Afi?eaz? documentul PDF
Afi?eaz? documentul PDF Afi?eaz? documentul PDF
Ioan Octavian RUDEANU dar s-a reţinut concluzia prin care se condamna, sub ameninţarea celei mai grele pedepse, fabricarea, posedarea şi venerarea icoanelor. În acelaşi timp se reţine că acest conciliu a susţinut menţinerea credinţei în mijlocirea Sf. Fecioare şi a sfinţilor demonstrând că acest conciliu a respins opiniile eretice ale împăratului” (Bréhier, 1994, 81). Situaţia de fapt se rezuma astfel: reprezentanţii clerului, în marea lor majoritate n-au consimţit iconoclasmul împăratului, dar decizia finală a fost de partea acestuia, încât iconoclasmul a rămas în vigoare. Motivaţia o ştim. Constantin al V-lea era credincios, dar nu-l interesau prea mult adevărurile de credinţă ci puterea armată. Ori, în rândurile gărzii imperiale şi a unităţii armate ce era în apropiere, majoritatea soldaţilor proveneau din zonele îndepărtate ale Asiei Mici, în care propaganda religioasă a fost slabă, cu elemente de nivel inferior, fiind cuceriţi de adepţii iconoclasmului. Aşa se explică cum, după o victorie glorioasă asupra hanului Teletz în 763, care efectiv pusese în mare pericol imperiul şi poziţia sa de stăpân, Constantin al V-lea îşi aruncă asupra domniei o pată neagră, prin cumplitele persecuţii religioase pe care le declanşează în anii 764-765. Fiindcă cultul icoanelor se păstra cu străşnicie în mănăstiri, împăratul desfiinţează pur şi simplu mănăstirile şi le transformă în şcoli, azile, spitale, sau orice aşezământ public, obligând cu forţa pe călugări să se căsătorească şi să-şi schimbe profesia, secularizând averile mănăstireşti. Trecând de la mănăstiri la biserici sunt destituiţi clericii ce păstrau cultul icoanelor şi persecuţiile culminează cu 38
Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu destituirea, exilarea şi decapitarea patriarhului drept credincios Constantin al II-lea în anul 766 1 . Leon al VI-lea, fiu şi urmaş al lui Constantin al V-lea continuă politica iconoclastă, destituind funcţionarii publici ce se declarau partizani ai icoanelor, astfel încât viaţa religioasă a devenit penibilă, apăsătoare şi condamnabilă din punct de vedere politic şi uman. Cu moartea lui Leon al VI-lea (775-780) se sfârşeşte fluibila perioadă a iconoclasmului, nu ca opinie şi credinţă, ci ca regim de agresiune şi persecuţie a unor creştini contra altora, la tron urmând minorul Constantin al VI-lea regent, patronat de mama sa Irina. Împăraţii iconoclaşti, au fost determinaţi în acţiunea lor şi de faptul că prin cultul icoanelor bisericile cumulau mult aur, la care se adăugau fel de fel de podoabe, în defavoarea curţii imperiale şi a tezaurului său. Prin acapararea acestor bogăţii împăraţii iconoclaşti sperau să îşi susţină, parţial, cheltuielile de apărare şi realizările monumentale prin care imperiul şi-a cucerit prestigiul în istorie. Nu putem pierde din vedere că iconoclasmul n-a fost determinat dar a fost totuşi favorizat şi de factorii religioşi, respectiv de situaţia deficitară din organizarea comunităţii creştine. Neînţelegerile şi dezbinarea bisericii creştine au generat duşmănii, îndeosebi ura monofiziţilor crunt persecutaţi, care abia au aşteptat să aibă prilej de a răzbuna, intrând în bisericile favorizate şi ajungându-se la distrugeri, chiar dacă nu erau 1 În vara anului 765 împăratul a uluit Constantinopolul prin spectacolul macabru pe care i l-a oferit: pe câmpul Hippodromului, ţinându-se de mâini doi câte doi, au trecut, într-o procesiune infamantă, zeci de călugări şi călugăriţe, expuşi înjuriilor şi batjocurii oricui din mulţime. 39
- Page 3 and 4: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 5 and 6: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 7 and 8: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 9 and 10: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 11 and 12: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 13 and 14: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 15 and 16: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 17 and 18: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 19 and 20: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 21 and 22: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 23 and 24: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 25 and 26: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 27 and 28: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 29 and 30: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 31 and 32: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 33 and 34: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 35 and 36: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 37 and 38: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 39: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 43 and 44: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 45 and 46: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 47 and 48: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 49 and 50: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 51 and 52: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 53 and 54: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 55 and 56: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 57 and 58: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 59 and 60: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 61 and 62: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 63 and 64: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 65 and 66: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 67 and 68: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 69 and 70: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 71 and 72: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 73 and 74: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 75 and 76: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 77 and 78: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 79 and 80: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 81 and 82: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 83 and 84: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 85 and 86: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 87 and 88: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 89 and 90: Istorie şi spiritualitate în Biza
Ioan Octavian RUDEANU<br />
dar s-a reţinut concluzia prin care se condamna, sub<br />
ameninţarea celei mai grele pedepse, fabricarea, posedarea şi<br />
venerarea icoanelor. În acelaşi timp se reţine că acest conciliu a<br />
susţinut menţinerea credinţei în mijlocirea Sf. Fecioare şi a<br />
sfinţilor demonstrând că acest conciliu a respins opiniile eretice<br />
ale împăratului” (Bréhier, 1994, 81).<br />
Situaţia de fapt se rezuma astfel: reprezentanţii clerului, în<br />
marea lor majoritate n-au consimţit iconoclasmul împăratului,<br />
dar decizia finală a fost de partea acestuia, încât iconoclasmul a<br />
rămas în vigoare. Motivaţia o ştim. Constantin al V-lea era<br />
credincios, dar nu-l interesau prea mult adevărurile de credinţă<br />
ci puterea armată. Ori, în rândurile gărzii imperiale şi a unităţii<br />
armate ce era în apropiere, majoritatea soldaţilor proveneau din<br />
zonele îndepărtate ale Asiei Mici, în care propaganda religioasă<br />
a fost slabă, cu elemente de nivel inferior, fiind cuceriţi de<br />
adepţii iconoclasmului.<br />
Aşa se explică cum, după o victorie glorioasă asupra hanului<br />
Teletz în 763, care efectiv pusese în mare pericol imperiul şi<br />
poziţia sa de stăpân, Constantin al V-lea îşi aruncă asupra<br />
domniei o pată neagră, prin cumplitele persecuţii religioase pe<br />
care le declanş<strong>eaz</strong>ă în anii 764-765. Fiindcă cultul icoanelor se<br />
păstra cu străşnicie în mănăstiri, împăratul desfiinţ<strong>eaz</strong>ă pur şi<br />
simplu mănăstirile şi le transformă în şcoli, azile, spitale, sau<br />
orice aşezământ public, obligând cu forţa pe călugări să se<br />
căsătorească şi să-şi schimbe profesia, secularizând averile<br />
mănăstireşti. Trecând de la mănăstiri la biserici sunt destituiţi<br />
clericii ce păstrau cultul icoanelor şi persecuţiile culmin<strong>eaz</strong>ă cu<br />
38