Afi?eaz? documentul PDF

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu
întâi pe Maica Domnului, care este deasupra tuturor puterilor
cereşti. Apoi, pe Sfinţii îngerii, apostoli, profeţi, martiri şi pe toţi
sfinţii. Se recunoaşte că putem recurge la mijlocirea lor, pentru
a ne putea face plăcuţi lui Dumnezeu dacă ducem o viaţă
virtuoasă. Noi cinstim de asemenea chipul sfintei şi de viaţă
făcătoarei cruci şi moaştele sfinţilor după vechea tradiţie a
Bisericii Ortodoxe, şi în special, după tradiţia Sfinţilor Părinţi,
care au acceptat icoanele şi au poruncit să fie aşezate în biserici
şi în toate locurile. Aceste icoane sunt: cele ale lui Iisus Hristos,
Mântuitorul nostru, care s-a făcut om, apoi ale stăpânei
noastre, pururea Fecioara Maria şi ale îngerilor imateriali,
care s-au arătat drepţilor în formă omenească, la fel, icoanele
sfinţilor apostoli, profeţilor, martirilor pentru ca aceste copii să
ne amintească de original şi să ne facă părtaşi la sfinţenia lor”.
Indiscutabil că aceste concluzii sunt adevăruri profunde de
credinţă. A opta şi ultima şedinţă a Sinodului s-a ţinut la
Constantinopol, în prezenţa celor doi împăraţi, Constantin al VIlea
şi Irina, care au aprobat şi semnat Horos-ul, adică
documentul final prin care s-a încheiat iconoclasmul secolului al
VIII-lea.
Caracterizarea generală al Sinodului al VI-lea o avem
formulată de Emilian Popescu în următorii termeni: „Sinodul de
la Niceea are meritul de a fi elaborat şi impus în doctrina
ortodoxă necesitatea şi sensul cinstirii icoanelor, doctrină care,
chiar dacă la câteva decenii după aceea va fi contestată şi scoasă
din uz, va fi repusă în valoare în anul 843 şi va rămâne în
vigoare până astăzi. Astfel, Sinodul a contribuit pe plan
bisericesc la refacerea artei creştine, care a avut mult de suferit.
De fapt, măsurile drastice şi de lungă durată luate de împăraţii
43