Afi?eaz? documentul PDF

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu
proclamat împărat al romeilor la Niceea. Deoarece patriarhul
Constantinopolului, Ioan al X-lea Kamateros, a refuzat categoric
să părăsească Didymotika, care îl adăpostise, iar în curând a
renunţat la funcţie şi a şi murit, încoronarea bisericească n-a
putut avea loc până de Paşti, în anul 1208, când noul patriarh
Mihail al IV-lea Autoreianos, ales şi el la Niceea, a pus pe capul
lui Laskaris stema imperială.
Theodor I (1205-1221) se distingea prin multe calităţi, însă
ceea ce îl caracteriza în mod deosebit era uimitoarea capacitate
de muncă, prin care şi-a câştigat respectul tuturor. Urcând pe
tron şi-a jurat să izgonească din oraşele bizantine oastea
apuseană, şi, deşi succesele reale ale Imperiului de Niceea în
conflictul cu latinii trebuie calificate ca modeste, totuşi, el a
reuşit să apere independenţa noului stat şi să înfăptuiască
reforme serioase, creând baza pentru Reconquista grecească
(Daşkov, 1999, 354).
Theodor a creat un sistem de apărare a graniţelor susţinut de
trei linii defensive. Prima linie se baza pe întărirea şi paza
frontierelor cu ajutorul aşezărilor de akritai, categorie socială
scutită de la plata impozitelor şi care beneficia de privilegii
funciare. A doua linie era constituită de un redutabil lanţ de
cetăţi şi castele, dotate cu puternice garnizoane de mercenari. A
treia linie era formată de miliţiile kataphraktarilor pronoiari,
numiţi ulterior kaballarioi, cu detaşamentele lor.
Schimbările din aparatul de stat au transformat, treptat,
Imperiul într-un stat grecesc medieval, cu un înalt nivel al
conştiinţei naţionale şi al patriotismului. În virtutea acestui fapt
Imperiul însuşi poate fi pe deplin socotit moştenitorul legitim al
Bizanţului „viguros”, iar basileii lui, în ciuda proporţiilor mult
147