Malpraxisul medical - "Gr.T. Popa" Iasi

Lucrari importante si personalitati ale lumii medicale sunt de observat si in
perioada ce marcheaza trecerea de la Evul Mediu la Renastere. Astfel, Paracelsius
militeaza pentru eliberarea medicamentelor de catre farmacisti numai pe baza retetelor
emise de medici, precum si pentru raspunderea, in anumite conditii, a maestrului,
pentru erori savarsite de catre discipolul sau.
Subiectul cunoaste, in timp, mai aproape de epoca noastra, abordari
interesante in planul legislatiilor franceza si italiana, in Europa si, bineinteles, intr-o
maniera mai spectaculoasa si incisiva, in S.U.A..
Pana in anii `50, patologiile care duceau la tratamente importante, si de cele
mai multe ori la internari in unitatile medicale, erau determinate de infectii grave,
deseori mortale. Astazi, nu sunt infectioase, ci preponderent cronice: boli cardiace si
respiratorii, diabet, insuficienta renala, cancer, SIDA. Si lista poate continua. Aceasta
mutatie patologica a dus la o transformare profunda a conceptiei generale despre
unitatile medicale, unde se pare ca, mai nou, bolile se tin sub control dar nu se mai
vindeca – trebuie sa invatam sa traim cu ele. Este un proces dificil de acceptare a unui
tratament indelungat, de care pacientul trebuie sa se preocupe indeaproape pana la
moarte, moarte care, uneori, nici macar nu survine in urma respectivei maladii. In
acest context, bolnavii ajung in mod inevitabil sa aiba mai multa incredere in medicii
de familie si in farmacisti, decat in medicii specialisti, pe care ii asociaza cu un
tratament epuizant si, in opinia multora, ineficient. Unitatea medicala este din ce in ce
mai mult doar o etapa ce permite triajul si luarea in evidenta a pacientilor in vederea
continuarii procedurilor medicale ulterioare, percepute drept standardizate.
Si in cercetare au avut loc progrese in mod etapizat. Cel putin cercetarea
clinica postbelica a evoluat in trei faze 2
: prima, a pionieratului, a doua, a
profesionalizarii, si a treia etapa, a mondializarii, care se fundamenteaza pe obiective
pur economice. Numerosi medici accepta cu greu aceasta evolutie, determinata in
special de ratiuni economice dar si de natura etica, si se dovedesc a fi nepregatiti
pentru desfasurarea segmentata a cercetarii clinice, asa cum are aceasta loc acum:
conceperea si promovarea unui proiect au loc intr-o anumita tara (de regula S.U.A.),
cercetarea propriu-zisa intr-o alta, in virtutea costurilor reduse cu „manopera”
medicala si voluntarii (o tara din Europa de est), iar centralizarea examenelor
biologice intr-o cu totul alta tara, in temeiul aptitudinilor acesteia de a propune tarife
interesante din aceasta perspectiva (de exemplu, Irlanda). Proiectele recente din
industria farmaceutica atesta rolul din ce in ce mai redus al tarilor din vechea Europa
in dezvoltarea medicamentelor, in favoarea, in prezent, a tarilor est-europene si, mai
tarziu, a Indiei si tarilor asiatice (China, de exemplu).
O evolutie spectaculoasa si uneori surprinzatoare a fost inregistrata in domeniu
in S.U.A.. In timp ce principiile de baza (in special conceptul de „negligence”, care
inglobeaza nenumarate aspecte privind raspunderea) s-au format initial in Anglia,
dezvoltarea si rafinarea acestora, precum si definirea cu claritate a notiunilor conexe,
si in baza jurisprudentei, s-au realizat in S.U.A.. Daca procesul in sine a inceput cu
cateva sute de ani in urma (in jurul anilor 1800), astazi putem vorbi, in acest context,
de o parte fundamentala atat a sistemului juridic american, cat si a societatii
americane, in ansamblu.
Daca la inceput fie nu se faceau deloc verificari, fie acestea erau minimale si
superficiale in ceea ce priveste nivelul de educatie in plan profesional pe care il
dobandise fiecare cadru medical, in timp dreptul de libera practica a ajuns sa fie
2 Yves Deugnier, „L`avenir de la recherche clinique a l`hopital”, ESPRIT, Revue internationale,
no.331, Janvier 2007, Paris, pag. 76-77.
2