Malpraxisul medical - "Gr.T. Popa" Iasi

More documents

Recommendations

Info

profesională, cea de a procrea, de a-şi fructifica timpul liber, etc. Anumite atitudini vătămătoare pot afecta, într-un sens sau altul, aceste capacităţi. Astfel, o cicatrice permanentă pe faţa unei femei tinere îi poate diminua acesteia posibilitatea de a dezvolta relaţii sociale, dar şi posibilitatea de a se angaja la o anumită firmă. Prejudiciul moral constituie o lezare nepatrimonială a persoanei vătămate (pecunia/pretium doloris), care nu se confundă cu prejudiciul biologic. Prejudiciul moral reprezinta o tulburare psihică trecătoare şi subiectivă, corelativă suferinţei fizice temporare şi resentimentelor faţă de cadrul medical vinovat şi faptele acestuia. Prejudiciul patrimonial este reprezentat de cheltuielile ocazionate de tratament, angajarea personalului medical suplimentar (de exemplu o asistentă care să supravegheze în permanenţă pacientul lezat), etc. – deci de paguba efectivă – (damnum emergens), dar şi de beneficiul nerealizat (lucrum cessans) tocmai din cauza vătămării suferite şi a evoluţiei ulterioare a pacientului – de exemplu pierderea sau diminuarea surselor de câştig, ca urmare a leziunilor majore, fizice sau psihice care sunt prevăzute ca şi prejudiciu biologic, şi care au dus la pierderea capacităţii de a lucra. Pierderea sau diminuarea surselor de câştig trebuie demonstrată prin probele administrate şi trebuie să se refere la privarea efectivă de o valoare economică concretă ce definea constant patrimoniul persoanei vătămate, anterior, şi nu la un singur moment rentabil din evoluţia profesională a acesteia. În caz de deces al pacientului, repararea prejudiciului patrimonial poate fi obţinută de membrii familiei sau de către persoanele apropriate care trăiau din câştigurile realizate de acesta, însă doar în limita sumelor care le-ar fi fost destinate. Prejudiciul poate fi rezultatul actiunii propriu-zise a medicului, sau rezultatul ingrijirilor medicale acordate de personalul medical din echipa acestuia, precum si urmarea neglijentei in organizarea activitatilor in unitatea medicala in care este administrat tratamentul. De asemenea, prejudiciul poate fi determinat de greseala medicului in acordarea ingrijirilor medicale, dar poate fi si consecinta prestarii serviciilor medicale lege artis, cu respectarea standardelor terapeutice in specialitatea respectiva, insa fara consimtamantul informat al pacientului sau cu depasirea limitelor acestui consimtamant. Pentru a putea obtine repararea prejudiciului patrimonial, este necesar sa se demonstreze caracterul cert al acestuia, precum si ca prejudiciul nu a fost reparat. Doctrina romana distinge, in special in materie de drept medical 17 , si intre (a) prejudiciile cauzate personalitatii fizice sau prejudiciile corporale, in care include atingerile aduse sanatatii si integritatii corporale corespunzatoare pretium doloris, dar si prejudiciul de agrement (constand in pierderea sau restrangerea posibilitatilor fiintei umane de a se bucura de satisfactiile si placerile normale ale vietii), si prejudiciul estetic (atingeri aduse armoniei fizice si infatisarii unei persoane – cicatrici, mutilari, desfigurari – corespunzatoare pretium pulchritudinis) si, respectiv, (b) prejudiciile cauzate personalitatii afective, categorie in care sunt incluse durerile psihice determinate. Managementul riscului Cu cât o terapie este mai complexă, cu cât aceasta poate aduce beneficii mai mari pacientului, cu atât riscurile pe care aceasta le implică sunt mai mari, astfel încât medicul trebuie să evalueze, pe cât posibil, cât mai corect aceste riscuri, să înţeleagă ab initio în ce măsură pot face rău pacientului şi în ce măsură îi pot profita, precum si să estimeze în ce condiţii poate sa-şi asume aceste riscuri. 17 Aurel Teodor Moldovan, “Tratat de drept medical”, Ed. All Beck, 2002, pag. 357. 24
Unele riscuri sunt inevitabile. Într-o astfel de situaţie, este necesară compararea avantajelor cu dezavantajele neasumării riscului şi luarea unei decizii prin situarea în prim plan a beneficiilor pe care le poate avea pacientul. Dacă, prin neasumarea riscurilor, însăşi sănătatea pacientului este periclitată, devine justificată aplicarea respectivului tratament,chiar dacă riscurile procedurilor medicale sunt mai mari. Dacă însă afecţiunea este minora, trebuie evitate chiar şi riscurile minore: „când un test pentru stabilirea diagnosticului comportă riscul unei reacţii adverse, atunci nu există nici o indicaţie clinică pentru efectuarea unui astfel de test, motiv pentru care ele nu pot fi nici justificate” 18 . De asemenea, în unele împrejurări ignorarea riscurilor mici este rezonabilă, deoarece şansa de a se materializa este departe, iar costurile de a le lua în calcul sunt mari. Dimpotrivă, când preţul evitării riscului este minim, doctorul poate fi neglijent ignorând chiar un risc îndepărtat ca realizare. Este considerata esentiala protectia, in masura posibilitatilor, referitoare la posologia riscului, dintr-o dubla perspectiva: ca risc al terapiei, a carui asumare poate duce sau nu la succes, si ca risc personal al medicului care, dovedind curaj si devotament in lupta cu boala, poate fi gresit inteles, mai ales in cazul unui rezultat nefavorabil, si poate suporta consecinte deosebit de nefaste pentru cariera sa. Aceste variante nu se exclud ci, dimpotriva, coexista si apar profesionistilor, de cele mai multe ori, ca interdependente. Problemele legate de asumarea riscului au preocupat întotdeauna cadrele medicale. Dincolo însă de aspectele care ţin de motivaţia intrinsecă a actului medical util şi oportun, în faţa avalanşei de litigii ocazionate de cazurile de malpraxis medical, o serie de unităţi sanitare publice şi private fie au instituit fie fac eforturi pentru a concepe adevărate departamente care supraveghează tocmai gestionarea riscurilor 19 inerente practicii medicale. Astfel, aceste departamente de „risk management” dezvoltă o serie de activităţi specifice care ţin, în primul rând, de identificarea posibilelor pericole legate de desfăşurarea activităţii cadrelor medicale şi implementarea masurilor necesare pentru eliminarea sau cel puţin diminuarea riscurilor legate de acestea. Apoi, se urmăreşte asigurarea unui mediu sigur atât din perspectiva desfăşurării efective, fizice, a actului medical, cât şi din punct de vedere legal, etapă care poate include inspecţii periodice, pregătirea continuă a personalului, verificări ale procedurilor şi ale echipamentelor. În ceea ce priveşte relaţiile specifice de tipul medic – pacient, aceste departamente controlează îndeplinirea tuturor cerinţelor legate de procedura consimţământului informat, de păstrarea confidenţialităţii asupra informaţiilor aflate de la pacient, verifică întocmirea documentaţiei corespunzătoare actelor medicale efectuate, dar şi alte aspecte legate, de exemplu, de calificările şi studiile personalului medical, de siguranţa în cadrul unităţii medicale respective, etc. Acolo unde astfel de departamente nu au inca o existenta certa, se recunosc insa necesitatea si eficienta lor, se cauta si se propun solutii, se fac incercari. Departamentele distincte cu rol de coordonare si control in acest sens (hemovigilenta, farmacovigilenta, prevenira si controlul infectiilor nososcomiale) incearca a se reuni intr-un serviciu unic, cu atributii complexe. Răspunderea disciplinară este cea mai uşoară, dar şi cea mai des uzitată formă de răspundere medicală, întrucât ea decurge în mod firesc din normele de 18 Aurel Teodor Moldovan, „Tratat de drept medical”, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, pag.418. 19 Beth Walston-Dunham, op.cit., pag.132, cap. „Risk Management Issues in the Health Care Industry” 25
Page 1 and 2: UNIVERSITATEA DE MEDICINA SI FARMAC
Page 3 and 4: CAP. I ISTORIC. UNITATE SI DIVERSIT
Page 5 and 6: conditionat de parcurgerea anumitor
Page 7 and 8: - să fie acceptabile de culturi di
Page 9 and 10: Există si o serie de probleme care
Page 11 and 12: conform tuturor principiilor etice
Page 13 and 14: au fost informaţi incorect sau nec
Page 15 and 16: demonstrează faptul ca medicina se
Page 17 and 18: modalităţile efective de realizar
Page 19 and 20: priveste compozitia unui anumit med
Page 21 and 22: prejudiciu nu exista o baza reala p
Page 23 and 24: limitele acordarii asistentei medic
Page 25: naţional sau, în lipsa acestora,
Page 29 and 30: Desi recunoastem importanta si nece
Page 31 and 32: nesoluţionata acţiunea civila sau
Page 33 and 34: Atât in materie contractuala, cat
Page 35 and 36: discutiilor, obiectivitatea, transp
Page 37 and 38: CAP. VII NUMITOR COMUN. Motivatia t
Page 39 and 40: producerii unui prejudiciu, si (ii)
Page 41 and 42: 15. Constitutia Romaniei 16. Dictio
Page 43 and 44: 38. Didier Dreyfuss, Francois Lemai
Page 45: 61. Sal Fiscina, Marcia Mobilia Bou

Malpraxisul medical - "Gr.T. Popa" Iasi

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?