Malpraxisul medical - "Gr.T. Popa" Iasi

demonstrează faptul ca medicina se poate lauda cu progrese importante in ultimele
doua sute de ani.
Medicul a dobândit posibilitati efective de a depista si combate majoritatea
afecţiunilor, bineînţeles in limitele propriei specializări, si de a le vindeca in mare
parte. Ca o consecinţa a acestui fapt, medicul a devenit insa responsabil in raporturile
sale cu pacienţii, astfel incat, daca diagnosticul sau tratamentul pe care le retine nu
sunt in acord cu nivelul ştiinţei medicale in acel moment, împotriva sa se poate începe
o acţiune civila in justiţie – sau chiar o acţiune penala – pe temeiul culpei
profesionale, in sensul neutilizării sau al utilizării eronate, defectuoase, a mijloacelor
terapeutice pe care le avea la dispoziţie.
Tocmai pe temeiul acestei culpe profesionale s-a dezvoltat si domeniul
malpraxis-ului medical, constând intr-o neglijenta imputabila unui furnizor de
servicii medicale – medic, asistenta, stomatolog, spital sau cabinet particular, clinica
privata, angajat al unui spital sau al unei clinici private, farmacist, tehnician, in esenţa
orice membru al personalului medical – al cărui comportament pe plan profesional a
deviat de la standardul stabilit in respectivul domeniu pentru persoanele cu o pregătire
si o experienţa similare, si a cauzat astfel un prejudiciu pacientului.
Dincolo de variatele abordări – mai mult sau mai puţin asemănătoare – ale
noţiunii de malpraxis medical, doctrina si practica in special, ca o consecinţa a
legislaţiilor acceptabile si aplicabile in domeniu, s-au pus in general de acord cu
condiţiile de la care se pleacă in abordarea unui astfel de caz, si anume:
1. trebuie sa existe o îndatorire, o obligaţie profesionala a membrului
personalului medical (ex: o relaţie medic – pacient);
2. respectiva obligaţie profesionala trebuie îndeplinita la un anumit
nivel standard, in funcţie de specialitatea, specializarea si experienţa
corespunzătoare categoriei in care putem include cadrul medical
titular al obligaţiei;
3. trebuie sa existe o incalcare a obligaţiei profesionale menţionate, in
sensul neîndeplinirii sau al îndeplinirii ei defectuoase, prin
raportarea la standardul aferent;
4. s-a cauzat un prejudiciu pacientului;
5. intre incalcarea obligaţiei profesionale si prejudiciul cauzat
pacientului exista o relaţie cauzala, un raport de tipul cauza-efect.
Condiţiile de existenta sus-menţionate pentru abordarea corecta a unui caz de
malpraxis medical se regăsesc si in legislaţia si doctrina romane. Legea 95/2006, cu
modificarile survenite de la aparitie – in acord cu normele europene in domeniu –
revoluţionează legislaţia medicala si impune o abordare noua, civilizata, a relaţiilor
din domeniul sanitar. Anumite aspecte, cuprinse in Titlul XV al Legii 95/2006, ne
reclama atentia in mod deosebit, si anume cele referitoare la „Răspunderea civila a
personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si
farmaceutice”.
Desi inca din titlu atentia este dirijata in mod expres catre raspunderea civila,
totusi art. 642 alin 5 precizeaza cat se poate de clar ca „raspunderea civila
reglementatata prin prezenta lege nu inlatura angajarea raspunderii penale, daca fapta
care a cauzat prejudiciul constituie infractiune conform legii”. De aceea, notiunea de
malpraxis medical trebuie intotdeauna inteleasa dintr-o tripla perspectiva: ca act
medical, prin prisma legislatiei specifice si, evident, a regulilor deontologice proprii,
ca o fapta antisociala care lezeaza drepturile ocrotite de legea penala, si ca fapta
generatoare de prejudicii care reclama reparatii de natura civila.
13