Malpraxisul medical - "Gr.T. Popa" Iasi

prejudiciu nu exista o baza reala pentru initierea unui litigiu in domeniul
malpraxisului medical. Prejudiciul poate fi fizic, psihic, emoţional sau doar financiar,
poate afecta persoana pacientului sau doar proprietatea acestuia. Pacientul trebuie insa
sa faca dovada ca a suferit respectivul prejudiciu si ca acest aspect poate fi cumva
reparabil, prin compensarea pierderilor suferite prin despăgubirea sa. Atat variantele
posibile de prejudiciu, precum si modalitatile specifice de recuperare a prejudiciului
produs, sunt prezentate in capitolul referitor la raspundere, intrucat isi gasesc mai bine
locul in contextul trasat de tipurile de raspundere legala.
De asemenea, pacientul trebuie sa demonstreze ca a suferit respectivul
prejudiciu ca rezultat al comportamentului culpabil al cadrului medical, in urma
incalcarii de către acesta a obligaţiei profesionale pe care o avea si a standardului
corelativ de practica medicala. In acest sens, trebuie demonstrata si legătura de
cauzalitate intre comportamentul cadrului medical si prejudiciul suferit de pacient. In
cazurile de malpraxis medical, acesta se considera a fi, de regula, elementul cel mai
greu de demonstrat. Întotdeauna trebuie avute in vedere atât aspectele de fapt cat si
cele de drept, întrucât se considera ca, chiar daca un anumit detaliu de fapt poate sa fi
contribuit la producerea rezultatului vatamator, este totuşi posibil ca, din punct de
vedere legal, sa nu existe legătura de cauzalitate, sau ca respectivul detaliu sa nu fi
avut un rol determinant in inlantuirea faptica. 14
Doctrina si practica de specialitate menţionează, ca metode utilizate in
determinarea legăturii de cauzalitate, atât eficienta criteriului „sine qua non” cat si
diferenţierea cauzelor determinante de ce care au doar un rol înlesnitor pentru
producerea rezultatului final.
In numeroase cazuri se arata, in mod corect, ca sarcina probei este impartita
intre pacient si medic, urmand ca pacientul sa administreze toate probele in acuzare,
atat cu privire la actiunile si omisiunile necorespunzatoare ale medicului, cat si cu
privire la existenta legaturii de cauzalitate intre acestea si rezultatul vatamator produs,
iar medicul sa administreze probele ce-i revin, in apararea sa. Rationamentul pentru
acest mecanism si in special pentru datoria pacientului de a administra probele privind
ingrijirile medicale necorespunzatoare si incalcarea obligatiei profesionale de catre
medic se bazeaza pe faptul ca medicul nu este tinut sa garanteze succesul
tratamentului, ci doar sa depuna un efort constient si constant sa vindece pacientul.
Cat priveste raspunderea medicala a echipei sau a unitatii medicale pentru
faptele personalului in subordine, pacientul trebuie doar sa arate ca, in cursul
ingrijirilor de care a beneficiat, s-a produs o greseala profesionala, fara a fi necesara
identificarea cu claritate a celor ce s-ar putea face vinovati pentru asistenta medicala
necorespunzatoare.
Pentru interpretarea si evaluarea corecta a probelor administrate, mai ales in
ceea ce priveste informatiile de natura medicala, este deseori necesara opinia unui
expert; expertii sunt insa solicitati doar in vederea analizarii informatiilor deja
existente, si nu au rol de sursa de noi informatii; mai mult, trebuie sa se limiteze la a
inainta opinii pertinente si atent motivate cu privire la datele concrete ale cazului, cu
privire la respectarea de catre cadrele medicale a principiilor si obligatiilor
profesionale, si sa raspunda cu acuratete la intrebarile partilor si ale instantei.
Dincolo de aceste metode a caror aplicabilitate se regaseste si conform
15
prevederilor recente ale legislaţiei romane, doctrina străina – in special cea
americana – invoca si teoria „res ipsa loquitur” („lucrurile vorbesc de la sine”), cu
14 Beth Walston – Dunham, op. cit., pag.4
15 Beth Walston – Dunham, op. cit., pag.9
19