Afi?eaz? documentul PDF

Ioan Octavian RUDEANU
iconoclaşti, au dus practic la distrugerea aproape completă a
artei creştine anterioare secolului al VIII-lea.
Dar Sinodul nu a avut numai meritul de a reface arta
creştină, el stabilit şi teologia icoanei, care în Bizanţ a rămas
inseparabilă artei. Sinodul a legat icoana de realitatea întrupării
Mântuitorului, învăţătură subliniată cu putere de Sf. Ioan
Damaschin: „În timpurile de mai înainte Dumnezeu fără corp şi
formă, nu putea fi reprezentat în nici un chip. Dar acum, când
Dumnezeu ni s-a arătat în carne şi oase şi a trăit între oameni
eu pot să reprezint ceea ce este vizibil în Dumnezeu. Eu nu
cinstesc materia, ci pe Creatorul materiei, care s-a făcut
materie din dragoste pentru mine, care şi-a urmat viaţa în trup
şi care prin materie a împlinit mântuirea mea”.
S-a arătat la Sinod că cinstirea icoanelor este o formă de a se
manifesta credinţa creştină căci acest lucru nu se face numai
între poziţii, cărţi sau prin experienţa personală, ci şi prin
puterea omului asupra materiei, prin experienţa estetică, prin
gesturi şi atitudini în faţa sfintelor icoane.
„Totodată Sinodul al VII-lea Ecumenic a avut meritul de a
fi refăcut unitatea religioasă cu Roma, într-o vreme când
papalitatea se îndrepta din punct de vedere politic spre regii
franci, apoi spre împăraţii din apus, şi când începuse cu
sprijinul acestora să-şi constituie propriul stat […].
Sinodul a mai dat şi 22 de canoane în vederea remedierii
abaterilor întâmplate în timpul perioadei iconoclaste. Se
interziceau conducătorilor laici, în primul rând împăraţilor, să
se mai amestece în problemele religioase, care sunt de
competenţa bisericii. Neamestecul puterii laicii în treburile
interne, principiu susţinut cu vehemenţă de călugării studiţi,
este cerut acum de Sinodul de la Niceea.
44