Afi?eaz? documentul PDF

Ioan Octavian RUDEANU
o garanţie a dreptăţii, ca şi un spor de autoritate a Bisericii,
contându-se pe onorabilitatea celor ce o reprezentau.
Fără îndoială că slujitorii Bisericii au fost onorabili, dar
pentru simplul fapt că între timp s-a dovedit că trei dintre
eclesiastici s-au lăsat mituiţi, s-a făcut mare scandal, aducânduse
critici violente şi jignitoare la adresa întregului cler.
Demn de reţinut din această situaţie este că o colaborare
între Biserică şi conducerea politică a statului a fost posibilă,
realizându-se o moralitate superioară în viaţa politică, dar
existând şi riscul de a compromite Biserica, întrucât cea mai
mică greşeală a unui cleric, prejudiciază peste măsură prestigiul
Bisericii. În consecinţă, se poate spune că se poate coopera
fructuos cu Biserica fără implicare afectivă şi nemijlocită a
clericilor, limitându-se această cooperare la consfătuiri,
îndrumări şi chiar control privind activitatea instituţiilor publice
civile.
Pentru istoricii Bizanţului rămâne un titlu de onoare
cooperarea strânsă dintre stat şi Biserică, acordându-se credit
moral Bisericii, fapt ce a constituit o practică onorabilă în
trecutul nostru istoric, prin strânsă cooperare dintre domnitori şi
ierarhii Bisericii Ortodoxe.
Dacă spiritual s-au înregistrat progrese în perioada primilor
împăraţi paleologi, din punct de vedere politic, Imperiul se
menţine cu mare greutate, recuperând cu greu doar o parte din
vechile teritorii legitime. Astfel, în Grecia de Nord se
înregistrează succese prin care micile state greceşti, ca şi cele
latine, sunt reintegrate în Imperiu.
În schimb, în Balcani, Serbia devine tot mai mult stăpână,
mai ales după marea victorie de la Velbujd, din iulie 1330, în
care ea câştigă supremaţia în faţa bulgarilor. Astfel, Serbia
166