Afi?eaz? documentul PDF

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu
S-a mai hotărât ca moaştele sfinţilor să fie aşezate în toate
bisericile, unde acestea lipseau. Mănăstirile care fuseseră
transformate în cazărmi, ori arsenale, ori chiar desfiinţate, erau
restabilite şi se prevedeau pedepse pentru cei care ar mai
întreprinde ceva împotriva lor […]. S-au prevăzut de asemenea
măsuri pentru ridicarea moralităţii clerului, condamnându-se
simonia” (Popescu, 1997, 136-193).
Din păcate adevărurile creştine statuate prin hotărârile
Sinodului nu au fost respectate întru totul chiar de către membrii
curţii imperiale. Nerespectând această trăire autentic creştină,
prea măriţii împăraţi, drept credincioşi din punct de vedere
dogmatic, s-au dovedit mai păgâni decât păgânii. Constantin o
exilează pe Irina mama sa, iar fraţilor tatălui său a poruncit să li
scoată ochii, spre a fi sigur că nu-l stânjenesc la domnie. Pe de
altă parte, în anul 797 Irina se răzbună pe fiul ei Constantin şi
ordonă a fi orbit şi exilat, acesta sfârşind tragic.
După cinci ani de domnie, în 802, are loc o lovitură de palat,
după care urmează Nikephor I (802-811), pe deplin credincios
ortodox, care o arestează pe Irina şi o exilează în Insula Lesbos
unde îşi încheie viaţa în cumplită mizerie.
Este evident încă o dată că deşi în situaţia de fidelitate
neţărmurită faţă de adevărata credinţă ortodoxă, curtea imperială
bizantină a întrecut în practici anticreştine curţile păgâne.
Această stare de lucru constituie un avertisment zilelor
noastre, când divergenţele de credinţă sporesc şi se adâncesc în
sfera lumii creştine. Noi trebuie să ţinem cont de aceasta spre a
evita ura generatoare de duşmănii ce compromite credinţa şi
neagă calitatea de creştin.
45