Afi?eaz? documentul PDF
Afi?eaz? documentul PDF Afi?eaz? documentul PDF
Ioan Octavian RUDEANU Dintre marii retori ai Bizanţului s-au remarcat patriarhul Photios, în secolul al IX-lea, Mihail Psellos în secolul al XI-lea, împăraţii Theodor al II-lea în secolul al XIII-lea şi Manuil al IIlea Paleologul în secolul al XIV-lea. De altfel perioada Paleologilor a reprezentant o adevărată renaştere a retoricii, ilustrată de unii autori precum Nikefor Gregoras, Bessarion sau Gheorghios Scholarios, care au abordat în lucrările lor teme dintre cele mai diverse, de la chestiuni de morală la teologie şi politică. Istoriografia continuă şi în epoca Bizanţului mijlociu şi târziu, ocupând un loc de primă importanţă în ansamblul culturii scrise, manifestându-se sub obişnuitele genuri: cronografia, biografia dar şi sub cea a povestirilor şi memoriilor. Cronografia este continuată, fără nici o schimbare şi în epoca mijlocie şi târzie a Bizanţului. Astfel Georgios Synkellos, călugăr ajuns secretar patriarhal între 784 şi 806, redactează o Cronică universală de la Geneză până la anul 284 d.Hr., rămasă neterminată. Aceasta a fost continuată pentru perioada anilor 284-813 de un alt călugăr, socotit între sfinţii mărturisitori, Teofanes Confessor (Mărturisitorul), care, deşi lipsit de o cultură profundă şi de spirit istoric, a întocmit o lucrare cu un sistem cronologic meticulos, bazată pe izvoare mai vechi. Tot acestei epoci îi aparţine şi Nichifor Patriarhul, un iniţiat în astronomie, geometrie, muzică, filozofie şi teologie, care este autorul unei scurte istorii a evenimentelor anilor 602-769 cât şi a unor lucrări care apărau cultul icoanelor. La mijlocul secolului al IX-lea îşi redactează Cronica universală Gheorghios Monahul, poreclit şi Harmatolos (Păcătosul), a cărui compendiu, descriind evoluţia istoriei de la 202
Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu Adam până în anul 842 într-o manieră iconodulă, va sta la temelia altor compuneri istorice posterioare. În secolul al X-lea se regăseşte şi în continuator al cronicii lui Teofanes, aşa numitul Teofanes Continuatus, a cărui operă cuprinde evenimentele dintre 813-961, fiind scrisă la îndemnul împăratului Constantin al VII-lea Porfirogenetul. Începând cu secolul al XI-lea cronografia încetează să mai constituie un monopol al călugărilor, încorporând tot mai multe elemente constitutive ale biografiei imperiale sau digresiuni de istorie naturală şi teologie. Această tendinţă este ilustrată de opera lui Ioan Skylitzes, un înalt funcţionar imperial, autor al unui cronograf intitulat Sinopsis, conceput ca o continuare al celui al lui Teofanes pentru anii 811-1057. În acelaşi spirit se înscriu şi Epitomele lui Ioan Zonaras, un înalt demnitar şi cărturar cu multiple preocupări, care ne-a lăsat o veritabilă istorie universală de la facerea lumii până la anul 1118. Documentarea sa dovedeşte temeinicie, prin scrierile sale, fiindu-ne transmise primele 21 de cărţi din Dio Cassius, precum şi unele informaţii cu privire la ţinuturile nord-dunărene. Pentru informaţia sa bogată, chiar dacă nu suficient de critică, opera lui Zonaras s-a bucurat de o largă răspândire atât în lumea bizantină cât şi, datorită traducerilor, în cea slavă şi occidentală. După mijlocul secolului al XII-lea cronografia este reprezentată de Cronica lui Mihail Glycos, tratând evenimentele între facerea lumii şi moartea lui Alexie I Comnenul (1118), precum şi de Cronograful mitropolitului Constantin Manasses, care porneşte cu relatarea evenimentelor de la zidirea lumii şi sfârşind în anul 1081. Opera sa a cunoscut o largă circulaţie prin traducerile slave, influenţând puternic şi istoriografia românească. 203
- Page 153 and 154: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 155 and 156: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 157 and 158: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 159 and 160: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 161 and 162: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 163 and 164: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 165 and 166: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 167 and 168: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 169 and 170: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 171 and 172: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 173 and 174: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 175 and 176: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 177 and 178: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 179 and 180: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 181 and 182: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 183 and 184: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 185 and 186: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 187 and 188: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 189 and 190: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 191 and 192: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 193 and 194: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 195 and 196: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 197 and 198: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 199 and 200: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 201 and 202: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 203: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 207 and 208: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 209 and 210: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 211 and 212: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 213 and 214: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 215 and 216: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 217 and 218: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 219 and 220: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 221 and 222: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 223 and 224: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 225 and 226: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 227 and 228: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 229 and 230: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 231 and 232: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 233 and 234: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 235 and 236: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 237 and 238: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 239 and 240: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 241 and 242: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 243 and 244: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 245 and 246: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 247 and 248: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 249 and 250: Istorie şi spiritualitate în Biza
- Page 251 and 252: HARTA 1 Istorie şi spiritualitate
- Page 253 and 254: HARTA 2 Istorie şi spiritualitate
Ioan Octavian RUDEANU

Dintre marii retori ai Bizanţului s-au remarcat patriarhul

Photios, în secolul al IX-lea, Mihail Psellos în secolul al XI-lea,

împăraţii Theodor al II-lea în secolul al XIII-lea şi Manuil al IIlea

Paleologul în secolul al XIV-lea. De altfel perioada

Paleologilor a reprezentant o adevărată renaştere a retoricii,

ilustrată de unii autori precum Nikefor Gregoras, Bessarion sau

Gheorghios Scholarios, care au abordat în lucrările lor teme

dintre cele mai diverse, de la chestiuni de morală la teologie şi

politică.

Istoriografia continuă şi în epoca Bizanţului mijlociu şi

târziu, ocupând un loc de primă importanţă în ansamblul culturii

scrise, manifestându-se sub obişnuitele genuri: cronografia,

biografia dar şi sub cea a povestirilor şi memoriilor.

Cronografia este continuată, fără nici o schimbare şi în

epoca mijlocie şi târzie a Bizanţului. Astfel Georgios Synkellos,

călugăr ajuns secretar patriarhal între 784 şi 806, redactează o

Cronică universală de la Geneză până la anul 284 d.Hr., rămasă

neterminată. Aceasta a fost continuată pentru perioada anilor

284-813 de un alt călugăr, socotit între sfinţii mărturisitori,

Teofanes Confessor (Mărturisitorul), care, deşi lipsit de o

cultură profundă şi de spirit istoric, a întocmit o lucrare cu un

sistem cronologic meticulos, bazată pe izvoare mai vechi. Tot

acestei epoci îi aparţine şi Nichifor Patriarhul, un iniţiat în

astronomie, geometrie, muzică, filozofie şi teologie, care este

autorul unei scurte istorii a evenimentelor anilor 602-769 cât şi a

unor lucrări care apărau cultul icoanelor.

La mijlocul secolului al IX-lea îşi redactează Cronica

universală Gheorghios Monahul, poreclit şi Harmatolos

(Păcătosul), a cărui compendiu, descriind evoluţia istoriei de la

202