Afi?eaz? documentul PDF

Afi?eaz? documentul PDF Afi?eaz? documentul PDF

greenstone.bjc.ro
from greenstone.bjc.ro More from this publisher
17.06.2013 Views

Ioan Octavian RUDEANU deşertăciunii acestei lumi. Fu auzit murmurând aceste două stihuri persane: Păianjenul şi-a ţesut pânza în palatul împărătesc / Cucuveaua şi-a cântat cântecul noptatic în turnurile Afrasiabului. Apoi proclamă ca Sfânta Sofia (Aya Sofya) să devină în viitor marea moschee al Istanbulului, capitala Imperiului. «Tronul meu este Istanbulul spuse el, scaunul autorităţii supreme» şi întors spre Mecca tânărul sultan recită pentru înîia oară în Sfânta Sofia, rugăciunea musulmanilor. Îndelungatul vis al Islamului se împlinise. Se încheiau 1500 de ani de istorie. Imperiul roman dispăruse pentru totdeauna” (Clot, 1993, 52). Privind în spirit teologic, îndeosebi creştin cele relatate se impune a reţine dureroasa constatare: Constantinopolul deşi depăşise un mileniu de viaţă creştină, de cuvenită convieţuire frăţească, adăpostea o populaţie diversificată. Până şi în componenţa armatei se vorbea de „latini şi greci” unii descendenţi ai cetăţii greceşti Bizanţ, alţii, urmaşii glorioasei Roma. Evident, nu se duşmăneau, mai ales în faţa pericolului otoman, dar nici perfect uniţi, cum ar fi trebuit în armată, nu erau. Pe lângă această discriminare, deci, nu divergenţă etnică s-a mai păstrat încă dimensiunea dogmatică dintre fidelii ortodocşi şi unionişti, ceea ce a prejudiciat unităţii. Aşa se explică de ce Nicolae Iorga menţionează despre basilica Sfânta Sofia pângărită din cauza ereziei latine desigur a celor ce erau pentru unirea cu Roma. În faţa situaţiei critice, s-a uitat de diversiunea dogmatică şi toţi împreună au socotit salvatoare Sfânta Sofia. Nenorocul a fost că era prea târziu. Actualizând situaţia, să recunoaştem că nu învăţăm nimic de la istorie şi continuăm să nesocotim porunca supremă a 194

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu Mântuitorului: Iubirea frăţească, măcar între credincioşi, deşi corect se elimină orice fel de diferenţieri de crezuri. Celebrii conciliatori Ioan al XXIII-lea şi Athenagoras, apoi Paul al VI-lea şi Dimitrios au dus tratative şi au semnat documentele cuvenite anulării tuturor condamnărilor reciproce ale Schismei din 1054, prefigurând unitatea celor două Mari Biserici. Totuşi disensiunile se menţin, nelipsind chiar manifestări duşmănoase. E o mare eroare, căci astăzi, ca şi în 1453, Creştinismul tradiţional şi autentic se află tot în faţa marelui duşman al vechilor şi noilor religii păgâne, ce ne supralicitează. Ar fi dureros să repetăm greşeala Constantinopolului de a ne menţine pe poziţii adverse, până când ne-am putea găsi în situaţia de a fi asediaţi de o majoritate mondială copleşitoare. Cucerirea Constantinopolului rămâne incontestabil un eveniment în istoria militară a turcilor, dar în acelaşi timp o pată ruşinoasă în istoria religioasă a Islamismului prin crimele şi jafurile tâlhăreşti la care au supus populaţia civilă. Bărbaţi, femei şi copii au fost luaţi şi vânduţi ca sclavi. Casele au fost pustiite, femei şi copii au devenit pradă de război. Nu ne surprinde căci islamicii şi astăzi, între ei, se comportă tot atât de barbar, cazuri concrete în Afganistan şi în invazia Kuweitului. Luând în considerare calvarul populaţiei civile pe lângă pierderile ostaşilor, merită a se reţine problema: dacă creştineşte nu ar fi fost mai cuvenită o capitulare paşnică, spre salvarea populaţiei civile. Cucerirea Constantinopolului pentru Bizanţ şi istoria lui rămâne o înfrângere militară, dar mai presus de orice rămâne o victorie morală printre cele mai celebre din istoria omenirii. Împăratul şi toţi cei mai apropiaţi ai săi au căzut luptând chiar şi 195

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu<br />

Mântuitorului: Iubirea frăţească, măcar între credincioşi, deşi<br />

corect se elimină orice fel de diferenţieri de crezuri.<br />

Celebrii conciliatori Ioan al XXIII-lea şi Athenagoras, apoi<br />

Paul al VI-lea şi Dimitrios au dus tratative şi au semnat<br />

documentele cuvenite anulării tuturor condamnărilor reciproce<br />

ale Schismei din 1054, prefigurând unitatea celor două Mari<br />

Biserici. Totuşi disensiunile se menţin, nelipsind chiar<br />

manifestări duşmănoase. E o mare eroare, căci astăzi, ca şi în<br />

1453, Creştinismul tradiţional şi autentic se află tot în faţa<br />

marelui duşman al vechilor şi noilor religii păgâne, ce ne<br />

supralicit<strong>eaz</strong>ă.<br />

Ar fi dureros să repetăm greşeala Constantinopolului de a ne<br />

menţine pe poziţii adverse, până când ne-am putea găsi în<br />

situaţia de a fi asediaţi de o majoritate mondială copleşitoare.<br />

Cucerirea Constantinopolului rămâne incontestabil un<br />

eveniment în istoria militară a turcilor, dar în acelaşi timp o pată<br />

ruşinoasă în istoria religioasă a Islamismului prin crimele şi<br />

jafurile tâlhăreşti la care au supus populaţia civilă. Bărbaţi,<br />

femei şi copii au fost luaţi şi vânduţi ca sclavi. Casele au fost<br />

pustiite, femei şi copii au devenit pradă de război. Nu ne<br />

surprinde căci islamicii şi astăzi, între ei, se comportă tot atât de<br />

barbar, cazuri concrete în Afganistan şi în invazia Kuweitului.<br />

Luând în considerare calvarul populaţiei civile pe lângă<br />

pierderile ostaşilor, merită a se reţine problema: dacă creştineşte<br />

nu ar fi fost mai cuvenită o capitulare paşnică, spre salvarea<br />

populaţiei civile.<br />

Cucerirea Constantinopolului pentru Bizanţ şi istoria lui<br />

rămâne o înfrângere militară, dar mai presus de orice rămâne o<br />

victorie morală printre cele mai celebre din istoria omenirii.<br />

Împăratul şi toţi cei mai apropiaţi ai săi au căzut luptând chiar şi<br />

195

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!