Afi?eaz? documentul PDF

Ioan Octavian RUDEANU
iconoclaşti convinşi. În interesul orientării asupra problemelor
bisericii noastre din epoca ce o trăim, se cuvine a releva
elementele asemănătoare. Imperiul bizantin cuprindea în
hotarele sale terenuri în care se confruntau creştinismul,
islamismul, mozaismul şi zoroastrismul. Cultul icoanelor era în
floare în timpul secolelor VII şi VIII contrastând cu celelalte
culte, care acuzau, întrucâtva justificat, creştinismul de
practicarea idolatrismului păgân. Se pare a fi avut efect aceste
critici uluitoare pentru creştini, căci altfel nu se explică masivele
manifestări iconoclaste din rândurile poporului şi chiar din
partea unor ierarhi, fideli radicali rămânând doar călugării
mănăstirilor.
Ţinând cont de acest fapt, se impune a nu mai atribui toată
năpasta iconoclasmului numai împăraţilor ci şi maselor populare
şi chiar unor clerici, sub influenţa climatului în care trăiau.
Luând cunoştinţă de această situaţie ne putem referi la situaţia
de astăzi. Ştim că în Biserica noastră ortodoxă cultul sfintelor
icoane este onorat şi păstrat cu multă căldură sufletească. Cu
toate acestea se impune a recunoaşte că există credincioşi
ortodocşi fideli Bisericii ce manifestă reţinere şi indiferenţă faţă
de icoane, cărora nu li se mai închină. De asemenea, se
înregistrează pierderi din rândurile ortodocşilor prin treceri la
neoprotestanţi. Cui se datorează rătăcirilor? E greu de apreciat,
fără a greşi. Trebuie să ţinem cont de condiţiile istorice,
asemenea celor din trecut, prin factorii defavorabili. Am trecut
printr-o epocă în care ateismul a fost oficializat îndepărtând o
generaţie de viaţa religioasă. Depăşind această perioadă
constatăm că mediul creştin este în general defavorabil:
bisericile catolice au renunţat aproape total la icoanele din
40