Afi?eaz? documentul PDF
Afi?eaz? documentul PDF Afi?eaz? documentul PDF
Ioan Octavian RUDEANU iconoclaşti convinşi. În interesul orientării asupra problemelor bisericii noastre din epoca ce o trăim, se cuvine a releva elementele asemănătoare. Imperiul bizantin cuprindea în hotarele sale terenuri în care se confruntau creştinismul, islamismul, mozaismul şi zoroastrismul. Cultul icoanelor era în floare în timpul secolelor VII şi VIII contrastând cu celelalte culte, care acuzau, întrucâtva justificat, creştinismul de practicarea idolatrismului păgân. Se pare a fi avut efect aceste critici uluitoare pentru creştini, căci altfel nu se explică masivele manifestări iconoclaste din rândurile poporului şi chiar din partea unor ierarhi, fideli radicali rămânând doar călugării mănăstirilor. Ţinând cont de acest fapt, se impune a nu mai atribui toată năpasta iconoclasmului numai împăraţilor ci şi maselor populare şi chiar unor clerici, sub influenţa climatului în care trăiau. Luând cunoştinţă de această situaţie ne putem referi la situaţia de astăzi. Ştim că în Biserica noastră ortodoxă cultul sfintelor icoane este onorat şi păstrat cu multă căldură sufletească. Cu toate acestea se impune a recunoaşte că există credincioşi ortodocşi fideli Bisericii ce manifestă reţinere şi indiferenţă faţă de icoane, cărora nu li se mai închină. De asemenea, se înregistrează pierderi din rândurile ortodocşilor prin treceri la neoprotestanţi. Cui se datorează rătăcirilor? E greu de apreciat, fără a greşi. Trebuie să ţinem cont de condiţiile istorice, asemenea celor din trecut, prin factorii defavorabili. Am trecut printr-o epocă în care ateismul a fost oficializat îndepărtând o generaţie de viaţa religioasă. Depăşind această perioadă constatăm că mediul creştin este în general defavorabil: bisericile catolice au renunţat aproape total la icoanele din 40
Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu biserici. Protestanţii şi neoprotestanţii denigrează radical icoanele fiind iconoclaşti fanatici. Dată fiind această situaţie responsabilitatea Bisericii ortodoxe şi a clerului său este pe cât de singulară pe atât de importantă întrucât reprezintă singura forţă creştină ce menţine cultul sfintelor icoane într-un mod demn în spiritul sfintei tradiţii. La baza acesteia se află Sinodul al VI-lea Ecumenic, ultimul la un înalt nivel convocat tocmai spre remedierea nefericitei erezii a iconoclasmului. La sărbătorirea naşterii Domnului în 784, după ce împărăteasa Irina îl obligă pe patriarhul iconoclast Paul al IV-lea să abdice, aceasta convoacă o mare adunare clericală la Palatul Magnaura şi instaurează pe noul patriarh dreptcredincios Tarasios. Treptat se revine la cultul tradiţional şi cuvenit al sfintelor icoane, începând cu Biserica Sf. Apostoli din Constantinopol, cu participarea şi sprijinul nemijlocit al împărătesei Irina. De la sine înţeles că s-a impus un nou şi ultim Sinod Ecumenic ce va avea loc în anul 787 în Niceea. Cât de puternic a fost iconoclasmul se dovedeşte prin faptul că, deşi Leon al VI-lea a murit în 780, Irina, care i-a urmat, n-a putut întreprinde nimic până în anul 784 când reuşeşte să înlocuiască pe patriarhul iconoclast Paul cu Tarasios, ortodox tradiţional, şi astfel a iniţiat un nou sinod care a reuşit a fi organizat abia în anul 786. Acest Sinod şi-a început lucrările în Biserica Sf. Apostoli din Constantinopol, dar nu le-a putut continua din cauza unei unităţi a armatei care a pătruns în biserică, a insultat episcopii şi chiar pe împărăteasă. Evident că ordinea a fost restabilită şi s-au făcut pregătirile pentru Sinodul al VII-lea care a şi avut loc la Niceea. Ca măsuri de precauţie 41
- Page 3 and 4: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 5 and 6: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 7 and 8: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 9 and 10: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 11 and 12: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 13 and 14: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 15 and 16: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 17 and 18: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 19 and 20: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 21 and 22: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 23 and 24: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 25 and 26: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 27 and 28: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 29 and 30: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 31 and 32: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 33 and 34: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 35 and 36: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 37 and 38: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 39 and 40: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 41: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 45 and 46: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 47 and 48: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 49 and 50: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 51 and 52: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 53 and 54: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 55 and 56: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 57 and 58: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 59 and 60: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 61 and 62: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 63 and 64: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 65 and 66: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 67 and 68: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 69 and 70: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 71 and 72: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 73 and 74: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 75 and 76: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 77 and 78: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 79 and 80: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 81 and 82: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 83 and 84: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 85 and 86: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 87 and 88: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 89 and 90: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 91 and 92: Istorie şi spiritualitate în Biza
Ioan Octavian RUDEANU<br />
iconoclaşti convinşi. În interesul orientării asupra problemelor<br />
bisericii noastre din epoca ce o trăim, se cuvine a releva<br />
elementele asemănătoare. Imperiul bizantin cuprindea în<br />
hotarele sale terenuri în care se confruntau creştinismul,<br />
islamismul, mozaismul şi zoroastrismul. Cultul icoanelor era în<br />
floare în timpul secolelor VII şi VIII contrastând cu celelalte<br />
culte, care acuzau, întrucâtva justificat, creştinismul de<br />
practicarea idolatrismului păgân. Se pare a fi avut efect aceste<br />
critici uluitoare pentru creştini, căci altfel nu se explică masivele<br />
manifestări iconoclaste din rândurile poporului şi chiar din<br />
partea unor ierarhi, fideli radicali rămânând doar călugării<br />
mănăstirilor.<br />
Ţinând cont de acest fapt, se impune a nu mai atribui toată<br />
năpasta iconoclasmului numai împăraţilor ci şi maselor populare<br />
şi chiar unor clerici, sub influenţa climatului în care trăiau.<br />
Luând cunoştinţă de această situaţie ne putem referi la situaţia<br />
de astăzi. Ştim că în Biserica noastră ortodoxă cultul sfintelor<br />
icoane este onorat şi păstrat cu multă căldură sufletească. Cu<br />
toate acestea se impune a recunoaşte că există credincioşi<br />
ortodocşi fideli Bisericii ce manifestă reţinere şi indiferenţă faţă<br />
de icoane, cărora nu li se mai închină. De asemenea, se<br />
înregistr<strong>eaz</strong>ă pierderi din rândurile ortodocşilor prin treceri la<br />
neoprotestanţi. Cui se dator<strong>eaz</strong>ă rătăcirilor? E greu de apreciat,<br />
fără a greşi. Trebuie să ţinem cont de condiţiile istorice,<br />
asemenea celor din trecut, prin factorii defavorabili. Am trecut<br />
printr-o epocă în care ateismul a fost oficializat îndepărtând o<br />
generaţie de viaţa religioasă. Depăşind această perioadă<br />
constatăm că mediul creştin este în general defavorabil:<br />
bisericile catolice au renunţat aproape total la icoanele din<br />
40