Afi?eaz? documentul PDF

Ioan Octavian RUDEANU
de la 1261 nu va crea decât un imperiu destul de slab, care sta
gata să se prăbuşească şi care s-a menţinut cu greutate până în
1453.
Ca rezultat al tuturor cruciadelor de până acum, sub
autoritatea creştină au mai rămas Jaffa, Acra, Tripolis şi
Antiohia. Nu putem pierde din vedere că şi astăzi Cetatea Sfântă
a Ierusalimnului şi toate locurile sfinte ale creştinismului sunt în
luptă de rezistenţă la agresiunea Islamului. Nu mai sunt
cruciade, dar sunt frecvente pelerinajele la locurile sfinte
monahale din zonă, ce reprezintă o prezenţă vie Creştinismului.
Cruciada a VI-a (1248-1254). Subjugarea şi profanarea
locurilor sfinte au continuat a indigna Occidentul credincios,
ţinând cont că Imperiul Bizantin nu mai putea întreprinde nimic,
datorită şi lipsei de cooperare şi sprijin din partea statelor
creştine europene.
Papa Inocenţiu al IV-lea (1243-1253) a deschis din nou
problema dureroasă a creştinismului, cu teritoriile originare şi
sfinte sub ocupaţia păgână şi persecutarea creştinilor. De data
aceasta regele Franţei, Ludovic al IX-lea, zis şi cel Sfânt, a
răspuns chemării şi, personal, a condus o expediţie bine
organizată, ducând lupte crunte în zonă, în perioada 1248-1254.
Flota i-a fost distrusă, el căzând şi prizonier. Salvat totuşi, n-a
mai dispus însă de forţă suficientă pentru a continua lupta,
reuşind să se întoarcă în ţară cu conştiinţa de creştin împăcată şi
cu încrederea în viitor.
Cruciada a VII-a (1270) se reduce la o expediţie, tot a lui
Ludovic al IX-lea cel Sfânt, reuşind să ajungă la Tunis, sperând
într-o alianţă cu emirul zonei împotriva Egiptului, de unde să se
îndrepte spre Ierusalim. Gânduri bune şi frumoase, dar o
epidemie de ciumă năpustită asupra cruciaţilor n-a iertat nici pe
132