Malpraxisul medical - "Gr.T. Popa" Iasi

- să fie acceptabile de culturi diferite şi, astfel, să aibă aplicabilitate
universală
- să demonstreze ca adoptarea lor prezintă beneficii pe termen lung atât pe
plan individual, cât şi pentru societate, în general.
- să fie în armonie cu natura umană
În delimitarea şi definirea cadrului de referinţă sunt invocate atât dogmele
religioase cât şi raţionamentele logice şi atributele fundamentale universale
umane, recunoscute independent de particularităţile culturale sau credinţe.
Cu toate acestea, opinia majoritară se pronunţă în sensul creării unui sistem de
referinţă pentru determinarea principiilor etice de bază, aplicabile diverselor tipuri
culturale şi sociale, tocmai prin prisma atributelor umane universale, izvorâte şi din
moştenirea noastră biologică.
Nu susţinem că ceea ce este natural este neapărat şi bun sau corect: cancerul
este un exemplu evident în acest sens. La fel, în mod evident, se pare că oamenii îşi
pot controla fără mari dificultăţi impulsurile biologice moştenite. De exemplu, sunt
persoane care îşi riscă bucuroase viaţa pentru a escalada munţi, sau care se sacrifică
pentru o cauză abstractă, în ciuda intenselor impulsuri moştenite de a-şi ocroti viaţa.
Totuşi trebuie să recunoaştem că un sistem de valori morale în armonie cu trăsăturile
umane ereditare biologice şi, astfel, cu natura umană, ar avea o mult mai mare
aplicabilitate şi credibilitate şi ar fi cu mult mai puternic înrădăcinat în realitate.
1. În acest context, intenţia sau cel puţin încercarea de a nu face rău poate fi
considerată ca un reper moral esential în stabilirea unui cadru de referinţă, cu un
impact şi o aplicabilitate semnificativ mai importante decât altruismul sau empatia, de
exemplu.
În ceea ce priveşte relaţia dintre etică şi conceptul de evitare a producerii unui
rău, trebuie făcute unele precizări. Producerea unui rău există ca posibilitate în cadrul
oricărei relaţii umane, ori de câte ori un act al unei persoane este considerat
inacceptabil de către persoana asupra căreia se acţionează; riscul inadmisibil,
impunerea unui fapt, decepţia, durerea fizică sau psihică sunt toate forme ale răului. Şi
durerea ca rezultat aşteptat sau posibil al unei intervenţii chirurgicale sau a unui
tratament medical, efectuat în mod corect şi în urma consimţământului informat al
pacientului, reprezintă o finalitate nedorită şi care poate afecta pacientul, dar nu putem
spune şi în acest caz că se produce un rău în sensul menţionat anterior, al unui
prejudiciu, întrucât durerea respectivă face parte dintr-un risc asumat.
Este important ca medicul sa se abtina de la efectuarea anumitor proceduri sau
chiar de la acceptarea, tratarea si consilierea unui pacient, atunci cand este constient
ca nu detine o pregatire suficienta pentru acel caz, cand nu este sigur pe cunostintele
sale pentru un anumit tip de tratament, cand are motive rezonabile sa creada ca reactia
particulara a pacientului nu va fi una pozitiva si ca, dintr-un astfel de motiv,
pacientului i se va face mai mult rau decat bine. Fara a intra pe taramul prudentei
exagerate si nocive, medicul nu trabuie sa opteze pentru si sa recomande un anumit
tratament dintr-o curiozitate vag stiintifica sau, mai grav, din ignoranta sau chiar
orgoliu.
2. Inerentă în cadrul dorinţei universale de a evita producerea unui rău este şi
dorinţa de a acţiona liber, în absenţa vreunei constrângeri, întrucât a restrânge dreptul
de a acţiona al unei persoane în absenţa vreunui consimţământ în acest sens înseamnă
a-i cauza un rău. Este însă necesar un compromis, întrucât ambele principii trebuie
aplicate tuturor membrilor societăţii, iar libertatea nelimitată de a acţiona a unora
poate fi folosită pentru a produce rău altora; astfel, libertatea absolută de a acţiona şi
evitarea producerii unui rău pot fi principii incompatibile în cadrul aceleiaşi doctrine
5