Afi?eaz? documentul PDF

Ioan Octavian RUDEANU
resimte o recrudescenţă a sa. La origine, curentul îl are pe Sf.
Simeon Noul Teolog, decedat în 1022, care a iniţiat practica
unei meditaţii profunde, în izolare şi deplină linişte, cu capul
aplecat şi cu privirea fixă spre centrul abdomenului, rostind
continuu rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”.
În zilele noastre se vorbeşte de „Rugăciunea inimii”, cu privirea
spre inimă şi rostind în profundă meditaţie: „Doamne Iisuse
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine
păcătosul!”.
Dacă credincioşii s-ar fi oprit la atât, la meditaţia ce-i
conducea spre lumina cea nevăzută a lui Dumnezeu ce totuşi se
descoperea lor, n-ar fi fost motive de neînţelegeri şi conflicte. A
intervenit însă Sf. Grigore Palamas, care a pretins ridicarea
actului practic al meditaţiei la rang de dogmă, ceea ce înseamnă
credinţa că lumina meditaţiei este chiar lumina divină,
reprezentând pe Dumnezeu, de care omul se poate învrednici,
reuşind un nivel superior în sfinţenie şi chiar în dumnezeire.
Drept consecinţă s-a ajuns la a se crede că se realizează o nouă
categorie de credincioşi îndumnezeiţi, întruchipând în ei lumina
divină originară.
Împotriva acestui gen de credinţă şi categorie de credincioşi
s-a ridicat călugărul Varlaam din Calabria, matematician de
vază. El s-a afirmat drept credincios ferm în sprijinul
Ortodoxiei, pe care a reprezentat-o şi a apărat-o în tratativele cu
Biserica romano-catolică, la Avignon în 1339. Revenit la
Constantinopol, s-a dedat la critici dure la adresa isihaştilor,
numindu-i „privitori în buric” atacând şi latura dogmatică.
secolul al XIV-lea de către unii oameni politici bizantini (Meyendorff, 1974,
183).
170