Malpraxisul medical - "Gr.T. Popa" Iasi

Desi recunoastem importanta si necesitatea prevederilor legale referitoare la
sanctionare disciplinara a cadrelor medicale care incalca sau executa necorespunzator,
cu vinovatie, obligatiile de natura profesionala, totusi trebuie sa remarcam ca
legiuitorul roman nu precizeaza un aspect esential, si anume ca deciziile comisiilor de
disciplina sau chiar hotararile instantei, in contencios administrativ, cu privire la
sanctiunile disciplinare aplicabile, nu stabilesc vinovatia sau, respectiv, nevinovatia
cadrelor medicale in cauza si, de asemenea, nu au decat un rol consultativ, si
nicidecum valoare probatorie intr-un litigiu penal sau civil pe acelasi temei de fapt. O
astfel de concluzie se desprinde insa cu usurinta din stipulatiile legii speciale care
arata ca raspunderea disciplinara nu exclude raspunderea penala, contraventionala sau
civila, conform prevederilor legale si, de asemenea, ca procedura stabilirii cazurilor de
malpraxis nu impiedica liberul acces la justitie potrivit dreptului comun.
Răspunderea penală este, fără îndoială, cea mai severă dintre toate formele
responsabilităţii juridice. La fel ca în orice alt domeniu, şi în ceea ce priveşte
exerciţiul profesiunii medicale, răspunderea penală este invocată ori de câte ori
medicul săvârşeşte o infracţiune, fie îndreptată împotriva regulilor de convieţuire
socială, fie prin ignorarea normelor ce definesc practica profesiei.
Accesul la penal este vazut de catre pacient drept calea sigura si cea mai putin
costisitoare pentru a afla daca ingrijirile medicale care i-au fost acordate ascund sau
nu vreo gresela a profesionistilor in domeniu. O astfel de solutie reprezinta optiunea
preferata nu doar atunci cand se produce o vatamare majora integritatii fizice a
pacientului, ci si daca, pe fondul unei lipse de comunicare, acesta capata convingerea
ca i se ascund aspecte grave cu privire la evolutia tratamentului si in special in
legatura cu calitatea prestarii serviciilor medicale.
Ca si in alte domenii, profesionistii incearca sa evite pe cat posibil intalnirea
cu dreptul penal. In domeniul medical cu atat mai mult, si nu numai pentru motivul ca
procedura penala este brutala, fara un respect real acordat prezumtiei de nevinovatie,
si cu etape greoaie si dificil de parcurs si de inteles pentru cei care nu sunt
familiarizati cu sistemul, ci si pentru ca, se pare, in special in instanta, medicii si
juristii vorbesc limbi diferite. Pe fondul culturii profesionale specifice, pentru cadrul
medical acuzat, termeni precum „punerea in pericol a vietii unei persoane”, „ucidere
din culpa”, sau „vatamare corporala pe fondul incalcarii obligatiei profesionale de a
acorda ingrijiri medicale de urgenta” pot sa aiba un efect teribil, intrucat lovesc in
insasi vocatia medicala si pot avea implicatii extrem de grave in plan etic. In plus,
judecatorul doreste de regula raspunsuri clare la intrebari punctuale, care pot sa aiba
legatura cu mecanismul savarsirii faptei. La astfel de intrebari, medicul incearca sa
raspunda intr-o maniera proprie, folosind termeni stiintifici si explicatii care au
legatura cu motivatiile intrinseci ale tratamentului medical. Incompatibilitatea intre
cele doua tipuri de discurs este uneori totala. Astfel, se pare ca nu vorbim de o
respingere de principiu a instantei penale din partea cadrelor medicale – motivatiile
sunt uneori mai mult decat consistente.
Răspunderea penală a medicului este angajată atunci când, în exerciţiul
profesiei săvârşeşte, cu vinovăţie, o faptă prevăzută în legea penală, care prezintă
pericol social. Prin faptă în sensul malpraxis-ului medical se înţelege acea acţiune sau
omisiune a medicului prin care acesta încalcă obligaţia profesională pe care trebuie să
o respecte în virtutea rolului social pe care îl deţine, de exemplu administrează un
tratament nepotrivit, întrucât în mod neglijent nu a stabilit corect diagnosticul prin
luarea necorespunzătoare a anamnezei, sau nu acordă îngrijirile medicale de urgenţă,
ignorând starea gravă în care i se adresează pacientul, etc.
27