Malpraxisul medical - "Gr.T. Popa" Iasi

Prin prisma detaliilor si incadrarilor suplimentare, in lege sunt avute in vedere
toate formele de vinovatie cu care o persoana angajata in soluţionarea unui act
medical ar putea savarsi o fapta ilicita – de natura civila sau chiar penala, vinovatie
înţeleasa ca atitudine psihica a autorului faptei ilicite, fata de fapta si fata de
rezultatele ei.
De regula, in materie civila, forma vinovatiei nu prezintă importanta, întrucât
autorul este obligat sa repare integral prejudiciul, indiferent de modul in care a
acţionat. Cuantumul despăgubirii este stabilit in funcţie de întinderea prejudiciului si
nu in funcţie de forma de vinovatie.
In penal insa este esenţiala diferenţierea, de forma de vinovatie cu care a
acţionat făptuitorul depinzând insa încadrarea juridica a faptei. De asemenea, chiar si
in civil sunt unele cazuri in care legiuitorul stabileşte anumite efecte in raport cu
forma vinovatiei autorului faptei ilicite.
Astfel, intenţia poate fi – ca in aproape orice alt domeniu - simpla sau
calificata, spontana sau premeditata, iniţiala dau supravenita, unica sau complexa.
Intenţia directa este evidenta in următoarea situaţie: G. este un pacient in
vârsta, internat intr-o clinica si, datorita stării precare de sănătate este imobilizat la pat
urmând ca o asistenta sa îl hrănească de trei ori pe zi. Insa respectiva asistenta
consuma ea insasi alimentele destinate lui G. si îl ameninţa ca daca va divulga cuiva
acest fapt se va răzbuna crunt, ca nu va fi concediata ci doar retrogradata si va avea
posibilitatea sa-l tortureze cat va dori. Din cauza lipsei de hrana, starea lui G. se
deteriorează progresiv, dar acest fapt este pus pe seama vârstei înaintate…
Mai numeroase sunt cazurile in care se constata intenţia indirecta ca forma de
vinovatie. Literatura juridica 10
si practica judiciara considera ca exista atât o
prevedere a rezultatului posibil, cat si o acceptare a eventualităţii producerii acestuia
atunci când, de exemplu, medicul încetează relaţia profesionala cu pacientul sau intrun
moment in care îngrijirea continua si tratamentul ii sunt necesare acestuia din
urma, si aceasta fara a-l preveni din timp si fara a-i da ocazia sa caute un alt medic; tot
cu intenţie indirecta acţionează si furnizorul de servicii medicale care stabileşte o
relaţie profesionala cu pacientul si apoi divulga informaţii confidenţiale despre acesta,
pe care le ştie tocmai ca urmare a respectivei relaţii profesionale, cauzându-i astfel
prejudicii pacientului.
Practica judiciara considera ca fapta este savarsita cu praeterintentie (intenţie
depăşita) atunci când medicul chirurg, in absenta vreunei urgente terapeutice, decide
sa supună pacientul unei intervenţii chirurgicale mult mai riscante decât cea pentru
care pacientul consimţise anterior, iar in urma agravării stării de sănătate a acestuia,
pacientul decedează.
La o distanta extrem de redusa de intenţia indirecta, uneori dificil de
diferentiat si de particularizat – mai ales in cazul culpei cu prevedere – culpa
medicala consideram ca poate fi invocata in numeroase împrejurări de fapt si sub
variate denumiri.
Astfel, in functie de atitudinea caracteristica profesionistului in momentul
supus analizei precum si in functie de cauza actului de conduita culpabil, putem
distinge intre culpa profesionala medicala prin nepricepere (incompetenta,
nepregătire, neştiinţa) si cea prin nedibacie (prin lipsa indemanarii, a aptitudinilor
necesare), intre culpa profesionala prin neprevedere, cea prin imprudenta sau
neglijenta (neatenţie), precum si culpa prin uşurinţa sau nepăsare. In funcţie de
10
Beth Walston-Dunham, „ Medical Malpractice. Law &Litigation” , Ed. Thomson, USA, 2006, pag.
27.
14