Afi?eaz? documentul PDF

Ioan Octavian RUDEANU
a cărui operă reţinem următoarele: „Era atunci vremea
persecuţiilor îndreptate de calif contra creştinilor din Siria, pe
care îi considerau idolatri, închinători la sfinţi de lemn, făcuţi
de mâna unor zugravi.
Mulţi creştini din Siria, pe care monofizismul lor îi apropia
de Islam, semiţi dispuşi prin spiritul lor spre concepţii abstracte,
semibarbari incapabili de a gusta desfătările artei, par să fi
acceptat această măsură fără mare durere. Leon era el însuşi
înconjurat de sirieni care îl îndemnau să pornească şi el la
rândul său, opera de purificare, scutind, astfel, pe creştinii din
răsărit de învinuirea că ar urma exemplul păgânilor,
închinându-se la idoli. Sfetnicii evrei şi-ar fi adăugat şi ei
sfaturile.
De altminteri curentul era încă şi mai general. Cum
călugării budişti din China procedau, cu bună ştiinţă sau nu, în
acelaşi fel împotriva statului, împăraţii acestor locuri au găsit
că este nevoie de măsuri energice pentru a recupera pierderile
suferite din această cauză de tezaur şi de armată.
Leon a crezut că poate să realizeze cu soldaţii din
Constantinopol această reformă revoluţionară.
A început cu un decret, interzicând doar adorarea
icoanelor, care puteau fi totuşi păstrate ca obiecte decorative.
Emoţia poporului a fost foarte slabă, nu au avut loc decât
tulburări sporadice, precum uciderea de către femei a
iconoclastului Iovian, când acesta a lovit cu toporul icoana
Mântuitorului de la Chalkopratia […]. După câtva timp
locuitorii oraşelor, îndemnaţi chiar de unii episcopi, şi-au
asumat de bună voie misiunea de a distruge icoanele, pe care le
acopereau în batjocură. Oamenii se puteau crede în vremea
când toată lumea se înverşuna contra rămăşiţelor păgânismului
36