Afi?eaz? documentul PDF

Ioan Octavian RUDEANU
însă, ca rezultat al unui accident stupid survenit ca urmare a
încercării de a traversa călare îmbrăcat în armură un râu, moare
înecat, armata sa dispersându-se. După acest eveniment
neaşteptat şi în condiţiile în care ceilalţi capi ai cruciadei se vor
bate câtva timp în Siria, cu rezultate modeste şi fără să poată
elibera Cetatea Sfântă, Bizanţul redobândeşte libertatea de
acţiune în Balcani. Sârbii sunt readuşi sub autoritatea Bizanţului
prin înfrângerea lui Stefan Nemania în 1190 pe râul Moravia, iar
apoi se semnează un tratat prin care se recunoaşte independenţa
regatului sârb. Legăturile comerciale cu bizantinii vor fi întărite
prin căsătoria unei nepoate a lui Isaac, Eudoxia, cu fiul
cneazului sârb.
În aprilie 1195 are loc o nouă lovitură de stat, cu
repercusiuni multiple şi profunde, prin care la tronul imperiului
ajunge fratele împăratului legitim, Alexios al III-lea (1195-
1203), care îl orbeşte pe fostul monarh şi îl întemniţează
împreună cu fiul acestuia. Noul suveran era cu desăvârşire lipsit
de talente în treburile guvernării: „Orice hârtie şi oricine i-ar fi
adus-o împăratului, acesta o semna îndată, chiar dacă acolo era
o înşiruire de cuvinte fără noimă, iar vizitatorul ar fi cerut ca
marea să fie arată, pe pământ să se navigheze, iar munţii să fie
puşi la mijlocul mării” (Choniates, 1860-1862, 140).
În timpul domniei noului cârmuitor, un individ de o speţă
inferioară chiar predecesorului, noul stat vlaho-bulgar este
răscolit de rivalităţi între căpetenii, care duc la asasinarea lui
Asan în 1196 şi a lui Petru în 1197, de către conjuraţia unor
boieri pe care Constantinopolul caută să-i atragă de partea sa.
Unul dintre asasini va primi toate onorurile în capitala romaică,
fiind numit guvernator de Philippopolis (Muntean, 2000, 26).
Conducerea vlaho-bulgarilor este preluată de fratele mai mic,
138