Afi?eaz? documentul PDF

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu
destituirea, exilarea şi decapitarea patriarhului drept credincios
Constantin al II-lea în anul 766 1 .
Leon al VI-lea, fiu şi urmaş al lui Constantin al V-lea
continuă politica iconoclastă, destituind funcţionarii publici ce
se declarau partizani ai icoanelor, astfel încât viaţa religioasă a
devenit penibilă, apăsătoare şi condamnabilă din punct de
vedere politic şi uman.
Cu moartea lui Leon al VI-lea (775-780) se sfârşeşte
fluibila perioadă a iconoclasmului, nu ca opinie şi credinţă, ci ca
regim de agresiune şi persecuţie a unor creştini contra altora, la
tron urmând minorul Constantin al VI-lea regent, patronat de
mama sa Irina.
Împăraţii iconoclaşti, au fost determinaţi în acţiunea lor şi de
faptul că prin cultul icoanelor bisericile cumulau mult aur, la
care se adăugau fel de fel de podoabe, în defavoarea curţii
imperiale şi a tezaurului său. Prin acapararea acestor bogăţii
împăraţii iconoclaşti sperau să îşi susţină, parţial, cheltuielile de
apărare şi realizările monumentale prin care imperiul şi-a cucerit
prestigiul în istorie.
Nu putem pierde din vedere că iconoclasmul n-a fost
determinat dar a fost totuşi favorizat şi de factorii religioşi,
respectiv de situaţia deficitară din organizarea comunităţii
creştine. Neînţelegerile şi dezbinarea bisericii creştine au generat
duşmănii, îndeosebi ura monofiziţilor crunt persecutaţi, care
abia au aşteptat să aibă prilej de a răzbuna, intrând în bisericile
favorizate şi ajungându-se la distrugeri, chiar dacă nu erau
1
În vara anului 765 împăratul a uluit Constantinopolul prin spectacolul
macabru pe care i l-a oferit: pe câmpul Hippodromului, ţinându-se de mâini
doi câte doi, au trecut, într-o procesiune infamantă, zeci de călugări şi
călugăriţe, expuşi înjuriilor şi batjocurii oricui din mulţime.
39