Malpraxisul medical - "Gr.T. Popa" Iasi

Astfel, medicul are dreptul de a trata pacienţii ca urmare a faptului că aceştia
solicită ajutor medical; de aceea, medicul, chiar dacă este cel care dobândeşte dreptul
de a acţiona, o face în numele şi în beneficiul pacientului, acesta din urmă având
dreptul de a decide.
Medicul trebuie să i se adreseze pacientului cu propriul nume şi nu cu un
număr de internare şi cu denumirea bolii acestuia.
Pacientul are dreptul de a nu solicita ajutor medical atât timp cât nu suferă de
o boală care i-ar putea prejudicia pe ceilalţi dacă nu este tratată, ca în cazul bolilor
contagioase sau infecţioase. De asemenea, are dreptul să-şi aleagă medicul la care
doreşte să apeleze, să renunţe la serviciile acestuia, să anuleze sau să refuze îngrijirea
medicală, atât timp cât acest lucru nu îi afectează pe ceilalţi; se precizează 6
şi că
pacientul are dreptul de a fi îngrijit şi tratat cu atenţie, respectându-i-se demnitatea, şi
în acord cu propriile convingeri filozofice şi religioase, precum si dreptul să obţină de
la unitatea sanitară informaţii cu privire la tratamentul care i s-a aplicat şi să poată
cunoaste si identifica imediat persoanele care îi acordă îngrijirea medicală, sau dreptul
să obţină de la medicul curant informaţii complete şi clare cu privire la diagnostic, la
modalităţile de tratament propuse, la posibilele rezultate ale acestora, dar şi cu privire
la alte modalităţi în care ar putea să se vindece, eventual în cadrul altor unităţi
sanitare.
Dacă medicul consideră că este spre binele pacientului să nu afle toate detaliile
cu privire la boala sa şi la tratament, sau dacă pacientul se află în imposibilitatea de a
lua în mod conştient o decizie (minor, incapabil, comatos), aceleaşi informaţii trebuie
comunicate familiei sau tutorilor.
Atunci când se confruntă cu deciziile unor pacienţi de a-şi accepta propria
moarte, medicii trebuie să evite a-şi proiecta propriile temeri faţă de acest subiect faţă
de persoane pentru care moartea poate însemna o bine-venită uşurare.
Si medicii au dreptul de a accepta – sau nu – o anumită persoană ca pacient,
aceasta bineînţeles, cu excepţia situaţiilor de urgenţă când intervine obligativitatea
acordării asistenţei medicale. De asemenea, medicii au dreptul de a se retrage, de a
renunţa să acorde asistenţă medicală unui pacient, însă, într-o astfel de situaţie, odată
acceptată acea persoană spre îngrijire, medicul nu o poate abandona pur şi simplu, ci
trebuie să se asigure că un alt coleg preia responsabilitatea privind continuarea
îngrijirii medicale a pacientului respectiv
De asemenea, medicul are dreptul să tempereze solicitările nejustificate sau
exagerate ale anumitor pacienţi, care au pretenţia ca medicul, de exemplu, să îi asiste
în permanenţă, fără odihnă şi fără a mai îngriji şi alţi pacienţi, sau să îi consulte şi să îi
viziteze permanent la domiciliu, deşi sunt perfect capabili să se deplaseze singuri la
cabinetul medical.
Medicul are şi dreptul de a profesa în limitele specialităţii pe care şi-a ales-o,
cu excepţia situaţiilor de urgenţă, când există obligaţia de a acorda primul ajutor,
precum şi dreptul de a refuza să aplice sau să continue aplicarea unui anumit
tratament, atunci când consideră că acesta nu e justificat de particularitatile cazului, în
ciuda solicitărilor pacientului pentru un astfel de tratament.
Aspectele analizate până în acest moment au o aplicabilitate generală şi se
referă la ansamblul relaţiilor medic-pacient. Dacă este întotdeauna necesar ca medicul
să dea dovadă atât de cunoştinţele şi aptitudinile necesare, cât şi de respect faţă de
colegi, faţă de pacienţi, de empatie şi înţelegere faţă de cei aflaţi în suferinţă, putem
spune că această profesie este aproape imposibil de practicat aşa cum ar trebui,
6 Rocco Pafundi, „Responsabilita sanitaria e diritti del malato”, Ed. Ianua, Roma, 2001, pag. 106-107
8