Afi?eaz? documentul PDF

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu
Poziţia papei faţă de canonul 28 al Sinodului Ecumenic de la
Calcedon a evoluat de la opunere categorică la acceptare, însă
aceasta din urmă forţată şi nesinceră. Astfel, în scrisoarea către
împăratul Marcian şi către episcopul Constantinopolului din
452, Papa Leon I arată că se opune canonului 28 făcând referire
la canoanele Sinodului I Ecumenic. În 453 într-o scrisoare către
împărat şi către participanţii la Sinod, papa confirmă toate
canoanele cu excepţia celui de al 28-lea iar în 454, în răspunsul
către împărat, papa acceptă şi acest canon în urma insistenţelor
basileului.
Ca urmare a canonului 28 cele cinci scaune episcopale,
Roma, Constantinopol, Antiohia, Ierusalim şi Alexandria, au
fost ridicate la rang de patriarhii formând pentarhia, care păstra
constituţia federală şi sinodală a Bisericii. Ea apăra primatul de
onoare şi respingea, însă, primatul juridic şi de putere, cum
dorea scaunul papal.
În octombrie 482, la propunerea patriarhului
Constantinopolului, Acachie, împăratul Zenon publică un edict
de unire între ortodocşi şi necalcedonieni, numit Henotikonul lui
Zenon, act care a rămas până la 518 normativ în privinţa
relaţiilor bisericeşti dintre cele două facţiuni. Actul era de fapt o
scrisoare adresată de împărat episcopilor, clerului, monahilor şi
credincioşilor din Alexandria, Egipt, Libia şi Pentapolis, care
anatemiza pe Nestorie şi Eutihie şi afirma divinitatea şi
umanitatea lui Iisus Hristos, dar evita cu diplomaţie atât expresia
Sf. Chiril al Alexandriei, o fire, cât şi cea susţinută de
calcedonieni două firi, în privinţa definirii persoanei
Mântuitorului Iisus Hristos.
Papa Felix al III-lea, care dorea subminarea prestigiului
mereu crescând al patriarhului de Constantinopol, mai ales după
95