Afi?eaz? documentul PDF

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu
religios s-a evoluat şi s-au realizat raporturi strânse între
civilizaţia ortodoxă şi cea islamică. Această realizare poate
constitui temei de laudă pentru creştinism şi ortodoxism
demonstrând că religia nu este factor de dezbinare între oameni,
ci de apropiere, cooperare şi convieţuire paşnică în favoarea
progresului general.
Deşi ortodoxia se poate mândri cu modul elevat de
colaborare spirituală pe plan universal, totuşi se manifestă
rezervă în scrierile noastre teologice în a se releva acest mare
merit. Evident avem explicaţia şi justificarea reţinerii şi chiar
omisiunii acestui subiect, constând în repulsia faţă de
iconoclasmul persistent în Bizanţ. De recunoscut că, mai ales
pentru noi ortodocşii, reprezentând confesiunea creştină ce
susţine cu cel mai mare devotament cultul icoanelor,
iconoclasmul este un păcat de moarte, mai ales că a şi atras după
sine moartea multor credincioşi şi chiar împăraţi din ambele
tabere.
Recunoscând această stare de fapt este justificat a semnala şi
chiar recunoaşte măreţia cooperării dintre cele două civilizaţii
datorită faptului că această realizare este un merit al
iconoclasmului, ce i-a făcut pe islamici să accepte şi chiar să
dezvolte bune relaţii cu creştinii.
O recomandare a poziţiei noastre faţă de iconoclasm se
impune şi în epoca noastră, în care iconoclasmul este foarte
extins, ba chiar pare că şi progresează, fără a fi propovăduit şi
fără a prejudicia, totuşi, cât de puţin prestigiul creştinismului.
O reabilitare a iconoclasmului, disculpându-l de învinuirea
păgubirii artei bisericeşti şi sugerând meritul dezvoltării şi
progresului artei picturale la nivel universal, o avem tot din
partea bizantinologului August Bailly, care, catolic fiind, a putut
53