Afi?eaz? documentul PDF

Ioan Octavian RUDEANU
palat, în care Irina este arestată şi exilată în Insula Lesbos unde
îşi încheie viaţa.
Este proclamat ca împărat ministrul de finanţe, Nikephor I
Genikos, acceptat şi încoronat de patriarhul Tarasios, în
ostilitatea maselor care păstrau simpatie împărătesei. Nikephor I
(802-811) se dovedeşte un iscusit administrator, procedând la
reforme economice ce au înviorat economia şi viaţa socială.
Reuşind să doteze flota, a obţinut victorii navale, asigurând
prosperitate comerţului precum şi restaurarea financiară a
imperiului. Graniţele exterioare au fost însă mereu atacate de
arabi şi bulgari astfel încât hotarele imperiului s-au restrâns.
Cu această imagine sumară, dar esenţială, a imperiului în
secolul VIII, trecem şi insistăm asupra vieţii religioase pe care o
urmărim cu un interes preferenţial. Specific şi important în
istoria bizantină a fost faptul că împăraţii s-a implicat din
răsputeri în viaţa religioasă, ceea ce a condus spre manifestări
dureroase.
Învăţaţii au încercat să determine cauzele care au dus la
naşterea iconoclasmului, precum şi momentul când a început să
se manifeste şi care a fost reacţia faţă de el. Iconoclasmul a fost
acel curent ideologic care îşi are începutul mai înainte de
domnia lui Leon al III-lea dar care în timpul acestui împărat a
luat o dezvoltare foarte mare, constituind, în fapt, chiar politica
sa în probleme religioase. Iconoclasm, din punct de vedere
etimologic, înseamnă distrugerea icoanelor, fiind folosit cu
acelaşi sens uneori şi termenul iconomahie.
Perioada iconoclastă ocupă aproape un secol, începând cu
dinastia isauriană (717-802) şi terminându-se în anul 843 când la
conducerea imperiului se aflau reprezentanţi ai dinastiei
amoriene. Iconoclasmul a cunoscut două faze: prima, care este
32