Malpraxisul medical - "Gr.T. Popa" Iasi

medicului si despre pozitia in societate a unitatii medicale a suferit, de asemenea,
modificari majore fata de imaginea pe care o detineau in urma cu cateva secole.
Conceptul de „misiune umanitara” asociat unitatii medicale a disparut, in timp, si nu
numai pacientii resimt acest lucru ci si cadrele medicale, care se implica mai putin in
actul curativ si sunt mai putin motivate de obtinerea unui rezultat fericit, benefic
pentru pacient, percepand propria activitate drept un serviciu ca oricare altul, ba chiar,
uneori, mai ingrat decat altele. Profesionistii in domeniu dau un alt sens actului
medical inteles, de cele mai multe ori, ca o prestare de servicii in slujba pacientilor,
iar pacientii insisi au alte asteptari si inteleg sa primeasca alte raspunsuri din partea
celor dintai.
CAP. II CHESTIUNI DE GAND SI SUFLET.
Etica vizează, în primul rând, distincţia dintre bine şi rău în relaţiile interumane.
Studiul eticii relevă, astfel, cea mai bună înţelegere a principiilor morale prin
care societatea speră să augmenteze sentimentele de toleranţă, corectitudine,
compasiune, empatie şi sensibilitate în faţa durerii celui de alături şi astfel să
îmbunătăţească manifestarile care plasează comportamentul uman într-o nişă distinctă
a istoriei biologice.
Întrebările de natură etică, în special cele care privesc domeniul medical, au
devenit subiect comun de discuţie în doctrina şi practica internaţională.
În ceea ce priveşte ţara noastră abordările sunt cel puţin la fel de limitate ca şi
cele privind formele de vinovăţie cu care poate acţiona un cadru medical, sau ca cele
referitoare la răspunderea medicală propriu-zisă. Tocmai de aceea se cuvine să ne
ocupăm, dincolo de problemele legislative legate de malpraxis-ul medical, şi de
chestiunile de suflet, de strângerile de inimă inevitabile în acest domeniu, cu atat mai
mult cu cat si acestea reprezinta un important punct de pornire in desavarsirea
educatiei unui medic. Sunt numeroase subiecte care nu pot fi tratate relaxat, cu
detaşare, ci, dimpotrivă, au generat dispute aprige, legate de avort, sinucidere,
eutanasie, tratamentul muribunzilor dar şi al noilor născuţi cu malformaţii sau
dizabilităţi, de experimentarea pe om a unor noi tehnici, proceduri sau medicamente,
de transplanturi, clonare, inginerie genetică sau chiar de triaj al pacienţilor.
Întrucât există numeroase valori etice care diferă în mod semnificativ şi, astfel,
numeroase coduri comportamentale în cadrul diferitelor culturi ale lumii, se pune
problema dacă este posibilă stabilirea unui cadru, a unui sistem de referinţă cu care
să interacţioneze şi din care să fie extrase, în mod realist, principii morale pe care să le
poată înţelege şi adopta diversele grupuri culturale, atât în interiorul lor, cât şi în
relaţiile dintre ele în ciuda diferenţelor existente între aceste grupuri.
Cei care au tratat aceste aspecte consideră 5
că un astfel de cadru de referinţă
există, că el poate fi determinat pe baza câtorva deziderate, şi că, indiferent de punctul
de plecare pentru determinarea principiilor etice ideale universal valabile, acestea ar
trebui :
- să prescrie conduita umană de urmat
- să sugereze care ar fi comportamentul uman inacceptabil din punct de
vedere etic
- să poată fi aplicabile pe toate palierele sociale
5 Milton D. Heifetz, M.D., „ Etics in medicine” , Prometheus Books, New York, pag. 18
4