Afi?eaz? documentul PDF

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu
În familia imperială intervine un conflict între Andronic al
II-lea şi nepotul său, viitorul Andronic al III-lea, care a
degenerat într-un război civil (1321-1328) în urma căruia
Imperiul slăbeşte. Recunoscând dureroasa situaţie, Andronic al
II-lea se retrage la o mănăstire, urmându-i, firesc, Andronic al
III-lea (1328-1341).
Dându-şi seama de situaţia critică a Imperiului Andronic al
III-lea caută colaboratori competenţi. Spre norocul lui îşi alege
ca mare domestic, echivalent cu şef de guvern, pe Ioan
Cantacuzino, om destoinic, capabil şi plin de energie. Măsuri
grabnice trebuiau luate pentru salvarea statului, ce se afla în
pragul prăbuşirii. Trebuia refăcută măcar în parte flota, aproape
desfiinţată sub Andronic al II-lea. În acest scop s-au depus
eforturi sporite, reuşindu-se construirea unui mare număr de
nave, la care au contribuit toţi cei cu stare bună, prieteni ai lui
Cantacuzino.
Viaţa socială era profund tulburată de infracţiuni curente şi
de nemulţumiri generate de corupţia organelor administrative.
Dată fiind această situaţie Andronic al II-lea înfiinţase la
Constantinopol un gen de Curte de Apel cu 12 judecători
superiori cu sarcina de a soluţiona nedreptăţile şi nemulţumirile
din Imperiu, dar nu s-a reuşit o îmbunătăţire a situaţiei.
Andronic al III-lea a reluat problema. El a prevăzut şi
înfiinţat o instanţă superioară cu aşa numiţii Judecători
universali la Constantinopol, cu autoritate pe tot Imperiul.
Fiindcă s-au dovedit insuficienţi s-au mai înfiinţat astfel de
instanţe şi în provincii.
Fiecare instanţă avea 4 judecători, dintre care doi erau laici,
iar doi eclesiastici. De recunoscut că acest procedeu a însemnat
165