Malpraxisul medical - "Gr.T. Popa" Iasi

priveste compozitia unui anumit medicament, eficienta substantelor utilizate, designul
si structura instrumentarului si a tehnicii medicale lansate pe piata si puse la
dispozitia specialistilor.
Furnizorii de servicii medicale pot sau nu sa aibă o atitudine culpabila si sa
răspundă pentru malpraxis medical, alături de furnizorii de produse medicale, după
cum fie au folosit un produs adecvat, dar produsul era defect, fie au folosit un produs
neadecvat, iar acesta, la rândul sau, poate sau nu sa fie defect, sau au distribuit –
pentru un profit propriu – un produs defect, si s-a produs un prejudiciu unui pacient.
In toate situatiile posibile se tine cont de contributia specifica a fiecarei parti implicate
in actul medical la producerea rezultatului vatamator.
Dincolo de un astfel de moment, pentru o calificare corecta a formei de
vinovatie si pentru stabilirea răspunderii – penale, civile sau disciplinare – aspectele
prezentate anterior sunt coroborate si cu celelalte elemente constitutive de care
trebuie sa se tina cont in mod obligatoriu pentru constatarea existentei unui caz de
malpraxis medical: obligaţia profesionala a cadrului medical, standardul de practica
stabilit si recunoscut, in legătura cu care intervine incalcarea obligaţiei profesionale,
prejudiciul produs si relaţia cauzala intre incalcarea obligaţiei profesionale si
producerea prejudiciului.
Si legea romana prevede in mod expres existenta obligaţiei profesionale a
cadrelor medicale: „medicul, asistentul medical/moaşa, angajaţi ai unei instituţii
furnizoare de servicii medicale, au obligaţia acordării asistentei medicale/îngrijirilor
de sănătate pacientului care are dreptul de a primi îngrijiri medicale/de sănătate in
cadrul instituţiei, potrivit reglementarilor legale” – art. 654 alin. 1 din Legea 95/2006;
„medicul, medicul dentist, asistentul medical/moaşa nu pot refuza sa acorde asistenta
medicala/îngrijiri de sănătate pe criterii etnice, religioase si orientare sexuala sau pe
alte criterii de discriminare interzise prin lege” – art. 652 alin. 2 din Legea 95/2006 –
si, cu atât mai mult „au obligaţia de a accepta pacientul in situaţii de urgenta, când
lipsa asistentei medicale poate pune in pericol, in mod grav si ireversibil, sănătatea
sau viata pacientului” – art. 652 alin. 3 din legea sus-mentionata.
Nu trebuie sa uitam ca obligatia profesionala caracteristica relatiei medicpacient
este stabilita atat prin lege, prin norme de deontologie medicala, sau
regulamente si ghiduri de practica medicala, cat si, mai cu seama in cazul clinicilor
private sau in acele situatii cand se urmareste o anumita finalitate (de exemplu, in
chirurgia estetica), prin contract. Limitele acestei obligatii profesionale pot fi
precizate prin acest contract, reflectand intelegerea partior, dar si, atat in absenta sa
cat si adiacent, prin consimtamantul informat al pacientului, exprimat in scris, in
functie de ceea ce accepta acesta in mod efectiv. De aceea, atunci cand se depasesc
anumite limite, se verifica, din perspectiva aspectelor de natura subiectiva, eventuala
forma de vinovatie in baza careia, de la caz la caz, e posibil ca medicul sa-si fi depasit
atributiile, in absenta vreunei situatii de urgenta. Nu putine sunt cazurile in care, in
urma unor astfel de verificari, se constata incidenta prevederilor legale si a
rationamentelor juridice referitoare la praeterintentie, atunci cand nu s-a actionat cu o
forma de vinovatie mai grava.
Atunci cand nu exista, deja stabilita, o relatie medic-pacient, in sarcina
medicului nu cade vreo obligatie legala de a acorda asistenta medicala oricand si
oricui, indiferent de context. Daca insa isi asuma o astfel de postura, in sarcina
medicului in cauza se naste si obligatia de a acorda ingrijiri medicale corespunzatoare,
conform tuturor regulilor profesiei.
Medicul are o obligatie de diligenta – trebuie sa trateze pacientul cu grija, efort
si cunostinte situate in grad rezonabil pentru nivelul profesional la care acesta se
17