Afi?eaz? documentul PDF

Afi?eaz? documentul PDF Afi?eaz? documentul PDF

greenstone.bjc.ro
from greenstone.bjc.ro More from this publisher
17.06.2013 Views

Ioan Octavian RUDEANU secolele următoare, proliferând sub forma schismelor, ereziilor şi a încercărilor de reformă in capitis et membris a Bisericii”. Indiscutabil că cruciadele au adâncit prăpastia deschisă de Marea Schismă din1054, dar acum la început de mileniu trei, cu iniţiativele proiectelor ecumenice concepute, ne interesează erorile săvârşite. Valoroase sunt şi învăţămintele ce ne pot fi sugerate. Dacă cruciadele au adâncit diferendele în numele unor dogme, azi putem spune că în numele principiilor de bază ale creştinismului se cade a depune eforturi pentru unitatea credinţei. Dacă în trecut credincioşii apuseni au umilit Constantinopolul datorită unor interese politice, astăzi să încercăm a alia Occidentul la o prosperare a credinţei creştine pe lângă Patriarhia ecumenică. Dacă cruciadele au însemnat în trecut dezbinarea în creştinism, în numele devoţiunii lui Hristos, acum e timpul să luptăm pentru întronarea unităţii creştine, prin credinţa şi dragostea întru Hristos, căci dezbinaţi pierdem mult în concurenţa deschisă de Marile Religii ale lumii. 134

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu DINASTIA ANGHELILOR ŞI STATUL VLAHO-BULGAR AL ASĂNEŞTILOR După detronarea ultimului comnen, Andronic I (1183-1185) şi linşarea acestuia de către mulţimea înfuriată a Constantinopolului 1 , puterea a fost preluată de Isaac II Anghelos (1185-1195, 1203), întemeietorul dinastiei Anghelilor (1185- 1204). Isaac II Anghelos era un om cult, dar, din păcate, lipsit de scrupule, chiar şi în raport cu normele bizantine. Urcând pe tron, el a promis să suprime pedeapsa cu moartea, dar nu şi-a respectat acest jurământ, ca şi multe altele, viaţa omenească valorând o nimica toată pentru basileu. În timp el s-a dovedit un mare cheltuitor, fiind amator de lux şi de mâncăruri scumpe după cum spune cronicarul Niketas Choniates: „Bucatele de la masa lui erau întocmai ca cele de la masa lui Solomon […] şi fiecare ospăţ al lui era alcătuit din munţi de pâine, un regat de animale, o mare de peşti şi un ocean de vin” (Choniates, 1860- 1862, 117). Totuşi noul suveran a demonstrat şi temeritate, luptând de câteva ori în fruntea trupelor sale cu multă vitejie. 1 Andronic I, după ce i s-a tăiat o mână şi i s-a scos un ochi din ordinul lui Isaac II Anghelos, a fost aşezat gol pe o cămilă şi a fost purtat pe străzi spre Hippodrom, expus loviturilor şi huiduielilor gloatei. Acolo, a fost batjocorit şi torturat până şi-a dat obştescul sfârşit. 135

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu

DINASTIA ANGHELILOR

ŞI STATUL VLAHO-BULGAR AL ASĂNEŞTILOR

După detronarea ultimului comnen, Andronic I (1183-1185)

şi linşarea acestuia de către mulţimea înfuriată a

Constantinopolului 1 , puterea a fost preluată de Isaac II Anghelos

(1185-1195, 1203), întemeietorul dinastiei Anghelilor (1185-

1204).

Isaac II Anghelos era un om cult, dar, din păcate, lipsit de

scrupule, chiar şi în raport cu normele bizantine. Urcând pe tron,

el a promis să suprime pedeapsa cu moartea, dar nu şi-a

respectat acest jurământ, ca şi multe altele, viaţa omenească

valorând o nimica toată pentru basileu. În timp el s-a dovedit un

mare cheltuitor, fiind amator de lux şi de mâncăruri scumpe

după cum spune cronicarul Niketas Choniates: „Bucatele de la

masa lui erau întocmai ca cele de la masa lui Solomon […] şi

fiecare ospăţ al lui era alcătuit din munţi de pâine, un regat de

animale, o mare de peşti şi un ocean de vin” (Choniates, 1860-

1862, 117). Totuşi noul suveran a demonstrat şi temeritate,

luptând de câteva ori în fruntea trupelor sale cu multă vitejie.

1

Andronic I, după ce i s-a tăiat o mână şi i s-a scos un ochi din ordinul lui

Isaac II Anghelos, a fost aşezat gol pe o cămilă şi a fost purtat pe străzi spre

Hippodrom, expus loviturilor şi huiduielilor gloatei. Acolo, a fost batjocorit

şi torturat până şi-a dat obştescul sfârşit.

135

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!