Afi?eaz? documentul PDF

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu
Frumosul, nu este specificat nu înseamnă că el nu poate fi
păstrat şi cultivat şi în cadrul credinţei. Negarea Frumosului şi,
odată cu el şi a creatorilor de frumos, este o gravă aberaţie a
Iconoclasmului, pe care o semnalăm cu durere, fiindcă provine
din partea unor oameni foarte credincioşi. Ori, autentic religios
şi adevărat creştin nu poate fi ceea ce provoacă suferinţă omului
şi aproapelui nostru.
Nu putem pierde din vedere că Iconoclasmul constituie şi în
zilele noastre o problemă de ordin religios şi creştinesc. În
ortodoxie Iconoclasmul este exclus, cultul icoanelor fiind
respectat cu mult devotament. Contrar ortodoxismului,
reformaţii şi neoprotestanţii exclud radical orice imagine sfântă.
Catolicismul se situează pe o poziţie mijlocie având imagini prin
picturi sau sculpturi, pe care le adoră, fac închinăciuni cu
semnul crucii dar nu le sărută ca în ortodoxism. Oricum,
manifestările iconoclaste din zilele noastre nu mai constituie un
motiv de rivalitate, cu atât mai mult de duşmănie ca în trecut.
Nu putem pierde din vedere că în acea perioadă de cumpănă
a celor două secole, VIII şi IX, pe lângă Iconoclasm, dar
provocat de el, a mai apărut o diversiune religioasă tot cu
implicaţie politică, prin Mişcarea studită. Ea apare ca forţă
socială bine conturată în anul 787 când Irina, doar în calitate de
sfetnic al lui Constantin al VI-lea, susţine şi apoi reuşeşte
transferul unor călugări de la mănăstirea Saklendion din
Bithinia, la mănăstirea Studios din Constantinopol, având în
frunte stareţ pe călugărul Platon. Astfel, mişcarea studită ia
naştere în sânul călugărilor angajaţi în lupta pentru cultul
icoanelor.
Pe considerentul că factorii politici s-au implicat în lupta
dintre cei care susţineau şi cei care erau contra icoanelor, fiind
15