerşim înapoi? 

― Păi 

atunci ce-ar fi să-mi spuneţi mai precis ce vreţi de la mine? 

Lui Jorane Sutt nu-i plăcea să-şi risipeasc ă timpul enervîndu-se. Ar fi fost un lux. Ca 

secretar al primarului, ţinuse la respect consilieri din opoziţ ie, carierişti, reformatori, şi tot 

felul de zărghiţi care pretindeau c ă ar fi rezolvat în întregime cursul istoriei viitoare aşa 

cum fusese gîndit ă de Hari Seldon. Cu o asemenea experien ţă era foarte greu s ă fie scos 

din ale lui. 

Măsurindu-şi cu atenţie cuvintele, spuse: 

― O clipă 

. Vezi tu, trei nave pierdute în acelaşi sector în cursul aceluiaşi an nu

înseamn ă un accident şi puterea atomic ă poate fi înfrînt ă doar de o for ţă atomic ă mai 

mare. Apare automat întrebarea: dac ă Republica Korell are arme atomice, de unde le 

primeşte? 

― Şi unde le primeşte? 

― Exist ă dou ă răspunsuri. Fie c ă le-au construit ei înşişi... 

― Cam mult spus! 

― Adevărat! 

Dar, pe de alt ă parte, e posibil s ă ne confruntă m cu un caz limpede de 

trădare. ― Aşa 

crezi? întreb ă Mallow, glacial. 

Secretarul răspunse calm: 

― Nu exclud deloc aceast 

ă posibilitate. De cînd cele Patru Regate au acceptat 

Convenţia Fundaţiei, a trebuit s ă luptăm cu grupuri de populaţ ii disidente destul de 

puternice, aparţinînd fiecăreia dintre naţ iuni. Fiecare dintre fostele regate îşi are propriii 

pretendenţi şi foşti nobili care nici măcar nu se prefac a iubi Fundaţia. Probabil c ă unii 

dintre ei au devenit activi. 

Mallow se înroşi. 

― Pricep. Ai ceva să-mi 

reproşezi? Eu sînt din Smyrno. 

― Ştiu. Eşti smyrnian, nă scut în Smyrno, unul dintre cele patru foste regate. Doar 

prin educaţie eşti un om al Fundaţiei. Prin naştere, eşti un Străin. Făr ă îndoial ă c ă bunicul 

tău a fost baron pe vremea războaielor cu Anacreon şi Loris şi c ă proprietăţ ile familiei tale 

au fost confiscate atunci cînd Sef Sermak a redistribuit terenurile. 

― Nu, nu. Bunicul meu a fost un nefericit şi un sărăntoc lipit-pă mîntului, care a 

murit cărînd cărbuni pentru un salariu de mizerie înainte de Fundaţ ie. Nu datorez nimic 

vechiului regim. Dar m-am nă scut pe Smyrno şi mi-e ruşine şi pentru Smyrno şi pentru 

smyrnieni, pe onoarea mea. Viclenele tale aluzii privind acte de trădare n-or s ă m ă sperie 

atît de tare încît s ă ling tălpile celor de la Fundaţ ie. Acum, ori îmi dai ordine clare, ori 

lansează-ţi acuzaţiile, mi-e totuna. 

― Stimate Neguţător-şef, 

nu-mi pas ă cîtuşi de puţin dac ă bunicul tă u a fost rege pe 

Smyrno sau cel mai amă rit om de pe planet ă. Am apelat la flecăreala asta făr ă noimă 

despre naştere şi strămoşi pentru a-ţi dovedi c ă nu m ă intereseaz ă. Dar mi-e clar c ă ai 

înţeles greşit spusele mele. S ă revenim. Eşti smyrnian. Îi cunoşti pe Stră ini. De asemenea 

eşti neguţă tor şi, pe deasupra, unul dintre cei mai buni. Ai fost pe Korell şi-i cunoşti pe 

korellieni. Am vrea s ă mergi din nou acolo. 

Mallow nu-şi putu stăpîni mirarea: 

― Ca spion? 

― Nicidecum. Ca neguţător, dar atent la tot ce se întîmpl ă ; ai putea afla de unde 

provine energia lor atomic ă... Aş vrea să-ţi reamintesc, tocmai pentru c ă eşti smyrnian, că 

dou ă dintre navele comerciale dispărute aveau echipaje smyrniene. 

― Cînd 

s ă pornesc? 

― Cînd 

va fi gata nava? 

― Peste şase zile. 

― Atunci peste şase zile vei porni. Vei primi toate detaliile la amiralitate. 

― Foarte bine! Neguţătorul 

se ridic ă, 

strinse mîna lui Sutt şi ieşi. 

Sutt rămase pe loc, ră sfirîndu-şi degetele şi frecîndu-le uşor unele de altele, apoi 

ridic ă din umeri şi păşi în biroul primarului. 

Primarul decupla circuitul de televiziune şi se rezem ă de spătarul fotoliului: 

― Ce părere 

ai, Sutt? 

― Ar putea fi un bun actor, afirmă 

Sutt, şi rămase cu privirea fix ă. 

2 

ÎN ACEEAŞI ZI, spre sear ă, în apartamentul de burlac de la etajul al două zeci şi 

unulea al Clădirii Hardin, aparţ inînd lui Jorane Sutt, Publis Manlio sorbea alene vin dintr-un 

pahar. 

Slăbănogul Publis Manlio, îmbătrinit înainte de vreme, îndeplinea în cadrul Fundaţ iei 

dou ă funcţ ii importante. Era Secretar cu afacerile externe la cabinetul primarului, iar 

pentru toţi sorii externi, mai puţin pentru Fundaţ ie, era şi Primat al Bisericii, Furnizor al 

Hranei Sfinte, Maestru al templelor şi cîte altele, toate titulaturile fiind formate din 

cuvinte cu sonorităţi menite a impresiona. 

― Dar a fost de acord, spuse Manlio, să 

te lase să-l trimiţi pe acel neguţă tor. E un 

pas înainte. 

― Cam mic, încuviin ţă Sutt. Nu obţ inem nici un rezultat imediat, întreaga afacere 

reprezint ă un plan foarte general, întrucît nu avem posibilitatea de a prevedea sfirşitul. 

Acum lăsăm lucrurile s ă se desfăşoare de la sine, sperînd c ă 

pe undeva, pe parcurs, vom

găsi şi rezolvarea. 

― Adevărat. 

Iar acest Mallow este un om capabil. Dar dac ă nu se va lă sa tras pe 

sfoar ă? 

― E un risc pe care trebuie s ă ni-l asumăm. Dac ă e un caz de tră dare, nu pot fi 

amestecaţi decît oameni competenţi. Dac ă nu, avem nevoie de un om capabil s ă afle 

adevărul, iar Mallow va fi precaut. Ţi 

s-a golit paharul. 

― Nu, mulţumesc. 

Am băut destul. 

Sutt îşi umplu paharul şi rămase în aşteptare, lă sîndu-l pe Mallow în voia gîndurilor 

sale neliniştite. Oricare ar fi fost aceste gînduri, ele nu i se clarificaser ă, pentru că 

Primatul întreb ă pe neaşteptate: 

― Sutt, la ce te gîndeşti? 

― Uite care e situaţia, 

Manlio. Ne aflăm în miezul unei crize Seldon. 

Manlio îl privi atent, apoi întreb ă domol: 

― De unde ştii? A apărut din nou Hari Seldon în Bolta Timpului? 

― Nu-i nevoie de asta, prietene. Ascultă 

şi gîndeşte-te bine. De cînd Imperiul 

Galactic a abandonat Periferia şi ne-a lăsat de capul nostru, n-am avut niciodat ă vreun 

adversar care s ă posede energie atomic ă. Acum avem, pentru prima oar ă , unul. Acest 

aspect mi se pare interesant, chiar dac ă ar fi singurul. Dar nu e. Pentru prima dat ă în mai 

bine de şaptezeci de ani ne confruntăm cu o criz ă politic ă intern ă major ă. Aş îndrăzni să 

spun c ă sincronizarea celor dou ă crize, cea intern ă şi cea extern ă, face ca afirmaţ ia mea 

s ă nu poat ă fi pus ă la îndoial ă. 

Manlio îl privi printre gene şi spuse: 

― Nu-i de ajuns. Pîn 

ă acum am avut dou ă crize Seldon şi de fiecare dat ă Fundaţ ia 

era în pericol de a fi exterminat ă. Nu poate exista o a treia criz ă dac ă pericolul acesta nu 

apare. 

Sutt nu dădu semne că-şi pierde răbdarea. ― Pericolul e aproape. Orice nepriceput poate detecta criza. 

Important pentru Stat 

ar fi detectarea ei înc ă în faz ă embrionar ă. Ascult ă , Manlio, mergem înainte pe drumul 

unei istorii planificate. Noi ştim c ă Hari Seldon a pregătit posibilităţile viitorului. Ştim că 

într-o bun ă zi vom reclădi Imperiul Galactic. Ştim c ă ne vor trebui o mie de ani sau cam 

aşa ceva. Şi mai ştim c ă în acest interval ne vom confrunta cu anumite crize. Prima criză 

a izbucnit la cincizeci de ani dup ă întemeierea Fundaţiei şi a doua la treizeci de ani după 

prima. Au trecut de atunci aproape şaptezeci şi cinci de ani. E vremea, Manlio, e vremea! 

Manlio se frec ă la nas, nevoind s ă cread ă. 

― Şi ţi-ai făcut planuri pentru a înfrunta criza? 

Sutt încuviin ţă cu o mişcare a capului. 

― Iar eu, continuă 

Manlio, trebuie s ă joc un rol în aces plan. 

Sutt încuviin ţă din nou. 

― Înainte de a face fa ţă unei ameninţări atomice străine, trebuie s ă facem curăţ enie 

în propria noastr ă cas ă. Neguţătorii ăştia... 

― Aha! 

Primatul rămase înmărmurit, iar ochii îi trădar ă o atenţie încordat ă: 

― Aşa 

este. Neguţătorii. Sînt utili, dar sînt prea puternici şi prea puţin ţinuţ i în frîu. 

Sînt Străini, educaţi în afara religiei. Pe de o parte, le încredinţă m cunoaşterea, iar pe de 

alta, eliminăm controlul sever asupra activităţii lor. 

― Dar dacă 

am putea dovedi trădarea? ― Am putea, printr-o acţiune direct ă, simpl ă şi eficient ă . Dar nu acesta este cel mai 

important lucru. Chiar dac ă printre ei n-ar exista trădă tori, oricum ar constitui un element 

de nesiguran ţă în societatea noastr ă. Nu ar mai fi legaţi fa ţă de noi nici prin patriotism, 

nici prin simpl ă descenden ţă şi nici măcar prin credin ţă religioas ă . Sub conducerea lor 

lipsit ă de religiozitate, provinciile exterioare, care înc ă de pe vremea lui Hardin ne 

consider ă drept Planet ă Sfînt ă, s-ar putea desprinde de sub influenţa noastr ă. 

― Înţeleg toate astea, dar remediul... 

― Remediul trebuie găsit 

repede, pîn ă s ă devin ă acut ă criza Seldon. Riscurile ar 

putea fi foarte mari dac ă în exterior exist ă arme atomice, iar în interior înstră inare. (Sutt 

puse jos paharul pe care-l învîrtea între degete.) Făr ă îndoial ă c ă aceasta este misiunea 

ta. 

― A mea? 

― Eu n-o pot face. Funcţia 

mea a fost obţinut ă prin numire şi nu prevede putere 

legislativ ă. 

― Primarul... 

― Imposibil. Personalitatea lui e total negativă. 

Este energic doar atunci cînd e s ă se 

eschiveze de responsabilităţi. Dar dac ă se ridic ă un partid independent care i-ar putea 

periclita realegerea, şi-ar putea permite s ă se lase condus. 

― Sutt, eu nu am calităţi 

de politician pragmatic.

― Lasă 

asta în seama mea. Cine ştie, Manlio?! Înc ă de pe vremea lui Salvor Hardin, 

funcţiile de primat şi de primar nu au fost niciodat ă întrupate într-o singur ă persoan ă . Dar 

asta s-ar putea întîmpla acum dacă-ţi duci misiunea la bun-sfîrşit. 

3 

LA CAPĂTUL celă lalt al oraşului, într-un decor mai elegant, Hober Mallow avea o a 

doua întîlnire. Îl ascultase cu răbdare pe interlocutor, iar acum tocmai spunea precaut: 

― Da, am auzit de demersurile tale pentru a obţine 

o reprezentare direct ă a 

neguţătorilor în cadrul Consiliului. Dar de ce tocmai eu, Twer? 

Jaim Twer radia. Ţinea s ă reaminteasc ă oricui c ă el fă cuse parte din primul grup de 

Străini care primiser ă o educaţie laic ă pe Fundaţie. ― Ştiu eu ce fac, spuse el. Aminteşte-ţi de întîlnirea noastr ă de anul trecut. 

― La Convenţia 

neguţătorilor. ― Exact. 

Ai condus întrunirea. În primul rînd stă teau boii aceia cu cefe groase pe 

care i-ai dominat copios. Şi eşti bine privit şi de marea mas ă a populaţiei Fundaţ iei. Ai o 

strălucire, sau, în orice caz, te bucuri de o bun ă reputaţ ie ca aventurier, ceea ce e cam 

acelaşi lucru. 

― Foarte bine, spuse Mallow sec. Dar de ce acum? 


acum ne surîde şansa. Ştii c ă ministrul educaţ iei şi-a prezentat 

demisia? Înc ă nu s-a dat publicităţii, dar se va afla curind. 

― De unde ştii tu asta? 

― Ce importanţă 

are? (Fă cu un gest de dezgust.) Lucrurile stau cam aşa. Partidul 

Acţiunii se destram ă şi noi putem să-l ajutăm s ă piar ă acum cerînd, făr ă ocolişuri, drepturi 

egale sau, mai degrab ă, democraţie pentru neguţători. Mallow se lăs ă mai comod pe scaun şi-şi privi degetele butucănoase. ― Ehe! Îmi pare ră u Twer. Plec într-o călătorie de afaceri săptă mîna viitoare. Va 

; 

trebui s ă găseşti pe altcineva. 

Twer îl privi lung: 

― Afaceri? Ce fel de afaceri? 

― Foarte secrete. Strict-secrete, de importanţă 

deosebit ă. Afaceri de stat, s ă ştii. 

Am avut o discuţie cu secretarul personal al primarului. 

― Sutt, şarpele? întreb ă Jaim Twer tulburat. E o stratagem 

ă. Ticălosul vrea s ă scape 

de tine, Mallow... 

― Stai puţin. 

(Mîna lui Mallow îl opri pe Twer care începuse s ă gesticuleze.) Nu te 

aprinde. Dac ă e o stratagem ă, într-o bun ă zi m ă voi întoarce ca s ă i-o plătesc. Dac ă nu, 

şarpele tău, Sutt, va juca aşa cum îi vom cînta noi. Ascult ă, e iminent ă o criz ă Seldon. 

Mallow aştept ă ca Twer s ă reacţioneze, dar acesta ră mase nedumerit. Îl privea 

mirat. 

― Ce-i aceea o criză 

Seldon? 

― Ferească...! 

(Mallow explod ă furios, evident frustrat.) Ce mama naibii ai învăţ at 

cînd ai mers la şcoal ă? Ce, vrei s ă m ă faci s ă cred c ă nu ştii atîta lucru? 

Twer se încrunt ă: 

― Dacă-mi 

explici... 

― Îţi voi explica. 

Dup ă o pauz ă, Mallow se concentr ă, vorbind rar şi apăsat: ― Cînd 

Imperiul Galactic a început s ă decad ă la Periferie şi cînd marginile Galaxiei 

au revenit la barbarie, scufundîndu-se încet-încet, Hari Seldon şi grupul lui de psihologi au 

înfiinţ at o colonie ― Fundaţ 

ia ― aici, în mijlocul haosului, astfel încît noi s ă putem pă zi 

arta, ştiinţa şi tehnologia şi s ă formăm cel de-al Doilea Imperiu. 

― A, da, da. 

― N-am terminat, spuse neguţătorul 

cu răceal ă. Dezvoltarea viitoare a Fundaţ iei a 

fost programat ă potrivit psihoistoriei, care pe vremea aceea era foarte avansat ă , şi s-au 

aranjat condiţiile în aşa fel încît s ă se produc ă o serie de crize care s ă ne oblige să 

parcurgem cît mai repede drumul către viitorul Imperiu. Fiecare criz ă, fiecare Criză 

Seldon, marcheaz ă cîte o epoc ă a istoriei noastre. Acum ne apropiem de cea de-a treia. 

― Bineînţeles! 

spuse Twer ridicînd din umeri. Ar fi trebuit să -mi amintesc. Dar am 

terminat şcoala de atîta vreme... cu mult înaintea ta. 

― Aşa 

cred. În fine, las ă asta. Acum conteaz ă c ă sînt expediat, în timp ce această 

criza se contureaz ă tot mai limpede. N-am de unde s ă ştiu ce voi gă si la întoarcere; de 

altfel va avea loc şi alegerea anual ă a Consiliului. 

Twer ridic ă privirea: 

― Urmăreşti 

ceva anume?

― Nu. 

― Ai planuri clare? 

― Deloc. 

― Păi atunci... 

― Păi 

nimic. Hardin a zis demult: „Pentru a reuşi, nu e suficient s ă ai un plan. 

Trebuie s ă mai şi improvizezi". Eu voi merge la inspiraţie. Twer dădu din cap, neîncrezător, apoi se ridic ă în picioare. 

Brusc, dar pe un ton firesc, Mallow spuse: 

― Am o idee. Ce-ar fi să 

mergi cu mine? Nu mai face pe miratul, omule. Ai fost 

comerciant înainte de a hotărî c ă politica este mai interesant ă. Cel puţia aşa am auzit. 

― Unde mergi? Spune-mi măcar 

atîta lucru. 

― Spre Falia Whassalia. Nu pot să-ţi 

spun mai multe pîn ă nu vom fi în spaţ iu. Ce 

zici? 

― Dar dacă 

lui Sutt îi vine în minte s ă m ă ţin ă undeva ca s ă m ă poat ă supraveghea? 

― E puţin 

probabil. Dac ă ar dori atît de mult s ă scape de mine, de ce n-ar fi valabil 

acest lucru şi în cazul tău? Pe lîng ă asta, nici un neguţător nu ar pleca în spaţiu dac ă nu 

şi-ar putea alege echipajul. Iau şi eu pe cine vreau. 

În ochii bătrinului se observ ă o licărire ciudat ă: 

― Bine, merg. ( Îi întinse mîna lui Mallow.) Va fi prima mea călătorie dup ă aproape 

trei ani. 

Mallow îi strînse mîna: 

― Bun! Am pornit-o cu dreptul. Acum mă 

duc s ă adun echipajul. Ştii unde este 

situat ă Far Star, nu? S ă vii acolo mîine. La revedere. 

4 

KORELL reprezint ă un fenomen obişnuit în istorie: republica 

al cărei conducă tor 

posed ă toate atributele monarhului absolut, dar se numeşte altfel. Prin urmare, se bucură 

de despotismul de rigoare, care nu era ţinut în frîu nici măcar de acele dou ă influenţ e 

moderatoare din monarhiile legitime: „onoarea" regal ă şi eticheta de la Curte. 

De prosperitate material ă nici nu putea fi vorba. Zilele Imperiului Galactic apuseseră 

şi nu lăsaser ă în urm ă decît monumente mute şi construcţii degradate, care abia dacă 

mai aminteau de splendoarea de, altădat ă. Influenţa Fundaţiei înc ă nu se făcuse simţită şi, graţie neclintitei hotă riri a domnitorului, Commdor Asper Argo, cu legile lui severe 

privind neguţătorii şi cu interdicţia şi mai sever ă privind misionarii, nici nu avea s ă se 

simt ă prea curind. 

Spaţioportul era vechi şi într-o stare avansat ă de degradare, iar echipajul de pe Far 

Star constatase acest lucru cu neplăcere. Trîndăveala celor ce nu aveau nimic de fă cut 

crease o atmosfer ă de lîncezeal ă; pîn ă şi Jaim Twer era nemulţ umit şi iritat în timp ce-şi 

dădea o pasien ţă. 

Hober Mallow spuse preocupat: 

― Bune afaceri o să 

facem aici. 

Privi apoi în tăcere prin hublou. Pîn ă în acest moment, nu avea prea multe date 

despre Korell. Călătoria fusese lipsit ă de incidente. Escadronul de nave korelliene care 

apăruser ă brusc pentru a intercepta nava Far Star era compus din nave minuscule, 

relicve gata s ă se destrame, rămăşiţ e ale unei glorii apuse, şi din nave greoaie, greu de 

condus. Se menţinuser ă temătoare la o distan ţă apreciabil ă şi acum erau aşezate la fel. 

Solicitările Iui Mallow, făcute cu o săptămîn ă în urm ă, pentru a fi primit în audien ţă de 

către guvernul local rămăseser ă făr ă răspuns. ― Posibilităţi 

mari de nego ţ, repet ă Mallow. Se poate spune c ă acesta e un teritoriu 

virgin. 

Jaim Twer îl privi înciudat şi azvîrli cărţile de joc cît colo. 

― Ce dracu' ai de gînd 

s ă faci, Mallow? Echipajul a început s ă mîrîie, ofiţ erii sînt 

îngrijoraţi, iar eu m ă întreb... 

― Te întrebi? Ce? 

― Ce-i cu situaţia 

asta. Ce facem? 

― Aşteptăm. 

Twer pufni nervos şi se înroşi. 

― Te laşi 

orbit, Mallow, bolborosi el. În jurul spaţ ioportului sînt santinele, iar 

deasupra ne pîndesc navele lor. Dac ă au de gînd s ă ne îngroape aici de vii?! 

― Puteau s-o facă 

de-acum o săptămtn ă. 

― Poate că 

aşteapt ă întăriri. Privirea lui Twer deveni tăioas ă. 

Mallow se trînti pe un fotoliu. 

― Da, m-am gîndit 

la asta. Vezi tu, exist ă 

nişte semne de întrebare. În primul rînd,

am ajuns aici făr ă probleme. Asta nu înseamn ă totuşi mare lucru, pentru c ă trei dintre 

navele noastre s-au mistuit anul trecut făr ă urm ă. Procentajul e redus. În schimb, numă rul 

navelor echipate cu arme atomice este, probalil, mic şi nu îndrăznesc s ă le expun ă inutil 

pîn ă nu vor avea mai multe. S-ar putea, totodat ă, s ă nu aib ă deloc energie atomic ă . Ori o 

au şi o ţin ascuns ă de team ă s ă nu aflăm noi. La urma-urmelor, una e s ă te joci de-a 

piraţ ii cu nave comerciale care au la bord armament uşor şi ajung aici din întîmplare, şi 

alta e s ă te joci cu un trimis acreditat al Fundaţiei, cînd simpla lui prezen ţă poate da de 

înţeles c ă Fundaţia a devenit bănuitoare. Şi dac ă vei lega asta de... 

― Stai uşor, 

Mallow, stai, spuse Twer ridicînd braţele. M ă sufoci cu atîta vorbă rie. 

Unde vrei s ă ajungi? Las ă generalităţile. ― Trebuie să 

auzi generalităţile, altfel nu vei înţelege, Twer. Şi ei, şi noi aşteptă m. 

Habar n-au ce căutăm noi aici, iar noi nu ştim ce posed ă ei. Poziţia mea e mai vulnerabilă 

deoarece eu sînt numai unul, iar ei sînt o lume întreag ă , posedînd, probabil, arme 

atomice. Nu-mi pot permite să-mi expun punctele slabe. Bineînţeles c ă e periculos. 

Bineînţeles c ă s-ar putea s ă ne fac ă una cu pămîntul. Dar ce altceva 

putem face? 

― Nu ştiu... Hei, ce se întîmpl ă acolo? 

Mallow ridic ă ochii neliniştit şi acord ă receptorul. Ecranul se lumin ă, apoi apă ru 

chipul brăzdat de riduri al sergentului de cart. 

― Vorbeşte, 

sergent! 

― Vă 

rog s ă m ă iertaţ i, domnule, spuse sergentul. Oamenii mei au permis intrarea 

unui misionar al Fundaţiei. ― Unui ce? făcu 

Mallow livid. 

― Unui misionar, domnule. Are nevoie de spitalizare, domnule... 

― După 

isprava asta, vor avea mai mulţi nevoie de spitalizare, sergent. Ordonă -le 

oamenilor s ă treac ă imediat la posturile de lupt ă. 

Camera comun ă a echipajului era aproape pustie. Cinci minute dap ă primirea 

ordinului, chiar şi cei din tura liber ă îşi reluaser ă posturile de lupt ă . Viteza era marea 

virtute în regiunile bîntuite de anarhie ale spaţ iului interstelar de la Periferie şi echipajul 

unei nave comerciale excela, mai întîi de toate, prin rapiditate. 

Mallow intr ă calm şi îl măsur ă din cap pînă-n picioare pe misionar. Privirea îi alunecă 

apoi spre locotenentul Tinter, care se foi neliniştit, şi spre silueta mătăhăloas ă a 

sergentului de cart Demen, al cărui chip era inexpresiv. 

Neguţătorul-şef se întoarse către Twer, se opri îngîndurat şi-i spuse: 

― Twer, cheamă, 

te rog, toţi ofiţerii aici făr ă zarv ă mare ― mai puţ 

in coordonatorii 

şi piloţii. Restul rămîn la posturile lor pîn ă la noi ordine. 

Mallow deschise cu piciorul uşile de la duşuri, privi în spatele barului, trase 

draperiile pe hublourile groase. Părăsi încă perea cîteva zeci de secunde şi, cînd se 

întoarse, fluiera nepăsător. Oamenii intrar ă unul cîte unul. Ultimul intr ă Twer şi închise uşa. 

― În primul rînd, întreb ă Mallow rar, dînd greutate cuvintelor, cine i-a permis acestui 

om s ă intre făr ă s ă primeasc ă ordin din partea mea? 

Sergentul de cart făcu un pas înainte şi privirile tuturora se îndreptar ă spre el. 

― Vă 

rog s ă m ă iertaţi, domnule, nu mi-a fost clar. A fost ca o înţelegere reciproc ă . 

Aş putea spune c ă părea unul de-ai noştri, şi străinii de colo... 

Mallow îl întrerupse cu duritate: 

― Îţi înţeleg sentimentele, sergent. Oamenii aceştia erau 

sub comanda ta? 

― Da, domnule. 

― Cînd 

terminăm, vor fi consemnaţi în cabinele lor pentru o săptămîn ă. Iar tu eşti 

eliberat din serviciul de paz ă pe aceeaşi perioad ă. S-a înţeles? Chipul sergentului nu tresări, doar umerii i se pleoştir ă. Răspunse crispat: 

― Am înţeles, domnule. 

― Poţi 

pleca. Treci la postul tău. Uşa se închise în urma sergentului şi izbucni scandalul. 

― Ce rost are pedeapsa, Mallow? interveni Twer. Ştii doar c ă localnicii îi ucid pe 

misionarii capturaţi. ― O acţiune 

care încalc ă ordinele pe care le-am dat este condamnabil ă în sine, 

oricare ar fi motivele care încearc ă s-o justifice. Ordinul a fost ca nimeni s ă nu părăsească nava şi nimeni s ă nu intre făr ă aprobarea mea. 

Locotenentul Twer murmur ă nemulţumit: ― Şapte zile de lîncezeal ă. Nu se poate menţine disciplina în felul ăsta. 

― Eu pot, spuse Mallov glacial. Disciplina în condiţii ideale nu înseamn ă nimic. Ea 

trebuie s ă existe în faţa morţii, altfel nu face doi bani. Unde este misionarul? Aduceţ i-l 

aici. 

Neguţătorul se aşez ă în timp ce omul îmbrăcat în purpuriu fu condus cu grij ă în 

încăpere.

― Cum te numeşti, 

reverendule? 

― Ă...? Silueta în straie purpurii făcu cîţiva paşi spre Mallow, corpul ră sucindu-i-se 

rigid de parc ă n-ar fi avut încheieturi. Ochii larg deschişi priveau în gol, iar pe tîmpl ă se 

vedeau urme de lovituri. Nu scoase nici o vorb ă şi nici nu făcu vreo mişcare. 

― Numele tău, 

Sfinţia ta. 

Misionarul tresări şi parc ă se trezi la via ţă. Întinse braţele în fa ţă într-un gest de 

îmbrăţişare: ― Fiule, copiii mei. Fie ca Spiritul Galactic 

s ă v ă apere cu braţul său. Twer făcu un pas în fa ţă, cu ochii umezi de emoţie şi, cu o vocea pierit ă, 

spuse: 

― Omul e bolnav. Să 

stea în pat. Mallow, trimite pe cineva să-l îngrijeasc ă . E grav 

rănit.. Mallow îl împinse cu braţul înapoi. 

― Nu te amesteca, 

Twer, altfel te dau afar ă. Care ţi-e numele, Sfinţia ta? 

Misionarul împreun ă mîinile într-o rug ă: 

― Dacă 

sînteţi oameni luminaţi, salvaţi-m ă de păgîni. (Începu s ă vorbeasc ă repede, 

pe nerăsuflate.) Salvaţi-m ă de brute şi de necuraţi care m ă hă ituiesc şi care vor mîhni 

Spiritul Galactic cu pă catele lor. Sînt Jord Parma, de pe lumile anacreoniene. Educat pe 

Fundaţie, copiii mei. Sînt Preot al Spiritului, iniţ iat în toate misterele şi am venit aici 

chemat de o voce lăuntric ă. (Gîfîi.) Am suferit în ghearele acestor neluminaţi. Dac ă sînteţ i 

Copii ai Spiritului, în numele acelui Spirit, apăraţi-m ă de ei. 

O voce interveni, în timp ce sirena de alarm ă începuse s ă vuiasc ă metalic: 

― Unităţi 

inamice reperate! Solicităm instrucţiuni! Toţi întoarser ă ochii spre difuzor. 

Mallow înjur ă cu ciud ă. Apăs ă pe un buton şi url ă: 

― Menţineţi 

inamicul sub observaţie! Asta-i tot! Şi închise. 

Se îndrept ă spre draperiile groase, le trase puţin la o parte şi privi afar ă mohorît. 

Unităţi inamice! Cîteva mii de oameni, o mulţ ime de korellieni veneau în valuri. 

Umpluser ă spaţioportul de la un capăt la celălalt, iar în lumina rece şi violent ă a torţ elor 

de magneziu îi văzu pe cei din primele rînduri apropiindu-se. 

― Tinter! (Neguţătorul 

nu se întoarse, dar se simţea încordarea lui.) Pregă teşte 

difuzorul exterior şi vezi ce vor. Întreabă-i dac ă au vreun reprezentant al legii cu ei. S ă nu 

faci promisiuni şi mai ales s ă nu ameninţi, altfel te omor cu mîna mea. 

Tinter se întoarse şi plec ă. 

Mallow simţi o mîn ă grea pe umă r şi o împinse deoparte. Era Twer. Cu o voce 

şuierătoare şi furioas ă îi şopti lui Mallow: 

― Mallow, trebuie să 

-l salvezi pe omul acesta. Altfel ne pierdem onoarea şi orice 

decen ţă. E un om al Fundaţiei şi, la urma-urmei, e preot. Sălbaticii ăştia de afar ă... Mă 

auzi? 

― Te aud, Twer, răspunse Mallow tăios. Am şi altceva de făcut decît s ă apă r 

misionari. Voi face ce vreau şi, pentru numele lui Seldon, dac ă vei încerca s ă m ă opreşti, 

îţi iau capul. Nu te amesteca în treburile mele, Twer, c ă va fi vai şi amar de tine. 

Se întoarse şi se îndrept ă spre preot: 

― Tu! Preasfinte Parma! Ştiai c ă, potrivit Convenţiei, nici un misionar al Fundaţ iei nu 

are voie s ă intre pe teritoriul korellian? 

Misionarul spuse tremurînd: 

― Merg într-acolo unde m ă îndeamn ă Spiritul, fiule. Dac ă păgînii refuz ă lumina, nu e 

oare acesta un semn c ă au nevoie de ea? 

― N-ai răspuns 

la întrebarea mea, Preasfinte. Prezenţa ta aici încalc ă atît legea 

Korellului cît şi pe cea a Fundaţiei. Potrivit legii, nu te pot apăra. Misionarul ridic ă mîinile rugător. Uimirea îi dispăruse de pe chip. 

Se auzi funcţ ionînd sistemul de comunicare cu exteriorul şi vuietul, cînd mai 

puternic, cînd mai domolit al mulţimii, ca răspuns la ceea ce se comunica de pe nav ă . 

Tumultul îl făcu pe misionar s ă priveasc ă în jur cu ochi speriaţi, ca de sălbă ticiune 

încolţit ă. 

― Îi auzi? De ce-mi vorbeşti despre lege, o lege făcut ă de oameni? Exist ă legi 

deasupra oamenilor. Nu a spus oare Spiritul Galactic: „Nu trebuie s ă rămîi nepăsă tor la 

durerea aproapelui"? Şi n-a spus tot el: „Cum te porţi cu cel umil şi lipsit de apă rare, tot 

aşa se vor purta şi alţii cu tine"?! Nu aveţi tunuri? Nu aveţi o nav ă? Şi nu e oare Fundaţ ia 

cea care v ă apăr ă pe toţi? Şi oare nu Spiritul de deasupra voastr ă e cel care conduce 

întregul Univers? Se opri ca să-şi trag ă sufletul. 

Şi atunci vuietul difuzoarelor de afar ă încet ă , iar locotenentul Tinter reveni foarte 

tulburat. 

― Vorbeşte! 

spuse Mallow precipitat. 

― Domnule, îl cer pe Jord Parma. 

― Dacă 

nu?

― Ne ameninţă 

în tot felul. E greu s ă înţeleg. Sînt atît de mulţi şi parc ă au înnebunit 

cu toţii. Cineva de afar ă afirm ă c ă e guvernatorul districtual şi are împuterniciri 

poliţieneşti, dar e foarte limpede c ă nu vorbeşte doar în numele lui. 

― În numele lui sau nu, spuse Mallow ridicînd din umeri, el reprezint ă legea. Spune- 

le c ă, dac ă acest guvernator, sau poliţist, sau orice ar fi, se apropie singur de nav ă , poate 

să-l ia pe Sfinţia sa Jord Parma. 

Zicînd acestea, scoase arma şi adăug ă: 

― Nu vreau să 

ştiu ce e aceea insubordonare. N-am avut cazuri de acest fel pe nava 

mea. Dar dac ă e cineva care crede că-mi poate da lecţii, îi administrez eu întîi un antidot. 

Se răsuci şi se opri cu arma îndreptat ă spre Twer. Chipul bătrinului neguţă tor îşi 

schimb ă trăsăturile. Descleşt ă pumnii, dar respira înc ă precipitat şi nările îi fremătau de 

furie. 

Tinter plec ă şi peste cîteva minute o siluet ă deşirat ă şi plăpînd ă se desprinse din 

mulţime. Se apropie încet şi şovăitor, plin ă de team ă. Dădu s ă se întoarc ă de dou ă ori şi 

tot de atîtea ori ameninţările vizibile ale monstrului cu mii de capete îl îndemnar ă să 

înainteze. 

― În regul ă, spuse Mallow, şi făcu un gest cu dezintegratorul 

pe care nu-l pusese 

înc ă în toc. Grun şi Upsur, luaţi-l! Misionarul începu s ă se văicăreasc ă. Ridic ă mîinile în sus, degetele ţ epene 

împunser ă spre cer, iar mîneca larg ă îi lunec ă în jos, lăsînd s ă se vad ă braţele subţ iri şi 

brăzdate de vine. O scurt ă explozie de lumin ă se aprinse şi se stinse într-o clip ă . Mallow 

clipi şi făcu din nou un gest dispreţuitor. Vocea misionarului se dezlănţui în timp ce se zbătea s ă scape din strînsoarea celor 

doi: 

― Blestemat fie trădătorul 

care-şi părăseşte aproapele în faţa răului şi a morţ ii. 

Surde s ă rămîn ă urechile care nu vor s ă aud ă plînsul celui neajutorat. S ă orbeasc ă ochii 

care nu vor s ă vad ă nevinovăţia. Scrum s ă se fac ă sufletul care trăieşte în întuneric... 

T'wer îşi ţinu mîinile la urechi ca s ă nu mai aud ă. 

Mallow îşi puse arma în toc. 

― Mergeţi 

la locurile voastre, spuse el pe un ton calm şi hotărît. Menţineţ i alerta 

înc ă şase ore dup ă ce mulţimea se va împrăştia. Dublaţi paza patruzeci şi opt de ore după 

aceea. Atunci veţi primi şi noi instrucţiuni. Twer, vino cu mine! 

Merser ă în cabina personal ă a lui Mallow. Mallow făcu un semn că tre un scaun şi 

Twer se aşez ă. Silueta lui impunătoare părea prăbuşit ă. Mallov îl privi sardonic. 

― Twer, spuse el, m-ai dezamăgit. 

Cei trei ani petrecuţi în lumea politic ă te-au cam 

făcut s ă uiţi obiceiurile de neguţător. Te rog s ă ţii minte, poţi fi democrat pe Fundaţ ie, dar 

numai tirania poate face ca nava mea s ă funcţioneze aşa cum vreau eu. Niciodat ă n-a 

fost nevoie s ă scot arma pentru a impune disciplina şi n-aş fi făcut-o nici acum dac ă ţ i-ai 

fi văzut de treab ă. Twer, nu ai o calitate oficial ă, şi te afli aici la invitaţia mea. Îţ i voi oferi 

toate onorurile, dar în particular. Totuşi, de azi înainte, în prezenţa ofiţ erilor şi a 

oamenilor mei, eu voi fi „domnule", şi nu „Mallow." Şi cînd voi da un ordin, s ă sari să -l 

îndeplineşti mai iute decît ultimul dintre recruţi, dac ă vrei să-ţ i fie bine, altfel te pun în 

cătuşe şi te trimit imediat la munca de jos. Ai înţeles? Liderul de partid înghiţi în sec. Răspunse posomorit: 

― Scuzele mele! 

― Se aprobă. 

Batem palma? 

Degetele Iui Twer dispărur ă în palma uriaş ă a lui Mallow. Twer continu ă: 

― Am avut şi eu motivele mele. Nu-i uşor s ă trimiţi la moarte sigur ă un om. 

Guvernatorul ăla sau ce naiba era, care abia se ţ inea pe picioare, nu-l poate salva. Asta-i 

crim ă. 

― N-aveam ce face. Dar, zău, 

incidentul ă sta nu mi-a mirosit a bine. N-ai avut 

aceeaşi impresie? 

― Ce impresie? 

― Spaţioportul 

e plasat în mijlocul unei regiuni aproape pustii. Dar deodat ă scapă 

un misionar. De unde? Şi vine aici. Coinciden ţă? Se adun ă o mulţime uriaş ă . De unde? Cel 

mai apropiat oraş trebuie s ă fie la distan ţă de cel puţin o sut ă de mile. Iar ei sosesc în 

jumătate de or ă. 

Cum asta? 

― Cum? repetă 

Twer. 

― Păi 

s ă presupunem c ă misionarul a fost adus aici şi eliberat ca momeal ă . Amicul 

nostru, Parma, era tare dezorientat. Nu părea a fi în toate minţile. ― Tortură, 

murmur ă Twer cu amărăciune. ― Da. Dar poate ideea era să 

ne determine s ă acţionă m în spirit cavaleresc, 

apărîndu-l orbeşte. Prezenţa lui aici încalc ă legile din Korell şi cele de pe Fundaţie. Dacă 

refuzam să-l predau, asta se putea considera drept un act de ră zboi împotriva Korellului, 

iar Fundaţia n-ar fi avut dreptul legal de a ne apăra. ― Asta mi se pare cam forţat.

Difuzorul scoase cîteva păcănituri, împiedicîndu-l pe Mallow s ă răspund ă: 

― Domnule, s-a primit o comunicare oficială. 

― Trimite-o aici imediat! 

Cilindrul lucitor sosi, anunţat de un declic. Mallow îl deschise şi-l scutur ă ca să 

scoat ă foaia impregnat ă cu argint. O frec ă admirativ între degete şi spuse: 

― Teleportată 

direct din Capital ă. 

Antetul Commdorului. 

Citi conţinutul dintr-o privire şi izbucni în rîs: 

― Deci ideea mea era forţat 

ă, 

nu-i aşa? 

Îi arunc ă mesajul lui Twer şi adăug ă: 

― La jumătate 

de or ă de la înapoierea misionarului, primim o invitaţ ie foarte 

politicoas ă pentru a ne bucura de augusta prezen ţă a Commdorului dup ă şapte zile de 

aşteptare. Cred c ă am luat examenul. 

5 

COMMDOR ASPER era, prin autoproclamare, un om ales de popor. Chel, avînd pă r 

doar la ceafa, şi acela atîrnîndu-i moale pîn ă pe umeri, cu o cămaş ă care ar fi trebuit dată 

de mult la spălat, Commdor Asper fonfăia. ― Nu e vorba de ostentaţie, 

neguţă tor Mallow, spuse el. Nu e nici un spectacol 

ieftin. În persoana mea poţi vedea pe primul cetăţean al Statului. Asta înseamnă 

Commdor, şi e singurul titlu pe care-l posed. 

Părea deosebit de încîntat. 

― De fapt, consider asta drept una dintre cele mai puternice legă 

turi între Korell şi 

naţiunea ta. Înţeleg c ă şi poporul tău se bucur ă de acelaşi statut de republic ă. 

― Exact, Commdor, răspunse 

Mallow cu gravitate, enumerînd în sinea sa excepţ iile, 

şi acesta e un argument care, dup ă părerea mea, pledeaz ă în favoarea continuă rii 

relaţiilor de pace şi prietenie 

dintre guvernele noastre. 

― Pace! Da! (Barba sură 

şi rar ă a Commdorului fîlfîi în ritmul grimaselor de pe 

chipul lui.) Nu cred c ă mai exist ă cineva în afar ă de mine în toat ă Periferia căruia să -i fie 

atît de drag idealul de pace. Pot s ă spun cu toat ă convingerea c ă de cînd am urmat 

ilustrului meu tat ă la conducerea treburilor Statului, domnia păcii n-a fost nici mă car o 

dat ă încălcat ă. Poate c ă n-ar trebui s ă spun asta, dar am fost informat c ă poporul meu 

sau, mai bine-zis, concetăţenii mei m ă cunosc 

drept Asper cel Preaiubit. 

Ochii lui Mallow zăbovir ă asupra grădinii bine îngrijite. Probabil c ă bărbaţii înalţ i, cu 

arme de o form ă ciudat ă, dar foarte ameninţătoare, pe care le purtau la centur ă, stă teau 

la pînd ă prin cotloane ascunse, ca o măsur ă de precauţie. Ar fi fost în firea lucrurilor. Însă 

zidurile înalte, întărite cu grinzi de oţel, care înconjurau palatul fuseser ă ridicate recent, 

judecînd dup ă aspect, şi nu se prea potriveau cu titlul de Preaiubit Asper. 

― Este o adevărat 

ă binefacere c ă trebuie s ă discut cu dumneavoastr ă , Commdore, 

spuse el. Despoţii şi monarhii din lumile învecinate care nu se bucur ă de o administraţ ie 

luminat ă nu au calităţile care să-i fac ă demni de numele de conducători mult-iubiţi. ― De exemplu? Era o notă 

de precauţie în 

vocea Commdorului. 

― De exemplu, grija pentru interesele imediate ale popoarelor 

lor. Dumneavoastr ă , 

îns ă, le-aţi înţelege şi respecta. 

Commdorul mergea încet şi calm, cu privirea în pă mînt, atent la pietrişul de pe alee. 

Îşi freca mîinile pe care le ţinea la spate. 

Mallow continu ă cu o voce mieroas ă: 

― Pîn 

ă acum, comerţul dintre naţiunile noastre a suferit din cauza restricţ iilor 

impuse neguţătorilor noştri de către guvernul dumneavoastr ă. Sînt convins c ă v ă este 

limpede c ă un comer ţ neîngrădit... ― Comer 

ţ liber! făcu Commdorul. 

― Da, comerţ 

liber. Ştiţi c ă ar fi fost benefic pentru ambele părţi. Exist ă lucruri de 

care dumneavoastr ă aveţ i nevoie, şi altele de care avem noi nevoie. Doar prin schimburi 

se poate prospera. Unui conducător luminat ca dumneavoastr ă , unui prieten al poporului 

― aş 

putea zice chiar unui om din popor ― nu e nevoie să 

i se ţin ă o cuvîntare pe această 

tem ă. Nu voi aduce vreo atingere inteligenţei dumneavoastr ă oferindu-v ă vorbe mari. 

― Adevărat. 

Am constatat şi eu. Dar ce-ai face? (Vocea lui aducea cu un schelălă it 

plîngăre ţ.) Oamenii voştri au fost întotdeauna foarte înţelegători. Eu încurajez ideea că 

trebuie s ă facem cît mai multe schimburi comerciale, dar nu în condiţ iile impuse de voi. 

Nu sînt stă pîn unic aici. (Vocea îi crescu în intensitate.) Eu sînt doar servitorul opiniei 

publice. Poporul meu nu va dori s ă aib ă relaţii comerciale cu o naţiune care să-i aducă 

strălucirea auriu-stacojie. 

Mallow se îndrept ă de spate. 

― 

O religie obligatorie?

― Aşa 

a fost dintotdeauna. Sînt sigur că-ţ i aminteşti cazul Askone, de acum 

douăzeci de ani. Întîi li s-au vîndut cîteva dintre mă rfurile voastre şi apoi oamenii voştri 

au cerut libertate deplin ă pentru efort misionar în scopul ca mărfurile s ă fie folosite 

corect. Astfel, au fost create Templele de Sănătate. Apoi au fost înfiinţ ate şcoli religioase; 

drepturi la autonomie pentru toţ i slujitorii religiei, şi cu ce rezultat? Askone este acum 

membr ă component ă a sistemului Fundaţiei, iar Marele Stă pîn nu poate afirma cu mîna 

pe inim ă c ă hainele de pe el îi aparţ in. Nu! Asta nu! Demnitatea unui popor nu ar putea 

suporta aşa ceva. 

― Nu sugerez nici unul din lucrurile la care vă 

referiţi, interveni Mallow. 

― Nu? 

― Nu. Eu sînt 

Neguţător-şef. Religia mea este banul. Misticismul şi formulele magice 

ale misionarilor m ă irit ă şi m ă bucur c ă refuzaţi s ă le acceptaţi. Sînteţi exact aşa cum mă 

aşteptam. 

Commdorul izbucni într-un hohot de rîs strident şi convulsiv: 

― Frumos spus! Fundaţia 

ar fi trebuit s ă trimit ă mai demult un om ca tine. 

Îşi puse o mîn ă pe umărul musculos al neguţătorului. ― Dar ai lăsat 

lucrurile la jumătate. Mi-ai spus ce nu m ă paşte. Spune-mi acum ce 

m ă paşte. 

― Commdor, sînteţi 

în pericol de a fi împovărat de bogăţii nebănuite. ― Zău? 

fonfăi el. Dar ce-aş putea face cu bogăţiile? Adevărata bogăţ ie este 

dragostea poporului, şi pe aceasta o am. 

― Le puteţi 

avea pe amîndou ă, pentru c ă e posibil s ă strîngi aurul cu o mîn ă şi 

dovezile de dragoste cu cealalt ă. 

― Ei, tinere, acesta ar fi un fenomen interesant. Şi cum ar trebui s ă încep? 

― În multe feluri. Numai c ă e greu de ales. S ă vedem. Pă i, de exemplu, cu articole 

de lux. Obiectul acesta... 

Mallow scoase încet dintr-un buzunar interior un lan ţ metalic, plat şi şlefuit. 

― Acesta, de exemplu. 

― Ce este? 


fac o demonstraţie. Puteţi chema o fat ă? Orice femeie tînăr ă . Şi ar mai 

trebui o oglind ă mare. 

― Hmm! Să 

mergem atunci înăuntru. Commdorul îşi numea locuinţa cas ă. Populaţia o numea, făr ă îndoial ă , palat. În ochii 

pătrunzători ai lui Mallow, ea seamăna mai degrab ă cu o fortărea ţă. Era construit ă pe o 

înălţime ce domina întregul oraş şi arhitectura ei trăda intenţ ii defensive. „Exact felul de 

locuin ţă pentru Asper cel mult-iubit", gîndi Mallow, acru. 

În faţa lor se afla o tînăr ă. Făcu o plecăciune adînc ă în faţ a Commdorului care 

spuse: 

― Aceasta este una dintre fiicele Commdorei. E potrivită? 

― Perfect. 

Commdorul urmări cu atenţie cum Mallow prinse lanţul în jurul taliei fetei şi fă cu un 

pas înapoi. Commdorul fonfăi: ― Da. Asta-i tot? 

― Vreţi 

s ă trageţi perdeaua? Tînăr ă doamn ă, e un buton exact lîng ă încuietoare. 

Vrei să-l mişti puţin în sus, te rog? Hai, nu-i nici un pericol. 

Fata făcu ce i se spuse; tresări, îşi privi mîinile, apoi rămase cu gura căscat ă. 

― Oo! 

De la brîu în sus era scăldat ă într-o luminiscen ţă nu prea puternic ă de culori 

schimbătoare care se adunau deasupra capului într-o coroni ţă pîlpîitoare de foc lichid. Era 

ca şi cum cineva ar fi smuls aurora boreal ă de pe cer şi ar fi transformat-o într-o mantie. 

Fata făcu cîţiva paşi pîn ă la oglind ă şi rămase fascinat ă. 

― Poftim, ia şi asta. Mallow îi întinse un colier format din pietricele nu prea 

atrăgătoare. Pune-l la gît. 

Fata făcu întocmai şi pietricelele, intrînd în cîmpul luminiscent, devenir ă fiecare cîte 

o flacăr ă jucăuş ă, care strălucea în purpuriu şi auriu. 

― Cum ţi se pare? o întreb ă Mallow. 

Fat ă nu răspunse, dar se vedea încîntarea din ochii ei. Commdorul fă cu un semn şi, 

cu părere de rău, ea apăs ă pe buton, iar minunata aur ă pieri. Fata se îndepărt ă puternic 

impresionat ă. 

― Sînt 

ale dumneavoastr ă, Commdore, spuse Mallow, pentru Commdora. V ă rog să 

le consideraţi un neînsemnat cadou din partea Fundaţiei. ― Mda. 

Commdorul întoarse centura şi colierul pe o parte şi pe alta de parc ă le-ar fi cîntărit.

― Cum se face? 

Mallow ridic ă din umeri. 

― Asta-i o întrebare pentru specialişti. Dar funcţioneaz ă făr ă, v ă rog s ă reţineţi, fără ajutor din partea preoţilor. ― Ei, la urma-urmelor, nu-s decît 

zorzoane pentru femei. Ce-aş putea face cu ele? 

De unde ies banii? 

― Organizaţi 

baluri, recepţii, banchete sau alte asemenea petreceri? 

― A, sigur! 

― Vă 

daţi seama cît ar fi în stare s ă plăteasc ă femeile pentru aşa ceva? Cel puţ in 

zece mii de credite. 

Commdorul păru lovit în creştetul capului. 

― Aha! 

― Şi pentru c ă bateria de alimentare a acestui articol nu rezist ă mai mult de şase 

luni, va apărea nevoia de a o înlocui frecvent. Putem vinde cît de multe doriţ i pentru 

echivalentul a o mie de credite în fier prelucrat. Dumneavoastr ă veţ i avea un profit de 

nou ă sute la sut ă. 

Commdorul se trase de barb ă şi păru adîncit în calcule măreţe. ― Cerule! 

Ce se vor mai bate pe ele femeile. Voi menţine oferta scăzut ă si le voi 

lăsa s ă liciteze. Bineînţeles c ă nu se cade s ă ştie c ă eu, personal... 

Mallow spuse: 

― Vă 

putem explica modul de lucru al unei corporaţii-fantom ă, dac ă doriţ i. Mai apoi, 

puteţi primi toat ă gama de produse de uz gospodă resc. Avem sobe pliante care pot 

frăgezi în dou ă minute pîn ă şi carnea cea mai aţoas ă. Avem cuţ ite care nu trebuie 

ascuţite niciodat ă. Putem oferi echivalentul unei spălătorii complete care poate fi strînsă 

şi depozitat ă într-un colţişor şi care funcţioneaz ă complet automat. Ca s ă nu mai vorbesc 

de maşini de spălat vase. De ştergă toare de pardoseli, de mobilier, precipitatoare de praf, 

mobilier de tot felul, avem tot ce doriţi. Gîndiţi-v ă cum va creşte popularitatea 

dumneavoastr ă dac ă le puneţi la dispoziţia publicului. Gîndiţi-v ă la volumul mare de, ăă ... 

de bunuri lumeşti, dac ă ele vor constitui un monopol al guvernului, cu un profit de nouă 

sute la sut ă. În ochii lor, toate vor valora enorm şi nu va fi nevoie s ă ştie cît plătiţ i 

dumneavoastr ă pentru ele. Şi, v ă rog s ă reţineţ i, nici unul dintre aceste articole nu 

necesit ă supravegherea preoţeasc ă. Toat ă lumea va fi fericit ă. 

― În afar ă de tine. Ce-ţi iese ţie din afacerea asta? 

― Exact ceea ce primeşte 

fiecare neguţător potrivit legilor Fundaţ iei. Eu şi oamenii 

mei primim jumătate din profiturile ce se vor obţine. Numai s ă puteţi cumpăra tot ce vă 

putem noi oferi, şi amîndoi o vom duce foarte bine. Foarte bine. 

Commdorul era cuprins de gînduri de mărire. ― Şi în ce spuneai c ă vrei plata? În fier? 

― Da, fier, cărbune 

şi bauxit ă . De asemenea, tutun, piper, magneziu, lemn de 

esen ţă tare. Produse pe care le-aveţi din belşug. 

― Sună 

atrăgător. ― Aşa 

socot şi eu. A, şi mai e ceva ce pot oferi, Commdore. V-aş putea reutila 

întreprinderile. 

― Da? Cum vine asta? 

― Păi, 

de exemplu, turnătoriile de oţ el. Am tot felul de dispozitive care ar putea 

face minuni reducînd astfel costurile de producţie la unu la sut ă din cît sînt acum. 

Totodat ă aţi putea reduce preţurile la jumătate şi aţ i încasa profituri grase de la 

beneficiari. Ascultaţi-m ă, v-aş putea arăta mai exact ceea ce spun dac ă mi-aţ i permite o 

demonstraţie. Aveţi o turnătorie în oraş? Nu-mi trebuie mult timp. 

― S-ar putea aranja, neguţător 

Mallow. Îns ă mîine, mîine. Vrei s ă iei masa cu mine 

astă-sear ă? 

― Dar oamenii mei... începu Mallow. 

― Să 

vin ă şi ei, spuse Corhmdorul, într-un acces de generozitate. O întîlnire 

amical ă, simbolic ă pentru relaţiile dintre naţ iunile noastre. Ne va oferi prilejul de a 

continua discuţiile. Un singur lucru îns ă ― şi chipul îi deveni hotă rit ―, nu vreau discuţ 

ii 

despre religie. S ă nu-ţi închipui c ă asta va fi o porti ţă de intrare pentru misionari. 

― Commdore, spuse Mallow, cu o mină 

serioas ă, v ă dau cuvîntul meu c ă religia mi- 

ar reduce serios profiturile. 

― Atunci ne-am înţeles. Vei fi escortat înapoi pe nav ă. 

6 

COMMDORA era cu mult mai tînăr ă decît soţul ei. Avea un chip spălăcit, cu trăsă turi 

reci, şi un păr negru pe care-l purta strîns lipit de cap, lăsat pe spate.

Vocea îi era spart ă şi certărea ţă. 

― Ai terminat, dragul meu soţ, 

milostiv şi nobil. Chiar ai terminat? Sper c ă pot intra 

în grădin ă acum. 

― N-am vreme pentru scenele tale, draga mea Licia, spuse Commdorul blajin. 

Tînărul va veni s ă ia masa cu noi astă-sear ă şi poţi vorbi cu el dup ă pofta inimii, ba chiar 

s ă te amuzi ascultînd ceea ce voi avea de spus. Va trebui s ă pregătim o încă pere şi 

pentru oamenii lui. S ă dea cerul s ă fie cît mai puţini! ― Foarte probabil, vor mînca 

precum porcii, cîte o pulp ă fiecare, şi vor bea vin cu 

bărdaca. Iar tu vei plînge dou ă zile şi dou ă nopţi cînd vei calcula cheltuielile. 

― Ei, nu, de data asta, nu. Şi în ciuda părerii tale, cina trebuie s ă fie cît mai bogată 

şi generoas ă. 

― Aha, înţeleg. (Îl privi cu dispre ţ). Eşti foarte prietenos cu barbarii ă ştia. Probabil 

c ă de aceea nu mi s-a permis s ă particip la discuţia voastr ă. Poate c ă în sufletul tă u uscat 

plănuieşti ceva împotriva tatălui meu. 

― Nici vorbă 

de aşa ceva. 

― Ai vrea să 

te şi cred, nu? Dac ă a existat vreodat ă o femeie care s ă fie sacrificată 

printr-o căsătorie lipsit ă de orice plă ceri de dragul politicii, atunci eu sînt aceea. Aş fi 

putut alege un bărbat adevărat de pe drumurile şi de prin noroaiele lumii mele. 

― Hai, linişteşte-te, 

doamna mea. Să-ţ i spun ceva. Poate vei avea parte de 

întoarcerea pe lumea ta. Şi ca s ă păstrez ca amintire acea părticic ă din tine pe care o 

cunosc cel mai bine, aş putea ca mai întîi să-ţi tai limba. Şi, spuse el bălăbă nindu-şi capul 

într-o parte şi-n alta ―, calculînd 

efectul vorbelor, ca un ultim retuş, care s ă te fac ă şi mai 

frumoas ă, ţi-aş tăia urechile şi vîrful nasului. 

― N-o să 

îndrăzneşti aşa ceva, cîine spurcat! Tatăl meu îţi va transforma naţ iunea în 

praf meteoric. Dac ă m ă gîndesc mai bine, ar putea s-o fac ă oricum, dac ă i-aş spune că 

porţi tratative cu barbarii ăştia. 

― Hmm. Hai, nu-i nevoie de ameninţări. 

Ai toat ă libertatea de a-l iscodi în seara 

asta. Dar pîn ă atunci, doamn ă, ţine-ţi limba aia prea slobod ă. 

― Pentru că-mi 

comanzi tu? 

― Poftim, ia asta atunci, şi potoleşte-te! 

Îi puse centura în jurul taliei şi colierul la glt. Apăs ă butonul şi făcu un pas îndărăt. Commdora rămase făr ă grai şi întinse mîinile în fa ţă. Apoi pipă i colierul cu degete 

uşoare şi rămase cu gura căscat ă. 

Commdorul îşi frec ă mîinile plin de încîntare şi spuse: 

― Poţi 

s ă le porţi astă-sear ă ― şi o să-ţi mai dau şi altele. Iar acum linişteşte-te. 

Commdora se potoli. 

7 

JAIM TWER nu-şi găsea locul şi se muta de pe un picior pe altul. Spuse: 

― Ce te face să 

mustăceşti acolo? 

Hober Mallow se trezi din gînduri. 

― Mustăceam? 

N-am vrut. 

― Trebuie 

c ă s-a întîmplat ceva ieri ― vreau să 

zic, ceva în plus fa ţă de osp ăţ . Şi 

dintr-o dat ă, 

foarte convins: Mallow, avem necazuri, nu? 

― Necazuri? Nu. Dimpotrivă. 

De fapt, m ă aflu în situaţia de a m ă prăbuşi cu toată 

puterea printr-o uş ă care e întredeschis ă. Vom pătrunde prea uşor în turnă toria asta de 

oţel. ― Bănuieşti 

c ă e o curs ă? 

― Ei, pentru numele lui Seldon, nu fi melodramatic! Mallow îşi potoli neră bdarea şi 

adăug ă: Numai c ă accesul acesta prea lesnicios m ă face s ă cred c ă nu e nimic de vă zut 

acolo. 

― Energie atomică, 

da? gîndi Twer cu voce tare. Ascultă-m ă. Nu văd nici o dovadă 

c ă ar exista aici, pe Korell, o economie bazat ă pe energie nuclear ă. Şi ar fi cam greu să 

maschezi toate semnele efectelor pe care o tehnologie precum cea atomic ă le-ar avea 

asupra mediului. 

― Nu e valabil ce spui, Twer, dacă 

aceasta este abia la începuturi şi este aplicată 

doar la o economie destinat ă producţiei de război. Ai putea s-o gă seşti numai în şantiere 

navale şi în turnătorii de oţel. ― Deci, dacă 

nu gă sim nimic.. . 

― Atunci n-o au ― sau n-o arată. 

Dăm cu banul ori lucrăm cu supoziţii. Twer clătin ă din cap. 

― Aş 

fi vrut s ă merg cu tine ieri. 

― Şi eu aş fi dorit, spuse Mallow cu răceal ă 

. N-am nimic împotriva unui sprijin

moral. Din nefericire, Commdorul a stabilit condiţiile întîlnirii, nu eu. Uite, vehiculul acela 

de afar ă s-ar părea c ă este maşina regal ă care ne va duce la turnătorie. Ai luat jucăriile? ― Pe toate. 

8 

TURNĂTORIA era mare şi impregnat ă cu un miros de putreziciune pe care oricîte 

reparaţii superficiale nu l-ar fi putut înlătura. Acum, cînd primea neobişnuita vizit ă a 

Commdorului şi a curţii sale, era pustie şi domnea în ea o linişte nefireasc ă. 

Mallow ridicase foaia de tabl ă de oţel pe cei doi suporţi aproape făr ă efort. Luase 

instrumentul oferit de Twer şi îl ţinea strîns de minerul îmbră cat în piele, corpul lui 

aflîndu-se înc ă în husa de plumb. 

― Instrumentul acesta, spuse el, este la fel de periculos ca şi un fierăstrău. Şi, în timp ce vorbea, plimb ă ajutajul cu fant ă de-a lungul foii de oţel, iar cele două 

părţi căzur ă pe dat ă la pămînt. Cei prezenţi avur ă o tresărire de spaim ă şi Mallow izbucni în rîs. Ridic ă una dintre 

cele dou ă jumătăţi şi o puse pe genunchi: 

― Puteţi 

regla lungimea de tă iere cu o precizie de o sutime de inci şi o foaie de 

tabl ă de doi inci grosime va fi tăiat ă la fel de uşor. Dac ă aveţi grosimea exact ă, puteţ i 

pune oţelul pe o mas ă de lemn şi-l tăiaţi făr ă ca măcar s ă zgîriaţi lemnul. 

La fiecare cîteva cuvinte, foarfec ă atomic ă se mişca ;i cîte o bucat ă de oţel că dea la 

pămînt. ― Ori aveţi 

un plan. Vreji s ă reduceţi grosimea unei foi de oţel, s ă neteziţ i unele 

asperităţi, s ă eliminaţi coroziunea? Priviţi! Folii subţiri şi transparente în lungime de şase, opt, apoi de doisprezece inci zburară 

din cealalt ă jumătate. ― Sau dacă 

vreţi s ă daţi găuri, folosiţi acelaşi principiu. 

De acum se strîseser ă în jurul lui. Putea fi un spectacol de prestidigitaţ ie, de 

vrăjitorie, sau de revist ă, transformat în arta promovării vînză rilor. Commdor Asper 

strîngea între degete fîşii de oţel. Înalţi funcţ ionari oficiali ai guvernului se ridicau pe 

vîrfuri ca s ă vad ă peste umerii celor din faţ a lor şi şuşoteau între ei, în timp ce Mallow 

dădea găuri perfect rotunde într-o plac ă de oţel groas ă de un inci doar la o uşoară 

atingere a perforatorului său atomic. 

― Înc ă o demonstraţie. Aduceţi-mi dou ă bucăţi de ţeava, v ă rog. 

În emoţia general ă şi uitarea de sine, un şambelan sări prea supus şi aduse două 

ţevi, mînjindu-se pe mîini ca un zilier. Mallow le puse în picioare şi le tă ie capetele dintr-o 

singur ă mişcare a instrumentului, iar apoi uni ţevile, tăietur ă peste tăietur ă. 

Noile capete, chiar dac ă aveau neregularităţ i de ordinul micronilor, formau acum, 

dup ă unire, o singur ă ţeava! Dintr-o singur ă mişcare. 

Apoi Mallow ridic ă privirea spre publicul său, dădu s ă spun ă ceva, se bîlbîi şi se opri. 

Simţea în piept o emoţie puternic ă şi un nod rece şi dureros i se cuibări în stomac. 

În agitaţia general ă, membrii gărzii personale a Commdorului îşi făcuser ă loc în 

primul rînd şi Mallow fu îndeajuns de aproape pentru a vedea, pentru prima oar ă , armele 

lor uşoare în cele mai mici detalii. 

Erau atomice! Nu încăpea nici o îndoial ă; o arm ă cu proiectil acţ ionat prin explozie 

nu putea s ă aib ă o asemenea ţeav ă . Dar nu acesta era elementul cel mai şocant. 

Nicidecum. 

Pe paturile armelor erau gravate adînc, cu litere de aur puţin roase, Nava-şi- 

Soarele! 

Acelaşi semn cu Nava-şi-Soarele fusese gravat şi pe fiecare dintre volumele mari ale 

Enciclopediei originale pe care Fundaţia o începuse şi nu o sfîrşise înc ă. Acelaşi semn, 

Nava-şi-Soarele, împodobise stindardul Imperiului Galactic de-a lungul mileniilor. 

În timp ce gîndurile îi fugeau în alt ă parte, Mallow vorbi: 

― Testaţi 

ţeava asta! E dintr-o bucat ă. Nu e perfect ă, bineînţeles, că ci lipirea nu 

trebuie făcut ă manual. 

Nu mai erau necesare şi alte scamatorii. Reuşise. Terminase. Obţ inuse ceea ce 

dorise. N-avea decît un gînd. Globul auriu cu razele stilizate şi silueta în form ă de ţigară de foi erau acum o nav ă spaţial ă. 

Nava-şi-Soarele Imperiului! 

Imperiul! Cuvintele îi ardeau în minte. Trecuse un secol şi jumătate, iar Imperiul încă 

exista undeva spre centrul Galaxiei. Şi se extindea din nou spre Periferie. 

Mallow zîmbi!

9 

NAVA FAR STAR plutea de dou ă zile în spaţiu, cînd Hober Mallow îl convoc ă pe 

locotenentul-major Drawt în cabina sa şi-i înmîn ă un plic, o rol ă de microfilm şi un sferoid 

argintiu. 

― Locotenente, peste o oră 

vei deveni căpitan în exerciţiu al navei Far Star pîn ă la 

întoarcerea mea, sau pentru totdeauna. 

Drawt dădu s ă se ridice în picioare, dar Mallow îi făcu un semn autoritar s ă rămînă pe scaun. 

― Taci şi ascult ă. Plicul conţine situarea exact ă a planetei către care trebuie s ă te 

îndrepţi. Acolo m ă vei aştepta dou ă luni. Dac ă, înainte de împlinirea celor dou ă luni, te 

găseşte Fundaţia, microfilmul reprezint ă raportul meu privind aceast ă călătorie. Dac ă , 

totuşi ― şi vocea îi deveni sumbr ă ―, nu m ă întorc la capătul celor dou ă luni şi navele 

Fundaţiei nu te găsesc, te îndrepţi spre planeta Terminus şi înmînezi Capsula Temporal ă , 

precum şi raportul. Înţelegi? ― Am înţeles, domnule. 

― Îţi ordon ca nici tu, nici vreunul dintre membrii echipajului s ă nu amplificaţ i, în 

nici un fel, raportul meu. 

― Şi dac ă sîntem întrebaţi, domnule? 

― În acest caz, nu ştiţi nimic. 

― Am înţeles, domnule. 

Întrevederea se sfîrşi şi, cincizeci de minute mai tîrziu, o nav ă de salvare se 

desprinse de pe nava Far Star. 

l0 

ONUM BARR era bătrîn, prea bătrîn ca s ă se mai team ă de ceva. De cînd cu ultimele 

tulburări, locuise singur la marginea tărîmului, cu puţinele cărţ i pe care le putuse salva 

dintre ruine. Nu avea a se teme c ă va pierde ceva, cu atît mai puţin viaţa lui amărît ă , aşa 

c ă îl primi pe intrus făr ă s ă se clinteasc ă. 

― Uşa 

era deschis ă, explic ă necunoscutul. 

Vorbise precis şi direct, iar Barr nu putu s ă nu observe arma uşoar ă din oţ el cu 

reflexe albăstrii pe care o purta la şold. În semiîntunericul din cămăruţa sa, Barr vă zu 

strălucirea palid ă a scutului de for ţă înveşmîntîndu-l pe bărbat. Spuse obosit: 

― N-are nici un rost s-o ţin închis ă. Doriţi ceva de la mine? 

― Da. (Necunoscutul rămase în picioare în mijlocul camerei. Avea o statură 

impunătoare.) Casa ta este singura pe care am găsit-o în împrejurimi. 

― E cam pustiu locul, aprobă 

Barr, dar exist ă un oraş spre est. Îţi pot arăta drumul. 

― Numai puţin. 

Pot s ă m ă aşez? 

― Dacă 

te ţine scaunul, răspunse bătrînul cu gravitate. Şi scaunele aveau o vîrstă 

respectabil ă. Relicve ale unei tinereţi mai luminoase. 

Necunoscutul spuse: 

― Mă 

numesc Hober Mallow. Vin dintr-o provincie îndepărtat ă. 

― Limba te-a trădat 

de mult. Eu sînt Onum Barr de Siwenna ― pe vremuri patrician 

al Imperiului. 

― Atunci aici este Siwenna. Am avut doar nişte hărţi vechi dup ă caje m-am orientat. 

― Cu siguranţă 

c ă sînt vechi dac ă poziţia stelelor este greşit ă. 

Barr rămase nemişcat, iar privirea celuilalt deveni visătoare. Observ ă c ă scutul de 

for ţă atomic ă dispăruse şi recunoscu imediat c ă aceast ă persoan ă nu mai pă rea 

impresionant ă pentru străini sau pentru duşmanii săi. ― Casa mi-e sărăcăcioas 

ă şi rezervele neînsemnate, spuse Barr. Putem împărţ i tot 

ce am dac ă stomacul tău poate digera pîine neagr ă şi porumb uscat. 

Mallow clătin ă din cap. 

― Nu, am mîncat 

şi nu pot zăbovi. Vreau s ă ştiu cum pot ajunge la centrul de 

guvernămînt. ― Asta e uşor, 

şi cu toate c ă sînt sărac nu dau nimic de la mine. Vrei s ă spui, 

capitala planetei sau a Sectorului Imperial? 

Tînărul întreb ă nedumerit: 

― Nu corespund? Nu e aici Siwenna? 

Bătrînul patrician încuviin ţă printr-o mişcare a capului, apoi spuse: 

― Ba da, Siwenna. Dar Siwenna nu mai este capitala Sectorului Normannic. Te-a 

tras pe sfoar ă harta aceea veche. Statele nu-şi schimb ă poziţia nici dup ă secole, însă 

graniţele politice sînt mai fluide.

― Păcat. 

Mai bine-zis, mare păcat. Noua capital ă e departe? 

― Pe Orsha II. La douăzeci de parseci depărtare. O s ă găseşti pe hart ă . Ce vechime 

are? 

― O sut ă cincizeci de ani. 

― E atît 

de veche? (Bătrînul suspin ă .) Multe s-au întîmplat de atunci. Cunoşti 

evenimentele? 

Mallow dădu încet din cap. 

Barr spuse: 

― Eşti 

norocos. A fost o vreme cumplit ă pentru provincii, în afar ă doar de perioada 

în care a domnit Stannel VI, iar el a murit acum cincizeci de ani. De atunci s-au ţinut lan ţ , 

cînd rebeliuni şi ruin ă, cînd ruin ă şi revolte. 

Barr se întreb ă dac ă nu cumva devenise prea vorbăre ţ. Viaţa era plicticoas ă şi 

singuratic ă, şi rareori avea prilejul de a discuta 

cu cineva. 

Mallow întreb ă repezit: 

― Ruină? 

Dup ă cîte spui s-ar părea c ă provincia este sărac ă. 

― La scară 

absolut ă, probabil c ă nu. Resursele fizice a două zeci şi cinci de planete 

mari nu se epuizeaz ă atît de repede. Totuşi, în comparaţie cu bună starea din secolul 

trecut, ne-am scufundat de tot şi nu se vede vreun semn de îmbunătăţire a situaţ iei; nici 

vorb ă înc ă de aşa ceva. Dar de ce te intereseaz ă atît de mult problemele astea, tinere? 

Eşti foarte alert şi ochii-ţi strălucesc! Neguţătorul fu cît pe ce s ă roşeasc ă, pentru c ă ochii stinşi ai bătrînului păreau să -l 

sfredeleasc ă pîn ă în străfunduri, făcîndu-l s ă zîmbeasc ă la ceea ce vedeau, cînd spuse: 

― Ascultă. 

Sînt neguţător undeva la marginea Galaxiei. Am găsit nişte hărţ i vechi şi 

am pornit s ă descopăr noi pieţe. E normal s ă fiu afectat aflînd de sără cia provinciilor. Nu 

poţi cîştiga bani într-o lume decît dac ă exist ă bani de cîştigat. Acum, spune-mi, unde-i 

Siwenna, de exemplu? 

Bătrinul se aplec ă puţin în fa ţă: 

― Nu pot să-ţi 

spun. Şi ce ţi-am spus e de ajuns, probabil. Dar chiar eşti neguţă tor? 

Semeni mai degrab ă cu un războinic. Ţii tot timpul mîna pregătit ă s ă înşface arma şi mai 

văd şi o cicatrice pe obrazul tău. Mallow ridic ă seme ţ capul: 

― Fiecare îşi face legea lui acolo de unde vine. Luptele şi cicatricile fac parte din 

profitul neguţătorului. Lupta e util ă doar dac ă ies ceva bani, în cele din urm ă, dar dacă 

obţin banii şi făr ă lupt ă, cu atît mai bine. Întrebarea e: găsesc eu aici bani de ajuns ca să 

merite s ă m ă bat? Dup ă cîte înţeleg, sînt destule motive s ă ias ă o încăierare. ― Destule, încuviin ţă Barr. Te poţ i înrola în armata lui Wiscard, sau în ce-a mai 

rămas din ea, pe Stelele Roşii. Totuşi nu ştiu dac ă poţi numi ră zboi sau piraterie ceea ce 

fac ei. Îţi poţi oferi serviciile actualului nostru 

vicerege ― ajuns vicerege graţ 

ie 

asasinatului, jafului, pustiirii şi graţie cuvîntului unui Impă rat-copil care a fost de mult 

asasinat. 

― Nu prea vorbeşti 

frumos despre vicerege, patriciene Barr, spuse Mallow. Dacă 

sînt unul dintre spionii lui? 

― Şi ce dac ă ai fi? zise Barr cu amărăciune. Ce-mi poţi lua? Fă cu un gest cu mîna 

descărnat ă către interiorul sărăcăcios al casei dărăpănate. ― Viaţa! 

― Viaţa 

m ă va părăsi în curînd. Şi aşa am tră it cu cinci ani mai mult decît ar fi 

trebuit. Dar nu eşti unul dintre oamenii viceregelui. Dac-ai fi, probabil c ă instinctul de 

conservare m-ar îndemna să-mi ţin 

gura. 

― De unde ştii? 

Bătrinul pufni în rîs. 

― Eşti 

cam bănuitor. Hai, pariez c ă te gîndeşti c ă încerc s ă te determin s ă vorbeşti 

de ră u guvernul. Nu, politica nu mai e de mine. 

― Nu mai e? Se poate întîmpla aşa ceva? Cuvintele pe care le-ai folosit pentru a-l 

descrie pe vicerege oare ce-au fost? Asasinat, jaf şi altele. Nu sunau deloc obiectiv. Aşa 

c ă nu-mi spune c ă politica nu mai e de tine. 

Bătrînul ridic ă din umeri. 

― Amintirile rănesc 

atunci cînd năvălesc dintr-o dat ă. Ascult ă! Ascult ă şi judecă 

singur! Cînd Siwenna era capitala provinciei, eu eram patrician şi membru al Senatului 

provincial. Familia mea avea rădăcini adînci şi era respectat ă. Unul dintre stră bunicii mei 

fusese... A, nu, s ă lăsăm asta. Gloria trecut ă nu ţine 

de foame. 

― După 

cîte înţeleg, spuse Mallow, a avut loc un război civil sau o revoluţie. Chipul lui Barr se întunec ă. 

― Ră 

zboaiele civile sînt cronice în vremurile astea de pierzanie, dar Siwenna s-a 

ţinut deoparte. Sub conducerea lui Stannel VI, aproape îşi redobîndise prosperitatea de 

odinioar ă, îns ă i-au succedat împăraţi nevolnici, şi împăraţi nevolnici înseamn ă 

viceregi

puternici. Ultimul nostru vicerege, acelaşi Wiscard, ale cărui hoarde se hrănesc înc ă din 

comerţul dintre Stelele Roşii, ţintea, nici mai mult nici mai puţin, decît Purpura Imperial ă . 

Nici măcar nu era primul care ţintea atît de sus, chiar dac ă ar fi reuşit. Dar a dat greş. 

Pentru c ă atunci cînd nava-amiral a Împă ratului s-a apropiat de provincie în fruntea unei 

flote, Siwenna s-a răsculat împotriva rebelului ei vicerege. Tăcu întristat. 

Mallow îşi dădu seama c ă stătea încordat pe marginea scaunului şi se controla s ă nu 

alunece jos. 

― Te rog să 

continui, domnule! 

― Mulţumesc, 

spuse Barr cu o voce obosit ă. Frumos din partea ta că-i cînţi în strună 

unui bătrîn. S-au răsculat, sau mai degrab ă ne-am răsculat, pentru c ă şi eu am fost unul 

dintre liderii mai mici. Wiscard a părăsit Siwenna cu puţin timp înaintea noastr ă , iar 

planeta cu provincia ei au fost oferite pe tav ă amiralului, împreun ă cu toate dovezile de 

loialitate fa ţă de Împărat. Nu ştiu de ce toate astea. Poate c ă ne-am simţit loiali fa ţă de 

simbolul, dac ă nu fa ţă de persoana Împă ratului ― un copilandru crud şi nemilos. Probabil 

c ă ne temeam de ororile unui asediu. 

― Şi? îl îndemn ă Mallow cu precauţie. ― Şi ― veni ră 

spunsul sumbru ― asta nu l-a mulţumit 

pe amiral. Voia s ă se 

împăuneze cu gloria de a cuceri o provincie nesupus ă, iar oamenii lui doreau s ă prade tot 

ce se putea. Aşa c ă, în timp ce poporul era înc ă adunat în oraşele mari, ovaţ ionîndu-i pe 

Împărat şi pe amiralul să u, el a ocupat toate centrele militare şi apoi a ordonat ca 

populaţia s ă fie măcelărit ă cu bombe atomice. 

― Sub ce pretext? 

― Sub pretextul că 

poporul se răsculase împotriva viceregelui, 

unsul Împă ratului. 

Iar amiralul a devenit noul vicerege, dup ă o lun ă de masacre, jafuri şi teroare. Am avut 

şase fii. Cinci au murit în diferite feluri. Am avut o fiic ă. Sper, pentru binele ei, c ă a murit 

şi ea. Eu am scăpat cu via ţă pentru c ă eram bătrin. M-am aciuit aici, prea bătrîn ca să -i 

mai provoc vreo grij ă viceregelui. (Îşi plec ă îndurerat capul.) Nu mi-au lă sat nimic 

deoarece contribuisem la izgonirea unui guvernator rebel şi-l lipsisem de glorie pe amiral. 

Mallow rămase tăcut în aşteptare. 

― Şi ce s-a întîmplat cu cel de-al şaselea fiu al tău? întreb ă el, cu voce şoptit ă. 

Barr zîmbi cu răceal ă. 

― E în via ţă, pentru c ă s-a înrolat ca soldat în armata amiralului. Sub nume de 

împrumut. E tunar în flota personal ă a acestuia. A, nu, ţ i-am citit privirea. Nu e un fiu 

nedemn. M ă viziteaz ă cînd poate şi-mi mai las ă cîte ceva de mîncare. M ă ţine în via ţă . 

Într-o bun ă zi, viceregele nostru cel măre ţ şi împovărat de glorie se va tăvăli în ţărîn ă , iar 

fiul meu va fi călăul lui. 

― Şi spui asta unui necunoscut? Îţi pui fiul în pericol de moarte? 

― Ba nu. Îl ajut fă cîndu-i un nou duşman. Şi de-aş fi prieten cu viceregele aşa cum îi 

sînt duşman, l-aş sfătui s ă pun ă nav ă lîng ă nav ă în spaţiu pîn ă la marginea Galaxiei. 

― Nu sînt 

nave acolo? 

― Ai văzut 

tu vreuna? Te-a împiedicat vreo nav ă de paz ă s ă pătrunzi pîn ă aici? Cu 

foarte puţine nave şi cu provinciile vecine măcinate de intrigi şi inegalităţ i, nici una nu 

poate fi folosit ă pentru apărarea sorilor barbari din exterior. Pîn ă la sosirea ta nu ne-a 

ameninţat niciodat ă vreun pericol dinspre marginea destrămat ă a Galaxiei. 

― Eu? Eu reprezint un pericol? 

― Vor mai veni şi alţii dup ă tine. 

Mallow clătin ă din cap. 

― Nu te prea înţeleg. ― Ascultă! 

Te-am cunoscut de cum ai intrat. Posezi un scut de for ţă care te 

înconjur ă ― îl aveai cînd ai intrat aici, spuse bătrînul pe un ton înfierbîntat. 

― Da, îl aveam, confirm ă Mallow, dup ă cîteva momente de ezitare. 

― Bun. A fost o scăpare, 

dar nu ţi-ai dat seama. M ă pricep la unele lucruri. În 

vremurile astea de decădere nu mai e la mod ă s ă fii soldat. Evenimentele se succed cu 

iuţeala fulgerului şi cel care nu e în stare s ă se opun ă valului cu arma în mîn ă este 

măturat, aşa cum s-a întîmplat cu mine. Numai c ă eu am fost savant şi ştiu c ă în întreaga 

istorie a atomismului nu a fost inventat vreodat ă un scut portabil de for ţă . Avem şi noi 

scuturi de for ţă ― centrale uriaşe 

şi greoaie care pot proteja un oraş întreg sau chiar o 

nav ă, 

dar nu un om. 

― Aşa? 

tăcu Mallow, ţuguindu-şi buzele. Şi la ce concluzie 

ai ajuns? 

― Prin spaţiu 

au parvenit tot felul de istorisiri. Ele călătoresc pe diverse că i şi sînt 

mereu transformate, cu fiecare parsec pe care-l parcurg. Dar cînd eram tînă r îmi 

amintesc c ă a sosit o nav ă nu prea mare cu oameni ciudaţ i care nu cunoşteau obiceiurile 

noastre şi nu puteau spune de unde veneau. Vorbeau despre nişte vră jitori de la 

marginea Galaxiei; vrăjitori care stră luceau în întuneric, care zburau prin aer şi pe care 

nici o arm ă nu-i putea vătă ma. Noi rîdeam. Am rîs şi eu atunci. Uitasem întîmplarea asta

pîn ă astăzi. Îns ă tu răspîndeşti o lumin ă în întuneric şi nu cred c ă arma mea, dac ă aş avea 

una, ţi-ar putea face vreun rău. Spune-mi, poţi zbura? 

Mallow răspunse calm: 

― Nu pot aşa 

ceva. 

Barr zîmbi. 

― Mă 

mulţumesc cu răspunsul acesta, zise el. Nu-mi cercetez oaspeţii. Dar dacă 

exist ă vrăjitori, dac ă tu eşti unul dintre ei, s-ar putea ca într-o bun ă zi s ă soseasc ă mulţ i 

dintre aceştia ori dintre ai tăi. Cred c ă asta ar prinde bine. Avem nevoie de sînge tînă r. 

(Murmur ă ceva pentru sine, apoi continu ă rar.) Dar lucrurile evolueaz ă şi împotriva firii, 

iar noul nostru vicerege viseaz ă precum Wiscard. 

― Vrea şi el coroana de Împărat? Barr clătin ă din cap în semn de încuviinţare. ― Fiul meu află 

tot felul de veşti. Fiind în anturajul viceregelui, aude făr ă s ă vrea tot 

felul de istorii. Iar el mi le povesteşte şi mie. Noul nostru vicerege n-ar refuza coroana 

dac ă i-ar fi oferit ă, dar îşi păstreaz ă şi o porti ţă de salvare. Se spune c ă, dac ă d ă greş în 

aspiraţiile lui imperiale, plănuieşte s ă clădeasc ă un nou Imperiu în regiunea situată 

dincolo de civilizaţiile barbare. Se mai spune, dar eu nu bag mîna în foc pentru asta, c ă a 

căsătorit-o deja pe una dintre fiice cu un rege mărunt de undeva din Periferia necercetată 

înc ă. 

― Dacă 

ar fi s ă dai crezare tuturor poveştilor... 

― Aşa 

e. Mai sînt şi altele. Eu sînt bătrîn şi bîigui vrute şi nevrute. Totuşi, ce pă rere 

ai? Ochii bătrîni şi sfredelitori îl cercetar ă întrebător. Neguţătorul rămase pe gînduri: 

― N-am nimic de zis, dar aş 

vrea s ă te întreb ceva. Ştiu c ă Siwenna posed ă energie 

atomic ă. Vreau s ă spun, au generatoare intacte în prezent ori au fost distruse în cursul 

recentelor tulburări? ― Distruse? Nu. Dacă 

ar fi atins ă vreo central ă atomic ă, fie ea cît de mic ă , întreaga 

planet ă ar sări în aer. Sînt de neînlocuit şi asigur ă toat ă energia şi puterea flotei. Avem 

cele mai mari şi mai bune centrale din părţile acestea, cu excepţ ia planetei Trantor, 

spuse el cu mîndrie. 

― Şi în caz c ă aş vrea s ă văd aceste generatoare, ce ar trebui s ă fac mai întîi? 

― Nimic! răspunse Barr hotă rit. Nu te-ai putea apropia de nici unul dintre centrele 

militare făr ă s ă fii împuşcat pe loc. Nimeni n-ar putea face asta. Siwenna este înc ă lipsită 

de drepturi civile. 

― Vrei să 

spui c ă toate centralele nucleare se afl ă sub control 

militar? 

― Nu. Mai sînt 

centralele mici, orăşeneşti, cele care furnizeaz ă energie pentru 

încălzire şi pentru iluminatul casnic, pentru acţ ionarea unor vehicule şi aşa mai departe. 

Dar e acelaşi lucru. Sînt controlate de tehnicieni. 

― Cine sînt 

aceştia? 

― Un grup specializat care supraveghează 

centralele atomice. Onoarea aceasta se 

transmite ereditar, cei tineri fiind educaţi şi pregătiţi profesional ca ucenici. Un sever simţ 

al datoriei, al cinstei şi altele. În centrale nu pot intra decît tehnicieni. 

― Înţeleg. ― Nu pot să 

spun, totuşi, c ă nu au existat cazuri de mituire. În vremurile acestea în 

care am avut nou ă împăraţi în cincizeci de ani, dintre care şapte au fost asasinaţ i, în care 

orice căpitan de nav ă nu viseaz ă decît uzurparea unui vicerege şi orice vicerege nu 

ţinteşte decît uzurparea Imperiului, presupun c ă pîn ă şi tehnicienii pot cădea pradă 

banului. Numai c ă ar trebui cam mulţi bani, iar eu nu am deloc. Ai tu cumva? 

― Bani? Nu. Dar mita înseamn ă totdeauna bani? 

― Dar ce altceva, cînd 

poţi cumpăra totul cu bani? 

― Sînt 

destule lucruri care nu pot fi plătite cu bani. Şi-acum dacă -mi vei spune 

încotro e cel mai apropiat oraş care s ă aib ă o central ă nuclear ă şi cum s ă ajung acolo, îţ i 

voi fi recunoscător. ― Aşteapt 

ă! (Barr întinse mîinile firave.) Ce-i cu graba asta? Ai venit la mine, iar eu 

nu te întreb nimic. În oraş, unde toţi locuitorii sînt consideraţi înc ă rebeli, vei fi oprit de 

primul soldat sau paznic imediat ce le va ajunge la ureche accentul tă u sau vor vedea 

cum eşti îmbrăcat. Se ridic ă şi, dintr-un col ţ de dulap uitat, îi aduse un carneţel. ― Uite paşaportul 

meu ― e fals. Cu el m-am salvat. 

I-l puse în palm ă lui Mallow şi-i îndoi degetele peste el. 

― Semnalmentele nu corespund, dar, dacă 

inventezi ceva, s-ar putea s ă ai noroc să 

nu se uite prea atent la el. 

― Dar tu? Rămîi 

făr ă nici un act. 

Bătrînul exilat ridic ă nepăsător din umeri. 

― Şi ce-i cu asta? A, s ă fii mai precaut! Ţine-ţi gura! Accentul tău e înfioră tor,

exprimarea ciudat ă, şi din cînd în cînd îţi scap ă nişte arhaisme nă ucitoare. Cu cît vei vorbi 

mai puţin, cu atît vei atrage mai puţin atenţia asupra ta. Şi-acum să-ţi spun cum s ă ajungi 

în oraş... 

Cinci minute mai tîrziu, Mallow era pe drum. 

Înainte de a se îndepărta, întoarse totuşi capul o singur ă dat ă, o clip ă doar, spre 

casa bătrînului politician. Şi cînd Onum Barr păşi în mica lui grădin ă, 

a doua zi dis-de- 

diminea ţă, găsi o cutie la picioarele sale. Conţ inea provizii, provizii concentrate, cum pot 

fi întîlnite pe nave, ciudate ca gust şi ca reţet ă. Erau bune, îns ă, şi ţinur ă mult ă vreme. 

11 

TEHNICIANUL era un bărbat mărunţel, iar pielea, parc ă plesnind pe chipul lui 

durduliu, strălucea umed. Mai avea doar cîteva smocuri de păr pe ceaf ă, iar ţ easta îi era 

rozalie şi stră lucitoare. Purta inele groase şi grele pe degete, hainele-i miroseau a parfum 

şi, dintre oamenii pe care îi văzuse Mallow pîn ă în momentul acela, pă rea a fi primul care 

nu arăta flămînd. Tehnicianul îşi ţuguie buzele cu dispre ţ: 

― Hai, omule, mai repede. Mă 

aşteapt ă lucruri de mare importan ţă. Pari a fi stră in... 

Se uit ă cu atenţie la îmbrăcămintea lui Mallow, care nu semăna deloc cu costumaţ ia de 

pe Siwenna şi ochii îi devenir ă bănuitori. ― Nu sînt 

din zona asta, zise Mallow calm, dar nu cred c ă v ă intereseaz ă asta prea 

mult. Am avut onoarea s ă v ă trimit ieri un mic dar... 

Tehnicianul strîmb ă din nas: 

― L-am primit. O jucărioar 

ă interesant ă . S-ar putea s-o folosesc atunci cînd se va ivi 

ocazia. 

― Mai am şi alte daruri interesante. Care sînt ceva mai mult decît jucărioare. ― Daa? (Vocea îi zăbovi asupra ultimelor sunete.) Întrevă d deja cum va decurge 

discuţia noastr ă, pentru c ă mi s-a mai întîmplat. Vrei să -mi oferi nimicuri, fleacuri. Cîteva 

credite, o mantie, probabil, ori nişte bijuterii de calitate îndoielnic ă ; ceva care, în micimea 

sufletului tău, îţi închipui c ă ar fi suficient pentru a corupe un tehnician. (Îşi împinse buza 

inferioar ă înainte şi rînji bătăios.) Şi mai ştiu şi ce vrei în schimb. Au mai fost şi alţ ii care 

au avut idei la fel de deştepte. Vrei s ă fii adoptat de clanul nostru. Vrei s ă fii iniţ iat în 

tainele energiei atomice şi s ă înveţi s ă îngrijeşti instalaţiile. Voi, cîini de pe Siwenna, vă 

închipuiţi c ă, fiind pedepsiţi zi de zi pentru revolta voastr ă ― şi probabil c ă te dai drept 

străin tocmai pentru a te pune la adă post ―, veţi 

putea scăpa de ceea ce meritaţ i, 

atrăgînd asupra voastr ă privilegiile şi protecţia breslei tehnicienilor. 

Mallow ar fi vrut s ă spun ă ceva, dar tehnicianul se dezlănţuise şi începu să 

răcneasc ă: 

― Şi acum s ă dispari înainte de a te reclama Protectorului oraşului. Crezi c ă voi 

trăda încrederea ce mi s-a acordat? Trădătorii siwennezi, predecesorii mei, poate c ă ar fi 

făcut-o! Dar ai de-a face cu alt fel de oameni acum. Pe cinstea mea, m ă întreb ce mă 

împiedic ă s ă te strîng de gît pe dat ă. 

Mallow zîmbi în sinea sa. Se vedea de la o poşt ă c ă toat ă vorbăria aceasta era falsă 

atît prin ton cît şi prin conţinut, astfel c ă indignarea plin ă de demnitate se transformase 

într-o fars ă neinspirat ă. 

Neguţătorul arunc ă o privire amuzat ă la mîinile grăsulii care fuseser ă desemnate ca 

posibili călăi şi zise: 

― Înţelepciunea voastr ă, v ă înşelaţ i din trei motive. În primul rînd, nu sînt omul 

viceregelui şi n-am venit s ă v ă pun la încercare loialitatea. În al doilea rînd, darul meu 

este ceva ce nici Împăratul în toat ă splendoarea sa nu are şi nici nu va avea vreodat ă . În 

al treilea rînd, ceea ce doresc în schimb e ceva neînsemnat; un nimic, mai puţ in decît 

nimic. 

― Asta s-o crezi tu! (Tehnicianul deveni sarcastic.) Hai, zi, care este darul imperial 

pe care puterea ta zeiasc ă doreşte s ă mi-l ofere? 

Mallow se ridic ă împingîndu-şi deoparte scaunul. 

― Aştept 

de trei zile ca s ă v ă văd, Înţelepciunea voastr ă, dar demonstraţ ia mea va 

dura doar trei secunde. Dac ă scoateţi dezintegratorul al cărui pat îl vă d foarte aproape de 

mîna dumneavoastr ă... 

― Şi? 

― Şi trageţi în mine, v-aş fi foarte îndatorat. 

― Poftim? 

― Dacă 

voi fi ucis, veţi putea declara poliţiei c ă am încercat s ă v ă mituiesc pentru a 

trăda secretele Breslei. Fapta dumneavoastr 

ă va fi încununat ă de laude. Dac ă nu voi 

muri, v ă 

dau scutul.

Abia acum tehnicianul îşi dădu seama de lumina alb ă pîlpîitoare care juca în jurul 

trupului vizitatorului său, care părea pudrat cu praf de perle. Ridic ă arma, ochi privind 

cruciş cu ochii plini de uimire şi suspiciune, şi apăs ă pe contact. 

Moleculele de aer surprinse de dezlănţuirea atomic ă se destrămar ă în ioni 

strălucitori, marcînd linia subţire şi orbitoare care-l izbi pe Mallow în piept şi se dispers ă. 

În timp ce expresia senin ă de pe chipul lui Mallow nu se schimb ă cîtuşi de puţ in, 

forţele atomice care se năpustiser ă spre el se autodevorar ă la impactul cu acea iluminare 

fragil ă şi perlat ă şi fur ă respinse, dispărînd în aer. 

Arma tehnicianului se prăvăli pe podea cu un zgomot surd. 

― Împăratul are cîmp de for ţă personal? întreb ă Mallow. Dumneavoastr ă puteţ i 

avea unul. 

― Eşti 

tehnician? bîlbîi omul. 

― Nu. 

― Atunci de unde ai asta? 

― Ce vă 

pas ă? făcu Mallow, rece şi dispreţuitor. O vreţi? (Lăs ă s ă cad ă pe birou un 

lan ţ subţire cu mici protuberanţe). Asta e. 

Tehnicianul îl înşfac ă şi îl învîrti între degete. 

― E complet? 

― Complet. 

― De unde porneşte 

alimentarea? 

Mallow puse un deget pe protuberanţa cea mai mare, mat ă în carcasa ei plumburie. 

Tehnicianul ridic ă privirea, iar chipul îi era congestionat. 

― Domnule, sînt 

tehnician la treapta maxim ă. Am fost două zeci de ani controlor şi 

am studiat sub îndrumarea marelui Bler la Universitatea din Trantor. Dac ă ai îndră zneala 

să-mi spui mie c ă un container de mărimea unei... unei nuci conţ ine un generator atomic, 

la naiba, te duc în faţa Protectorului imediat. 

― Atunci 

explicaţi-l singur dac ă sînteţi în stare. Eu susţin c ă e complet. 

Culoarea din obrajii tehnicianului dispăru treptat în timp ce-şi puse lanţ ul în jurul 

taliei şi, urmînd gestul lui Mallow, apăs ă pe butonul de activare. Lumina care îl învă lui 

strălucea slab. Ridic ă arma, apoi şovăi. Cu mişcări lente, regl ă forţ a armei la minimum, 

astfel încît s ă nu-i poat ă provoca arsuri. 

Şi apoi apăs ă convulsiv declanşatorul, iar focul atomic izbucni către mîna lui făr ă să- i fac ă nici cel mai mic rău. Se răsuci şi îndrept ă arma spre Mallow. 

― Şi dac ă trag acum în tine şi-mi păstrez scutul? 

― Încercaţi! zise Mallow. Credeţi c ă v-am dat singura mea mostr ă? Era şi el învă luit 

de lumina impenetrabil ă. 

Tehnicianul chicoti nervos. Dădu drumul armei s ă cad ă pe birou. 

― Şi care este acel ceva neînsemnat pe care-l vrei în schimb? 

― Vreau să 

văd generatoarele. 

― Sper că 

înţelegi c ă acest lucru este interzis. Ar însemna expulzarea amîndurora în 

spaţiu... ― Nu vreau să 

le ating ori s ă am de-a face cu ele. Vreau doar s ă le văd. Dac ă nu, 

aveţi scutul, dar eu mai am şi alte jucării. De exemplu, o arm ă special făcut ă pentru a 

penetra scutul acela. 

― Mda, făcu 

tehnicianul şi evit ă să-l priveasc ă pe Mallow. Hai cu mine. 

l2 

CASA TEHNICIANULUI era o clădire cu dou ă etaje, aşezat ă în apropierea unei 

construcţii uriaşe, în form ă de cub, care domina centrul oraşului. Mallow trecu de la o 

clădire la cealalt ă printr-un pasaj subteran şi se trezi în atmosfera tăcut ă şi vag 

ozonificat ă a centralei atomice. 

Vreme de cincisprezece minute îşi urm ă ghidul făr ă s ă scoat ă o vorb ă . Nimic nu 

scăp ă ochilor lui. Degetele nu atinser ă nimic. Apoi tehnicianul îl întreb ă cu o voce gîtuit ă: 

― Ţi-e de ajuns? N-aş putea avea încredere nici în subordonaţii mei în cazul acesta. 

― Niciodată? 

întreb ă Mallow în derîdere. Am văzut suficient. 

Se întoarser ă în birou şi Mallow, îngîndurat, întreb ă: 

― Şi toate generatoarele acelea sînt în grija dumneavoastr ă? 

― Toate, răspunse 

tehnicianul, şi mulţumirea de sine răzbătu în glasul lui. 

― Le supravegheaţi 

funcţionarea şi le întreţineţi? ― Exact! 

― Şi dac ă apare o defecţiune? Tehnicianul dădu din cap plin de indignare.

― Nu se defectează. 

Niciodat ă nu apar avarii. Au fost construite pentru eternitate. 

― Eternitate e cam mult spus. Să 

presupunem c ă... 

― Depăşeşti 

cadrul ştiinţei dac ă pui în discuţie cazuri lipsite de sens. 

― Bine. Dar dacă 

aş trage cu dezintegratorul într-o component ă vital ă? Presupun că 

instalaţiile nu sînt imune la forţe atomice?! S ă zicem c ă distrug o conexiune esenţial ă sau 

sparg un tub de cuar ţ D. 

― Păi, 

atunci, se dezlănţui într-o izbucnire de furie tehnicianul, ai fi ucis. 

― Da, ştiu asta, strig ă Mallow, dar ce se întîmpl ă cu generatorul? Puteţi să -l mai 

reparaţi? ― Domnule, ai primit destul în schimb, url ă tehnicianului. Ţ i-am oferit ce ai cerut. 

Acum cară-te! Nu-ţi mai datorez nimic! 

Mallow mim ă o plecăciune şi plec ă. 

Dou ă zile mai tîrziu, sosi la baza unde Far Star îl aştepta pentru întoarcerea pe 

Terminus. 

Şi dup ă alte dou ă zile, scutul tehnicianul îşi dă du obştescul sfirşit şi, în ciuda tuturor 

încercărilor şi blestemelor, nu mai voi nicicum s ă lumineze. 

l3 

MALLOW se bucura de primele momente de odihn ă dup ă aproape şase luni. Stă tea 

întins pe spate, dezbrăcat pîn ă la brîu, în camera solar ă a noii sale locuinţe; îşi ră sfirase 

braţele vînjoase, bronzate, şi muşchii îi jucau sub piele. 

Bărbatul de lîng ă el îi puse o ţigar ă de foi între dinţi şi i-o aprinse. Apoi, retez ă cu 

dinţii capătul propriei ţigări şi spuse: 

― Cred că 

eşti epuizat. S-ar părea c ă ai nevoie de o perioad ă de odihn ă. 

― Poate că 

da, Jael, dar aş prefera s ă m ă odihnesc pe un scaun al Consiliului. Pentru 

c ă vreau acel scaun, iar tu m ă vei sprijini. 

Ankor Jael ridic ă din sprîncene a mirare: 

― Ce amestec am eu în toat ă afacerea asta? 

― Ai, nu te mai îndoi. Întîi de toate, eşti un cal bătrin în politic ă . Apoi, ai fost scos 

făr ă prea multe politeţuri din scaunul de ministru de că tre Jorane Sutt, individul care ar 

prefera s ă piard ă un ochi decît s ă m ă vad ă în Consiliu. Nu prea crezi în şansele mele, aşa- 

i? 

― Nu prea, aprobă 

fostul ministru al Educaţiei. Eşti smyrnian. 

― Asta nu-i un inconvenient legal. Am avut o educaţie 

laic ă. 

― Hai, lasă-m 

ă. De cînd urmeaz ă prejudecăţile alte legi decît pe cele proprii? Pă i, ce 

face omul tău, Jaim Twer? El ce spune? 

― Mi-a propus, cu aproape un an în urm ă, s ă particip la alegeri pentru Consiliu, 

ră spunse Mallow degajat, dar nu mai am nevoie de el acum. Oricum, n-ar fi reuşit 

stratagema. E gălă gios şi impulsiv ― iar prin asta devine incomod. Sînt 

hotărît s ă dau o 

adevărat ă lovitur ă. Am nevoie de tine. 

― Jorane Sutt este 

cel mai deştept politician de pe planeta asta şi ţi 

se va opune. N- 

am pretenţia că-l pot trage pe sfoar ă. Şi s ă nu-ţi închipui c ă nu ştie s ă lupte din ră sputeri 

folosind chiar mijloace murdare. 

― Sînt 

plin de bani. 

― Ăsta ar fi un avantaj. Numai că-ţi trebuie mulţi bani ca s ă învingi prejudecăţile ― 

smyrnian prăpădit! ― Voi avea bani. 

― Bine, o să 

m ă mai interesez. Dar s ă nu-ţi treac ă prin minte s ă ridici glasul şi să 

începi s ă mîrîi c ă eu te-am încurajat în aventura asta. Cine a venit? 

Mallow redeveni serios şi zise: 

― Jorane Sutt în persoan ă. A venit cam devreme şi înţ eleg motivul. Îl tot port cu 

vorba de vreo lun ă. Ascult ă, Jael, mergi în camera alăturat ă şi las ă difuzorul încet. Vreau 

s ă auzi ce vorbim. 

Îl ajut ă pe consilier s ă ias ă din camer ă, împingîndu-l uşor cu mîna, apoi se ridic ă şi-şi 

puse un halat de mătase. Lumina solar ă artificial ă redeveni normal ă. 

Secretarul primarului intr ă plin de sine, în timp ce majordomul ieşi pe vîrfuri şi 

închise uşa. 

Mallow îşi fix ă centura şi spuse: 

― Stai pe ce scaun 

doreşti, Sutt. 

Un zîmbet fugar travers ă chipul serios al lui Sutt. Scaunul pe care şi-l alesese era 

confortabil, îns ă nu se aşez ă comod pe el. Stînd pe marginea scaunului, spuse: 

― Dacă 

îmi vei preciza condiţiile pe care le pui, putem trece îndat ă la afaceri. 

― Ce condiţii?

― Vrei să 

fii rugat? Păi, de exemplu, ce-ai făcut pe Korell? Raportul tă u a fost 

incomplet. 

― Ţi l-am dat cu luni în urm ă. La vremea aceea ai fost mulţumit. ― Da, spuse Sutt, frecîndu-şi 

fruntea cu un deget, dar de atunci acţ iunile tale au 

căpătat alt ă semnificaţ ie. Cam ştiu cu ce te ocupi, Mallow. Cunoaştem exact cîte 

întreprinderi construieşti; cu ce grab ă se lucreaz ă, şi cît te cost ă . Şi mai e şi palatul 

acesta ― spuse el privind în jur cu răceal ă, făr ă a arăta c ă este impresionat în 

vreun fel ― 

care face mai mult decît salariul meu pe un an; şi mai ştiu şi cît ă vîlv ă faci ― cam multă 

şi 

cam costisitoare ― prin înalta societate a Fundaţiei. ― Aşa, 

deci? În afar ă de faptul c ă foloseşti nişte spioni bine instruiţ i, ce dovedeşte 

asta? 

― Dovedeşte c ă ai bani pe care anul trecut nu-i aveai. Şi asta poate dovedi orice ― 

c ă , de exemplu, s-au întîmplat multe lucruri pe Korell despre care noi nu avem 

cunoştin ţă. 

De unde provin banii? 

― Dragul meu Sutt, sper că 

nu te aştepţi să-ţi dezvălui totul. 

― Nu. 

― Nici nu credeam aşa 

ceva. Tocmai de aceea îţ i voi spune eu. Provin exact din 

tezaurul Commdorului de pe Korell. 

Sutt clipi, nevenindu-i a crede. Mallow zîmbi şi continu ă: 

― Din nefericire pentru tine, banii sînt 

cîştigaţi în mod legal. Sînt Neguţă tor-şef, şi 

banii pe care i-am primit reprezint ă cantităţi de fier şi cromit ă luate în schimbul unui 

număr de zorzoane cu care l-am aprovizionat. Cincizeci la sut ă din profit e al meu prin 

contract pecetluit cu Fundaţia. Cealalt ă jumătate va fi primit ă de guvern la sfirşitul anului, 

cînd toţi cetăţenii de bun ă credin ţă îşi plătesc taxele pe venit. 

― Nu-mi amintesc să 

fi citit în raportul tău ceva despre vreun contract comercial. 

― N-am menţ 

ionat nici ce-am mîncat la micul-dejun în ziua aceea, nici numele 

amantei şi nici alte detalii. (Zîmbetul lui Mallow se transform ă într-un rînjet.) Am fost 

trimis ― ca să-ţ 

i reamintesc propriile vorbe ― ca să 

observ. Şi n-am închis un ochi tot 

timpul. Ai vrut s ă afli ce s-a întîmplat cu navele comerciale ale Fundaţiei, care fuseseră 

capturate. N-am văzut nici una şi nici n-am auzit de ele. Ai vrut s ă ştii dac ă exist ă energie 

atomic ă pe Korell. Raportul meu face referire la arme atomice aflate în posesia gă rzii de 

corp a Commdorului. Alte semne n-am văzut. Iar armele pe care le-am vă zut sînt relicve 

ale fostului Imperiu şi s-ar putea s ă fie doar obiecte decorative care nu funcţioneaz ă , 

dup ă toate aparenţele. Pîn ă aici am respectat ordinele, dar, dincolo de toate acestea, am 

fost şi sînt înc ă un cetăţean liber. Potrivit legilor Fundaţiei, un Neguţă tor-şef poate 

deschide oricît de multe pieţe doreşte şi poate primi de acolo cuvenita jumă tate din 

profit. Ce obiecţiuni ai? Nu le văd. Sutt privi ţint ă spre perete şi, stăpînindu-şi cu greu furia, spuse: 

― Stă 

în obiceiul tuturor neguţătorilor s ă promoveze religia comerţului lor. 

― Respect legile, nu obiceiurile. 

― Sînt 

unele cazuri în care obiceiurile pot deveni mai importante decît legile. 

― În astfel de cazuri, apelez la tribunal. 

Sutt îi arunc ă o privire care nu prevestea nimic bun. 

― La urma-urmei eşti 

smyrnian. Se pare c ă naturalizarea şi educaţ ia nu pot elimina 

anumite trăsături ale neamului. Cu toate acestea, încearc ă s ă asculţi şi s ă înţ elegi. Nu 

mai e vorba de bani sau pieţe. Posedăm ştiinţa marelui Hari Seldon pentru a dovedi c ă de 

noi depinde viitorul Imperiu al Galaxiei, şi de la acest drum nu ne putem întoarce. Religia 

pe care o avem este atotputernicul nostru instrument pentru a ne atinge ţ elul. Cu ajutorul 

ei am reuşit s ă controlăm deplin cele Patru Regate chiar în clipa în care erau cît pe ce să 

ne striveasc ă. Este cea mai puternic ă arm ă pe care o cunoaştem pentru a controla 

oameni şi lumi. Motivul principal pentru dezvoltarea comerţ ului şi încurajarea 

neguţătorilor a fost introducerea şi răspîndirea mai rapid ă a religiei şi siguranţa că 

introducerea tehnicii avansate şi a noii economii vor fi supuse unui control complet şi 

amănunţit din partea noastr ă. 

Se opri pentru a-şi mai trage sufletul, cînd Mallow interveni. 

― Cunosc teoria. O înţeleg bine. 

― Zău? 

Depăşeşti aşteptările mele. Atunci înţelegi, desigur, c ă încercarea ta de a 

face comer ţ doar de dragul comerţului, de a produce în mas ă fleacuri de doi bani, care 

afecteaz ă doar superficial economia unei lumi, de a sacrifica politica interstelar ă de 

dragul zeului-profit, de a conduce la scă parea energiei atomice de sub controlul religiei 

noastre pot sfîrşi prin răsturnarea şi negarea complet ă a politicii care a dat roade vreme 

de un secol. 

― Era şi timpul, spuse Mallow nepăsător, ca o politic ă învechit ă, periculoas ă şi 

imposibil ă s ă înceteze. Oricît de bine ar reuşi religia în cele Patru Regate, alte lumi de la 

Periferie cu greu o accept ă 

. Pe vremea cînd am pus Regatele sub control, exista un

număr suficient de mare de exilaţi care s ă duc ă vestea despre modul în care Salvor 

Hardin a folosit preoţimea şi superstiţiile oamenilor pentru a sugruma independenţ a şi 

puterea monarhilor laici. Şi dac ă acest lucru n-a fost de ajuns, cazul Askone, de acum 

dou ă decenii, a arătat limpede acelaşi lucru. Acum, orice domnitor de la Periferie preferă 

s ă se sinucid ă decît s ă lase vreun preot al Fundaţiei s ă calce pe teritoriul să u. Eu nu 

propun s ă obligăm Korellul sau alt ă lume s ă accepte ceva ce sînt sigur c ă nu vor. Nu, 

Sutt. Dac ă energia atomic ă îi face periculoşi, o prietenie sincer ă prin intermediul 

comerţului va fi de o mie de ori mai folositoare decît o dominaţie nesigur ă, bazat ă pe 

supremaţia detestat ă a unei puteri spirituale din afar ă şi care, dac ă slă beşte cît de cît, se 

poate prăbuşi cu totul, nelăsînd nimic de substan ţă în urm ă, în afar ă de teama şi ura fără margini. 

― Foarte frumos spus, recunoscu Sutt. Dar, ca să 

ne întoarcem la subiectul discuţ iei 

noastre, care-ţi sînt condiţiile? Ce îmi ceri ca s ă te fac s ă accepţi ideile mele? 

― Îţi închipui că-mi voi lepăda convingerile pentru 

bani? 

― De ce nu? spuse Sutt cu răceal 

ă. Doar asta-i meseria ta, s ă cumperi şi s ă vinzi, 

nu? 

― Numai dacă 

obţin un profit, spuse Maliow, făr ă s ă se supere. Îmi poţ i oferi mai 

mult decît cîştig acum? 

― Aş 

putea să-ţi reţin trei sferturi din profiturile obţinute din tranzacţ ii, în loc de 

jumătate. Maliow pufni în rîs: 

― Frumoasă 

ofert ă. În condiţiile tale, cuantumul tranzacţiilor ar scă dea cu mult sub 

a zecea parte. Mai f ă un efort. 

― Ai putea obţine 

un loc în Consiliu. 

― Îl voi obţine ş-i făr ă ajutorul tău, ba chiar împotriva voinţei tale. 

Cu o mişcare precipitat ă a pumnilor, Sutt spuse: 

― Te-ai putea salva de închisoare. Douăzeci de ani, dac ă lucrurile decurg aşa cum 

le văd eu. Socoteşte profitul, dac ă vrei. 

― Nu văd 

nici un profit şi nu ştiu dac ă poţ i duce la îndeplinire o asemenea 

ameninţare. ― Va fi un proces pentru asasinat. 

― Pentru asasinarea cui? întreb ă Maliow dispreţuitor. Vocea lui Sutt deveni ameninţătoare cu toate c ă nu ridic ă glasul. 

― Asasinarea unui preot anacreonian, aflat în slujba Fundaţiei. ― Chiar aşa? 

Şi ce probe ai? 

Secretarul primarului se aplec ă puţin vrînd s ă dea mai mare greutate vorbelor: 

― Mallow, nu glumesc. Cercetările 

preliminare s-au încheiat. Mai trebuie doar să 

semnez o hîrtie şi procesul Fundaţia contra Hober Mallow, Neguţă tor-şef, poate începe. Ai 

părăsit un supus al Fundaţiei, şi acesta a fost torturat şi ucis de o gloat ă de străini. Îţ i 

acord doar cinci secunde pentru a scăpa de pedeapsa care ţi se cuvine. În ceea ce mă 

priveşte, prefer ca tu s ă decizi cum vor decurge lucrurile. M-aş simţi mai în siguranţă 

dac ă aş distruge un inamic, decît s ă am un prieten a cărui convertire este îndoielnic ă. 

Mallow spuse răspicat: ― Faci cum doreşti. 

― Foarte bine! şi secretarul rînji. Primarul a fost acela care a dorit încercarea 

aceasta de compromis, nu eu. Ca dovad ă c ă nici nu m-am străduit prea mult s ă te 

conving. 

Uşa se deschise şi Sutt ieşi. 

Mallow ridic ă privirea abia cînd Ankor Jael reintr ă în camer ă. 

― L-ai auzit? întreb ă Mallow. 

Politicianul se lăs ă pe pardoseal ă. 

― De cînd 

îl cunosc pe şarpele ăsta, n-am mai pomenit s ă fi fost vreodat ă atît de 

furios. 

― Bine. Ce părere 

ai? 

― O politică 

extern ă de dominaţie prin mijloace spirituale este o idee fix ă a lui, dar, 

dup ă părerea mea, scopurile ultime nu sînt cîtuşi de puţin spirituale. Am fost îndepă rtat 

din guvern pentru c ă m-am opus acestei tendinţe şi cred c ă nu-i nevoie s ă intru în detalii. 

― Nu-i nevoie. Şi, dup ă părerea ta, care sînt scopurile nespirituale? 

Jael deveni grav: 

― Nu e prost, aşa 

c ă trebuie să -şi fi dat seama de falimentul politicii noastre 

religioase, care abia dac ă a făcut o cucerire în aceşti şaptezeci de ani. E limpede c ă o 

foloseşte pentru scopuri ştiute doar de el însuşi. Ştii c ă orice dogm ă bazat ă în primul rînd 

pe credin ţă şi pe trăire emoţional ă reprezint ă o arm ă periculoas ă cînd o foloseşti 

împotriva altora, întrucît este aproape imposibil s ă garantezi c ă arma nu se va întoarce 

vreodat ă împotriva ta. De o sut ă 

de ani sprijinim un ritual şi o mitologie care au devenit

din ce în ce mai venerabile, mai tradiţ ionale şi imuabile. Într-un fel, ele nu mai sînt sub 

controlul nostru. 

― Ce vrei să 

spui? întreb ă Mallow. Continu ă. Du-ţi gîndul pîn ă la capăt. ― Păi, 

s ă presupunem c ă un om, un om ambiţios foloseşte forţa religiei mai degrabă 

împotriva noastr ă decît în folosul nostru. 

― Vrei să 

dai de înţeles c ă Sutt... 

― Exact. Acesta e Sutt. Ascultă, 

dac ă el poate mobiliza diferitele ierarhii de pe 

planetele supuse împotriva Fundaţ iei în numele ortodoxiei, ce şanse avem? Aşezîndu-se 

sub stindardele celor pioşi, el poate declara ră zboi ereziei reprezentate de tine, de 

exemplu, şi poate deveni rege. La urma-urmei, Hardin este acela care a spus: 

„Dezintegratorul este o arm ă bun ă, numai c ă depinde la care capăt al ţevii 

te afli". 

Mallow se plesni peste coapsa dezgolit ă. 

― Aşa 

e, Jael, dar atunci ajută-m ă s ă intru în Consiliu şi voi lupta cu el. 

Jael rămase tăcut o vreme, apoi întreb ă: 

― Ce spunea Sutt despre linşarea 

unui preot? Sper c ă nu-i adevărat. ― Ba e adevărat, 

spuse Mallow nepăsător. Lui Jael îi scăp ă un fluierat de uimire: 

― Are probe sigure? 

― Cu siguranţă 

c ă are. Mallow ezit ă o clip ă, apoi adăug ă : Jaim Twer a fost de la 

început omul lui, cu toate c ă nici unul dintre ei nu şi-a dat seama c ă ştiam acest lucru. Iar 

Jaim Twer a fost martor ocular. 

Jael clătin ă din cap: 

― Of! Asta-i rău. ― Rău? 

Ce-i rău în asta? Preotul se afla în mod ilegal pe planet ă , potrivit legilor 

Fundaţiei. Involuntar sau nu, el a fost clar folosit ca momeal ă de că tre guvernul korellian. 

Potrivit tuturor legilor bunului-sim ţ, nu aveam de ales decît calea acţ iunii ― şi această 

acţiune era strict în limitele legii. Dac ă m ă aduce în faţa tribunalului, nu va reuşi decît să 

se fac ă de rîsul lumii. 

Jael neg ă printr-o mişcare a capului. 

― Nu, Mallow, te înşeli. Ţi-am spus c ă a făcut un joc murdar. Nu urmăreşte s ă obţină condamnarea ta; ştie c ă nu poate s-o fac ă. Îns ă vrea să-ţi distrug ă poziţia în faţ a 

oamenilor. Doar ai auzit ce-a spus. Obiceiurile stau uneori deasupra legii. S-ar putea să 

scapi basma curat ă din proces, dar dac ă oamenii vor crede c ă ai lăsat un preot pradă 

mulţimii, popularitatea ta va scădea. Vor recunoaşte c ă ceea ce-ai făcut a fost legal, chiar înţ elept Dar, cu toate astea, 

vei rămîne un laş nenorocit în ochii lor, o brut ă insensibil ă, un monstru cu inima de piatr ă . 

Şi nu vei fi ales în Consiliu. S-ar putea chiar ca printr-un vot să-ţi pierzi titlul de Neguţător şef şi s ă ţi se retrag ă cetăţenia. Nu eşti nă scut pe planeta asta, ştii bine doar. Ce altceva 

crezi c ă doreşte Sutt? 

Mallow se încrunt ă cu îndărătnicie. ― Aşa 

deci! 

― Bă 

iete, spuse Jael, 

sînt de partea ta, dar eu nu te pot ajuta. Ai fost luat la ochi. 

l4 

ÎN CEA DE-A PATRA ZI a procesului lui Hober Mallow, Neguţă tor-şef, Camera 

Consiliului era „plin ă ochi" în adevăratul înţ eles al expresiei. Singurul consilier absent 

înjura neputincios fractura de craniu care îl ţ intuise la pat. Balcoanele erau pline de 

oameni, pîn ă şi intervalele erau înţesate de aceia care, prin influen ţă, bani sau simplă 

perseveren ţă diabolic ă, reuşiser ă s ă pătrund ă. Restul umpleau piaţa din faţ a tribunalului, 

în grupuri care se agitau în faţa televizoarelor tridimensionale plasate în aer liber. 

Ankor Jael îşi croi drum pîn ă în sal ă cu ajutorul inutil al serviciului de poliţ ie şi apoi, 

prin furnicar, pîn ă ce ajunse lîng ă Hober Mallow. 

Mallow se întoarse şi, văzîndu-l, răsufl ă uşurat: 

― Pentru numele lui Seldon, ai ajuns la fix. Ai adus-o? 

― Poftim, ia-o, spuse Jael. E tot ce ai cerut. 

― Bine. Cum reacţioneaz 

ă lumea de afar ă? 

― Parcă 

sînt apucaţi, spuse Jael şi se agit ă plin îngrijorare. N-ar fi trebuit s ă accepţ i 

audierea public ă. Ai putut să-i împiedici. 

― Nu vreau asta. 

― Se vorbeşte 

despre linşaj. Iar oamenii lui Publis Mar de pe alte planete... ( 

― Chiar voiam să 

te întreb despre asta, Jael. A stîrnit întreaga Ierarhie împotriva 

mea, nu-i aşa?

― Ba bine că 

nu. Este înscenarea cea mai bine pus ă la cale. Ca ministru, el se 

ocup ă de acuzare într-un asemenea caz de legislaţie interstelar ă . Ca Înalt Preot şi ca 

Primat al Bisericii, a asmuţit hoardele de fanatici... 

― Lasă 

asta. Îţ i aminteşti de citatul acela din Hardin pe care mi l-ai plasat luna 

trecut ă? Le vom arăta c ă arma poate avea dou ă capete. 

În acel moment, primarul se aşez ă, iar membrii Consiliului se ridicar ă în semn de 

respect. 

― Astăzi 

e rîndul meu, spuse Mallow în şoapt ă. Stai aici şi urmăreşte spectacolul. 

Şedinţa începu, şi un sfert de ceas mai tîrziu, însoţ it de şoapte ostile, Hober Mallow 

păşi către spaţiul liber din faţa jilţului primarului. Un fascicul de lumin ă fu îndreptat spre 

el şi pe ecranele televizoarelor din pieţele publice şi din aproape fiecare cas ă de pe 

planetele Fundaţiei apăru chipul unui bărbat care privea sfidător înainte. 

Începu s ă vorbeasc ă încet şi rar: 

― Pentru a economisi timp, voi recunoaşte 

fiecare incriminare ce mi s-a adus de 

către acuzare. Povestea preotului şi a mulţimii, aşa cum a fost ea relatat ă de acuzare, 

este exact ă în toate detaliile. 

În sal ă se isc ă rumoare, urmat ă de un vuiet dispreţ uitor din partea celor de la 

balcoane. Aştept ă răbdător pîn ă se făcu linişte. 

― Cu toate acestea, imaginea care a fost prezentată 

nu este definitivat ă . Apelez la 

răbdarea dumnevoastr ă pentru a-mi permite s ă fac completă rile aşa cum socot eu. 

Povestea mea s-ar putea s ă vi se par ă irelevant ă la început. V ă rog s ă fiţi îngăduitori. Mallow nu apel ă deloc la notiţele pe care le avea pregătite ― Voi începe de la acelaşi moment ca şi acuzarea: ziua întîlnirii mele cu Jorane Sutt 

şi Jaim Twer. Ştiţi deja ce s-a întîmplat în decursul acestor întîlniri. Conversaţ iile au fost 

descrise şi nu amnimic de adăugat în afar ă de propriile-mi gînduri din acea 

zi. 

Eram foarte bănuitor, întrucât evenimentele acelei zile fuseser ă bizare. Judecaţ i 

singuri. Doi oameni, pe care nu-i cunoşteam decât superficial, îmi fac propuneri 

neobişnuite şi, într-o oarecare măsur ă , incredibile. Unul dintre ei, secretarul primarului, 

îmi cere s ă joc rolul de agent de informaţii în slujba guvernului, într-o problemă 

confidenţial ă, a cărei natur ă şi importan ţă v-au fost deja explicate. Celă lalt, autointitulat 

lider al unui partid politic, m ă roag ă s ă candidez pentru un loc în Consiliu. Bineînţeles că 

am devenit bănuitor fa ţă de motivul acestei ultime propuneri. Motivul propunerii lui Sutt 

pare evident. Nu avea încredere în mine. Credea, probabil, c ă vînd putere atomică 

duşmanilor şi c ă ţes un complot pentru organizarea unei rebeliuni. Şi probabil c ă forţ a 

nota, ori aşa mi s-a părut mie. Deci, avea nevoie de un om de-al să u în preajma mea, în 

misiunea pe care mi-o propusese, pentru a m ă spiona. Ideea aceasta nu mi-a venit, 

totuşi, decît mai tîrziu, cînd a apărut Jaim Twer. S ă judecăm din nou: Twer se prezint ă ca 

neguţător retras în politic ă şi, cu toate acestea, eu nu ştiam nici un detaliu despre cariera 

lui negustoreasc ă, deşi cunoştinţ ele mele în domeniu sînt considerabile. Mai apoi, cu 

toate c ă Twer s-a lăudat cu o educaţie laic ă, nu auzise niciodat ă despre o criz ă Seldon. 

Hober Mallovv aştept ă puţin pentru ca înţelesul vorbelor lui s ă fie receptat şi fu 

răsplătit cu primul moment de tăcere de pîn ă acum ― oamenii de la balcoane rămaseră 

făr ă grai. Acest lucru era valabil pentru locuitorii de pe Terminus. Populaţ ia de pe 

Planetele Exterioare recepţiona doar versiuni cenzurate care s ă corespund ă necesitaţ ilor 

religiei. Ei nu aveau s ă aud ă nimic despre Crizele Seldon. Urmau îns ă alte lucruri şocante 

care nu aveau s ă scape atenţiei lor. 

― Care dintre cei prezenţi 

poate afirma cu bună-credin ţă c ă e posibil ca un om cu o 

educaţie laic ă s ă nu aib ă habar de natura unei crize Seldon? Pe Fundaţie exist ă un singur 

fel de educaţie care exclude orice menţiune despre istoria planificat ă a lui Seldon şi se 

ocup ă numai de om în sine, ca vrăjitor aproape mitic... Am ştiut în clipa aceea c ă Jaim 

Twer nu fusese niciodat ă neguţător. Atunci am fost sigur c ă făcea parte din cler şi c ă era 

probabil preot în înţelesul deplin al cuvîntului; şi c ă, în perioada de trei ani cît fă cuse pe 

liderul unui partid politic al neguţătorilor, fusese omul vîndut lui Jorane Sutt. În momentul 

acela înc ă bîjbîiam. Nu cunoşteam scopurile pe care le urmă rea Sutt în ceea ce priveşte 

persoana mea, dar întrucît părea să-mi ofere destul ă libertate de mişcare, i-am atribuit 

unele din gîndurile mele. Bănuiam c ă Twer trebuia s ă mearg ă cu mine în călă torie ca 

paznic oficial din partea lui Jorane Sutt. Ei, bine, dac ă n-ar fi mers el, ştiam foarte bine că 

ar fi existat alte subterfugii gata pregă tite ― şi era posibil ca pe acelea s ă nu le detectez 

la vreme. Cînd îţî cunoşti adversarul, eşti în relativ ă siguran ţă. L-am invitat pe Twer s ă mă 

însoţeasc ă. A acceptat. Aceasta, domnilor consilieri, explic ă dou ă lucruri. În primul rînd, 

v ă demonstreaz ă faptul ca Twer nu depune mă rturie ca prieten al meu, împotriva propriei 

voinţe, aşa cum va încerca s ă conving ă acuzarea. EI este un spion care-şi va juca rolul 

pentru care a fost plătit. În al doilea rînd, explic ă o anumit ă acţ iune de-a mea cu ocazia 

apariţiei preotului de a că rui moarte sînt acuzat ― o acţiune 

nemenţionat ă înc ă , deoarece 

este necunoscut ă.

Consilierii începur ă s ă şuşoteasc ă între ei. Mallow îşi drese glasul şi, cu un aer 

teatral, continu ă: 

― Nu-mi place să 

descriu sentimentele pe care le-am trăit cînd am auzit c ă avem un 

misionar refugiat la bord. Încerc s ă alung din minte pîn ă şi amintirea acestor sentimente. 

Ele au creat, în primul rînd, o nesiguran ţă înspăimîntătoare. Întîmplarea mi-a apă rut în 

momentul acela drept o manevr ă de-a lui Sutt, şi asta depăşea calculele şi înţ elegerea 

mea. Eram complet dezorientat. Aveam un singur lucru de fă cut. M-am descotorosit cinci 

minute de Twer, trimiţîndu-l dup ă ofiţeri. În absenţ a lui am activat un receptor de 

înregistrare video, astfel încît tot ce avea s ă se întîmple s ă fie pă strat pentru un studiu 

ulterior. Am făcut-o în speranţa incert ă, dar sincer ă, c ă ceea ce m ă nedumerea în acele 

momente ar fi putut s ă se clarifice la o vizionare viitoare. 

De atunci am vizionat acea înregistrare video de cincizeci de ori. O am aici, şi voi 

relua filmul pentru a cincizeci şi una oar ă în prezenţa dumneavoastr ă. 

Primarul bătu rar cu ciocănelul în mas ă cerînd ordine, întrucît asistenţ a îşi pierduse 

cumpătul şi cei de la balcoane începuser ă s ă devin ă zgomotoşi. În cinci milioane de 

cămine de pe Terminus, observatori emoţionaţi se apropiar ă şi mai mult de aparatele lor 

şi, de pe banca acuzării, Jorane Sutt clătin ă iritat din cap către marele preot care dă dea 

semne de agitaţie, în timp ce ochii febrili îl ţintuiau pe Mallow. Centrul sălii se eliber ă şi 

luminile fur ă micşorate. Ankor Jael, din banca sa plasat ă undeva, în stînga, fă cu reglajele 

necesare şi, cu un declic, imaginea se încheg ă şi prinse via ţă , în culori, tridimensional, 

reproducînd totul, mai puţin viaţa. Se văzu imaginea misionarului buimăcit şi stîlcit în bă taie, stînd între locotenent şi 

sergent. Mallow aştept ă făr ă un cuvînt, în timp ce ofiţerii intrar ă unul cîte unul, ultimul 

intrînd Twer. 

Conversaţia se desfăşur ă conform evenimentelor; sergentul fu pus la punct şi 

misionarul anchetat. Apă ru gloata, se putu auzi vuietul ei şi apoi reverendul Jord Parma 

făcu ruga lui disperat ă. Mallow scoase arma, iar misionarul, în timp ce era tîrît afar ă din 

încăpere, ridic ă braţele într-un ultim blestem sălbatic şi, pentru o fracţiune de secund ă , se 

văzu o fulgerare străjucitoare. În faţa unei asemenea situaţii, scena se sfîrşi, ofiţerii erau îngheţaţi de groaz ă , în 

timp ce Twer îşi duse mîinile tremurînde la urechi, iar Mallow îşi introduse calm arma în 

toc. 

Luminile se aprinser ă; spaţiul din mijlocul încăperii se golise. Mallow, adevă ratul 

Mallow din prezent îşi relu ă împovărat naraţiunea: ― Vedeţi 

dumneavoastr ă, incidentul este exact aşa cum l-a prezentat acuzarea ― 

cel puţin în aparen ţă . Voi explica pe scurt despre ce este vorba. Apropo, în cursul acestor 

întîmplări, emoţiile prin care a trecut Twer dovedesc limpede o educaţie preoţeasc ă , În 

aceeaşi zi i-am ară tat lui Twer o serie de nepotriviri în ceea ce priveşte întîmplarea. L-am 

întrebat de unde venea misionarul tocmai că tre zona aproape pustie în care ne aflam în 

momentul acela. L-am mai întrebat de unde apăruse mulţimea uriaş ă, dac ă cel mai 

apropiat oraş, cît de cît mare, se afla la distan ţă de o sut ă de mile. Acuzarea nu a acordat 

nici o atenţie acestor detalii. Dup ă cum nu a băgat de seam ă nici altele: de exemplu, 

prezenţa bătătoare la ochi a lui Jord Parma. Un misionar pe Korell, care-şi risc ă viaţ a, 

sfidînd atît legile korelliene cît şi pe cele ale Fundaţiei, umbl ă pe planet ă într-o sutană 

foarte nou ă, care nu poate trece neobservat ă. E ceva anormal în situaţ ia asta. La vremea 

respectiv ă, am sugerat c ă misionarul era, făr ă voia lui, complicele Commdorului, care-l 

folosise în încercarea de a ne obliga s ă recurgem la un act de agresiune flagrant ilegal, 

pentru a justifica, din punct de vedere legal, distrugerea navei şi a noastr ă . Acuzarea a 

anticipat modul în care îmi voi justifica acţiunile. Acuzarea se aştepta ca eu s ă declar că 

siguranţa navei mele, a echipajului, a misiunii chiar, era în cumpăn ă şi nu putea fi 

sacrificat ă pentru un singur om în condiţiile în care acel om ar fi fost ucis, cu sau fără intervenţia noastr ă. Mi se răspunde printr-o bîiguial ă privind „onoarea" Fundaţ iei şi 

necesitatea de a susţine demnitatea noastr ă pentru a ne dovedi în acest fel 

superioritatea. Din motive care totuşi mi se par ciudate, acuzarea îl neglijeaz ă pe Jord 

Parma însuşi, ca individ. Nu s-au adus nici un fel de detalii în legătur ă cu el: locul naşterii, 

educaţia, sau orice alt element privind viaţa acestuia. Cunoaşterea lor va arunca lumină 

asupra neconcordanţelor pe care le-am evidenţ iat în înregistrarea video pe care tocmai 

aţi vizionat-o. Cele dou ă explicaţii se leag ă. 

Acuzarea nu a avansat nici un detaliu privindu-l pe Jord Parma, deoarece nu poate. 

Scena pe care aţi văzut-o pe înregistrarea video pare fals ă pentru c ă Jord Parma era un 

impostor. N-a existat niciodat ă vreun Jord Parma. Tot acest proces este cea mai mare 

fars ă înscenat ă pentru o problem ă care n-a existat niciodat ă. 

Trebui s ă aştepte o clip ă, pentru ca vacarmul s ă înceteze. 

― Vă 

voi arăta o mă rire de imagine, spuse el rar, a unei scene din înregistrarea 

video. Ea va vorbi de la sine. Luminile, Jael!

Lumina scăzu în sal ă şi spaţiul din centru se repopul ă cu siluete creînd iluzia unui 

muzeu de cear ă. Ofiţerii de pe Far Star stăteau în poziţii rigide şi imposibile. O armă 

ţinut ă în mîna dreapt ă de că tre Mallow. În stînga lui, reverendul Jord Parma, surprins în 

plin strigăt, cu braţele azvîrlite în sus şi cu degetele ră sfirate, în timp ce mînecile îi 

atîrnau pîn ă la jumătatea braţelor. În palma misionarului se văzu acea licărire care în timpul vizionă rii anterioare 

strălucise şi dispăruse. Acum era o strălucire permanent ă. 

― Rămîneţi 

cu ochii pe lumina aceea din palm ă, spuse Mallow din umbr ă. Mă reşte 

imaginea, Jael! 

Întregul tablou se estomp ă rapid. Porţiunile exterioare dispărur ă , în timp ce 

imaginea misionarului ocup ă poziţia central ă şi deveni uriaş ă. I se văzur ă doar capul şi 

braţul, iar apoi doar o mîn ă care acoperi totul şi rămase acolo imens ă. 

Lumina devenise un grup de litere strălucind palid: PSK. 

― Aceea, bubui vocea lui Mallow, este o mostră 

de tatuaj, domnilor. El este invizibil 

în lumina obişnuit ă, dar în lumina ultraviolet ă pe care am proiectat-o în încă pere cînd am 

făcut aceast ă înregistrare iese clar în eviden ţă. Voi recunoaşte c ă este o metod ă secretă 

de identificare naiv ă, utilizat ă pe Korell, unde lumina ultraviolet ă nu poate fi găsit ă la 

orice col ţ de strad ă. Chiar şi pe nava noastr ă, identificarea s-a fă cut din întîmplare. 

Probabil c ă unii dintre dumneavoastr ă aţi ghicit deja ce semnific ă PSK. Jord Parma 

cunoştea bine limbajul preoţesc şi şi-a făcut meseria cu stră lucire. Nu pot spune unde şi 

cum a învăţat-o, dar PSK înseamn ă Poliţia Secret ă Korellian ă. 

Mallow trebui s ă strige ca s ă acopere tumultul 

vocilor: 

― Am şi alte dovezi colaterale sub forma unor documente aduse de pe Korell, pe 

care le pot prezenta Consiliului, dac ă va fi nevoie. Acum să-mi spuneţ i care este obiectul 

acestor acuzaţii? S-a făcut şi s-a repetat sugestia monstruoas ă c ă ar fi trebuit s ă m ă lupt 

pentru misionar, sfidînd şi călcînd legea, şi să -mi sacrific misiunea, nava şi propria-mi 

via ţă pentru „onoarea" Fundaţiei. Dar s-o fac pentru un impostor? 

Trebuia s-o fac pentru un agent secret korellian deghizat în rob ă , şcolit într-o 

gimnastic ă verbal ă împrumutat ă probabil de la vreun exilat anacreonian? Dac ă Jorane 

Sutt şi Publis Manlio m-ar fi făcut s ă cad în capcana aceea stupid ă şi odioas ă... 

Vocea răguşit ă deveni neclar ă, acoperit ă de strigătele mulţ imii. Fu ridicat pe umeri 

şi purtat spre banca primarului. 

Prin ferestre, putu vedea un torent dezlănţuit de oameni invadînd piaţ a şi 

adăugîndu-se miilor deja prezenţi acolo. 

Mallow privi în jur, căutîndu-l pe Ankor Jael, dar îi fu imposibil s ă disting ă vreun chip 

în acea mulţime aflat ă în permanent ă mişcare. Treptat, putu s ă perceap ă un strigă t 

obsedant, ritmat, care crescu în intensitate şi începu s ă pulseze nebuneşte: 

„Trăiasc ă Mallow! Trăiasc ă Mallow! Trăiasc ă Mallow!" 

l5 

UN ZÎMBET LICĂRI pe chipul istovit al lui Ankor Jael. În aceste ultime dou ă zile 

bezmetice uitase şi de somn. 

― Mallow, ai dat un spectacol uluitor, aşa 

c ă te rog s ă nu strici totul ţ intind prea 

sus. Doar nu vrei s ă participi serios la alegerile pentru funcţ ia de primar. Entuziasmul 

maselor înseamn ă o putere enormă, 

dar e recunoscut pentru nestatornicie. 

― Exact, spuse Mallow cu seriozitate, aşa 

c ă va trebui să-l răsfăţă m, şi cea mai 

bun ă cale de a o face este s ă continuăm spectacolul. 

― Ce ţi-a 

mai trecut prin minte? 

― Trebuie să-i 

arestezi pe Publis Manlio şi pe Jorane 

Sutt... 

― Poftim?! 

― Ai auzit bine. Determină-l 

pe primar să-i aresteze! Nu m ă intereseaz ă ce 

ameninţări vei folosi. Eu controlez mulţ imea ― astăzi 

cel puţin. Nu va cuteza s ă o 

înfrunte. 

― Dar în baza căror acuzaţii, omule? 

― A celor evidente. Au incitat 

preoţimea Planetelor Exterioare la pă rtinire în ceea ce 

priveşte neînţelegerile facţiunilor de pe Fundaţie. Acest lucru este ilegal. Să -i acuze de 

„subminarea securităţii Statului". Şi nu-mi pas ă ce pedeaps ă vor primi, aşa cum nici lor 

nu le-a păsat de mine. Scoate-i de pe scena politic ă pîn ă voi ajunge eu primar. 

― Mai e jumătate 

de an pîn ă la alegeri. 

― Nu-i prea mult! (Mallow se ridică 

în picioare şi-l strînse pe Jael de bra ţ pe 

neaşteptate.) Ascult ă, aş ridica tot guvernul cu forţa dac ă ar fi nevoie 

― aşa 

cum a fă cut 

Salvor Hardin acum o sut ă de ani. Criza Seldon înc ă 

mocneşte şi cînd va izbucni, va trebui

s ă fiu şi primar, şi mare preot. 

Jael se încrunt ă. Spuse rar şi apăsat: ― Ce va fi cu Korell, pîn 

ă la urm ă? 

― Cu siguranţă, 

dădu Mallow afirmativ din cap, vor declara război, deşi sînt gata să 

pariez c ă o vor face abia peste cîţiva ani. 

― Cu nave acţionate 

atomic? 

― Tu ce crezi? Cele trei nave comerciale pe care le-am pierdut în acel sector al 

spaţiului nu puteau fi capturate cu pistoale cu aer comprimat. 

Jael, au primit nave chiar 

din partea Imperiului. Nu rămîne cu gura căscat ă ca un caraghios. Am spus Imperiul! Încă 

exist ă, s ă ştii. O fi dispărut ca prezen ţă aici, la Periferie, dar în centrul Galaxiei e încă 

foarte activ. Şi orice mişcare greşit ă pe care o vom face ar putea periclita existenţ a 

noastr ă. De aceea trebuie s ă ajung primar şi mare preot. Sînt singurul care ştie cum 

putem înfrunta criza. 

Jael înghiţi în sec: 

― Cum? Ce-ai de gînd 

s ă faci? 

― Nimic. 

Jael zîmbi neîncrezător: ― Zău? 

Chiar aşa? 

Mallow răspunse hotărît şi tăios: ― Cînd 

voi fi conducătorul acestei Fundaţ ii nu voi face nimic. Absolut nimic, şi 

tocmai acesta este secretul acestei crize. 

l6 

ASPER ARGO, Preaiubitul Commdor al Republicii Korell îşi întîmpin ă soţ ia, care 

tocmai intra, cu o vinovat ă încruntare a sprîncenelor rare. La ea, cel puţ in, epitetul ce şi-l 

atribuise singur nu avea nici o trecere. Ştia bine acest lucru. 

Cu o voce piţigăiat ă şi glacial ă spuse: 

― Înţeleg c ă scumpul meu so ţ a ajuns, în sfirşit, la o decizie în ceea ce priveşte 

soarta vlăstarelor Fundaţiei. ― Serios? întreb ă Commdorul. Şi ce altceva mai înţelege sprintena ta minte? 

― Destule lucruri, nobile soţ. 

Ai mai avut una dintre timidele tale consultă ri cu 

consilierii. Grozavi consilieri mai ai. Apoi, cu dispre ţ nemărginit, adăug ă: O turm ă de idioţ i 

orbi şi paralitici care strîng bine la piepturile lor scofîlcite profiturile sterile, spre 

nemulţumirea tatălui meu. 

― Şi care este, draga mea, nemaipomenita surs ă din care rezult ă pă rerea ta despre 

toate astea? 

Commdora pufni în rîs: 

― Dacă 

ţi-aş spune, sursa mea ar fi mai degrab ă în curs ă decît surs ă. 

― Bine, vei proceda cum vei crede de cuviinţă, 

ca întotdeauna. (Commdorul ridică 

din umeri şi-i întoarse spatele.) Cît priveşte nemulţumirea tatălui tău, îmi pare ră u, dar 

întîmpin un refuz meschin la cererea de a mi se da alte nave. 

Fierbînd de furie, Commdora izbucni: 

― Alte nave! Păi 

nu ai cinci? S ă nu îndrăzneşti s ă negi. Ştiu c ă ai cinci, şi-ţ i este 

promis ă a şasea. 

― Promisă 

pentru anul trecut. 

― Dar şi una poate transforma Fundaţia în praf şi pulbere. Doar una! O nav ă ca să 

spulberi navele lor neînsemnate. 

― Nu pot ataca planeta aceasta nici măcar 

cu o duzin ă de nave. 

― Şi cît va rezista planeta lor dac ă le ruinăm comerţul şi le distrugem încărcă turile 

de jucărioare şi alte prostii? 

― Acele jucărioare 

şi prostii înseamn ă bani, suspin ă el. Mulţi, mulţi bani! 

― Dar dacă 

ai cuceri Fundaţia, n-ai avea tot ce-i aparţine? Şi dac ă ai avea o umbră 

de respect şi recunoştin ţă pentru tatăl meu, n-ai avea mai mult decît ţi-ar oferi Fundaţ ia 

vreodat ă ? Au trecut trei ani ― ba mai mult ― de cînd 

a venit barbarul acela cu 

reprezentaţia lui magic ă. 

A trecut destul timp. 

― Draga mea! (Commdorul se întoarse şi o privi drept în ochi.) Îmbă trinesc. Sînt 

obosit. Îmi lipseşte puterea de a mai rezista vocii tale cicălitoare. Spui c ă ştii c ă am luat o 

hotărîre. Ei bine, am luat-o. S-a terminat. Va fi război între Korell şi Fundaţie. ― I-auzi! (Chipul Commdorei se lumină, 

iar ochii ei strălucir ă .) În sfîrşit, cînd era cît 

pe-aci s ă dai în mintea copiilor ţi-a venit mintea la cap. Iar acum, c ă eşti stă pîn al acestei 

zone, poate vei deveni suficient de respectabil pentru a avea un cuvînt de spus în 

Imperiu. De exemplu, am putea părăsi lumea asta barbar ă pentru a merge la curtea 

viceregelui. Aşa m-am gîndit eu.

Ieşi într-un foşnet de rochie, zîmbind şi ţinînd o mîn ă în şold. În lumin ă, pă rul ei 

arunca reflexe albăstrii. Commdorul aştept ă, apoi, adresîndu-se către uş ă, spuse cu ur ă şi răutate: ― Iar cînd 

voi fi stăpîn a ceea ce numeşti tu zona interioar ă , voi fi îndeajuns de 

respectabil pentru a m ă lipsi de aroganţa tatălui şi de limba ascuţit ă a fiicei. M ă voi lipsi 

total! 

l7 

LOCOTENENTUL-MAJOR de pe Dark Nebula se holb ă îngrozit prin hublou. 

― Pentru numele Galaxiei! (Ceea ce trebuia să 

fie un ţipă t disperat devenise o 

şoapt ă.) 

Ce e asta? 

Era o nav ă, dar părea un caşalot fa ţă de insignifianta Dark Nebula şi, în plus, pe 

flanc purta însemnele Imperiului: Nava-şi-Soarele. Toate sistemele de alarm ă ră sunau 

înnebunite. 

Se transmiser ă ordine în toate compartimentele navei şi Dark Nebula se pregăti să 

fug ă, dac ă mai era posibil, sau pentru lupt ă ― dacă 

trebuia ―, în timp ce în cabina de 

transmisiuni în ultraunde, un mesaj îşi croi drum prin hiperspaţiu către Fundaţie. Repetîndu-se mereu şi mereu! Era parţ ial un apel pentru ajutor, dar, în primul rind, 

un mesaj ce avertiza asupra pericolului. 

l8 

HOBER MALLOW îşi întinse picioarele pentru a alunga oboseala, în timp ce ră sfoia 

cîteva rapoarte. Cei doi ani de cînd ocupa funcţia de primar îl făcuser ă s ă devin ă mai 

răbdător, mai domolit şi mai puţ in preocupat de confort. Dar rapoartele guvernamentale 

şi aiuritorul limbaj oficial în care acestea erau scrise tot nu-i plăceau. ― Cîte 

nave au primit? întreb ă Jael. 

― Patru sînt 

reţinute la sol. Despre dou ă n-am primit informaţ ii. Celelalte sînt în 

bun ă stare şi se ştie unde se afl ă. Ar fi trebuit s ă ne descurcăm mai bine, dar ă sta n-a fost 

decît începutul, mormăi Mallow. 

Nu primi răspuns, aşa c ă Mallow ridic ă privirea spre Jael şi întreb ă: 

― Te îngrijoreaz ă ceva? 

― Aş vrea ca Sutt s ă vin ă aici. 

― A, da, 

ca s ă mai ascultă m o prelegere despre frontul intern. 

― Nu, nu-i vorba de asta, izbucni Jael, dar eşti 

din cale-afar ă de încăpăţ înat, Mallow. 

Poate c ă ai rezolvat situaţia extern ă pînâ la ultimul amă nunt, dar nu te-a interesat deloc 

ce se întîmpl ă aici, pe planeta-mam ă. 

― Păi 

asta-i treaba ta, nu? De ce te-am numit Ministru al educaţiei şi propagandei? 

― Doar ca să-mi 

sfîrşesc 

mai repede zilele, dac ă am în vedere cooperarea de care 

m ă bucur din partea ta. Anul trecut ţ i-am tot vorbit despre pericolul crescînd pe care-l 

reprezint ă Sutt şi Religioşii lui, de credeam c ă te-am asurzit. Ce rost mai au planurile tale 

dac ă Sutt va impune alegeri anticipate şi te va azvîrli din funcţie? ― Nici unul, recunosc. 

― Iar prin cuvîntarea 

ta de seara trecut ă, aproape c ă i-ai oferit alegerile pe tav ă lui 

Sutt. Chiar trebuia s ă fii atît de sincer? 

― Crezi că 

n-am făcut bine luîndu-i-o înainte? 

― Nu, răspunse 

vehement Jael, nu aşa cum ai procedat. Pretinzi c ă ai anticipat 

totul, dar nu explici de ce ai făcut comer ţ cu Korell spre avantajul lor exclusiv vreme de 

trei ani. Singurul tău plan de lupt ă este de a te retrage făr ă nici o confruntare. 

Abandonezi toate relaţiile comerciale cu sectoarele spaţ iale din apropiere de Korell. 

Proclami în mod deschis o atitudine de aşteptare. Nu promiţi ofensiva nici mă car în viitor. 

Serios, Mallow, ce-ar trebui s ă fac eu în situaţia asta făr ă ieşire? 

― Îi lipseşte strălucirea? ― Îi lipseşte apelul la sentimentele mulţimii. ― E totuna. 

― Mallow, trezeşte-te! 

Ai dou ă soluţii. Fie le expui oamenilor o politic ă externă 

dinamic ă, oricare ţi-ar 

fi planurile, fie ajungi la un compromis cu Sutt. 

― În regul ă, spuse Mallow, dac ă am dat greş cu prima soluţie, s-o încercă m pe cea 

de-a doua. Tocmai a sosit Sutt. 

Sutt şi Mallow nu se mai întîlniser ă faţă-n fa ţă din ziua procesului, cu doi ani în 

urm ă. Nici unul nu constat ă la celălalt vreo schimbare, cu excepţ ia aerului pe care-l 

arbora fiecare dintre ei, ceea ce arăta făr ă tăgad ă c ă rolurile de conducă tor şi de

contestatar se schimbaser ă. 

Sutt se aşez ă făr ă să-i strîng 

ă mîna lui Mallow. 

Mallow îi oferi o ţigar ă de foi şi-i spuse: 

― Te deranjează 

dac ă Jael va rămîne? 

Ţine foarte mult s ă că dem de acord asupra 

unui compromis. Ar putea acţiona ca mediator dac ă ne încingem. 

Sutt ridic ă nepăsător din umeri. 

― Un compromis ţi-ar folosi. Cu alt ă ocazie eu am fost acela care a cerut ca tu să 

stabileşti condiţiile. Presupun c ă poziţiile sînt acum diametral opuse. 

― Presupunerile tale sînt 

corecte. 

― Atunci iată 

condiţiile mele. Trebuie s ă te lepezi de politica falimentar ă de mituire 

economic ă şi de comer ţ cu nimicuri şi s ă revii la politica extern ă promovat ă de înaintaşii 

noştri. 

― Te referi la cucerirea cu ajutorul misionarilor? 

― Exact! 

― Nici un compromis nu e posibil dacă 

nu accept asta? 

― Nici unul. 

― Mmm! (Mallow îşi aprinse tacticos ţigara de foi şi trase din ea pîn ă ce vîrful îi 

deveni incandescent.) Pe vremea lui Hardin, cînd cucerirea prin intermediul misionarilor 

reprezenta ceva nou şi radical, oameni ca tine s-au opus. Acum este o metod ă încercat ă , 

testat ă, binecuvîntat ă ― ceea ce pentru Jorane Sutt înseamn ă perfecţiunea. Dar, spune- 

mi, cum ne-ai scoate din încurcătura noastr ă? 

― Vrei să 

spui încurcătura ta. Eu n-am nimic de-a face cu ea. 

― Ia-o cum vrei. 

― Este indicată 

o puternic ă ofensiv ă. Expectativa de care pari atît de satisfă cut este 

fatal ă. Pentru întreaga lume a Periferiei asta ar însemna o recunoaştere a slă biciunii, ori 

în aceast ă zon ă impresia de putere este tot ceea ce conteaz ă, pentru c ă nu exist ă vreun 

vultur care s ă nu se alăture într-un asalt comun pentru a smulge o bucat ă din cel care 

piere. Ar trebui s ă ştii asta. Doar eşti din Smyrno, nu? 

Mallow nu dădu importan ţă constatării. ― Şi dacă-i învingi pe cei din Korell, zise el, ce faci cu Imperiul? Acesta este 

adevăratul duşman. 

Un zîmbet şiret se iţi pe chipul lui Sutt. 

― A, nu, constată 

rile tale din cursul vizitei la Siwenna au fost complete. Pe 

viceregele Sectorului Normannic îl intereseaz ă s ă creeze disensiuni la Periferie în folosul 

să u, 

dar numai ca o problem ă secundar ă. N-are intenţ ia de a risca totul organizînd o 

expediţie către marginea Galaxiei, unde are cincizeci de vecini ostili şi un Împă rat 

împotriva căruia trebuie s ă se ridice. Parafrazez propriile-ţi cuvinte. 

― Da, s-ar putea, Sutt, dacă-şi 

închipuie c ă sîntem 

îndeajuns de puternici pentru a fi 

periculoşi. Şi s-ar putea s ă fie încredinţat de asta dac ă distrugem Korellul 

prin forţ a unui 

atac direct. S-ar cuveni s ă fim cu mult mai înţelepţi. ― De exemplu? 

Mallow se rezem ă de spătarul scaunului. 

― Sutt, 

îţi voi oferi o şans ă. Aşa că-ţi voi spune toat ă istoria, şi atunci poţi fie s ă mi 

te alături, şi vei primi un post într-un guvern de coaliţie, fie să-ţi joci rolul de martir pîn ă la 

capăt, şi vei putrezi în puşcărie. ― Ai mai încercat stratagema asta o dat ă. 

― Nu m-am străduit, 

Sutt. Abia acum a sosit timpul. Ascult ă, spuse el şi-l fix ă cu 

privirea. 

― Când 

am sosit prima oar ă pe Korell, începu el, l-am mituit pe Commdor cu 

podoabe şi jucărioare care fac parte din rezervele obişnuite ale unui neguţă tor. Din capul 

locului, aceste daruri erau menite să-i faciliteze accesul într-o turnătorie de oţ el. Nu 

vedeam mai departe de atât, dar planul mi-a reuşit. Am obţinut ceea ce voiam. Îns ă abia 

dup ă prima mea vizit ă în Imperiu mi-am dat seama exact în ce arm ă teribil ă aş putea 

transforma acest nego ţ. 

Ne confruntăm cu o Criz ă Seldon, Sutt, şi crizele Seldon nu sînt rezolvate de indivizi, 

ci de forţe istorice. Atunci cînd Hari Seldon a plă nuit cursul istoriei viitoare, el nu s-a bazat 

pe eroisme eclatante, ci pe largul avînt al economiei şi al sociologiei. De aceea, soluţ iile 

diferitelor crize trebuie obţinute prin aportul forţelor pe care le avem la îndemîn ă în 

momentul respectiv. În cazul de fa ţă, Comerţul! Sutt ridic ă sceptic sprîncenele şi profit ă de momentul de tăcere: ― Cred că 

nu posed o inteligen ţă subnormal ă dar prelegerea 

ta este neclar ă şi 

needificatoare. 

― Gîndeşte-te 

numai, spuse Mallow, c ă pîn ă acum puterea comerţ ului a fost 

subestimat ă. S-a considerat c ă trebuie s ă ţinem preoţ imea sub controlul nostru strict 

pentru a o transforma într-o for ţă puternic ă. Nu este aşa, şi aceasta este contribuţ ia mea

la situaţia din Galaxie. Comer ţ făr ă preoţi! Doar comer ţ. El e îndeajuns de puternic. Să 

gîndim simplu şi la obiect. Korell este acum în stare de ră zboi cu noi. Prin urmare, 

comerţul nostru cu ei a încetat. Dar, te rog s ă observi c ă voi 

reduce totul la o simpă 

operaţ ie de adunare. 

În ultimii trei ani, Korell şi-a bazat economia din ce în ce mai mult 

pe tehnicile atomice pe care le-am introdus noi şi pe care numai noi le putem furniza în 

continuare. Ce crezi c ă se va întîmpla de îndat ă ce minusculele generatoare atomice vor 

înceta s ă funcţioneze unul dup ă altul? 

Întîi vor cădea micile ustensile de bucătărie. Dup ă jumătate de an de expectativ ă , 

pe care tu o deteşti, cuţitul de bucătărie al gospodinei nu va mai funcţiona. Soba de gă tit 

va începe să-i joace feste. Maşina de spă lat nu va mai face treaba cum se cuvine. 

Aparatul de climatizare din locuinţa ei îşi va da obştescul sfîrşit 

într-o zi torid ă de var ă . Ce 

se întîmplă? 

Făcu o pauz ă, aşteptînd 

un răspuns, iar Sutt preciza netulburat: 

― Nimic. Oamenii suferă 

multe în vreme de război. ― Foarte adevărat. 

Suferă. 

Îşi vor trimite fiii în ră zboi, unde vor avea parte de o 

moarte groaznic ă pe navele spaţ iale distruse. 

Vor suporta orice sub bombardamentul 

inamic, chiar dac ă asta înseamn ă c ă vor trebui s ă se hrăneasc ă cu pîine mucegăit ă şi să 

bea ap ă nefiltrat ă în adăposturi săpate la jumătate de mil ă adîncime. Numai c ă este 

foarte greu s ă suporţi lucruri chiar minore atunci cînd nu exist ă avîntul 

patriotic nă scut 

dintr-un pericol iminent. Vom alege expectativa. Nu vor fi victime, bombardamente sau 

bătălii. Doar cuţite care nu vor mai tăia, sobe care vor refuza s ă încălzeasc ă şi case care 

vor deveni gheţării iarna. Aceste lucruri vor fi supărătoare. Iar oamenii vor murmura. 

Sutt, plin de uimire, silabisi: 

― Şi în asta îţi pui toate speranţele, omule? Ce anticipezi? O revolt ă a gospodinelor? 

O jaquerie?*. (Jacquerie ― asociaţie 

si revolt ă a ţăranilor francezi împotriva nobilimii în timpuî captivităţ ii 

regelui Ioan (l358) şi, prin extensie, revolt ă a claselor sărace împotriva claselor avute (n.t.)) Iscarea din 

senin a unei răscoale a măcelarilor şi băcanilor înarmaţi cu satîre 

şi cuţ ite de pîine 

strigînd: „Daţi-ne înapoi maşinile atomice şi automate de spălat Super-Clar?". 

― Nu, 

domnule, spuse Mallow scos din sărite, nu. M ă aştept totuşi la un murmur 

general de nemulţumire care va putea fi mai apoi folosit de persoane mai importante. 

― Şi care ar fi aceste persoane mai importante? 

― Producătorii, 

proprietarii de întreprinderi, industriaşii de pe Korell. Dup ă ce vor 

trece cei doi ani de expectativ ă, maşinile din întreprinderi vor începe, una dup ă alta, să 

nu mai funcţioneze. Industriile pe care noi le-am modificat de la un capăt la celă lalt cu 

noile noastre invenţii atomice vor fi 

foarte curînd distruse. Dintr-o lovitur ă , industriile 

grele se vor trezi în întregime proprietare ale unor utilaje care nu mai funcţioneaz ă , 

numai bune de dat la fier vechi. 

― Mallow, întreprinderile funcţ ionau destul de bine înainte de a merge tu acolo. 

― Da, Sutt, funcţionau 

cu un profit de zero virgul ă zero la sut ă, chiar dac ă nu iei în 

calcul costurile reconversiunii la starea original ă, preatomic ă. În condiţiile în care i se vor 

opune atît industriaşii şi marea finan ţă, cît şi omul simplu, cît crezi c ă va mai rezista 

Commdorul? 

― Atîta 

timp cît va dori, de îndat ă ce-i va trece prin minte s ă obţin ă noi generatoare 

atomice de la Imperiu. 

Auzind acestea, Maliow rîse copios: 

― N-ai înţeles Sutt, n-ai înţeles nici cît Commdorul. 

N-ai priceput c ă Imperiul nu 

poate înlocui nimic. Imperiul a fost dintotdeauna un domeniu cu resurse colosale. Au 

calculat totul în planete, în sisteme stelare, în sectoare întregi de Galaxie. Generatoarele 

lor sînt gigantice, întrucît gîndeau la modul gigantesc. Îns ă noi ― noi, mica noastră 

Fundaţie, lumea noastr ă solitar ă şi lipsit ă de resurse metalice ― am fost siliţi 

s ă lucră m 

cu zgîrcenie brutal ă. A trebuit ca generatoarele noastre s ă aib ă mă rimea unor degetare, 

pentru c ă acesta era metalul de care dispuneam. A trebuit s ă creă m noi tehnici şi noi 

metode cu care Imperiul nu poate ţine pasul pentru c ă a decă zut atît de mult încît nu mai 

poate face nici un progres ştiinţific cu adevărat 

vital. 

Cu toate scuturile lor atomice, îndeajuns de mari pentru a proteja o nav ă , un oraş, o 

lume întreag ă, n-au fost niciodat ă în stare s ă construiasc ă unul care s ă apere un singur 

om. Pentru aprovizionarea cu ap ă şi energie electric ă a unui oraş au motoare mari cît o 

clă dire cu şase etaje ― le-am văzut 

doar ―, pe cînd ale noastre ar încăpea într-o cameră 

ca aceasta. Şi cînd i-am spus unuia dintre specialiştii lor c ă un container de plumb de 

mărimea unei nuci avea înăuntru un generator atomic, aproape c ă s-a sufocat pe dat ă de 

indignare. Păi nici nu-şi mai înţeleg singuri propriii coloşi. Instalaţiile funcţionează automat din generaţie în generaţie şi îngrijitorii lor constituie o cast ă ereditar ă care ar 

rămîne cu mîinile încrucişate dac ă un singur tub din toat ă structura aceea vast ă s-ar 

arde. 

Războiul acesta este o confruntare între dou ă sisteme ― între Imperiu şi Fundaţ ie,

între cel mare şi cel mic. Pentru a prelua controlul asupra unei lumi, ei mituiesc cu nave 

imense care pot purta războaiele, dar care sînt total lipsite de importan ţă economic ă . Pe 

de alt ă parte, noi mituim cu lucruri minuscule, inutile în ră zboi, dar vitale pentru 

obţinerea prosperităţii şi profiturilor. 

Un rege sau un Commdor pot s ă primeasc ă aceste nave şi s ă duc ă ră zboaie. De-a 

lungul întregii istorii au existat conducători arbitrari care au negustorit bună starea 

supuşilor lor pentru ceea ce au luat drept onoare, glorie şi cucerire'. Cu toate acestea, 

lucrurile mărunte sînt cele care conteaz ă în viaţa de zi cu zi, iar Asper Argo nu va rezista 

crizei economice care va pustii Korellul peste doi sau trei ani. 

Sutt era la fereastr ă acum, cu spatele către Malîow şi Jael. Se înserase şi puţ inele 

stele care se puteau vedea aici, exact la marginea Galaxiei, stră luceau profilate pe 

fundalul înceţoşat al formei lenticulare care cuprindea rămăşiţelea acelui Imperiu, încă 

uriaş, care lupta împotriva Fundaţiei Sutt spuse, sceptic: 

― Nu. 

Nu eşti omul potrivit. 

― Nu mă 

crezi? 

― Vreau s ă spun c ă nu am încredere în tine. Eşti alunecos şi vorba ţi-e înşelă toare. 

M-ai tras pe sfoar ă şi atunci cînd eram sigur c ă te aflai cu totul sub controlul meu, cu 

prilejul primei tale călătorii spre Korell. Cînd mi-am închipuit c ă te încolţisem la proces, te- 

ai strecurat cu abilitate şi ai cucerit postul de primar prin demagogie. Ai un caracter plin 

de ascunzişuri şi ocolişuri: nu oferi nici un argument dincolo de care s ă nu se afle un altul; 

orice afirmaţie de-a ta poate fi înţeleas ă în trei feluri. S ă presupunem c ă ai fi trădător. Să 

spunem c ă vizita în Imperiu ţi-a adus o subvenţ ie şi promisiuni de putere. 

Într-un 

asemenea caz, acţ iunile tale ar fi exact cele pe care le întreprinzi acum. Ai provoca un 

război dup ă ce ai oferit întăriri duşmanului. Ai obliga Fundaţia la inacţ iune şi ai propune o 

explicaţie plauzibil ă în legătur ă cu tot ce faci atît de convingătoare, încît ai cuceri toată 

lumea de partea ta. 

― Vrei s ă spui c ă nu exist ă cale de compromis? întreb ă calm Mallow. 

― Vreau să 

spun c ă trebuie s ă pleci de bună-voie sau cu forţa. ― Ţi-am pus în vedere c ă singura ta alternativ ă e s ă cooperezi. 

Chipul lui Jorane Sutt se congestiona într-o izbucnire de furie: 

― Iar eu te avertizez, Hober Mallow din Smyrno, că 

dac ă m ă arestezi, nu va exista 

cruţ are. Oamenii mei nu se vor da înapoi de la nimic pentru a face cunoscut tot adevă rul 

în ceea ce te priveşte, iar oamenii simpli ai Fundaţ iei se vor ridica împotriva 

conducătorului lor străin. Ei au o conştiin ţă a destinului pe care un smyrnian n-o poate 

înţelege vreodat ă, şi aceast ă trezire a lor te va distruge. 

Neclintit, Hober Mallow le ordon ă celor dou ă gărzi care tocmai intraser ă: 

― Luaţi-l! 

E în stare de arest. 

Sutt preciză: 

― Ultima soluţie. 

Mallow îşi stinse ţigara de foi şi rămase cu privirea în pămînt. Cîteva minute mai tîrziu, Jael se foi şi întreb ă cu o voce obosit ă: 

― Ei, după 

ce ai făcut un martir ai cauzei, ce va urma? 

Mallow lăs ă deoparte scrumiera pe care o mişca făr ă rost, ridicîndu-şi privirea. 

― Sutt nu mai este aşa 

cum îl ştiam. A devenit un taur orbit de sînge şi furie. Şi cît 

m ă urăşte! ― Deci, cu atît 

mai periculos. 

― Mai periculos? Vorbe! Nu mai judecă, 

defel. 

― Ai prea multă 

încredere în propriile puteri, Mallow. Neglijezi posibilitatea izbucnirii 

unei revolte populare. 

Sumbru, Mallow îl privi pe Joel drept în ochi: 

― Înţelege odat ă pentru totdeauna Joel, nu exist ă pericolul unei revolte populare. 

― Ce sigur eşti de tine! 

― Sînt 

sigur de existenţa Crizei Seldon şi de valabilitatea istoric ă a soluţ iilor externe 

şi interne. Sînt unele lucruri pe care nu i le-am spus acum lui Sutt. El a încercat s ă ţină sub control însăşi Fundaţia cu ajutorul forţ elor religioase şi a dat greş ― şi acesta este 

semnul cel mai sigur c ă în Planul Seldon religia şi-a încheiat misiunea. Controlul economic 

funcţioneaz ă altfel. Şi, ca s ă parafrazez faimosul citat al lui Hardin, care ţ i-e atît de drag, 

arma care nu are dou ă capete nu e bun ă de nimic. Dac ă Korell a prosperat prin comer ţ , 

tot aşa şi noi. Dac ă fabricile de pe Korell se prăbuşesc făr ă comerţul cu noi şi dacă 

prosperitatea lumilor exterioare se spulber ă din cauza izolă rii, tot aşa şi întreprinderile 

noastre vor decădea, iar prosperitatea se va mistui ca fumul. Şi nu exist ă nici o 

întreprindere, nici o companie de transporturi care s ă nu se afle sub controlul meu şi pe 

care s ă nu o pot reduce la tăcere dac ă Sutt încearc ă s ă m ă sperie cu propaganda 

revoluţionar ă 

. Acolo unde propaganda lui va avea succes sau va prinde cît de cît, voi

avea grij ă s ă fac în aşa fel încît prosperitatea s ă devin ă o amintire. Acolo unde 

propaganda va da greş, prosperitatea va exista în continuare pentru c ă întreprinderile 

mele îşi vor păstra toţi angajaţii. Aşa c ă, graţie aceluiaşi raţionament care m ă face s ă fiu 

atît de sigur c ă populaţia Korellului se va revolta în favoarea prosperităţii, sînt sigur c ă noi 

nu ne vom ridica împotriva ei. Vom face acest joc pîn ă la capăt. ― Prin urmare, zise Joel, pui bazele unei plutocraţii. 

Ne transformi într-o planet ă de 

neguţători şi de prinţi ai comerţ ului. 

În cazul acesta, care va fi viitorul nostru? 

Mallow îşi ridic ă faţa preocupat ă şi exclam ă furios: 

― Ce treabă 

am eu cu viitorul? E neîndoielnic c ă Seldon l-a anticipat şi l-a pregă tit. 

În vremurile ce vor veni, atunci cînd puterea financiar ă va deveni o for ţă moart ă aşa cum 

este religia acum, vor mai exista şi alte crize. Lasă-i pe succesorii mei s ă rezolve noile 

probleme ce se vor ivi, aşa cum am rezolvat-o eu pe cea de astăzi. KORELL .... Şi astfel, dup ă trei ani de război, care a fost cu siguran ţă cel mai paşnic 

din cîte avem cunoştin ţă, Republica Korell s-a predat necondiţionat, iar Hober 

Mallow şi-a 

ocupat locul alături de Hari Seldon şi Salvor Hardin în inimile oamenilor 

Fundaţiei. ENCICLOPEDIA GALACTICA 

------------------------------------

Asimov – Fundatia - CARTE BUNA

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?