Afi?eaz? documentul PDF

Ioan Octavian RUDEANU
dar lupta s-a impus de la sine. Iniţial Iancu de Hunedoara a
înregistrat un succes, dar regele Vladislav a intervenit şi, datorită
unei manevre greşite, a căzut în luptă atât el, cât şi cardinalul
Cesarini. De la sine înţeles că Iancu de Hunedoara cu restul
trupei s-a retras de pe câmpul de luptă.
În acest timp Constantinopolul nu s-a mai angajat în lupte în
afara zidurilor, pe bună dreptate, căci nu mai dispunea de forţe.
Sultanul Murad al II-lea, victorios la Varna, a aflat de ajutoarele
din apus al căror obiectiv era eliberarea Constantinopolului din
încercuirea în care se afla, încât ocuparea capitalei bizantine a
început să-l îl preocupe tot mai mult. În vederea cuceririi lui,
Murad al II-lea a întreprins expediţii noi împotriva Albaniei şi a
unor provincii genoveze ce se bucurau de autonomie. Scopul era
izolarea Constantinopolului.
Ioan al VIII-lea, dându-şi seama de pericolul în care se afla,
a făcut apeluri disperate după ajutoare în Apus, care se
diminuaseră şi chiar încetaseră, dar el nu mai putea face uz de
Unirea convenită la Florenţa. Se spune că el a şi murit în stare
de disperare, conştient că nu mai era scăpare.
A urmat la tron Constantin al XII-lea Paleologul (1448-
1453) ultimul basileu. Acesta şi-a dat seama că Apusul nu mai
acorda nici atenţie, nici ajutor Constantinopolului şi încearcă o
salvare. La 12 decembrie 1452, deşi cunoştea opoziţia
majoritară şi înverşunată a antiunioniştilor, aranjează ca la
sfârşitul serviciului religios din catedrala Sf. Sofia, să se citească
proclamaţia de unire a celor două Biserici spre a obţine noi
ajutoare.
Evident, a fost fără efect. Spiritul ecumenist era de mult
anihilat. Prea puţini mai reţineau ideea. Majoritatea absolută a
182