Afi?eaz? documentul PDF

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu
decembrie 969, ca urmare a unei lovituri de palat. În orice caz,
nu se poate pierde din vedere că Phocas şi-a propus a reliza,
ceea ce în istorie ulterior s-a numit cruciadă.
Urmaşul său, Ioan Tzimiskes, moştenise şi a menţinut un
aşa prestigiu, încât sarazinii, armenii şi o parte din perşi au cerut
supunere şi pace. Astfel autoritatea imperiului s-a extins până la
râul Eufrat, cuprinzând şi centrul Edessa. Se poate recunoaşte pe
deplin adevărat că imperiul a reuşit o culminaţie a prestigiului
său sub dinastia Macedoneană.
Drept dovadă, deşi Nikephor Phocas îşi încheiase domnia
(963-969) şi chiar viaţa, autoritatea imperiului a fost atât de
puternică încât urmaşul său, Ioan Tzimiskes (969-976), fără
mari eforturi, dar autoritar şi cu un simţ al conducerii înnăscut, a
lăsat urmaşului său, Vasile al II-lea (976-1025), imperiul la un
nivel superior. Putem spune astfel că mileniul I creştin se
încheie în mod glorios şi fericit ţinând cont de situaţiile critice şi
dureroase pe care imperiul le-a suportat anterior, dar care revin,
din păcate, încă din primele decenii ale celui de-al doilea
mileniu creştin.
Astfel, chiar la început de mileniu, califul Hakim al
Palestinei a ordonat dărâmarea unor biserici creştine, act de
ostilitate faţă de imperiu. Vasile al II-lea nu intervine cu armata
ci doar diplomatic, dar cu rezultat, căci patriarhul Nikephor
vizitând Constantinopolul în 1021 raportează că toate bisericile
creştine au fost rezidite.
Vasile al II-lea nu s-a mai angajat cu forţe în răsărit datorită
dificultăţilor pe care Imperiul le preîntâmpina în Apus. El
pregătea, însă, o mare expediţie, pe care n-a mai realizat-o
datorită sfârşitului vieţii, astfel că arabii şi-au reluat acţiunile lor
agresive.
87