Afi?eaz? documentul PDF

Ioan Octavian RUDEANU
atunci când şi-au dat seama că totul e pierdut. N-au luptat din
orgoliu ci prin tăria de credinţă că îşi apără adevărata credinţă şi
cuvenitul drept de a fi stăpân şi nu robi în capitala lor glorioasă.
Bizanţul a încetat de a mai fi un stat, dar a continuat şi
persistă încă de a exista ca tezaur al spiritualităţii omeneşti.
Istoria Bizantină rămâne valoroasă şi instructivă, mai ales din
punct de vedere religios, fiindcă ea s-a învrednicit de
proclamarea oficială a Creştinismului şi de realizarea lui ca cea
mai superioară religie a umanităţii.
„Acakios, călugărul, mergea agale pe drumul colbuit.
Păşea cu grijă ocolind pietrele colţuroase, fiindcă încălţările
lui, purtate prea multă vreme, se găuriseră şi abia îl mai
slujeau.
Când ajunse la o cotitură a drumului, se uită înapoi peste
umăr spre Constantinopolul care se contura departe spre bolta
văzduhului senin. Prin aerul cald zburau gâze zumzăitoare.
Acakios îşi plimbă privirile peste măreaţa barieră de piatră şi
suspină de tristeţe.
Venise la Constantinopol cu luni de zile în urmă – le şi
uitase numărul – purtând pe rasa-i monahală o scrisoare
semnată de stareţul mănăstirii sale. După cel mult o săptămână
de odihnă ar fi trebuit să facă drumul întors. Dar şederea lui în
măreaţa capitală a Imperiului Bizantin se prelungeşte aproape
o jumătate de an. La venire Acakios văzuse de departe fluturând
pe turnuri stindardul cu vulturul bicefalic bizantin ţinând în cioc
o cruce.
Acum, la plecare, vedea pe aceleaşi turnuri un stindard
roşu, având în mijloc o stea şi o semilună.
Îşi sumese poalele rasei şi porni iarăşi, fără să se
grăbească, aşa cum se cuvine la drum lung.
196