Afi?eaz? documentul PDF

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu
măreaţă de evoluţie spirituală, ce este prezentată în următorii
termeni: „Pentru a consolida aşezământul lui Vasile I, fiul său
Leon, a crezut că este necesară o întreagă operă de legislaţie,
care să transforme în formule juridice atât rezultatul evoluţiei
lente înfăptuite sub iconoclaşti, cât şi acela datorat acţiunii
marelui împărat […].
Modelul pe care şi-l alege Leon Filosoful va fi deci mai
vechi decât Iustinian reformatorul instituţiilor, dar va trebui să
fie un creştin. Leon poate să afirme principiul următor:
condiţiile vieţii reale dau naştere legilor şi pentru fiecare
realitate nouă, care nu poate fi raportată la vreo lege veche,
trebuie făcută o nouă lege. Un frumos principiu, cu totul nou,
este acela că legea trebuie să fie înţeleasă de toţi, până şi de
copil. Astfel, prigonit în privinţa religiei, Leon anulează
permisiunea acordată ţăranilor şi nu numai lor, de a munci la
câmp duminica” (Iorga, 1974, 295-296).
Constatăm că Leon Filosoful, într-adevăr, dă dovadă de
originalitate de idei şi proiecte noi, dar este în acelaşi riguros şi
chiar sever din punct de vedere religios, ţinând cont de
preceptele creştine. Aşa se explică justa măsură de a nu se
munci duminica, dar şi injusta măsură privitoare la
comportamentul femeilor în public. Astfel, într-o astfel de
situaţie, femeile trebuie să fie rezervate, să vorbească cât mai
puţin, spre a nu depăşi poziţia bărbaţilor.
Sporul acesta de autoritate acordat bărbaţilor culminează în
poziţia împăraţilor, care, pare-se că de la Leon, se impuneau a fi
consideraţi ca trimişi ai lui Dumnezeu pe pământ. Se
consolidează astfel absolutismul imperial ce s-a extins şi a
dominat întregul Ev Mediu.
69