Afi?eaz? documentul PDF

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu
Mântuitorului: Iubirea frăţească, măcar între credincioşi, deşi
corect se elimină orice fel de diferenţieri de crezuri.
Celebrii conciliatori Ioan al XXIII-lea şi Athenagoras, apoi
Paul al VI-lea şi Dimitrios au dus tratative şi au semnat
documentele cuvenite anulării tuturor condamnărilor reciproce
ale Schismei din 1054, prefigurând unitatea celor două Mari
Biserici. Totuşi disensiunile se menţin, nelipsind chiar
manifestări duşmănoase. E o mare eroare, căci astăzi, ca şi în
1453, Creştinismul tradiţional şi autentic se află tot în faţa
marelui duşman al vechilor şi noilor religii păgâne, ce ne
supralicitează.
Ar fi dureros să repetăm greşeala Constantinopolului de a ne
menţine pe poziţii adverse, până când ne-am putea găsi în
situaţia de a fi asediaţi de o majoritate mondială copleşitoare.
Cucerirea Constantinopolului rămâne incontestabil un
eveniment în istoria militară a turcilor, dar în acelaşi timp o pată
ruşinoasă în istoria religioasă a Islamismului prin crimele şi
jafurile tâlhăreşti la care au supus populaţia civilă. Bărbaţi,
femei şi copii au fost luaţi şi vânduţi ca sclavi. Casele au fost
pustiite, femei şi copii au devenit pradă de război. Nu ne
surprinde căci islamicii şi astăzi, între ei, se comportă tot atât de
barbar, cazuri concrete în Afganistan şi în invazia Kuweitului.
Luând în considerare calvarul populaţiei civile pe lângă
pierderile ostaşilor, merită a se reţine problema: dacă creştineşte
nu ar fi fost mai cuvenită o capitulare paşnică, spre salvarea
populaţiei civile.
Cucerirea Constantinopolului pentru Bizanţ şi istoria lui
rămâne o înfrângere militară, dar mai presus de orice rămâne o
victorie morală printre cele mai celebre din istoria omenirii.
Împăratul şi toţi cei mai apropiaţi ai săi au căzut luptând chiar şi
195