Afi?eaz? documentul PDF

Ioan Octavian RUDEANU
Bisericilor sub supremaţia Romei şi alinierea Constantinopolului
la cruciadă alături de creştinătatea apuseană. Succesul trebuia să
vină în sprijinul acţiunii din Balcani a legaţilor papei, care
tocmai obţinuseră din partea Serbiei, la 1202, şi a Bosniei, la
1203, recunoaşterea supremaţiei papale şi a suzeranităţii ungare,
tratative similare fiind angajate şi cu ţarul statului vlaho-bulgar,
Ioniţă Caloian.
Pentru Veneţia, pe de altă parte, o cruciadă deturnată putea
duce la distrugerea Bizanţului, condiţie indispensabilă
consolidării dominaţiei sale în Orient şi eliminării din aceste
părţi a republicilor rivale, Genova şi Pisa (Andea, 1995, 170).
Încep, astfel, în anii 1197-1198 în Franţa, pregătirile pentru
ceea ce va fi cruciada a patra. Inocenţiu al III-lea i-a
binecuvântat pe participanţii acesteia, printre care se aflau mulţi
dintre cavalerii cei mai de vază din Europa, în fruntea cruciadei
situându-se Bonifaciu, marchiz de Montferrat. În aprilie 1201,
solii cruciaţilor au încheiat cu republica Veneţia un acord
privind echiparea unei flote puternice pentru necesităţile
„ostaşilor lui Christos”.
Cavalerii se obligaseră să le plătească veneţienilor, pentru
transportarea pe mare până în Egipt, 85.000 de mărci de argint,
însă, dovedindu-se că nu dispuneau de această sumă, s-a
convenit ca în schimbul diferenţei, cruciaţii să aducă la supunere
oraşul dalmat Zadar, care devenise concurentul Veneţiei pe plan
comercial în Marea Adriatică.
În noiembrie 1202, flota cruciată devastează Zadarul, în
ciuda protestelor papei, demonstrând care sunt adevăratele
scopuri ale expediţiei, apoi se îndreaptă spre Constantinopol. La
17 iulie 1203 a început asaltul asupra capitalei bizantine, iar spre
dimineaţa zilei următoare, oraşul, cuprins de flăcări, a capitulat.
140